sâmbătă, 25 august 2012

Bomboane neserioase de ciclism


Au citit unii ceea ce au scris altii si, uite asa, aproape fiecare dintre noi, stim ca Lance Armstrong s-a dopat. Omul asta a avut cancer la testicule, a scapat de grija, apoi a mai avut-o de frienda si pe Sheryl Crow, a participat la Turul Frantei si a câstigat de sapte ori. Totul s-a intâmplat intre 1999 si 2005, de sapte ori consecutiv. Acum, titlurile acestea urmeaza sa fie anulate, ca o bogat omul in el bomboane cu epo si sânge din conserva.
In 2006 n-a mai câstigat Lance, ca nici n-a mai fost, dar a câstigat Floyd Landis. Altul care s-a dopat pâna in strafunduri. El a fost dovedit, a recunoscut si victoria s-a dus la spaniolul Oscar Pereiro Sio. Si asta a fost gasit aiurea. Apoi, in 2010, a câstigat Contador pe teren si in laboratoare, iar victoria i-a fost data lui Andy Schleck. Fratele lui Franck, ala care o fost prins anul asta cu bomboane.
Acum vin lucruri si mai faine. Trei dintre titlurile cucerite de Armstrong, in 2000, 2001 si 2003, ar trebui sa-i revina germanului Jan Ullrich, insa si acesta a fost suspendat pentru dopaj, in cadrul afacerii Puerto, si a pierdut locul 3 la editia din 2005. Un alt german, Andreas Kloden, ar putea pretinde victoria la editia din 2004, când a terminat pe locul doi după Armstrong. Insa si Kloden a fost acuzat de dopaj in 2009, de experti insarcinati de Universitatea din Freiburg sa ancheteze activitatea a doi dintre medicii care lucrau pentru echipa T-Mobile in 2006.
In concluzie, lasa-le asa cum sunt acum, ca toti au bagat in ei cum umple americanul curcanul de Thanksgiving Day. Daca nu, dati-i victoria unuia de pe locul 39, curat ca lacrima si abandonat dupa primii 5 km la prolog.

duminică, 19 august 2012

Stiu eu drumul... sau nu


Sâmbata te duci, faci, dregi, bei, manânci, cazi, biciclesti sau dormi. Asta cu dormitul o stie si o poate face oricine. Asadar, suni din buna dimineata sa auzi care-i treaba si o auzi. La 10.00 la Ambient, ca te asteapta Adi, Fred si Felix. Baga, ba... Traseu lung zice Adi, conform principiului: „Universul este mult mai mare si mai nemarginit decât ni-l imaginam, dar mult mai mare si mai nemarginit decât ni-l putem imagina”.
Plecam frumusel, cu zâmbet pe buze si intr-un ritm bunicel spre habar n-am ce, dar Adi are harta. Pâna la urma aflu si eu ca se doreste un ocol cu bitza al Crestei Cocosului. Si bagam materiale pâna la bifurcatie Mogosa / Gutin, apoi bagam alt gen de materiale, dar tot cu gamba, pe drumul spre Explotarea Miniera Suior (fosta, ca acum era doar un ins acolo care isi repara ceva la o masina si un câine pe care-l durea in basca de omul care-si repara ceva la masina. Urcarea nu este deloc usurica, dar nici de crapat nu e. Notiunea de asfalt incepe sa dispara incetul cu incetul, iar dupa EM Suior chiar poti deveni nostalgic.
Cum ajungi la EM Suior esti baiat istet, treci prin curtea nimicul care exista acolo, apoi o iei in partea stânga unde este un drum pavat. Si pavatul tine ceva vreme. Sunt inca in carti desi jur ca nu-mi place si-mi spun ca n-am ce cauta acolo (fan asfalt). Daca m-am bagat, mucles... Dispare pavajul, apare bolovanul, pietroiul, praful, iarba, pedala in gamba si pedala in tibie sau peroneu, pofta de o sudalma, plimbarea cu bitza in cârca si niste locuri frumoase. Ajungem in Poiana Boului. Sunt convins ca numele acestei poiene vine de la unul care n-a avut ce face si a urcat pâna acolo, iar când a ajuns sus a spus ca numai un bou ca el putea face asta si a dat numele locului. Exista insa un izvor. Bagam un corn (eu) si-o ciocolatica (nu-i ce gândesti tu), umplem bidonul si Felix spune s-o luam la stânga, in timp ce Adi are harta si zice s-o luam la dreapta. O luam la dreapta. Fara nicio gluma, din Tautii de Sus pâna la Poiana Boului am tot urcat.
Am ajuns si la Creasta Cocosului, unde am vazut niscaiva cetateni, unul cu masina, ceva ciurigai care se jucau si tocmai când am trecut pe acolo erau chemati la mâncare. Ne ducem mai departe si stim clar ca vrem sa coborâm in Mara. Localitatea Mara. Si ne ducem, incepem sa coborâm si, la un moment dat, ajungem la Taul Chendroii, unde ne bagam si noi fasolea sa vedem ce e. Ceva cetateni cu aparete foto in zona, iar unul incepe sa ne spuna ca nu e voie cu bitza acolo (chiar le-am lasat la margine, la intrare, pe jos), ca si el are 30 de biciclete, ca incurajeaza mersul pe bitza, ca tralala. Clar, era stapânul inelelor locului. Am facut niste poze, iar un tip ne spune ca pentru a ajunge in Mara trebuie s-o luam inapoi si la stânga. Adica sa urcam. Ne uitam la harta si gasim o modalitate de a o lua inainte si apoi de a o coti la stânga. Bad idea.
Mergem ce mergem si ajungem la un loc marcat cu Taul Morarenilor, locatie care n-avea de-a face cu drumul nostru. O luam la stânga, o luam si in joc, terenul este aproape imposibil si bagam ceva cu bitza in spate. Ajungem la o ramificatie si alegem partea stânga. Adi alege si pleaca val-vârtej. Primii 7 m sunt faini, ceilalti cinci spectaculosi. Pentru noi care eram sus, nu si pentru el care era jos. Dar era chiar jos. Trânta de Liga Campionilor, cu finalizare. Adica si cu fundul in apa si cu bolovanul pe piept. Nu-i de râs si coborâm dupa el. S-a cam lovit. Zabovim putin, tragem niste poze si o luam mai departe pe drumul care habar n-avem unde duce.
Coborâm binisor si ne intâlnim cu o femeie. Undeva la 60 de ani, in cizme de cauciuc, slabuta si posesoare de melitza. O secunda nu a tacut. Ea ne spune ca pe drumul acela ajungem in Breb, nu in Mara (pentru mine chiar nu mai conta, voiam asfalt). Asa ca, ne-am intors din drum, am luat-o când pe bitza când pe lânga dupa doamna si am urcat ceva. La un moment dat, femeia se opreste si spune ca nu mai stie drumul. Sta si se uita, isi reseteaza busola, da restart la computerul de bord si decide ca e perfect sa trecem prin niste tufe. O ia in fata si trage o trânta in fund, fara probleme insa. Luam bitza in spate si ne bagam prin tufe. Fascinant. Nici laptele praf nu-mi mai place. Ma gândesc ca mi-e sete, ca drumul e de cacat, ca pe asfalt ajungeam in Mara de doua ore, ca mai avem de coborât sau de urcat, ca femeia aia nu stie nimic si ca ne vom descurca pâna la urma. Cele mai sarcastice glume acolo au fost facute. Nu pe doamna Mara o cautam, localitatea Mara...
La un moment dat femeia ne spune s-o luam in stanga, dar nu ne mai intereseaza, o luam in jos. Fred zice ca era Baba Cloanta, ca mergem la Casuta de Turta Dulce... Un nene aflat in zona ne spune ca e bine si in joc, iar la apa s-o luam la stânga. Ajungem la apa, un pârâu decent, unde am si baut câte ceva, râzând cu drag imaginându-ne cum mai sus cineva face un pishucu veritabil. Si o luam din loc. Stabilesc ca drumul lung, peste Gutin, e de 40 km, iar drumul scurt, pe la Creasta Cocosului are 42-43 km. Cum “ajungem la ora 14.00 cel târziu in Mara” e vorba lui Adi, la 16.50 a fost realul. In clipa in care am vazut asfalt l-am abandonat pe Bear Grylls si gândurile de supravietuire. Sunt obosit ca mama lui proces verbal si abia astept sa-mi completez toate lipsurile pe terasa de la pastravarie.
Ajungem la pastravarie, plin. Adi ocheste o masa si ne tiram cu bitzele pâna acolo. Ne punem si asteptam. Varianta nu e ok, astfel ca ne mai deplasam sa ne facem noi cumparaturile, cele de la bar. Ni se ia comanda, bagam niste mamaliguta cu jumere si brânza, ciorba de ied, icre cu pitza si mujdei, niscaiva Radler sau alte licori. Stam mâncam, consumam lichidele necesare si vitale, acceptam o oferta vizuala de craci (n-am ce povesti aici) si hotarâm sa plecam.
Adi si Fred se intorc acasa cu masina (Adi s-a lovit), iar eu si Felix o luam cu bitza. Ma doare-n basca de Gutin, mai ales ca suntem pe asfalt. Sunt obosit ca dracu, satul si plin, astfel ca imi trebuie ceva timp sa intru intr-un ritm. In sfârsit ajungem sus la Hanul Pintea, ne schimbam „de oras” (curat) si lasam bitza sa curga. Abia pe la Tautii de Sus trece un domn cu bitza de noi, ne enervam si bagam pe foc sa-l depasim, dupa care nu mai are nicio importanta ce se intâmpla. La 20.55 am fost in casa, iar in scurt timp m-am culcat si cred ca am dormit ca lemnul netaiat.
Si astazi sunt obosit. Dar le-am spus prietenilor mei sa nu uite sa ma anunte, sa ma sune obligatoriu si alta data când merg off-road.

sâmbătă, 11 august 2012

Decat 88 de km


Da’ de cat sa va dau domnu’ Geoana? Decat doua kilograme, vine raspunsul minunatului om in stat. Cum in ce stat? In Statu Palma Barba Cot.

Dupa cum se stia inca de acum cativa ani, sambata a picat fix in 10 august, iar 10 august 2012 a picat fix intr-o zi de sambata. Cum vremea s-a mai racorit, am reluat si activitatea noastra uzuala pentru ziua de sambata, exact aia in care se gasesc oamenii posesori de bitza sa faca niste ture. Nu ca n-au mai facut in ultima vreme, ba unii chiar au si exagerat (dupa placerea mea, atat, nu si dupa a lor).

Uite asa, am organizat un event frumos, cu iesire la mare pe facebook, in care ne-am anuntat intentiile, am ales si un traseu si am asteptat ca macar 5 din cele 56 de invitatii sa fie onorate. Aiurea... Au fost maybe, dar am povestit cu unii si am inteles. Au fost si oameni 100% care au avut motive. Majoritatea nu au raspuns la apel, asa cum ne-am obisnuit.

De-acum inainte, nu mai invitam special si nici nu mai facem trasee pentru nimeni. Cand organizam ceva, o facem “sa ne simtem” noi bine si cine vrea sa vina sa vina. Si uite asa, am ajuns io, Fred, Adi, Felix si Dani sa bagam pe foc.

Am ales initial traseul: Baia Mare - Sacalaseni - Coas - Copalnic - Vad - Surdesti - Baia Sprie - Baia Mare, adica undeva pe la 60 km, cu diverse opriri. Eram intre noi si am decis sa schimbam traseul, in unanimitate. A rezultat: Baia Mare - Grosi - Copalnic - Cernesti - Tg. Lapus - Cernesti - Copalnic - Coas - Sacalaseni - Baia Mare, adica decat 88 km.

Sincer, eu ma simt destul de obosit. Parca il va pe Dani cum scuipa pe problema si apoi baga cu porcul ca are de mers la lucru la noapte... Felix sunt convins ca doarme la ora asta ca pruncu’ langa prunc... Fred isi oblojeste behind-ul si-si face datoria fata de fetita lui, poate chiar dormind alaturi de ea... Adi sunt convins ca a mancat jumatate de porc, a baut 2-3 beri Ursus, s-a odihnit putin si e gata sa iasa din nou in oras sa bage o placinta... Bag de seama ca nimeni nu va mai iesi la nicio placinta, pentru ca fiecare dintre noi este acum ca o placinta... Aproape pariez! Nu e chiar subtirel sa te duci 88 km de bitza si nu obligatoriu pe plat.

sâmbătă, 4 august 2012

Cât de tare ne enervam? Coborâm sub locul 20?


Oamenii (nu cred ca doar românii) reactioneaza rapid si extrem de negativ la un insucces. Cel mai adesea cu duritate, una care nu le este caracteristica, dar pentru ca nu se pot exprima cum trebuie, ajung sa vulgarizeze. Momentul critic odata trecut, lucrurile se incalzesc si in zona inimii preopinentului si virulenta dispare.
Jocurile Olimpice de la Londra au adus multa bucurie si multa dezamagire in acelasi timp. Intre aurul lui Alin Moldoveanu si insuccesul total de la canotaj, intre cele doua medalii ale halterofililor si esecul net din sferturile de la sabie fete echipe, intre bronzul echipei de fete de la gimnastica si abandonurile sau DNF-urile putin onorante, au fost si s-au spus un milion de vorbe. Cele mai multe destul de murdare... vezi site-urile ziarelor din sport din România.
Eu sunt extrem de dezamagit de fetele de la sabie. La individual nu s-au descurcat deloc, iar la echipe au pierdut in primul tur. Si vorbim de trei fete care sunt clasate in primele 7 din lume. Zero medalii... Mie mi se pare o contraperformanta mai mare decât cea inregistrata la canotaj.
Mai vad inca niste lucruri... Aici trebuie sa ne axam si sa asiguram conditii. La atletism nu avem nicio sansa sa luam acum medalii in afara probelor tehnice, gen ciocan, greutate, garduri, disc... Aici trebuie sa pregatim sportivi. La viteza suntem departe, la fond si semifond ne bat africanii (ei bat tot). La sporturile pe apa trebuie sa ne bagam, la haltere, la scrima, la tir... Dar trebuie sa ai un poligon senzational, o pista adevarata, nu sa vâslesti printre cretini cu sky-jet si pe lânga pontoanele cu barcute ale minunatilor de pe Snagov.
Ma uit la clasamentul pe medalii. Avem acum 7 medalii, eu zic ca e posibil sa fie 10. Adica mai multe cu doua decât la Beijing. Dar nu de aceeasi stralucire. Ar trebui sa scoatem ceva la gimnastica, poate la kaiac-canoe si eventual o surpriza de undeva. Dar nu prea mai avem de unde surprize. Ideea este ca vom cadea sub locul 20 in lume, ceea ce chiar nu s-a mai intâmplat de mult.

Beijing 2008 - 4-1-3
Atena 2004 - 8-5-6
Sydney 2000 - 11-6-9
Atlanta 1996 - 4-7-9
Barcelona 1992 - 4-6-8
Seul 1988 - 7-11-6
Los Angeles 1984 - 20-16-17
Moscova 1980 - 6-6-13
Montreal 1976 - 4-9-14
Munchen 1972 - 3-6-7
Ciudad de Mexico 1968 - 4-6-5
Tokyo 1964 - 2-4-6
Roma 1960 - 3-1-6
Melbourne 1956 - 5-3-5
Helsinki 1952 - 1-1-2