Copilul se plimba linistit pe strada si incearca sa cuprinda cu ochii lui mici tot cee ce poate fi de folos. E atent la detalii, e atent la foarte multe lucruri pe care unii chiar nu le pot observa. Zapada este doar pe munte si nu-i place. Nu-i frumos fara zapada iarna. Se plimba agale, cu mainile in buzunar, ca orice pici care se respecta, privind de sus, mult mai de sus decat pot privi oamenii mari tot ceea ce-i inconjoara. N-are treaba. Se uita in vitrine si se satura de aspiratoare si de masini de spalat, de telefoane si de alimente. Se joaca cu cheile din buzunar sa nu stea degetele degeaba. Mai trece pe langa o vitrina cu haine pentru oameni mari. Uff... Va vorbi el cu ceilalti copii sa se roage sau macar sa-i scrie lui Mos Craciun sa le aduca putina zapada.
Se plimba. Copilul Mi trece relaxat pe langa un nou magazin. O noua vitrina, modesta, fara prea multe beculete. Se uita. In centru un brad destul de mare, sarac impodobit, dar ii place. Jos, o multime de pachetele. Langa pachete este o papusa. El stie ca e sfioasa. Nu e prea mare. Sta in fund, linistita, zambeste cu toata fata, iar copilul Mi vede si gropitele din obraji. Are ochii deshisi, un albastru de senzatie. Copilul Mi cred ca ochii aia sunt mai frumosi decat ai lui.
Papusa e imbracata intr-o rochita albastru deschis, care merge mai degraba pentru o nunta decat pentru niste sarbatori de iarna. Uite, are si maneci scurte. Are in picioare niste pantofiori din catifea neagra, iar putin deasupra lor se vedeau ciorapeii cu elefanti. Copilul Mi zambeste... ciudat, rochie de gala si ciorapei cu elefanti. Ce ochi blanzi. Uite si parul. E putin roscat, cred. E tuns mai scurt, uniform si-i cade aproape pe umeri. Ce frumos zambeste. Copilul Mi se uita sa vada daca are pret. Nu vede nimic. Cat o fi oare? Are mama atatia bani s-o cumpere? Cum sa faca? Nu se poate desparti de ea. Ar vrea s-o pupe usor pe obraz, dar isi turteste nasucul de vitrina, iar respiratia calda, incet-incet, acopera imaginea. Si ce daca? O poate sterge dintr-o singura miscare.
Sterge cu maneca hainutei geamul intr-o forma rotunda. Vede jumatate din papusa. Sterge, sterge... Nimeni nu mai e pe strada si se face intuneric. Hei, e prea devreme, ce se intampla? Cum sa se intunece atat de devreme. Sterge in continuare vitrina. Ii place ce vede. Uite ce zambet larg are. Si sterge, sterge in continuare vitrina, iar pe masura ce face acest lucru papusa pare tot mai aproape. Vede o ata rosie legata de mana si un cerculet legat de ata. Aaaaaaaa, stiu, precis acolo ii scrie numele. Si Mi vrea sa vada. Si sterge, si sterge... Si se apropie mereu. Parca a crescut si ritmul cu care sterge. Sigur a crescut. Simte apoi ceva cald pe nasucul lui. Nu-l poate retrage. E mai bine, e mai clad. Iar caldura e din ce in ce mai placuta. E moale. Nu se poate... Cum a ajuns Mi la nasucul papusii? Ea rade si isi misca incet capsorul, lateral. Nu-l mai intereseaza nimic. Sterge in continuare si ajunge chiar sa o poata tine in brate.
Uraaaa, e papusa lui. O poate atinge, ii poate mangaia obrajorii, ii poate mangaia parul, o poate saruta pe ochisori, incet, fara sa-i fure albastrul. Copilul Mi o ia incet, cu multa grija si papusa rade in continuare. Are grija sa nu-i mototoleasca rochita albastru deschis. E frig afara. Mi o inveleste in hainutele sale. O tine in brate si nu stie ce sa faca. Sa fuga cu ea? Sa o pastreze intr-un loc ascuns doar pentru el? Sa spuna cuiva? Vrea sa-i puna caciulita lui in cap, dar se razgandeste rapid. Nu vrea sa-i strice aranjamentul parului. Si cat e de frumos. Parca are si merge foarte bine cu ochii ei albastri.
Copilul Mi fuge. Mai incet ca de obicei, sa nu o sperie. Sa mearga acasa? Da, asta va face. La el e cald si bine. O va ascunde sa n-o vada nimeni. Ajunge langa usa, isi ridica putin hainuta si o tine in brate. Apoi, ii ia capsorul cu multa atentie si il aseaza pe sufletul lui. Asa stie el ca intre umar si gat este sufletul lui, putin deasupra inimioarei. Intra in casa, saluta respectuos, iar mama lui se uita ciudat.
- De ce ti-ai ridicat gulerul la hainuta?
- Imi era rece putin la gat si n-am vrut sa patesc ceva.
- Bine, puiule, acum du-te in camera ta si stai in patuc. Daca ai fost cuminte, poate iti va aduce mosul ceva.
- Am fost cuminte, mama. Uite, i-am si scris mosului ceva. Si mi-am curatat bocancii.
Copilul Mi fuge in camera si abia asteapta sa se aseze in pat. E deja seara si nu stie ce sa faca. Se grabeste sa nu vina mama in camera sau sa nu apara chiar mosul cumva. Papusa zambeste. O tine cu el, sub plapuma. E liniste si intuneric... Vrea sa-i spuna ceva papusii, dar observa ca-i este somn. Sa-i spuna o poveste, da, asta trebuie. Papusa clipeste din ochi a acceptare si Copilul Mi incepe sa-i povesteasca. Incet, sa nu deranjeze pe nimeni, sa nu-si deranjeze ingerasul care doarme inca. Cred ca e cea mai frumoase poveste pe care o stie, iar atat de frumos n-a mai spus-o niciodata.
Galagie in camera. Ce-o fi? Sa scoate oare capul de sub plapuma? Daca se trezeste papusa. Nu stie ce sa faca. Si totusi, incetisor, isi scoate capsorul de sub plapuma si-l vede pe Mos. Oaauu... E prima data cand il vede. Ce frumos...
Se face liniste. Copilul Mi se ridica usor din patut, pune capul papusii pe perna, se lasa incet jos din pat si merge la bocanci. Hei? Unde e cadoul meu? Nici macar o portocala, nici macar o ciocolata, nimic? Cauta cu disperare. Ii intoarce pe toate partile si nimic. Ochii lui lucesc in intuneric. Nu se poate. Doar l-a vazut pe Mos. Nu putea fi altcineva. Totul era asa cum ii povestisera parintii lui. Din dreapta si din stanga, din coltul ochilor ii curg doua picaturi. Lucesc in noapte. Cum? Am fost cuminte, am ascultat-o pe mama.
Copilul Mi nu poate plange tare. Nu poate face galagie. Papusa doarme. Plange incet, cu sughituri mici. Isi sterge sistematic ochisorii cu podul palmei... E mic, mic, mic... Un pupic pe obraz ii sterge o lacrima si il face sa intoarca brusc capul catre papusa:
- Gata puiule, nu mai plange. Mi-a dat suflet Mos Craciun, asta e cadoul tau.
