miercuri, 24 noiembrie 2010

Vitrina sufletului... povestea mea preferata, ca tot am intrat in postul Craciunului


VITRINA SUFLETULUI. Copilul Mi se plimba linistit pe strada si incearca sa cuprinda cu ochii lui mici tot cee ce poate fi de folos. E atent la detalii, e atent la foarte multe lucruri la care altii nici nu se uita sau chiar nu le pot observa. Zapada este doar pe munte si nu-i place. Nu-i frumos fara zapada iarna, nu-i frumos sa nu-ti scartaie ceva sub talpi cand mergi la colindat. Se plimba agale, cu mainile in buzunar, ca orice pici care se respecta, privind de dus, mult mai de sus decat pot privi oamenii mari tot ceea ce-i inconjoara. N-are treaba. E mic si stie asta.
Dimineata i se pare absolut draguta. Se uita in vitrine si se satura de aspiratoare si de masini de spalat, de telefoane si de alimente. Trece acum strada, lejer, tot cu mainile in buzunare. Se joaca cu cheile din buzunar, sa nu stea degetele degeaba. Mai trece pe langa o vitrina cu haine pentru oameni mari. Ii plac beculetele aprinse pe strazi, cauta sa-si imagineze alte beculete. Doamne, ce pacat, nu este zapada. Si totusi, poate va ninge. Va vorbi el cu ceilalti copii sa se roage sau macar sa-i scrie lui Mos Craciun sa le aduca putina zapada.
Plimbare, plimbare.. Copilul Mi trece pe langa o noua vitrina, aparent modesta, fara prea multe beculete. Sta si se uita. In centru este pus un brad destul de mare, nu prea impodobit, dar ii place. Jos, imediat langa suport, o multime de pachetele. Ar vrea si el unul.
Langa pachete, absolut sfioasa, este papusa. El stie ca e sfioasa. Nu e prea mare. Sta in fund, linistita, zambeste cu toata data, iar Copilul Mi observa cu placere ca are gropite in obraz. Are ochii deshisi, placut de deschisi, iar irisul e colorat pentru placerea oricui intr-un albastru de senzatie. Copilul Mi cred ca ochii aia sunt mai frumosi decat ai lui. Mereu ii place sa spuna acest lucru.
Papusa e imbracata intr-o rochita albastru deschis, care merge mai degraba pentru o nunta decat pentru niste sarbatori de iarna. Uite, are si maneci scurte. Are in picioare niste pantofiori din catifea neagra, iar putin deasupra lor se vedeau ciorapeii cu elefanti. Copilul Mi zambeste... ciudat, rochie de gala si ciorapei cu elefanti. Ce ochi blanzi. Uite si parul. E putin roscat, cred. E tuns mai scur, uniform si-i cade aproape pe umeri. Ce frumos zambeste. Copilul Mi se uita sa vada daca are pret. Nu vede nimic. Cat o fi oare? Are mama atatia bani s-o cumpere? Cum sa faca? Nu se poate desparti de ea. Ar vrea s-o pupe usor pe obraz, dar isi turteste nasucul de vitrina, iar respiratia calda, incet, incet, acopera imaginea. Si ce daca? O poate sterge dintr-o singura miscare.
Acum vrea doar papusa. Nu-l intereseaza nici bradul, nu-l intereseaza nici cadourile de sub el. Nu. Sterge cu maneca hainutei geamul intr-o forma rotunda. Vede jumatate din papusa. Sterge, sterge... Nimeni nu mai e pe strada si se face intuneric. Hei, e prea devreme, ce se intampla? Cum sa se intunece atat de devreme.
Sterge in continuare vitrina. Ii place ce vede. Culmea, parca papusa rade si mai tare. Uite ce zambet larg are. Si ce ochi frumos. Ehei, daca era la gradinita cu el precis o punea doamna sa fie ea “craiasa zapezii”. Si sterge, sterge in continuare vitrina, iar pe masura ce face acest lucru papusa pare tot mai aproape. Vede o ata legata de mana si un cerculet legat de ata. Aaaaaaaa, stiu, precis acolo ii scrie numele. Si Mi vrea sa vada. Si sterge, si sterge, si nu-l intereseaza uzura manecii. Si se apropie mere. Parca a crescut si ritmul cu care sterge. Sigur a crescut. Simte apoi ceva cald pe nasucul lui. Nu-l poate retrage. E mai bine, e mai clad. Iar caldura e din ce in ce mai placuta. E moale.
Nu se poate... Cum a ajuns Mi la nasucul papusii? Ea rade si isi misca incet capsorul, lateral. Nu-l mai intereseaza nimic. Sterge in continuare si ajunge chiar sa o poata tine in brate.
Uraaaa, e papusa lui. O poate atinge, ii poate mangaia obrajorii, ii poate mangaia parul, o poate saruta pe ochisori, incet, fara sa-i fure albastrul. Copilul Mi o ia incet, cu multa grija si papusa rade in continuare. Are grija sa nu-i mototoleasca rochita albastru deschis. E frig afara. Mi o inveleste in hainutele sale. O tine in brate si nu stie ce sa faca. Sa fuga cu ea? Sa o pastreze intr-un loc ascuns doar pentru el? Sa spuna cuiva? Vrea sa-i puna caciulita lui in cap, dar se razgandeste rapid. Nu vrea sa-i strice aranjamentul parului. Si cat e de frumos. Parca are si merge foarte bine cu ochii ei albastri.
Copilul Mi fuge. Mai incet ca de obicei, sa nu o sperie. Sa mearga acasa? Da, asta va face. La el e cald si bine. O va ascunde sa n-o vada nimeni. Ajunge langa usa, isi ridica putin hainuta si o tine in brate, sub blanita. Apoi, ii ia capsorul cu multa atentie si il aseaza pe sufletul lui. Asa stie el ca intre clavicula si gat este sufletul lui, putin deasupra inimioarei. Intra in casa, saluta respectuos, iar mama lui se uita ciudat.
- De ce ti-ai ridicat gulerul la hainuta?
- Imi era rece putin la gat si n-am vrut sa patesc ceva.
- Bine, puiule, acum du-te in camera ta si stai in patuc. Daca ai fost cuminte, poate iti va aduce mosul ceva.
- Am fost cuminte, mama. Uite, i-am si scris mosului ceva. Si mi-am curatat bocancii. Doamne, macar o portocala sa-mi aduca.
Copilul Mi fuge in camera si abia asteapta sa se aseze in pat. E deja seara si nu stie ce sa faca. Se grabeste sa nu vina mama in camera sau sa nu apara chiar mosul cumva. Papusa zambeste. O tine cu el, sub plapuma. E liniste si intuneric, e cald, acolo, sun plapuma. Vrea sa-i spuna ceva papusii, dar observa ca-i este somn. Sa-i spuna o poveste, da, asta trebuie. Papusa clipeste din ochi a acceptare si Copilul Mi incepe sa-i povesteasca. Incet, sa nu deranjeze pe nimeni, sa nu-si deranjeze ingerasul care doarme inca. Cred ca e cea mai frumoase poveste pe care o stie, iar atat de frumos n-a mai spus-o niciodata.
Galagie in camera. Ce-o fi? Sa scoate oare capul de sub plapuma? Daca se trezeste papusa. Nu stie ce sa faca. Si totusi, incetisor, isi scoate capsorul de sub plapuma si-l vede pe Mos. Oaauu... E prima data cand il vede. Ce frumos...
Se face liniste. Copilul Mi se ridica usor din patut, pune capul papusii pe perna, se lasa incet jos din pat si merge la bocanci. Hei? Unde e cadoul meu? Nici macar o portocala, nici macar o ciocolata, nimic? Cauta cu disperare. Ii intoarce pe toate partile si nimic. Ochii lui lucesc in intuneric. Nu se poate. Doar l-a vazut pe Mos. Nu putea fi altcineva. Totul era asa cum ii povestisera parintii lui.
Din dreapta si din stanga, din coltul ochilor ii curg doua picaturi lucitoare in noapte. Cum? Am fost cuminte, am ascultat-o pe mama. Eu de ce nu primesc nimic?
Copilul Mi nu poate plange tare. Nu poate face galagie. Papusa doarme. Plange incet, cu sughituri mici. Isi sterge sistematic ochisorii cu podul palmei... E mic, mic, mic...
Un pupic pe obraz ii sterge o lacrima si il face sa intoarca brusc capul catre papusa:
- Gata puiule, nu mai plange. Mi-a dat suflet Mos Craciun, asta e cadoul tau.

Gata, am gatat-o - Cromozomul din valiza

In primul rand, felicitari, Maria... Cei care aveti chef sa va binedispuneti citind (se poate, maestrilor, se poate), puteti cumpara cartea Cromozomul din valiza, a Mariei Irina Almasi... Pe coperta scrie Maria Orha. Am ramas usor contrariat, dar am dat pe goagal, am citit o recenzie si nu bagati de seama... dar sa stiti sigur ca despre acea carte e vorba, am dat si acest amanunt. Apoi, am citit si coperta patru si explanationul era acolo.
Nu-mi plac anglicanismele, dar nu le bagati in seama; si chiar n-o sa le bagati in seama, fac parte din viata voastra.
Merita cumparata - incercati la librarie.net (altceva nu stiu)
Merita cumparata pentru ca femeia asta gandeste in fiecare povestioara a ei. Este in fiecare macar o intrebare, exista si un raspuns (indeobste a partii feminine) si o presupunere (daca nu chiar o realitate masculina).
Merita cumparata si citita cate o povestioara pe zi. Hai trei pe zi, ca mesele principale. Iar apoi sa-ti raspunzi la propriile tale intrebari, sa adaugi plusurile tale (nu pe carte, tirlane) sau minusurile tale (nici pe astea, dragutule).
Si-mi mai place, am mai zis-o, pentru ca e creatie (chiar si din trairi proprii), nu texte mutate intr-o carte dintr-un interviu cu Mirandolina Trisomeanu.
Felcitari, Maria Irina si la mai multe...

Salut Maria Irina

Nici pe departe cel mai important om din lumea asta nu scrie. Stiu, i-a promis ca va fi cel mai important om din lume pentru el. Ho, asta-s io, nu baga de seama. Evident, asa cum am promis, mi-au aruncat ochisorii peste randurile tale. Nu-mi pare rau, e clar. Nu-ti spun insa cat am citit (nu tot). Sa te fac curioasa. Pana acum, de departe, Antpygmalion mi-a placut cel mai mult. M-am amuzat fara sa fiu Ciuriburi nici macar o secunda. Ori asta este un bun castigat de mine din randurile tale si se cuvine sa multumesc.
Citesc in paralel Hertha Muller si m-a induiosat doamna cu Nobel. Fantastic ce simplu scrie. Nu-mi vine sa cred. Cred ca Patapievici sau Plesu, cel care stie cu 500de cuvine mai mult decat are Dictionarul Explicativ al limbii romane se oripileaza. Am cumparat cartea din gold plaza, noul "center" de doi bani din oras. Maine sau poimaine merg sa-mi cumpar si a doua carte. Stiu, te-ai prins, am citit putin din "cromozomi". Nu insa foarte putin. Probabil, poimaine, inainte de "Hertha doi", o sa termin. Hai sa-ti spun si ce nu-mi place... Am schimbat intentionat numele blogului meu. Si am mai citit o mie de proverbe pe care le cunosc. Ador sa citesc proverbe sau "vorbe" pe care nu le cunosc.
Si mai zic ceva. M-am amuzat, ori asta e cu mare plus. Extrem de important. M-am plictisit sa citesc culegerile unor texte din ziare ale literatilor din BM si MM. Creatie cam putina. Prefer sa zambesc, macar pentru faptul ca nu exista inteligenta fara umor. Nici pe Marte nu s-a gasit.

luni, 22 noiembrie 2010

bine, Mita

Cine-i Mihai? Are asta vreo importanta? Ce-a facut Mihai? Asta are importanta. A adunat fetele de la HCM, le-a oferit o ora de teatru cu "Bigudiuri", a oferit cartea Mariei Irina Almasi, a oferit o un ceai si o turta dulce, a iscat o mini-oaza de cultura pentru handbaliste, prietenii sau sotii acestora, precum si pentru prietenii lui. Ceea ce e minunat.
Nu stiu prin ce spatiu neconventional se va mai juca piesa trupei Teatrului Ararat, cert este ca merita sa o vizionati. Chiar daca ultimele doua cuvinte din piesa, "vin rosu", pe fondul unei combinatii, nu va vor da senzatia finalului. Dar felicitari pentru Dana Ilie Barbosu, Diana Podareanu, Wanda Farkas si Claudiu Pintican, cel care a si realizat acest spectacol dupa piesa "Bigudiuri" de Mimi Cornel Branescu.
Despre cartea Cromozomul din valiza nu pot spune inca nimic... am citit doar 5-6 pagini. Dar sigur voi reveni aici cu un mic comentariu. Sunt "excited for to read"...

duminică, 21 noiembrie 2010

N-ai ce cauta la Oltchim, Meli...


Spun cu tarie: Melinda Geiger n-are ce cauta la Oltchim Rm. Valcea. S-a dus degeaba acolo. Orice alta echipa din strainatate putea alege. Din alea bune (cel putin asa spune conducerea HCM). Nu poate juca in fata Stelutei Luca si, mai ales, a Patriciei Vizitiu. Bine, Luca pune pusca jos la finalul sezonului, asa cred eu...
Vizitiu are o prietena foarte buna la Oltchim: Neagu... Nici nu va imaginati cat de important este acest lucru. Geiger nu are. Am vazut si astazi... Meli a jucat cinci minute, a primit trei pase, a aruncat o data la poarta (rau) si Kovacs a trimis-o pe banca, in capat, dupa cum au zis comentatorii. Melinda da randament cand joaca meci de meci si tot meciul. Te scoate din rahat. Am un multime de exemple, inclusiv finala Cupei Mondiale.
La Valcea sunt 21 de jucatoare, platite bine. La celelalte superechipe din Europa sunt 13-14 jucatoare, platite bine. Restul copii, tinere. Larvik, care ne va sparge daca ne vom mai intalni cu ea a avut cinci jucatoare mai putin cu Valcea si a avut numai 10 fete de toate.
Melinda, pleaca repede de la Oltchim, altfel de vei pierde acolo. Nu-i asa mare inginerie sa castigi un titlu national acum. Oricum, succes.

Ten talzan

Belesc si eu fasolea pe counter-ul din dreapta blogului si vad cu ochiul liber ca mai e putin si-l prind pe al ten talzanulea cititor. De fapt, e vorba de niste accesari, nu musai de 10 mii de pipalsi care n-au de lucru si se uita pe blogul meu. Nici nu-i tare rau. Dimpotriva, chiar e bine. Nu stiu cine va fi al 10.000-lea ca as da un premiu. Sincer nu stiu. O carte i-as da, ceva de genul asta. Poate chiar o bere daca mi-e prieten (nu va aruncati). Sau chiar un pahar de verde de paris, ca furadanul nu mai e la moda.
Nu scriu foarte des... Cateodata am chef sa scriu mereu, zilnic, alteori nu... Cand sunt nervos, sigur scriu ceva. E bine ca nu ma enervez des.

marți, 16 noiembrie 2010

Mincinosii

Traim tare bine... 90% din magazinele de unde cumperi ceva te vor minti cu ceva... nu-ti dau bon, te fura la cantar, te mint pur si simplu cand e vorba de un produs; apoi, nici unul nu recunoste, chiar in fata evidentelor; si, culmea, gasesc si cine e de vina..,
ma duc la repka electronics sa-mi cumpar un telefon; o tanaruca ma ia in primire. avem sa constat ulterior ca n-are nicio treaba, dar era amabila; imi cumpar un Nokia C3 (sunt multumit de el); o intreb de Wi-fi si, bineinteles, ESTEE... are dreptate, este, gaseste reteaua, dar cand intri pe net treci obligatoriu pe orange internet, unde 1 Mega este 1 Euro... adica, deschizi un site si incepi sa platesti; tu esti sigur ca esti pe wireless... apoi, dupa trei zile, dai un cronos si vezi ca ai cost suplimentar; te duci la repka si intrebi care-i baiul... sigur, nimeni nu-ti poate spune nimic. este insa omul care-ti zice ca intra pe Edge-ul indivizilor, iti arata si-ti mai bata 0,20 eurocenti de plata...
- imi zice du-te la Orange Shop... ma duc... acolo, stie toate lumea, garla de populatie; e greu pana te preia cineva; ma preia cineva pana la urma... imi spune, dupa 10 minute, ca telefonul C3 are o setare care te duce automat in lumea internetului pe ani, ca imi da un numar, ca e mai complicat si ca trebuie nu stiu ce soft... evident ca modificarea aia e pe bani
- m-am prins: orange e supersmechera, te minte in fata; iti place asa, OK... nu-ti place, mai da-mi niste bani sa il fac cum iti place tie; nimeni insa nu-ti spune inainte!

duminică, 14 noiembrie 2010

Ce-mi doresc eu de la Mos Craciun


Ma gandesc ce-as face eu daca as fi un cioban tampit posesor de echipa de fotbal. As iesi la televizor si as spune ca-i cedez echipa ministerului apararii nationale in contul unor terenuri pe care le-au primit acum cativa ani si pentru care, cu placere nedisimulata, am fost trimis din nou in judecata. Asa, sa devina echipa a statului... statul asta romanesc care gestioneaza prost si puful de pe coconii de batarflay. Macar s-o omoare ei.

Si ma gandesc ca as mai face una alta. Mi-as da demisia din functia politica externa pe care as avea-o, constient fiind ca-mi fac neamul de ras. Apoi, as iesi complet din viata publica si chiar cred ca m-as preda oricarui procuror decis sa ma intrebe de sanatate. Doamne, Mos Craciun, cat mi-as dori sa fiu macar o zi Gigi Becali.

n-am pancreas pentru sportul din maramures

- care sport? care maramures? nu mai am celulele necesare in pancreas; nu mai are sens sa ma enervez. pentru ce? minaur are cea mai slaba echipa din istoria clubului, ba chiar de departe cea mai slaba. costica buceschi nu colaboreaza cu secunzii si asta o stiu foarte bine, preferand sa creada ca este totul, de la alfa la omega; nu mai este nici entuziasm si handbalul ala prapadit din start, dar care a facut puncte pe munca si inima, a ramas doar un handbal prapadit...
- despre fotbal nu mai am ce comenta pentru ca nu avem
- la fete, la handbal, o sa mi se spuna doua sezoane ca a plecat Geiger si tralala... apoi, peste doi ani, daca familia Buceschi va fi de acord, Eliza va pleca si ea pe te miri unde... si apoi o sa ne scuzam iar doi ani ca a plecat Eliza
- la volei, mare lucru daca prindem locul 5 anul asta; au plecat cei mai buni jucatori, au venit unii
- de rugby n-am ce comenta, sunt pe primul loc... doi au plecat deja, cred ca urmeaza si altii
- acum 10 ani aveam supersport in Baia Mare fata de ce avem acum; peste cinci ani o sa zicem ca in 2010 am avut supersport fata de 2015; in conditiile in care suntem penibili acum

miercuri, 10 noiembrie 2010

Odă sau oia - hai la fugă!

Viata mea-i o splendidă friptură
Sunt zeci de kile, poate sute chiar
Si nu mi-e frică nici de băutură
La bere, dragă, eu nu vreau pahar

Imi tot promit să nu mai stau in casă
Să ies pe floaster, să alerg putin
Dar e cam greu să plec neghiob din casă
Cand măna-mi cade pe-un pahar cu vin.

Cand poker am un chef nebun să joc
Mă bolunzesti să mergem in oras
Să văd si Arsenal pe-al treilea loc
Să văd si niste ouă peste cas.

Precis am eu mai mult de-o sută
Si nu obligatoriu cu putin
Peste curea e cută după cută
Si apoi o bere si-un pahar cu vin.

marți, 2 noiembrie 2010

La Multi Ani, Sil!




Uneori, un prieten de foarte departe face mai mult decât unul care este toate ziua cu tine. Fara a-mi desconsidera prietenii de aproape, pot spune, cu multa placere, ca Silvia Marmori este unul dintre pritenii aflati la mare departare la care tin foarte mult. Un om deosebit, un fotograf foarte bun, o femeie cu suflet mare si foarte placuta.
La Multi Ani, draga Sil... si multa sanatate!

Sometimes a friend is far more than the one which is all day with you. Without disregard my close friends, I can say with pleasure, as Silvia Marmor is one of the friends who are far away they care very much. A great man, a very good photographer, a woman with a big heart and very pleasant.
Happy birthday, dear .. Sil. and good health!

A veces un amigo es mucho más que la que está todo el día con usted. Sin menospreciar mis amigos cercanos, puedo decir con gusto, como Silvia Marmor es uno de los amigos que están lejos les importa mucho. Un gran hombre, un fotógrafo muy bueno, una mujer con un corazón grande y muy agradable.
Feliz cumpleaños, querida .. Sil. y buena salud!