Sa vad daca pot scrie... Pot

Ma, culmea, degetele curg pe taste, chiar daca antricotul drept ma doare. E mai greu sa apas “pause”, dar ma voi stradui. Sper sa nimeresc din prima. Mno, am dormit 20 de minute, am mancat ardei umpluti, am baut o bere cu lamaie, Radler, pe care am cerut-o sa mi-o pun pe mana, vezi Doamne, ca nu aveam gheata. Iar dupa ce s-a incalzit, e ca fanul, nu ca as fi mancat fan vreodata.

Dragii mosului, nu-i de colea sa cobori un deal, sa incerci sa franezi, sa aluneci pe nisip, sa lasi apoi franele, apoi sa franezi cu amandoua simultan, in speranta ca vei ocoli santul spre care te indrepti cu cea mai nedisimulata grimasa de oroare pe marmida. Ii fain, prieteni... ai de stire ca vei cadea, nu trebuie sa ti-o spuna nimeni, toata treaba e cand, cate iti rupi, daca bati capul de beton sau doar iti rupi filetul la antebrat, daca zbori peste ghidon sau pur si simplu iti raschetezi genunchiul stang.
Si de tuci ca bolovanul, te straduiesti sa ai cat mai putin de reparat, sa nu-ti caci nici bitza daca tot ai dat niste bani pe ea si, sa nici nu-ti faci prietenii de paie sa nu mai poti merge unde ti-ai propus.
Vezi, mai, de ce n-am fost eu pana acum in Chechis? Locul unde am executat cea mai pretentioasa tranta din cariera mea de biker de doi bani. Arbitrii de pe margine au aratat numai note frumoase. Mi-am creat un grup pe facebook, Cei care nu stiu sa faca Tsukahara intoarsa. Mno, acum nu sunt foarte sigur ca nu stiu. Sau, ma rog, nu stiu, dar poate ca mi-a iesit. Asa cum mi-a iesit si manusa din mana, si un petic pe pantaloni, si o gramada de jeb pe tricou si niste priviri miloase din partea prietenilor (astea-s cele mai faine si nu dor, mai ales daca suporta putin sa te plangi). Ba mai primesti si o bucata de glucoza, ca, vezi Doamne, esti palid. Sincer, la ce tranta am tras, era si pacat sa nu fiu palid dupa.
Ideea este ca ma simt binisor, urmeaza sa ma simt si mai bine, imi merge bitza, am castigat niste prieteni noi, am aprofundat cu aia mai vechi si ma voi duce sa beau jde beri. Si cu bitza tot ma voi mai duce, asta-i clar.

Ciuperci, Izvoare si bere

Ai chef de bagat bitza in priza si picioarele in pedala de la bitza, ce poate fi mai buna decat o prajeala pe maini si pe picioare (de la soare, evident) pana la Izvoare? Sunt destule lucruri pe care le poti face, e adevarat, dar noi (adica eu, ca am personalitate multipla pana la consultul unui psiholog) am ales sa mergem sambata la Izvoare. Si am ales sa mergem in haita, ceea ce inseamna ceva mai mult de sapte, adicatelea opt.
Am fost io, a fost Felix, a fost Mezok, Andi, Alex, Adi, Purci si Kity. Purci a intarziat sase minute convins fiind ca nu avem cu sa mergem prin alta parte decat cea prin care se deplasa el. Sigur, omul si-am uitat telefonul acasa, si-a uitat portmoneul, forta in picioare si ideea ce nu-i tare corect sa pleci la drum dupa ce te-ai culcat cu o seara inainte cu 10 beri in stomac, dupa principiul: Cand eram tanar puteam bea cinci beri, acum nu pot bea numai 10. Andi nu se arunca dupa bere, dar merge si vinul. Sambata insa, a mers si berea. N-are sens sa ascund ca la meciul de vineri au bagat si io vreo 5 bucati beri, absolut fara nicio jena.
Am plecat sambata dimineata de la ora 11.06... dupa ce l-am sunat pe Purci sa aflam daca traieste, dupa ce am sunat-o p Cristina sa auzim ca nu vine si dupa ce nu l-am sunat pe Bogdan care zicea ca vine. Nemtii din tura trecuta au zis pas, dar urmau sa plece acasa, ori asta duce chiar la pacat daca nu iesi in club cu o seara inainte. Si stiu eu ca nu le plac canoanele, asa ca s-au sacrificat.
Am luat-o incetisor, dupa puteri, cu punct final Izvoare. Pana la Baraj treburile au mers cu putin efort, dupa care dealul cu pricina a adus inviorarea. Intr-un departe tarziu ne-am regrupat in statia de autobus, adica tampenia aia folosista ca buda publica. Am bagat pe foc si ne-am tirat spre Firiza, cu placerea unei beri pe drum, la botul calului. Unii s-au dus mai bine si au ajuns la o ciuperca unde noi, desi n-am fi vrut, am fost obligati sa oprimi si sa mai recurgem la stratagema cu o bere la vremea ei face fix vreo noua de lei (minciuna, toate trei au constat atat, dar pentru rima sacrificam si o minciuna). Am plecat spre Izvoare, am oprit la Izvor si apoi in alte cetave mii de locuri, esenta este ca am ajuns sus. Unde am bagat ceva de mancare, niste beri sau apa, si o mica despartire. Kity s-a grabit acasa, altii au ales sa mearga la alte trasee, ceea ce e foarte bine, asa ca am ramas patru. Si abia am asteptat sa ajungem in Firiza sa bagam sub nas niste ciuperci exceptionale, farfuriile date inapoi fiind curate.
Am revenit in oras, cu unii la Mistique, altii in Parc sa-si verifice pruncul la joaca, iar altii in patuc. Cu gandul ca am bagat 60 de km si iar ne-am simtit bine. Sper!

Luna in care am cunoscut 20 de oameni

La semnalul urmator va fi ora: douazeci si unu, cincisprezece minute, zero secunde, bip (unde bip nu-i deloc o injuratura sau conlocuitoare a dictionarului cu vulgaritati). Mno, fix la ora asta, acum o luna, eram in Cluj-Napoca, cu copilul Gabriela. Eu cu rucsacul albastru si cu rucsacul negru, ea cu o valiza cat zilele de post dinainte de Paste. Povesteam povesti doar sa treaca vremea, ne intrebam, nu ne raspundeam, speram, parea totul interesant.
Desigur, ceea ce a urmat a fost mult mai interesant. Conform lu’ nentu’ Vasile Ghica: Universul este mult mai mare si mai nemarginit decat ni-l imaginam, dar mult mai mare si mai nemarginit decat ni-l putem imagina.
Este absolut interesant sa te duci undeva unde nu ai mai fost, unde banuiesti doar ca poate fi frumos, loc despre care nu ai avut prea multa vreme sa te informezi. Si nu asta e cel mai ciudat. Nu, e mult mai ciudat sa afli ca mai sunt inca 20 de persoane cu care vei merge, 20 de persoane pe care nu le cunosti. Ba nu, 19, ca pe Gabi am cunoscut-o deja. De cateva minute.
1. Gabi (copilul) - in toamna o sa-i uram Casa de Piatra, ori asta inseamna ca e cam gata copilaria:)
2. Adela (copiloc) - nu stiu ce o sa-i uram in toamna, ii uram acum cate ceva ca-i gata cu faculta... ISE... mno, deja stiu cine o sa-mi plateasca mie pensia
3. Costel (Costi) - i-am urat deja una alta, ca am povestit cu el la telefon (aproape ca m-a recunoscut din prima)
4. Calin - omu-i ocupat cu politicienii, cu aia se ocupa. Sa-i uram politica placuta (auzi, mai, sper ca ti-ai facut bani in campanie macar de-un concediu la Medjugorje - erai impresionat prietene de ce-ti zicea soferul)
5. Sorin - e pregatit sa spele chiar si o bicicleta, mai ales daca sunt eu cu ea. Ii dorim sa se inteleaga bine cu nevasta-lui
6. Liliana (Lili) - sincer, in primele doua zile nici nu stiam daca sunteti cu noi:)) Ii dorim sa se inteleaga bine cu sotul ei
7. Tania - nu stiu care este cel mai linistit oras din lume dupa Bistrita; nici nu-i mare lucru. Ii dorim poze faine si, nu uita de cele 30 de minute de miscare in fiecare zi
8. Alin - ultimul care mi-a dat accept pe Facebook; sigur, nu cel din urma... ii dorim sa aiba grija ce-si doreste
9. Alina - inca nu mi-a dat accept pe Facebook si nici nu stiu daca are, dar ramane in familie; sa va traiasca pruncutul fericit
10. Mirela (expressive) - am spus un lucru odata (candva) si s-a uitat la mine exact asa cum mi-as fi dorit sa ma mai trag o data (numaram, da?) din maimuta; mno, numa’ bine
11. Dana (sefa) - nu stiu de ce, dar am ghicit din prima ca ai vocatie de sefa; sincer... si nu e un defect; toate bune langa mica ta printesa
12. Catalina - nascut si crescut pe stadioane si in sali de sport am si vocatie de vulgar; cine ma cunoaste mai bine, stie ca nu-s asa; cred ca si tu ai aflat; sanatate maxima
12,5. Dani Mihu - abia in ultima si am aflat exact cum te cheama; povesteai cu Alin intr-o zi in autocar si numai din povestea aia mi-am dat seama ca esti om de treaba; sanataturi
14. Eduard (Edi) - mno, sa-ti dea Mnezo’ bani sa-ti cumperi un ATV, ca ai fost de departe cel mai mare fan; iar daca-l ai pe dl. ATV, macar de-un jeg de Bugatti Veyron sa te invarti
15. Katalin (Kati) - haha, ce fain cu bucurestenii astia ca nu stiu care Katalin ii baiat si care-i femeie, de era sa stam in camera impreuna; fata de treaba, asa sa ramai
16. Stefana - omuc de treaba, care stie sa se joace si de-a voleiu’, pe demonstrate, nu numa pe povestite.
17. Veronica (Fitze) - macar Claudia Schiffer
18. Delia - n-am cunoscut niciun om gata sa danseze in orice moment al zilei si in orice spatiu. Iata ca Bunul Zeus mi-a trimis-o in cale pe Delia si a rezolvat cazul. Let’s dance!
19. Anca - unul dintre cei mai expresivi cetateni pe care-i cunosc; genul 1000 de poze si 980 faine, iar restul de 20 nereusite din vina fotografului; Felicitari pentru absolvire!
20. Daniel - Cred ca toti trebuie sa-i multumim cat se poate... s-a ocupat de noi, a avut de departe cele mai multe provocari; felicitari si multumiri Christian Tour!
21. Io - mi-e dor de voi!

Postasul nu mananca supa de ied

Sigur ca nu m-am prostit, daca e vreo intrebare legata de acest titlu. Sau poate ca da, numai ca nu-mi dau bine seama. Sambata, de la ora 10.00, ne-am rupt cioantele cu placere pe Gutinul negaurit de tunelul pe care-l tot fac din mezozoic naparstocii nostri politicieni. Adicatelea, am bagat un 80 de km din Baie pana in Mara, la pastravaria lu’ nentu Alex, unde si mana sub fusta ii vorba.
Si uite asa: Mircea (ca io am vrut), Andi (omul care urca Gutinul cu pinionul mare in fata si cel mai mic in spate - ii bolund de inconstient ce e), Felix (prietenul la nevoie se cunoaste, desi n-am avut nevoi), Ema (ea o mai avut ceva nevoi, dar s-o ocupat tovarasul Felix - a nu se confunda cu nimeni, ca n-are Antene), Edmund (omul cu genunchiul de fier la care mergeti la sala), Werner (fratele sau care a trecut si el cu genunchiul peste asfalt de vreo doua ori), Cristina (bicicleta faina si picioare nu va spun, nici daca m-am uitat din spate), Cris (cea mai buna fotbalista dintre ciclisti si cea mai buna ciclista dintre fotbalisti), Adi (omul prevazator, care si-a condamnat masina la purtat de bitza), Bogdan Coco (subnumit Postasul datorita superbului scaun de la bitza). Au mai fost cu noi doi prieteni, “decat” pana la Pintea, dupa care au ales sa se tireze catre Izvoare.
Am plecat de la Fortis Gym, na, sa le fac reclama... Pe la 10.00 si un pic, ca neamtul n-a fost ca neamtul. El are alta varianta, numai ca pixul e la mine, nu la el. Oricine a luat o bitza sub cur stie bine de tot ca a merge pana in Mara trecand Gutinul si a te mai si intoarce inapoi tot pe bitza nu-i chiar usor. Nici de perit nu-i, dar e de bagat materiale. Mai ales daca la Mara te opresti, bagi ceva subtire sub nas si mai necajesti niste capace de la sticlele de bere pana se sacrifica lichidul sa-ti citeasca corzile vocale.
Coco a pornit ca din pusca si a dus trena pana la disparitie in zona Liedl, motiv pentru care, sunt convins, n-o sa stie maine dimineata cine i-a batut cuie in fund. Plus scaunul de toti bani, adevarat fotoliu, pe care Edmund l-a botezat “de postas”. Apoi ne-am staduit dupa puteri sa urcam cat mai rapid cei 12 km de Gutin pana la Hanul Pintea. Toata lumea s-a straduit si toti merita felicitari, mai ales ca niciunul nu a cedat (ce, am io prieteni care cedeaza?) Pe drum, melodia preferata venea direct din hipotalamusul lui Andi, care voia supa de ied. Exista asa ceva, ba chiar si-a mai gasit niscaiva prozeliti. Pana la urma, astazi, sambata de dinainte de Rusalii a fost prima zi din saptamana in care cei de la Pastravaria Alex nu au avut supa de ied. S-a mancat insa altceva si bine a fost, mai ales ca doamnele din zona s-au sacrificat sa filtreze amuzant.
Sincer, eu le multumesc prietenilor mei (mai vechi sau mai noi) pentru acest drum si pentru faptul ca am dus treaba la bun sfarsit, lasandu-ne sa-i golim lui Edmund recipientul de minerale. Si niste felicitari adaugate.

De unde se scoate prenumele?

Una dintre cele mai consumate rubrici oferite de presa scrisa cu mâna, vorbita cu gura, auzita cu urechile, mirosita cu nasul sau cenzurata cu cenzorul este, fara indoiala, horoscopul. N-are importanta ca e pentru o zi, pentru o saptamâna, pentru o luna, pentru precambrian sau mezozoicul timpuriu. Important e sa fie si sa ne spuna cât mai multe despre ce urmeaza sa facem, chiar daca nu vrem sa facem nimic.
Pentru ca horoscopul nu era suficient, am ajuns sa ne cautam la bunastare si printre numere, doar - doar unu si cu unu vor face trei in buget si zero la necazuri. Elev fiind, am auzit vorbindu-se de nenumarate ori despre Pitagora, ba chiar l-am si invatat, doar nu era sa-mi folosesc degetele sau abacul o vesnicie. Ei bine, am mai aflat despre acelasi Pitagora cum ca ar fi considerat parintele numerologiei. Iar cum un parinte trebuie sa aiba si niscaiva urmasi, lucrarea nu s-a lasat prea mult asteptata si specialistii in numerologie s-au inmultit vizibil si pretutindeni.
Din pacate, se spune, numai câtiva initiati pot descoperi adevaratele sensuri ale acestor numere. Pe acesti initiati nu ai nevoie sa-i cauti, ei servindu-te prompt cu date prin cartile pe care le scriu si din care primesti informatii diverse despre tine, doar pentru simplul motiv ca te numesti intr-un anume fel.
Cu certitudine, marea majoritate a parintilor sau a nasilor nostri ne-au servit prenumele imediat dupa consultarea aprofundata a unor tratate de numerologie. Altfel, nu imi pot explica cum de ne iese povestea tuturor atât de bine. Mai avem si defecte, e adevarat, oameni suntem, dar concluzia este cea care ne face fericiti. Oricum, eu o sa am mare grija. Prenumele copilului meu, nu se discuta, trebuie sa inceapa cu cifra sapte, la fel ca si numele de familie. Macar lui sa-i mearga bine.

Raducu, nu m-ai interesat niciodata; abia acum când pleci imi placi

Prietenii mei sau cei care stiu câte ceva despre mine, cunosc ca antrenorul Radu Voina nu mi-e deloc la inima. Si nici la alta parte a corpului, pentru ca, dupa cum se vede, n-am injurat inca. Omul acesta mi-a distrus toata increderea ca mai putem avea si noi o grupare competitiva. In conditiile in care România nu este vreo Sughibughi de echipa in Europa si in lume. Nationala noastra este cam praf si nu ma mira ca Oltchim a inceput sa-si ia jucatoare din strainatate. Barbosa, Leynaud, Silvia Navarro si Pineau nu sunt românce niciuna.
Voina a incheiat un ciclu. Maestrul Voina va parasi, sper, nationala de fete. Ca sta la Oltchim nu ma intereseaza. Treaba lui si a celor care-l vor tine. Cine are bani va lua niste fete de la Oltchim, alea care vor fi date afara. Si daca ia Clujul doua-trei fete, ceva imi spune mie ca Liga Nationala nu va mai fi chiar asa de sigur in mâna Oltchimului.
Iar o sa ne plangem la nesfârsit ca „cerul si pamântul” s-au unit impotriva noastra, ca rugile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie nu au fost rugi ci invataturi, ca Ego Zenovius votum posui (eu, Zenovie am pus acest dar - pentru cei care nu-si aduc aminte sau pentru cei care nu-si pot aduce aminte pentru ca n-au stiut niciodata) si ca sala sporturilor din Sighisoara se cheama Radu Voina dintr-o simpla intâmplare... România, singura tara cu legende vii, singura tara unde o arena de sport poarta numele unui individ in viata; macar daca sala din Sighisoara s-ar chema Vuie Moina!

Grecu’i frate cu romanu’

Ei sunt 10 milioane, noi 20. Cu aproximatie. Si unii si altii suntem mai multi, asta-i clar. Multi greci locuiesc aiurea in lume, multi romani fac acelasi lucru.
Religia lor este majoritar ortodoxa, noi cam la fel. Ei au un miliard de biserici, noi ne batem sa-i ajungem. Baiul e ca grecii au construit biserici in mii de ani, noi construim tot atatea in 15. Iar ale noastre sunt infinit mai mari (inalte, late, lungi) decat ale lor. Cu mult... Am vazut clopote o gramada, dar nu le-am auzit. Si nici n-am vazut vreo boxa montata prin zona. Aici ii batem de nici laptele praf nu le mai place.
Nu tare le place sa munceasca decat ceea ce vor ei. Nici noua nu ne prea place. Cel care are un butic nu continua deloc investitia, angajeaza pe cineva pe care-l pate plati prost si se va plange mereu ca n-are bani. Identic cu ceea ce vad eu in Romania. Ei angajeaza romani pe care-i platesc prost, la fel fac si romanii cu romanii in Romania.
Au vazut un monument al prostiei in Creta, aici vad zeci de monumente. Ei au construit un lac de acumulare (cca 60%), unde au bagat bani pe criterii politice, dupa care a venit criza si n-au mai fost fonduri. Intre timp, specialistii spun tare si raspicat ca nu e nevoie de niciun lac de acumulare. Banii insa s-au papat si e vorba de miliarde. Eu stiu ca langa Baia Mare este Barajul Runcu... si mai sunt atatea ineptii...
Le place distractie, deci si aici bifam la greu cu mainile impreunate. Desi, dragii mosului, unde nu-i musai sa lucrezi, e musai sa te distrezi.
Istoria Greciei este plina, arhiplina de tradari, dar si de glorie. Minoicii si miceenii nu sunt din Faurei si ei au plusat vartos la civilizatia europeana. Au fost cuceriti de o gramada de ori, au platit tribut, au avut monarh, dictatura militara, au presedinte. La fel ca si aici, doar ca noi nu tare am contribuit la civilizatia europeana. O facem insa acum cu tot felul de cetateni care lasa numai bucurie in urma lor. Bucuria lor.
Exista insa si multe diferente. Exact alea care fac diferenta. Ei se bazeaza pe mitologie si scot o gramada de bani cu asta, noi avem Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru si nu le-am citit nici pe alea. Am vazut pestera in care s-a nascut Zeus si, zau, Pestera Ursilor este de 50 de ori mai faina. Dar nu stim cum sa o facem de vizitat. Eu au mare, munte, campie, lacuri, tot ce avem si noi, ba zic eu ca suntem peste. Da, dar cretanul se comporta frumos, drumurile in Grecia sunt brici, ai tot felul de facilitati si nimeni n-o sa-ti scuipe in ciorba, mai ales ca ei nu fac ciorba. Noi avem un brand international, Dracula, si putem sa-l batem la cur, ca nu facem nimic cu el.
Iar daca nu facem nimic cu el, nu facem nimic nici cu noi. Poate vom mai face cate-o biserica sa fim si noi ca Santorienii: adica locul unde sunt mai multe biserici decat case, unde este mai mult vin decat apa si unde sunt mai multi magari decat barbati. Pariez ca si la noi vor fi mai multi magari decat barbati?

Mândra Creta si domnul Santorini (ultima parte, ca nu vreau sa plictisesc)

Sunt din nou in Creta, de aceasta data la Gouves si mergem spre Astir Beach Hotel, un stabiliment de patru stele. Cunosc hotelul de pe internet si e asa cum era prezentat. Singurul impediment era legat de wireless, care exista dar trebuia platit. Atât. Si orice alta conexiune la net. Imi iau in primire camera, 286, si bine e.
E ziua lui Costi si oradeanul meu se face baiat mare, trece de sfert de secol. Bântuim dupa un club sau ceva asemanator, poate chiar un magazin-doua, si pâna la urma ne alegem cu o plimbare. Este aproape ora 22.00 si gasim un local patronat de niste prunci, trei la numar, care ne invita sa la ascultam hausu’ si tehhno’ul... Nu comentez ca-s in minoritate si ma bag in zona. Suntem aproape toti, dar Daniel suna adunarea, merge chiar pâna la hotel si ajungem toti in zona.
Baietasii sunt super-happy ca poposim la ei. Din ce batea vântul in barul lor (destul de frumos), dintr-o data s-a umplut. Si aveau sa mai vina si altii, ba chiar si o surpriza. Intram, cerem bere, iar eu imi iau chiar doua, un Amsteel si o Corona, adica fix 6 Euro. Costi pluseaza cu un raki cu miere de albine. Consumam si-i uram una alta. Mai ales alta. Nu stiu daca e fericit, cert este ca aranjeaza un târg de raki (adica un fel de palinca din sud, pe la 20-25 de grade, deci nici macar la temperatura corpului uman) pe bani mai putini cu pruncii, târg la care se inscrie si Alin. Io cu Alin stam si bagam niste beri sub nas, in timp ce in local apar niste francezi, apoi greci si inca nu stiu ce natii. Unul dintre francezi se uita gales catre fetele noastre si s-ar baga. In schimb se uita la baietii de 100 kg de lânga, adica eu si Alin, amândoi tunsi scurt... normal, când il ai in fata pe Alistair Overeem si Mike Tyson iti vezi de treaba. Nu stiu care dintre noi era Taisanu...
Vine 12.00 noapte, muzica se opreste si Costi este fericitul posesor al unui La Multi Ani in gura mare din partea celorlalti 20 de noi prieteni ai sai. Zau ca si mie imi place sa cânt. Si cânt frumos, chiar daca se aude nasol. Costi pune muzica, noi dansam, bem bere sau alte cele si ne simtit bine. Barmanul e deja generos, lasa din pret, ba chiar face si cinste. Vorbesc cu Alin sa ne ducem la hotel pe la doua, ca ajunge. Se ocupa insa altii de problema. Mai exact politia. Copilasii n-aveam cine stie ce in regula si le-au inchis local. Din câte am inteles eu ceva evaziune fiscala. La 2 noaptea a venit Politia si le-a inchis localul. Au iesit copiii impreuna cu noi din local. Si n-au fost mascati: a fost un caschetar si un altul lânga. Atât.

Ziua urmatoare urma sa avem liber o vreme, dupa care urma seara cretana. Liberul insemna misunarea dupa cumparaturi pentru acasa, dupa o ultima doza de aerosoli, dupa o ultima baie si o ultima plaja. Ba chiar si un somnuc imbracat pe sezlong, fericit moment pentru a-mi “arde” putin marmida.
Unii mizeaza pe o seara cretana, altii pe o seara cretina. Plecam, Cristina ne spune iar o gramada despre oamenii de aici, impartasim niscaiva idei. Am iar niste glume de autobaza in program, dar ne descurcam. Ajungem intr-un sat cu 30 de oameni. Coborâm din autocar si oamenii ne asteapta cu un pahar de raki si cu niste cartofi si legume. Cretanul nu bea niciodata daca nu si manânca. Si bine face... Popor român, baga la capatâna asta, ca prea vad imbecili muci pe strada. Apoi, vizitam usurel satucul si stam la o cafea o o terasa. Sat de munte, priveliste frumoasa, aproape la apus. O vad pe Iro, o superba fetita de 3 anisori, care era cu mami si cu buni. E modelul meu preferat si fac o multime de poze. Sunt cu noi si cei peste 40 de agenti de turism, despre care am mai vorbit. Majoritatea sunt femei, unele chiar de Champions League (sigur, dupa gusturile mele).
De aici incolo totul este sub imperiul Yamas, adicatelea Noroc. Si aici suntem toti. Intram intr-un spatiu nou, mai larg si dichisit. Un fel de camin cultural la noi la tara. La intrare baietii fac poze cu cretanele, fetele cu cretanii, sau in sistem turneu, fiecare cu fiecare. Ni se aduc vin rosu, vin alb, apa, cartofi, un fel de mici, salata, diverse carnuri si nu mai stiu ce, iar spectacolul este in derulare. Toata lumea face poze, danseaza, aplauda, manânca, danseaza, se mira, face poze, danseaza, bea... Yamasssssssss! Cretanii invita cei 75-80 de oameni de acolo la consum. Ma duc la masa si vine un tip cu o farfurie. O pune pe masa si o sparge. Apoi, vrând sa ia un ciob, imi sparge si paharul. Ceva malefic cu mine?
Acelasi om, câteva minute mai târziu, pune o sticla de vin pe scaun, apoi, un pahar de vin pe gâtul sticlei si urca in echilibru, intr-un picior, pe pahar. Nelutu draga, stai in echilibru ca Nadia, dar nu poti pune un blid pe masa fara sa-l spargi. Un tip cretan arata foarte bine. E mare, puternic si pare foarte calm. Fetele aplauda cu toata palma când baietul se incarca cu un platou de lemn pe care cara peste 50 de farfurii in acelasi timp. Sincer, si pe mine m-a impresionat.
Vin tot felul de dansuri, baietii sunt toti Bruce Lee si Chuck Norris, sar frumos si bine. Fetele, pe ritm (doua la numar). Apoi, un prieten care n-are treaba cu dentistul, ia o masa in gura si danseaza cu ea. Pe masa erau doua pahare de vin pline. Se opreste putin, colegii ii pun alte doua scaune pe masa, el o ia din nou si danseaza cu masa in gura. Mno, asta ma impresioneaza de tot.
Intre timp, afara, apare fotograful initial. Are un panou plin de pozele pe care le facuse când am intrat. 5 euro poza, jumatate de A4. Bine facute. Am si eu una, dar mai am alte 1.700 de poze in aparatul meu, asa ca nu ma intereseaza. De altfel, mie nici n-a vrut sa-mi faca poza. Sincer, sunt peste 100 de poze si ramân necumparate maxim 20. Mai aflu ca o seara cretana costa 40 de euro pe cap de vaca furajata.
Spectacolul nu se termina. Cretanii cheama pe rând fetele la dans, pe scena. Isi aleg ce vor:) De la noi, „cad” Tania si Delia. Bagati, fetelor, ca nu ne uitam la bani! Dansurile este chiar usor lasciv, cretanul se descurca minunat ca ala-i serviciul lui, fetele se straduiesc sa danseze cât mai bine, iar la un moment dat sunt date pe spate (cele cu fusta), spre marea satisfactie a pruncilor de 13-14 ani care stateau in locul potrivit si bine stiut pentru mici vizionari de lenjerie intima.
Cei de la muzica baga rapid un sirtaki de toti bani, elementele dansatoare se curbeaza in doua, unii sunt afara, altii inauntru, dar toata lumea danseaza. Fiecare dupa talent si dupa ce prinde de la specialisti. Mai baga baietii un dans, unde cretanii se asigura ca le iese si lor de o distractie. Asta inseamna niste oameni tinându-se mâna de mâna, dar cu mâna trecuta printre picioare. Destul de incomod de dansat asa, dar foarte util de atins „din greseala” vreun bihaind. Pâna la urma, nu conteaza, lumea chiar se distreaza pe rupte.
Se strâng lucrurile, suntem gata de parasit zona, ziua de 13 mai (La Multi Ani, Costi!) si in ziua urmatoare chiar Creta. Ne luam niste vin de merinde pe autocar, iar acolo spectacolul continua. Daniel cânta frumos (pe bune) si noi dam dupa el. Fiecare ce stie si cum poate. Ne oprit in oras, mai luam niste vin sau beroase si toate lumea merge pe plaja. Ultima seara pe plaja. Alte bancuri, alte povesti si poate chiar regretul ca vorbim de ultima zi. Somn.
Trebuie sa ne trezim dimineata, sa mergem la aeroport si catre casa. Bineinteles, prietenul Costi si prietenul Calin (care au fost punctuali cel putin o data:) nu sunt in autocar. Acesta insa pleaca. Oprim, Daniel fuge dupa ei la hotel, iar apoi toti trei, in pas alergator spre autocar. Ajungem la aeroport si incepe ceck-in-ul. Eu, Trocanii si Mirela avem probleme. Trebuie sa stam pâna la finalul imbarcarii. Ecuatia se rezolva, numai ca mie imi mai gresesc si numele. Vine Cristina si-mi spune: “domnule, dvs chiar aveti ghinion, s-ar putea sa trebuiasca sa mai stati o zi”.... Hahahaha, si care era pâna la urma ghinionul? As mai fi stat inca doua saptamâni...
Sunt calm, stiu ca nu-i problema mea si mai stiu ca se va rezolva. Asa cum s-au rezolvat toate. Christian Tour e firma serioasa. Ajuns si eu la ultimul control, unde grecii ma deposedeaza de doza de spray care avea peste 100ml. Bine fac, e vina mea. Decolam, ni se spun ca avem parte de niste turbulente, apoi aterizam pe Otopeni. Drumul pâna la Cluj il facem din nou cu microbusul, acelasi si asta e tot.

ALLLLLLLoooo, copiiiiiiiii.. sa nu va prind ca-mi copiati textul si mergeti in septembrie cu lecturi pentru vacanta din Creta:))

Sara, seara si santorinienii (partea a IV-a)

Las in urma cu o unda „grasa” de regret stabilimentul Blue Sea din Stalida. Da, nu-mi curg lacrimi, dar stiu ca mi-a placut aici. Prieteni, e ziua mare, e ziua pe care o astept, e ziua in care negociem cu soarele un apus spectacol. Mergem la Santorini, insula aflata la 120 de mile marine. Ajungem in port, 21 de bucati fericite, plus alte bucati fericite din alta zona, ghidusi in pronuntarea sentintelor de vacanta in limba româna. Urcam pe un highspeed colorat in rosu, pe care scrie Vodafone. Mda, aia de pe Orange sau Cosmote platesc dublu, au minute mai putine sau ce? O ora si 40 de minute din Heraklion pâna la Santorini, numai bine de pus geana pe geana, de zis bancuri, de facut poze, sau pur si simplu de stat. Peste 200 de oameni sunt pe vapor si acesta merge foarte rapid. Nu iese nimeni din interior si nici nu cred ca ar fi indicat. 120 de mile marine, adica 1,852 km de inmultit cu 120, 222 de km. Asta in 100 de minute. Nu-i rau. Exact cât as face eu cu masina pe autostrada Baia Mare - Oradea peste 100 de ani. Adica, 2 ani in care mi-as lua carnetul si alti 98 de ani pentru finalizarea autostrazii.
Ajungem in Santorini, ne recuperam bagajele si Sara, ghidul nostru, ne asteapta cu o pancarta pe care scrie Chistian Tour. Uita un „r” afara, dar vorbeste engleza si astia cam uita litera cu pricina dintr-un specific national lingvistic. Tragem niste poze in care, culmea, apar si eu, si o luam spre locul de cazare. Peisajul este incredibil. Realmente urcam un munte destul de mare sa nu-mi incapa tot in cadru. Din nou curbe de nivel, poze nenumarate. Mergem spre Kamaris, loc unde vom zabovi urmatoarele doua zile. Pe autocar ni se spune ca vom fi impartiti in doua grupuri. Unii la un hotel, ceilalti la altul. Ma prind instant, la fel cum o fac si prietenii mei. Stranierii de Cluj ramân la primul stabiliment, ceilalti merg putin mai departe. Apare o usoara stare de nervozitate. Eu, Ade (singura din Cluj care ramâne cu noi), Trocanii, Calin si Costi (Oradea), Alin, Alina si Tania (Bistrita), Copilul (Baia Mare). Adica 11 la 10. Sincer, pe mine ma doare in cursul saptamânii viitoare si pâna la urma starea se transmite tuturor, chiar daca exista mici comentarii.
Nu avem masa de prânz aici si umblam putin prin Kamaris. Slapii mei sunt gata sa-si ia ramas bun de la picioare, dar trebuie sa gasesc un inlocuitor. Merg cu Costi prin enspe magazine si peste tot numai chinezarii (peste tot). Costi are o idee mai buna, sa cumpar ceva superglu, ca ies mai ieftin si mai bine. Pâna la urma, nu cumpar nimic si imi arunc slapii fara nicio unda de regret.
Iesim toti sa dam la gura sa manânca. Stam la o terasa unde serveste un român, care ne mai spune una alta. Io si Costi ne sacrificam la doua beri, iar prietenii nostri isi cumpara habar n-am ce. Ne mai plimbam prin Kamaris, dam si de niste alimentare ce nu-ti curata jeburile, iar apoi revenim la hotel. Piscina si din astea. Apoi, masa de seara, niste plaja si distractie cat cuprinde. Cel putin asa mi s-a parut mie. Ma lovesc de doua ori in cutia de la pat si imi fac urme.
Ni se spune ca mergem la Oia (se citeste Ia) se vedem apusul de soare. Sara ne povesteste o gramada de lucruri, zice chiar si o legenda. Mergem \ntr-un loc foarte frumos, cu biserici faine, trecând printre case. Se spune ca in Santorini sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apa si mai multi magari decât barbati. Cine-a stat sa numere?
Fac o gramada de poze in zona bisericilor, in zona clopotele si pe unde apuc. Panorama este superba, sunt realmente fericit ca ma aflu aici. Revenim la autocar, ne satisfacem nevoie de suc de portocale cu doua beri, mai povestim si o luam spre Oia. Intre timp, Sara ne arata unde este casa unor invidizi pe care-i cheama Brad Pitt si Angelia Jolie, despre care am auzit ca ar vinde bambus sau chestii de genul asta. Sa-si faca o casa si in Turda daca is tari.
Oia este de departe cea mai spectaculoasa si aglomerata locatie in care mi-am infipt picioarele si curiozitate. Gârla asiatici, multe aparate foto, si un loc splendid, pe vârf de munte, nu foarte larg, unde stau oameni ca biscuitii in pachet sa prinda un loc cât mai bun pentru a face poze apusului de soare. Nici sa nu va imaginati ca nu a trebuit sa plecam de acolo inainte cu 20-30 de minute de apus. Vezi, Doamne, pierdem masa. Am facut insa front comun si ne-am tirat cu totii, ajungând sa vedem apusul de la poalele muntelui.
Venim spre Kamaris si se aranjeaza pentru ultima zi in Santorini ceva ATV-uri. Lumea vrea sa mearga la plaja rosie. Eu refuz de aceasta data si bicicleta pentru ca relieful este interesant si cum inca n-am terminat vreun Tur al Frantei, nu ma incumet nici la muntii astia. Se anunta si ploaie... Calin si Costi isi iau ATV-uri, se plimva ceva cu ele, dupa care aflam ca grupul clujean si-a luat masini. Baietii nu renunta la ATV, Daniel are si el tot ATV, in schimb renunta toate cele trei fete, renunta si Trocanii si Alin si Alina, si eu pâna la urma.
Sâmbata dimineata oamenii se duc, noi ramânem in zona. Facem poze pe plaje, cumparam una alta, mai aflam niste unele, mai imbratisam o barmana din Larissa si cam gata. Trec repede orele si vine momentul plecarii. Urmeaza un episod pe care Daniel ne-a rugat sa nu-l povestim si pe care, din respect (nota 2, ba, ziaristule), nu-l povestesc nici eu. Pâna la urma nici nu-i mare grozavie, chiar daca Frumi si Delia au avut culori schimbate la fatza câteva minute bune.
Mergem spre vapor, revenim in Creta. Aceeasi poveste ca la dus, doar ca nu mai am chef sa fac poze. Ajungem din nou in Creta si mergem toti la acelasi hotel. E bine, suntem din nou together si nimeni nu mai comenteaza nimic. E sâmbata seara, iar ultimele zile imi permit sa le scriu, probabil, mâine.

Catre pestera lui Frigus si alte cele (partea a treia)

Marti seara, ca n-am gatat cu ea, am fost la un club, acolo unde am intâlnit si alti români, agenti de turism. Discoteca in toata regula, nu obligatoriu cea mai spectaculoasa, dar fetele (mai ales) s-au distrat bine. Una m-a rugat sa nu-i fac poze ca-i persoana publica, dar n-o cunostea nimeni. Poate oglinda. Toata lumea s-a distrat insa de ochelarii pe care-i cumparasem si cu care au vrut sa-si faca toti poze. Si le-am facut. Inca de la inceput afla despre mine ca sunt bine sanatos, ce va doresc si voua multa fericire. Mno, acuma is gata de plecare. Eu si altii... Nu-i chiar ora fixata, dar iertam intârzierea, macar pentru cugetarile sfântului Calin din seara precedenta. A facut omul o declaratie de dragoste unei colege, incât ma si mir ca nu s-a insurat pâna la ora asta. Dar sa lasam povesteala si sa ne indreptam catre miracolele Cretei. Adonis la volan (doar nu era sa-l cheme Soferis sau Urâtis), Cristina Prelipcean (daca mi-am lustruit bine ochii) pe post de ghid si du-te. Iesim din Stalida si ne indreptam catre munti. Sigur, oriunde ai lua-o, tot in munti ajungi. Sosele brici, dar inguste din cauza reliefului mai putin prietenos. Adonis e mester mare la volan si pe parcursul zilei chiar a primit niscaiva aplauze. Cristina incepe sa ne povesteasca. Si ajunge la marea mândrie a imbecililor din Creta. Ca sunt si din astia. Sunt convins ca nu v-ati asteptat sa vorbesc despre politicieni. Sunt neschimbati, dragilor, in toate zonele. Aici, s-au gândit sa faca un lac de acumulare, un baraj, desi specialistii au sustinut inutilitatea lui. Modalitatea de a mulge de bani cretanul si grecul este identica si in România. Si uite asa avem un baraj inutil, neterminat si o gramada de bani plecati cu sorcova (avem si noi barajul Runcu, lânga Baia Mare). Cristina ne spune despre politica greaca, despre bogatanul Vardinoianis (ala cu Panathinaikos Atena), de mare iubire pe care o poarta cretanii celor bogati mai ales in vreme de criza, când banosii au ales sa-si mute sandramaua prin Maroc sau prin alte zone. Cretanul obisnuit baga crâsma de dimineata, unde gaseste un raki, o tabla, o cafea si un partener de poveste. Ce povestesc? Au ce, ca-i 22% somajul... Cristina ne povesteste si noi ascultam. Unii cu capul pe scaunul din fata, altii cu urechile deschise la maxim, unii doar cu vointa la cote maxime. In drepta vedeti casa lui Ciurburi, muzeul deschis de cinestiecumiizice si unde nu vezi mare lucru. Pe geam, daca ai putere, vezi toate prapastiile posibile si imposibile si te rogi ca Adonis sa fie minim vreun Schumacher. Cam e... la fel si Dimitry, alt om de baza la el in sat si pe covrigul autocarului. Dupa ce urcam munti ca in desene animate, ajungem la locul de unde vom mai avea de urcat cu antricoatele proprii pâna la pestera lui Zeus. Se face apologia sucului de portocale fresh, asa cum numai acolo poti sa-l bei si sa dai 2,5 Euro. Gabi zice ca merit un suc si face cinste. Nu ramân dator la intoarcere si fac eu cinste. Am mai adaugat si un Amsteel pentru gust, spre marea fericire a papilelor gustative din dotare. Urcam spre pestera, destul de mult, dar nu exagerat. Se poate urca si cu magarul daca renunti la 10 Euro. Sunt destui cei care folosesc cel mai utilizat mijloc de transport in comun din zona. Ajungem si la pestera. Legitimatia de presa face macar 4 Euro, adica exact costul biletului de intrare in pestera. Ghidul ne spune sa nu facem poze cu blitzul ca lucram negativ pe stalactite si stalagmite. Acum, sincer, Pestera Ursilor este cu o clasa si un vagon de dormit peste pestera lui Zeus. Numai ca, una e sa-i zici lu’ moflea din Jarmania de Zeus sau alta sa-i zici de nentu urs. Explicatie: Zeus facea parte din prima generatie divina. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos si ai Rheei. Rheea, ca sa-l scape de urgia tatalui sau, care-si inghitea rând pe rând copiii de indata ce se nasteau, l-a ascuns pe Zeus in Creta, unde a fost ingrijit de doua nimfe, Adrasteia si Ida. Acestea il hraneau cu lapte de la capra Amaltheea si cu ambrozie. Curetzii (aparatorii lui Zeus) il protejau pe micul zeu si faceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva sa-l auda Cronos. Mai incolo, Zeus si Cronos, cu aliatii lor si-au umflat pumni si scatoalce in marmida vreo 10 anisori, iar Zeus a primit medalia de aur la final si calificarea in functia de sef peste Olimp. Asa, de restul, dragii mosului, puneti mâna si cititi lecturi obligatorii de vacanta, Alexandru Mitru. Dupa ce am urcat la Zeus acasa, am coborât in pestera. Repet, nu e foarte mare, si e bine amenajata. Frig bine inauntru, iar pe moment m-am gândit sa botez zona drept Pestera lui Frigus. Nu stiu ce calitati o fi având nimfele alea, dar musai caldura in suflet aveau. Am aruncat si un banut in apa, si, evident, mi-am pus in gând o minune. Am comunicat minunea prietenilor si inca astept sa se implineasca: mai am cca 10 zile pâna ar trebui sa ajung in Buenoe Aires. Eu mi-am facut datoria, de aici incolo e treaba lui Zeus. Dar parca vad ca si asta e luat cu politica... Am revenit la locurile frumoase din munti, am cumparat una alta, ne-am mai oprit intr-un sat, am vazut cum se fac oale, ulei de masline, sapun si am ascultat ceea ce ne spunea Cristina. Adonis ne readuce la hotel. Musai sa mâncam ceva. Ne dam intâlnire pe plaja sau la piscina. Il iau pe Costi si mergem sa luam o minge. Ajungem la piscina si marii voleibalisti se intrec: Calin, Costi, Tania, io. Mai vine si Frumi, mai sunt si altii in zona care nu se baga. Jucam apoi mâtza in apa, ne dam la poarta si ne inrosim incheieturile. Mingea e de plastic. Apoi, mergem toti pe plaja, la mare. Acolo e si Daniel, Delia, Dana, Mirela, Ade... intram in apa si iar incercam un volei. Apoi iar matza, câte doi in mijloc. Unii apeleaza la canoe, altii merg cu ski jet. Ies din apa, ma intâlnesc cu Lauren si cu Blanka, isi incarca pozele de pe aparatul meu si e bine tot. Daniel baga ideea: ne luam ATV-uri si mergem la discoteca. Alin si Alina, respectiv Sorin si Lili se duc la plimbare cu ATV-urile lor. Noi mergem la club... Daniel si Frumi merg cu un boogie, Copilul, Ade, Delia, Cata, Katalin, Edi, Calin, Tania, Costi, Dana si Mirela cu ATV. Io, n-am carnet, dar am picioare asa ca inchiriez o bitza. Mihu, Fitze si Stefana nu vin. Nu mai duc aparatul foto cu mine si am mici emotii... voi tine pasul sau nu? Mergem, nu inainte ca Frumi sa-mi incerce bitza. Si-a dat acordul, nu mai sunt probleme. Vrem sa vedem macar o parte din finala Ligii Europa. Si tunde-o, mestere... Bag bine din picioare, dar nu e nimic exagerat. Boogie merge bine, ATV-urile sunt pe felie cu mine. Ne oprim in centru, parcam vehiculele si mergem la club. Pâna la urma ajungem tot acolo unde am fost si cu o seara inainte, doar ca am stat pe terasa. Ne-am uitat la ultimele minute din meci, spre insatisfactia Adelei, care si-ar fi pus capul pe perna instant. Dar si-a revenit cand a urcat din nou pe ATV. O bere, un mojito, un cocktail cu nuca de cocos albastra, doi peri si sase paie, apoi niste cascaturi suplimentare. Ii de mers catre casa. Daniel in frunte si io bag ca eroul. Se filmeaza cred partea a doua din "Eroii nu au vârsta" si io imi rup gleznele sa ma tin dupa boogie. Ajung la un delut si-mi dau seama ca nici cu militia economica nu-l mai prind pe Dani. Baiul e ca bitza n-are far si e trecut de 12 noaptea. Nici nu se poate spune ca Stalida e cea mai luminata localitate din lume. Prefer sa astept ATV-urile din spate, macar sa am si eu lumina. Trec pe lânga mine, io incerc sa le ajung. In spate ramâne Delia si Cata, iar eu ma ingrijorez ca nu le vad. Dau inapoi, si tot nu le vad. Apoi, le vad trecând pe lânga mine, cu Daniel in fata lor. Execut doua injuraturi neaose cu aspect strict personal si valea dupa ei. Chiar ma enervez, pentru ca nu-mi plac glumele in teritoriu strain si mai ales noaptea. Fetele aveau probleme cu ATV-ul si erau si la prima experienta de gen. Apoi, dupa ce ajung la hotel si-s apa tot, primesc si misiunea tactica sa gasesc cetatenii ajunsi deja si sa-i aduc pe plaja. Tot io. Singurul care n-avea motor sub cur. Wrong... ma duc in camera sa ma spal si cam gata. Imi las bitza la intrarea in hotel, o leg de un ATV si las cheia in lant:) Mare afacere. Am mizat pe bunul simt al celor care fura, sa nu se uite la o bitza. E destul de târziu. Unii mai merg pe plaja, altii se plimba sa-si consume benzina din ATV (doar n-au dat 1,9 Euro degeaba pe un litru), altii se culca. Dimineata urma sa ne trezim devreme si sa plecam cu vaporul spre Santorini.

Mandra Creta si Domnul Santorini (partea a doua)

E luni seara, destul de tarziu, dupa dans, dupa masa, dupa o sticluta de apa... asta pentru ca prietenii cretani sunt de treaba si te primesc in camera cu niste fructe, sticle de apa si chiar o sticla de vin. Sigur, nu-i vinul regelui, dar e bun pentru muritorii veniti in premiera in casa lui Zeus. Si uite asa, ajung la prima seara pe pamant cretan. Am decis insa ca e mai bine in pat decat pe pamant, asa ca am zabovit in camera cu numarul 381, imediat langa receptie, dupa ce am cautat-o pe oriunde numai acolo nu. Camera lata, spatioasa, cu televizor (oare ce rost au aparatele astea in concediu?). Nu am gasit telecomanda si nici nu m-am consumat prea mult. Decid sa nu intreb nimic la receptia hotelului. Din pacate, aceasta este problema romanului, mai ales ca oamenii sunt acolo sa te ajute. Ti se pare ca nu esti suficient de amabil sau ca vei cere prea multe, in conditiile in care tu esti clientul... Iar cretanii, cu mana pe inima (si fara operatie pe cord deschis), chiar stiu sa se faca amabili. Vine dimineata. Marti dimineata. Se spune ca sunt trei ceasuri rele. Ma doare-n paispe. Le-am dormit pe alea. Ies putin la vizionare de locatie, inainte de masa. Trazneste de fain ce e... Ma uit in zona si imi dau seama ca stau in aceeasi locatie cu bunul Dumnezeu. Nu i-am gasit bungalow-ul, nici nu l-am cautat, dar chiar n-are unde sa fie in alta parte. Lamai, portocali, alei curate si aranjate, matematica si geometrie, flori, gaze, piscina, restaurant, bar, tot ce vrei. Resort de cinci stele, Blue Sea Hotel din Stalida (localitate aflata la cca 20 km de Heraklion, seriful locativ al Cretei). Merg la masa cu gandul ca totul mi se cuvine, ca marea aflata la 10 m de restaurant nu-mi va ostoi gustul de sarat, ca “palmerul” (vorba lui Papaiani din Nea Marin Miliardar) este creat si pentru a ma simti eu bine. Eu si noii mei prieteni. Pe care nu-i cunosc si pe care n-o sa-i cunosc bine, dar cu care incep sa ma simt bine. Trece masa de dimineata si ne dam adunarea la piscina, un act grav in fata marii pe care o tot invocam. Si ce daca? Apar fetele, Lauren si Blanka, apar si baietii din seara precedenta, cu dansul, ca vor ei sa nu distreze. Daniel angajeaza privitorii de busturi si privitoarele de patratele abdominale, adica tocmai noii mei prieteni (faza in care le studiam in grup, intre noi:)) la o iesire cu masinile. Inchiriate, evident. Poti inchiria masini, bike-uri, atv-uri, boogy-uri, tot felul. Cred ca-ti poti inchiria si propriile sandale daca vrei, mai ales daca ai si permis de conducere. Insist sa cred ca nu voi merge nicaieri, satul de drumul de cealalta zi. Chiar asa se si intampla. Intram in bazin si facem exercitii alaturi de animatori. Usor distractiv, inviorarea perfecta. Vine Daniel, omul cu initiativa... Prieteni, trebuie sa-i multumim omului asta de o suta de ori. Fara el, veneam mai bronzati si cam atat... In plus, omul e amabil si se vede ca stie lucra cu cetateanul (e bine, Daniel, mergem undeva si la anul?) Ei bine, Daniel rezolva cazul si Christian Tour dispare cu masinile prin Stalida, in timp ce Grumaz face tour-uri prin piscina. Si le face sistematic si fara sens, ba chiar usor plictisit si iritat. Chiar au plecat toti? Da, aproape toti... Incerc sa-mi consum energia binisor, mai ales ca oamenii mei nu vin nici la pranz. Nu intru in panica, pentru ca in rai nu intra nimeni in panica. Bag o ora de somn, neintors, precum pruncul dupa ce-si oboseste parintii, apoi imi iau aparatul foto si plec la piscina. Unde altundeva? Beau o bere, stau linistit si le vad pe Lauren si pe Blanka. Atac la poloneza prin invaluire, cu ajutorul parasolarului de la aparatul foto. Am un Nikon, am si un obiectiv bunicel, dar cand pui parasolarul este chiar eficient, chiar crede lumea ca te pricepi:) Ma cheama fetele in apa la baschet. Se rade bine de tot in jurul meu, ma bucur, prind viata si ma consum. Nu ma consum de tot si ceea ce urmeaza pana la finalul zilei aproape ca nu are absolut nicio relevanta pentru cititor. Pentru mine, da, si, marturisesc, mi s-a facut putin dor de ea. Atat. Seara stam cu totii la barul de langa restaurant, dupa care hotaram sa ne cunoastem mai bine si ne asezam pe niste sezlonguri si povestim. Ne si jucam, bagam si un vin de control, altii isi consuma si aerul din plamani cu niste tigari. Bag o gluma de autobaza si sunt catalogat vulgar, dar n-am ce face dragii mei, sunt crescut pe stadioane si in sali de sport. Sigur nu de la Plesu am invatat mersul pe bitza si nici de la Patapievici jocul de baschet in apa. L-am vizionat si pe Cioran intre coperti, mi-a povestit lumea si de Tutea si cu Petre al meu o sa si inchei seara asta, ziua a doua. Nea Tutea, in vremurile cand ii raspundea intrebarilor armeanului de Arachelian, avea una cu care se repeta si tare imi place si acum: pe vremea comunistilor totul era aranjat. Si sa fii fericit era obligatoriu, de parca venea cineva sa-ti spuna: “Auzi, ba, sa fii fericit, ca te ia mama dracului!”

Mandra Creta si domnul Santorini

Te duci sau nu te duci? Nu stiu, ma duc sa verific, in cat timp trebuie sa dau raspunsul. Pai, in 15 minute. Atat. Bine, merg. Duminica... merg la munca, doua pagini, ceva munca, ceva telefoane, ceva aranjamente. Ultimele... sigur, nu si cele neaparat necesare. Incerc sa fiu cat mai sigur, dar mi-am dat seama ca fiu pot fi numai pentru parintii mei. Plec si acest lucru este suficient de important incat sa ajung acasa pe la 16.00, sa-mi fac bagajele in 74 de secunde. Un dus, o ultima gandire, o ultima asezare a lucrurile, aer in piept si linistit spre autogara. In fata blocului o vecina se ofera sa ma duca la autogara cu masina. Nu vreau initial, dar cedez. E doamna... Ajuns la autogara si intalnesc copilul... suntem doi de aici, din Baia Mare. Urcam in autocar cu directia Cluj. E ora 18.15 si sunt primii pasi spre vacanta. Mergem, tati, cu basca pe cap... Cum care basca? Aia pe care am si pierdut-o pe drum... Ajungem la 21.15. Eu usor iritat, Copilul infinit mai entuziast. N-am vocatie de homeless, nu pot sta pe strada aiurea. Plecam din Cluj la 1.30 noaptea, e duminica si caut idei. Prima idee: McDonalds. Mda, acolo mergem. Intram, ne luam cate ceva, ca doar n-om sta moca pe acolo. Ma uit si vad ca programul e pana la ora 24.00. Nu putea fi, normal, ca in celelalte zile, pana la 1.00, sa mergem de acolo direct. Ii spun Copilului ca mergem la un bar de tzatze sau cautam un hotel cu bar de calitate si ne petrecem acolo minutele ramase. N-au fost nici tzatze, nici hotel, a fost o benzinarie. Mi-am luat o cafea si gata... In sfarsit mergem spre locul de intalnire. Sincer, sunt deja plictisit, dar n-am de ales. Taxi-ul ne duce, clujenii sunt amabili aici... Intalnirea cu ei... Ma uit. Un tip amabil, dar care nu vine cu noi. Mai vad picior de Mirela si Dana. Nu cunosc pe nimeni, nu stiu cum ii cheama, nu stiu cum sunt. Apoi, vad Ade, Alin si Alina, Tania. Mai vine doi din Oradea, Costi si Calin. Ooops, ma uit la Calin si mi-l aleg drept tinta. Asa cred eu ca omul asta ma va enerva. Mno, n-a fost deloc asa. Implicit, nu-i bine sa bagi cuiul in inima omului chiar de la inceput. Apare Fitze, vine si Frumi cu Delia. Incep sa numar si ma declar satisfacut, sunt mai multe femei decat barbati. Mai e si Edi, mai e si Mihu. E si Stefana, voi ce credeti? Catalina si Katalin sunt gata si ele. Un microbus de 18+1 si valea catre Otopeni. Suntem fix 18, plus soferul. Doi vin din Bucuresti si seful... Unul Daniel, habar n-am cine e si nici de ce zboara fluturii... Nu cunosc pe nimeni si mi se pare mie ca aia blonda pe care o striga lumea Dana trebuie sa fie sefa. De ce ne trebuie sefa nu stiu. Parca e bine sa coordoneze cineva ceva. Nu stiu aproape nimic, dar sunt cam pe acelasi palier cu toata lumea. Urc in spatele soferului, langa Copil. Alin sta in fata langa sofer, la fel si Katalin. Nu stiu inca despre ce vorbesc si nici de ce mi se pare mie ca ar fi sotia soferului. Nu stiu nici macar cati oameni vom merge. Asa-i de fain sa nu cunosti multe detalii... Te fac atent, te fac curios. Plecam si oprim ici colo, pentru dezmortirea cioantelor, pentru o cafea, suc, din astea. Ma duc in fata langa sofer si cred ca sunt singurul care nu doarme. Ba nu, nici soferul n-a dormit. A inceput sa manance seminte... Pe la Comarnic pleznim un caine din 25 cati erau pe margine. Normal, unii se trezesc. Sincer, sunt de acord cu soferul. Nu putea opri la timp, nu avea cum. Plus ca le rupea capetelor colegilor la o frana nenorocita. Otopeni Mno, am stiut ca e bine sa ai sefi. Mirela si Dana se ocupa de legatura cu Daniel. Tot urcam si coboram, admiram preturile de jaf din aeroport si cam gata. Vine Daniel la timp (noi venisem prea repede). Imparte hartiile cu rezervari. Io is altul. Si altii sunt altii. Nu conteaza, se rezolva. Imi trimit bagajul in cala, si o iau incet catre controlul bagajului de mana si cel corporal. Sase miliarde de oameni sunt la aeroport in acest moment (nu i-am numarat bine, stiu). Serpuim la cozi, gasim cutiile pentru bagaje mici si stam la coada. Aproape de mine o doamna musulmana. Doua persoane sunt chemate la controlul corporal. Ghiciti din prima? Eu si ea. Imi permit sa renunt la glume pentru ca iti gasesc astia si ce n-ai. Trec de terminal si ma gandesc deja la zbor. Zbor Sunt obosit. E deja 12.30 sau cam asa ceva. Urc in avion si ma destind. Zburam cu un Boeing 747 al companiei Air Bucharest. Fii atent, mosule... zburam cu practicante la bord... stewardese practicante... matroana, o doamna ceva mai in varsta, impecabil imbracata, doua fete frumi si una care se pare ca invata, frumi de asemenea. Captain Theodorescu ne spune una alta, ca zburam la 10,000 de metri, ca sunt minus 38 (ceva de genul), ca dureaza o ora si 40 de minute si ca bagam materiale cu 850 km/h. Nu-i rau. Langa mine e Dana care adora zborul cu avionul si care cred ca s-ar simti mai bine anesteziata. Vorbim mereu, io fac glume incurajatoare, ca n-avem cum scapa, tot felul din astea... Se tine bine. Daniel, seful, e in fata mea. Are o hartie in mana cu oamenii, cum se va sta in camera. Arunc si io fasolea in zona si vad ca stau in camera cu Katalin. Ooops, Katalin, prietene bucurestean, este nume de fata. Asta e, nu comentez, sunt mai multe fete decat baieti. Ma sacrific? Poate ca da, dar trebuie aflat cine e Katalin. Nu aflu, n-am cum. Mai vad o gramada de fete faine in aeronava si pe astea le voi mai vedea si zilele urmatoare. Aterizam... Heraklion Sunt in Creta. Vad munti cu zapada... De ce nu mi-ati spus sa-mi aduc si snowboard-ul? Arata fain. Heraklion e capitala Cretei, orasul cel mai intins si cu cea mai mare populatie. Nu stam acolo, ne ducem la Stalida. Behai de obosit si ma felicit ca bagajul meu are 7,4 kilograme. Vine una de culoare, care vorbeste franceza si greaca si n-o baga nimeni in seama desi e clar ca se ratoieste la noi. Christian Tour are totul aranjat si ne asteapta un autocar. Plecam spre Stalida, o localitate brici, cum se va dovedi. Lumea este obosita si abia asteapta sa se aseze undeva. Intre timp ii cunosc si pe Trocani, cei doi din Arad. Ajungem la hotel si in maxim 30 de minute suntem in camera. Io sed singur, altii sunt doi, altii trei. Raman impresionat placut de ce vad si e bine asa. Vreau sa fac poze, sa le pun pe fb, dar n-am curent in baterie. Incarc... Asta e... La 16.30 pun deja primele poze si-mi gasesc primii hateri. Nu conteaza. Ne instalam si oamenii merg deja la mare. Ma duc si eu si trag primele poze. Apoi cercetez incinta in Blue Sea Hotel (stabiliment grozav, de cinci stele, pe care eu l-am numit: acasa la Bunul Dumnezeu. Mergem la masa si e bine din nou, dupa care stam pe o terasa langa mare, la un bar. Langa, animatie serioasa. Animatorii incearca sa invete niste copii sa danseze. Ei bine, cu toata oboseala, asta vor si fetele noastre, ba chiar si baietii. Acolo suntem... Blanka si Lauren, plus doi barbati (imi cer scuze ca nu m-a interesat cum se numesc), se ocupa cum trebuie de oamenii mei si incep sa vad si sa simt care-s aia cum care pot baga pe foc. Oamenii se distreaza si asta ma bucura. Se danseaza asa cum se stie, dar cu stradanii de ambele parti. Sunt convins ca ma voi distra.... Chiar daca: 1. mi-am pierdut o basca; 2. am murdarit tricoul de pe mine la modul "de aruncat"; 3. control corporal la vama; 4. abia mi-am deschis usa de la camera; 5. m-am dus ca un taran la receptie sa spun ca n-am electricitate in camera. l-am vazut pe receptioner contrariat, mai sa-mi spuna ca-s tampit rau de tot si mi-am adus aminte instant ca nu-s chiar asa de obosit si ca locul ala de langa priza unde intra cartela camerei aduce si curentul. Asta-i prima parte si voi reveni. S-ar putea sa nu revin maine, pentru ca voi sarbatori ceva frumos. Dar revin clar...

Poveste cu telenovela

a. Evenimentul a Se povesteste de catre povestitor despre un nea francezu care se duce sa-si caute de lucru in State si care crede ca va prinde o oportunitate pentru a-si imbunatati traiul. Partea naspa a lucraturii e ca monsier-ul avea nevoie de o viza de flotant si cea mai usoara chestie pe care o putea face era sa o puna de-o zdravana insuratoare c-o tipesa de prin batatura americana. Asadar, nea Gerard, c-asa-l chema pe francez, urca pe vapor si disparu tocmai in containerul cu mâncare, pentru ca nu avea bani de bilet. In fine, vaporul se ciocneste cu Statuia Libertatii, in urma unui ricoseu de la al mai mare zgirie nori, dupa ce distruge portul cu tot cu vapoare si o lada de zestre a unei domnisoare de sorginte autohtona care-si facea pomana prin port. Badea Gerard coboara de pe lada cu nuci de cocos din container, urca pe aia cu bulion, apoi sare de pe box-paletul cu mere si, in fine, urca pe grilajul containerului pâna la capatul de jos al celuilalt container in care se transportau rechini si flori de lotus cu broaste decorative pe ele. Se chinuie Gerard, scapa de urcusuri si, tiptil, se strecoara in afara vaporului, care "afara" reprezenta apa. Fiind un bun inotator nu se ineca nici la ponton, nici la balizele de salvare si nici la cele care nu te salveaza. Dupa un efort prelungit, care l-a facut sa-si consume 80% din rezerva strategica de Tic Tac cu care venise, atinge fundul nispos al oceanului si-si dete seama ca de la patru metri adâncime, pâna la mal mai este ceva de lucru. Reveni la suprafata, isi scoase manusile chirurgicale despre care nu avea nici o idee de ce le luase, inota zdravan pâna la mal si se agata de nisipul de pe plaja cu puterea unui om care face lucru de mâna in pauzele de stretching. Se târi obosit pe nisip si adormi in bataia soarelui cu maioul cu gaurele pe el. Cele cinci ore de somn l-au intremat peste masura, ceea ce l-a facut sa alerge putin pentru a obosi. Gerard se ridica si comanda la primul non-stop un non sens: doua chifle cu parizer si o pereche de ochelari de soare pentru protectie impotriva razelor solare. Renunta la ochelari, isi lua chiflele cu parizerul separat si se indeparta de pe plaja, cautând un loc unde ar putea ramine peste noapte. In lungul sau drum gasi citeva ambalaje de carton confort 3, cu baie si toaleta pe hol, doua banci absolut goale in "Central Park", scrijelite cu autograful lui Tom Cruise. Acceptase aceasta din urma varianta, deoarece pa banca era inscriptionat cu cutitul Cruise + Kidman = LOVE si, in plus, mai era desenata si o inima in forma de kiwi cu gust de portocale. Gerard isi dadu seama imediat ca americanii nu sunt tocmai intregi la cap, motiv pentru care isi puse sub cap un somoiog de paie si adormi linistit. Veni ea si dimineata zilei urmatoare. Frumoasa zi si plina de surprize. Gerard trebuia sa treaca la treaba pentru a-si asigura cât de cât existenta. Lua masa in oras: o chifla care-i mai ramasese din ziua precedenta si un pate pe care i-l pusese maica-sa când mergea la scoala. Evident, pate-ul era stricat si Gerard avea toate motivele sa fie trist. Totusi, miza pe cei 31 de ani ai sai, pe sarmul sau impresionant, pe statura sa atletica si pe bustul sau aidoma Colosului din Rhodos. Cel putin asa credea el, deoarece pe colosul asta nu-l stia nimeni, nici macar el. Foarte atent la borduri, Gerard mergea alene pe trotuar, gândindu-se ca surpriza poate veni de unde nu te astepti. Cum el nu se astepta ca surpriza sa apara de unde nici el nu se astepta, scoase un oftat. Ei bine, tocmai in aceste momente de aleasa simtire creativa, trecu pe linga el o tânara, extrem de impresionata. Motivul ii deveni foarte clar francezului in momentul in care tânara il chestionase cu respect: <> Gerard isi dadu seama imediat de intentiile fetei, o invita pe banca, ii lua palma stânga intre palmele lui vânjoase si ii desena cu rapiditate un arc de cerc, motiv pentru care a si fost premiat de catre municipalitate cu 100.000 de dolari americani pentru cel mai ciudat desen reusit pe asfalt. Gerard se simti deja cu totul altfel, doar avea o femeie lânga el. Dar nu uita ca avea nevoie de un permis de munca, hârtia aia ordinara care-i putea permite sa traiasca relaxat in SUA. Apoi, se gândi ca, de fapt, el are nevoie de permis de stat, nu de munca. Doar avea bani. Tânara, impresionata de valoarea lui Gerard si de capacitatile lui, primi sa traiasca alaturi de el pentru tot restul zilelor. Francezul era convins de utilitatea acestui pas important pentru viitoarea sa cariera si pleca la Camera de Comert si Industrie pentru a vedea de niste utilaje. Tânara il urma peste tot, inclusiv sub senila unui impresionant excavator de sorginte italiana, Caterpillar pre numele sau. Abia atunci, organele de ancheta au reusit sa gaseasca portmoneul doldora de bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca tânara se numea Slaney. Surprinzator, cei doi iesira din acest incident olecuta sifonati: Gerard cu urme de senila pe brate, ceea ce-l scutea sa-si mai cumpere tricouri in dungi, iar Slaney cu urme de fata pe senila. b. Evenimentul b Gerard nu se sperie deloc de acest eveniment care era sa-i afecteze imaginea de om vertical, isi recupera o parte din bani (95%) de la organele de ancheta, renunta la mica afacere preconizata si se hotari sa o ia de la capat. Partea cretina a lucrurilor era ca nu stia din care capat sa o ia de la capat. Atunci, hotari sa dea cu banul, dar nu avea monezi. Isi aduse aminte de pate-ul pe care mama i-l pusese la scoala si arunca in sus cu el. Daca ar fi picat cu partea desfacuta ar fi luat-o de la un capat, iar daca ar fi picat invers ar fi luat-o de la celalalt capat. Gerard arunca in sus pate-ul, acesta se invârti elegant de vreo trei patru ori prin aer, zabovi putin in curba trasata de traiectoria aruncarii si, mai apoi, cazu pe pamânt cu partea desfacuta, motiv pentru care Gerard o lua de la un capat. Alesese strada principala care traversa orasul si, nenumarindu-si pasii, o strabatuse in intregime fara probleme, dar foarte obosit. Problemele lui nu-si gaseau rezolvarea intr-un oras atât de mare. Tocmai de aceea, Gerard a ales cursa de 18.30 si a plecat relaxat spre primul sat din apropierea imensului oras. Dupa opt ore de mers pe autostrada, cu viteza impresionanta, soferul de pe cursa deschise usile si-l lasa pe francez, pe alti 15 calatori si pe o tânara, linga o statie de benzina. Tânara avea la ea mai multe ranite si o sacosa. La fel ca in filme, Gerard se impiedeca de sacosa, care, la fel ca-n filme, isi deserta continutul pe jos. La fel ca-n filme, Gerard isi ceru scuze imediat de la tânara si incepu sa culeaga de pe caldarâm produsele cazute din sacosa: un rimel, doua banane, o oglinda retrovizoare cu sticla mata de Cadillac albastru, sase conserve de peste in ulei vegetal cu chili, doua franzele cu diametrul de 5cm, o punga de plastic inscriptionata cu pixul de un vagabond in autobus si o cutie de pate. Ba nu, cutia de pate era cea a lui Gerard, dar ii cazuse din buzunar când se aplecase sa strânga celelalte obiecte. Atunci, tânara care asistase naucita la toate aceste mutari, isi ceru scuze ca-n filme, lua cutia de pate si i-o restitui francezului. Pentru ca nu avea cum sa n-o ajute sa-si care bagajul, Gerard insista ca-n filme sa o insoteasca pe tânara. Pentru locuitorii acelui sat, distanta de 3km la care statea fata fata de pompa de benzina era o nimica toata, ei considerând deplasarea un lucru extrem de nimerit pentru jogging. Gerard se lua pe urmele tinerei, care l-a scutit de-o corvoada in plus luindu-si rimelul din sacosa. In sfârsit, dupa ce distanta a fost parcursa, fata se aseza in pridvor si-l astepta pe Gerard cu o citronada bine facuta si trei cuburi de gheata reci ca gheata. Gerard a sosit dupa sapte minute, motiv pentru care a si fost penalizat cu 12 puncte, s-a asezat si el in pridvor si, ca in filme, nu i-a spus nimic fetei, aratându-si insa virtutile masculine si dungile de pe brate. Se infiripa o idila ca-n filme si pentru a avea continuitate toata povestea au hotarât sa intre in casa. Tocmai când ajunsese la usa dormitorului, fata isi aminti de citronada uitata pe veranda si se intoarse brusc lovindu-l pe Gerard si prabusindu-se in nesimtire alaturi de el. Evident, ca-n filme, organele de ancheta au aparut imediat, chiar daca nu stiau nimic de intâmplare. Abia atunci ei au reusit sa afle portmoneul doldora cu bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca pe tânara o chema Slaney. Cei doi au iesit olecuta sifonati din stupidul incident. Gerard nu a reusit sa-si bea citronada, deoarece se sacrificase unul dintre anchetatori sa i-l bea, iar pe spate i-a ramas o urma de la scari, motiv pentru care nu mai trebuia sa-si cumpere tricouri cu mineci si spate in dungi. Slaney a scapat de tot, ea lovindu-se cu capul de prima scara. c. Evenimentul c Gerard reusi cu oarecare dificultate sa-si recupereze banii din mâinile organelor de ancheta (cca 95%) si facu rapid un scurt calcul: 10.000 de dolari pierduti aiurea. Devenise sponsorul organelor de ancheta si se gândi automat la niste imprimeuri vazute pe tricourile din tara sa. Totusi, considera ca nu merita efortul, renunta la ideea cu tricourile si pleca de la casa fostei tinere Slaney. Evident, o lua pe jos, linistit, uitindu-se mirat in ochii cetatenilor, care nu pricepeau de ce nu foloseste aceasta distanta pentru jogging. Era insa mult prea obosit pentru a cauta sa salveze din aparente si le lasa sa se descurce singure. A ajuns din nou la pompa de benzina si a s-a gindit sa alimenteze. N-avea ce. Se puse pe asteptat si-l duru. Ceea ce credea el ca este un simplu bolovan, era un bolovan mult mai simplu. Greu de explicat senzatia. Isi aminti ca are bani si intra in magazinul mixt de linga pompa, pe care tocmai il deschisese o tânara cu citeva zile in urma (alaltaieri). Intra in magazin, studie rafturile cu mâncare si pe cele cu sucuri, isi lua o franzela, doua savarine cu sirop de cola, o jumatate de kilogram de carne pentru mici si un pate ce se poate prepara tartine ca atare. Se duce la casa sa plateasca, fix in locul unde il astepta tânara, iar aceasta ii calcula imediat ce avea de platit. Nu degeaba isi luase ea calculator cu functii. Stând foarte apasata de povara noii sale meserii, tânara ramasese absolut surprinsa de alegerea lui Gerard si-i marturisi in taina (nu mai era nimeni in magazin) ca si ea prefera acelasi tip de pate. Cum o simpla cutie de pate poate dezlantui energii nebabuite si poate insemna un prim pas catre marea dragoste, tânara ii propuse lui Gerard sa ramâna impreuna. A inchis simplu magazinul mixt, a pus cele doua lacate "Tri Circle", a tras storurile pâna le-a rupt si, luându-l de mâna stânga pe francez, caci in dreapta tinea pate-ul, au urcat fiecare in masina proprie, iar apoi Gerard in masina ei si au plecat relaxati spre casa tinerei. Drumul se intindea pe vreo 400 km, dar tânara era multumita de naveta. Soseaua curgea monoton, temperatura aerului era propice pentru un pescuit in apele stationare, muzica urla, apa din radiator avea temperatura normala, iar jigloarele functionau fara cea mai mica problema. Gerard se simtea excelent, iar tânara ii facea sistematic cu ochiul. Putin mai tirziu, Gerard isi dadu seama ca tânara avea un tic nervos, dar acest lucru parca ii sporea sarmul. Dupa prima suta de km, tânara a obosit. A deschis portiera linga un izvor de apa minerala aflat acolo mai accidental decât orice organ de ancheta surprins, isi ostoi setea si urca din nou la volan cu eleganta unei dame care stie sa-si puna singura centura de siguranta. d. Evenimentul d Trebuie sa ma scuzati putin, dar vreau sa citesc revista "Capital". e. Continuarea evenimentului c Gerard a ramas la locul lui multumit de situatie. Un simplu pate ii putea reconstrui viata. Si se gândea cu multa placere la faptul ca intr-unul dintre buzunare avea si pate-ul pe care i-l pusese mama lui la scoala. Si tot gândindu-se la virtutile acestui superb produs alimentar, simti dintr-o data o zguduitura brutala, dupa care si-a pierdut cunostinta. Ca in orice stat american care se respecta, organele de ancheta si-au facut imediat aparitia, chiar daca intâmplarea petrecuta pe autostrada putea sa intârzie. Abia atunci, organele au reusit sa gaseasca portmoneul doldora cu bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca pe tânara o chema Slaney. Ambii locuitori ai automobilului sifonat au iesit olecuta sifonati din groaznicul accident. Lui Gerard i-a ramas o urma pe fata din lovitura cu capul in parbriz, motiv pentru care nu mai trebuia sa-si cumpere tricouri. Slaney a scapat de tot, ea ramânând doar cu bucuria de a se indragosti de un tip care savureaza un pate ce poate fi preparat si tartine ca atare. Cu o oarecare dificultate, Gerard trebuie omorât, deoarece Dana s-a saturat sa se uite la telenovele, precum se va satura si sa le citeasca. Iar eu m-am plictisit sa scriu despre un francez care vrea o gramada de chestii si pâna la urma ramâne fara bani.

Trebuie sa uitam cat mai repede...

Nu stiu daca observati (cred c-o faceti), dar echipele din Maramures n-au o arhiva prea bogata. Pierde Mineru cu 5-0 la Oradea si spune Buia ca meciul trebuie uitat cat mai repede. Nici sa nu va imaginati ca nu-l uita. Altfel, n-ai lua 5-0 imediat si de la Poli Timisoara. Dupa meci, Buia spune ca e un meci care trebuie uitat. Pierde HCM, fatucele, la un milion de goluri diferenta la Cluj, Buceschi vine si spune ca baimarencele doresc sa uite meciul de la Cluj si sa bata CSM Bucuresti. Au mai pierdut niste meciuri la diferente care ne aduc aminte de alte sporturi, dar s-a uitat. Minaur a fost nevoita sa uite meciurile cu Extrem, Fagaras si Oradea, pentru a se putea concentra cum se cuvine la meciurile pe care Fagaras le-a jucat la Sannicolau si acasa cu Oradea. Uite asa ajunge la baraj si HCM Minaur. Io zic sa nu tot uitam meciurile astea, poate ni se scad din clasamente si mai trebuie sa jucam in vara altele. Nu mai aveti vacanta... Sau poate ca ar fi tare bine daca am adauga niste puncte sau meciuri, daca ne-am stradui putin dragi tovarasi si prieteni. Acum o saptamana, vineri, m-am intalnit cu unul din sportivii natiei la o crasma. Era trecut de ora 24.00 si era muci. A stat in buda cca doua minute pana a reusit sa-si incheie slitul. Cine stie, poate ca odata si l-a incheiat rau si a dorit sa uite intamplarea, iar acum nu-si mai aducea aminte cum e bine sau cum e rau.

Banciu nu s-a dopat ca Messi

Lui Banciu nu-i place Messi... il considera “lucratura” doctorului Fuentes, la fel ca pe toti jucatorii spanioli ai Barcelonei, la fel cum se intampla, dupa cum Banciu spune, cam cu toti sportivii spanioli de la jocuri. Adica, in traducere libera, aproape toata Spania se dopeaza, deoarece referire se face si la jucatorii de tenis (foarte buni) si la ciclisti... In multe cazuri, are dreptate, dar nu in marea lor majoritate... Lasa-ma sa cred, Banciule, ca englezii sunt foarte curati, mai ales fotbalistii, care joaca mai multe meciuri pe an chiar decat spaniolii... ca germanii sunt si ei beton de curati sau chiar ca dragii tai francezii sunt cei mai curati oameni din lume.. despre romani ce sa mai vorbesc, ca noi nu prea mai luam medalii nicaieri; iar aia de iau, clar sunt dopati. Practic, traim intr-o lume dopata, intr-o lume in care fiecare incearca sa-si imbunatateasca performantele, cum altfel, decat furandu-l pe coechipier, pe adversar, pe cel care nu reuseste sa se dopeze chiar atat de bine ca mine. Lui Banciu nu-i place Badea. Si Banciu sustine ca e mai bun decat Badea. Chiar si este din punctul meu de vedere. Asta inseamna ca Badea se dopeaza usurel, in timp ce Banciu ia steroidul geografic, materie care-i place enorm. Pentru ca ne povesteste mereu de capitala statului Congo (hei, sunt doua state Congo, implicit au doua capitale)... de Swaziland si de Madagascarul lui Mazare, de Corsica lui Napoleon.. te-ai prins aia din Sud, ca baietii din Nordul Cosicii nu-l suporta pe Napoleon.. Adica aia din Ajaccio il simt de-al lor (si chiar este ca acolo s-au nascut), in timp ce durii din Bastia nu-l suporta. Banciu este filo-francez, adica are un doping serios de franceza sub crestet. Mi-am placut mereu cand a comentat cu Radu Naum Turul Frantei, dar le-am detestat mereu frazele nenumarate in limba franceza rostite in Le Tour... asa cum au facut si la emisiunea comuna pe care au avut-o la B1, asa cum face Banciu si la emisiunea sa de acum... Romanii, intr-o mica majoritate iubesc francezii. Pana la urma, nu ma intereseaza daca Banciu il iubeste pe Messi. Treaba lui cu cine tine, ce OM vede in continuare (club care n-a furat absolut nimic nici in epoca lui Tapie, nu-i asa?). O sa ma uit in continuare la Banciu si n-o sa ma uit la Badea. Dar uite, chiar in seara asta, joaca Barca cu Chelsea. Si, dle Banciu, poti fi sigur ca n-o sa ma uit la tine, o sa ma uit la Messi... nu esti suficient de bine dopat:))

Asa as fi vrut si eu baschet

M-am uitat la TV la meciul de baschet dintre Cluj si Tg. Mures. Meci frumos, jucatori de valoare, atmosfera super. Sala plina, cantece, tot ce vrei, frumos. Instant mi-am adus aminte de echipa de baschet ce-a existat un sezon in Baia Mare. Si care, chiar in Divizia a doua fiind, aducea peste 7-800 de oameni la meci. Si chiar daca intrarea era moca. Si la volei e asa, si la rugby e asa, dar nu se strang atatia oameni la orice meci, mai ales la alea usoare. Si vorbim aici de echipe de prima liga.

Am intrebat-o atunci pe dna Birtas daca s-a legat si de politica putin, ca de acolo vin banii (din pacate). Mi-a povestit ceva de politica sportului si i-am spus ca va disparea. Asta chiar daca primaria era condusa de oameni care jucasera baschet de performanta. Si a disparut echipa asa cum a aparut.

Daca imi fac azi teren si costa o gramada, nu e normal sa cer si maine bani sa-mi fac teren? Daca azi imi spui ca in luna aprilie va exista un teren sintetic in Baia Mare, pentru alergare, iar eu rad, cine mama dracului are dreptate? Singurele baze decente din oras sunt fix cele ce nu tin de primarie... Adica sala si bazinul de inot. Daca am bani multi si spun ca fac sistemul de drenaj la stadion, e nasol daca incep sistemul de la casele/vilele de mai sus? Daca am un teren de atletism, pot sa-mi bag picioarele in el si de 8 ani sa nu aduc o roaba de zgura pe el?

Minaur (HCM) are sanse sa mearga la baraj. Ba chiar ar putea sa-si aduca jucatori, care sa semneze contracte pe un an, inainte de baraj. Pe cine lamuresti sa vina in Baia Mare atata vreme cat astia de aici nu si-au luat salariile de ceva vreme (nu mai conteaza managementul senzational de pana acum)?
Fotbalul se pare ca nu mai are nicio treaba. Hotico da drumul tuturor si vinde ce poate. M-am lamurit si cu asta. E greu de tinut o echipa de fotbal cand n-ai bani destui. Performanta, nu.
HCM la fete are o echipa rezonabila, care se incheaga pe zi ce trece. Pariez ca iar pleaca in vara cele mai bune jucatoare si noi tot construim (chiar si din cele care sunt sub contract).
La volei merge treaba dupa cum se munceste si cat noroc este. Oricum, echipa nu este pretuita cum trebuia, dar nici voleiul din Romania nu prea conteaza.
La rugby tinem echipa, tinem jucatorii, dar vom avea probleme cu Timisoara. Oricum stam sus. Baiul e ca nici aici Romania nu conteaza.
Fotbalul de fete, chiar in prima liga, nu are impact mai deloc si nici nu-l pretuiesc localii.

De-amu-nainte, ca-napoi nu se mai poate!

Mno, ba, ce faci? Te-ai laudat ca pui ceva pe hartie. Chiar ceva amuzant... Mai amuzant decat ce? Asa, sa zambeasca usurel de parca i-ai povesti de o caciula roz pe care nu vrea s-o ia nimeni in cap? Ai venit tu rapid cu poanta: si daca o murdaresc, poate asa o vrea cineva... Na, ce faci, ca sta cu capul jos... si ce daca face efort? Merge pe 3? Moare repede, stai linistit ca nu poate duce. Putina atentie, nu bate mai mult de 6 minute. Daca te duci pe 3 sase minute e bine.

Imi place faza aia din acvariul din stanga. Ala cum iesi, unde merg puternicii. Merge tati, poti sa-ti chemi si-un prieten, desi dai de banuit. Simplu. Nu stiu ce muschi intaresti, ce licheni dezvolti, daca deltoidul zburda... Stiu insa ca merita sa stai linistit, cat se poate de putin interesat. E musai sa te uiti. E al treilea aparat cred... Sunt alea de picioare, apoi e ala... Tinta piept... N-ai de ales, depinzi de generozitatea executantului...

De parca ai lucra la “The Equipment Leasing and Finance Association”... Citesti, cateodata, ce-ti place, daca-ti place... Gasesti ca-ti place ceva... baga mereu cu zane, cu printese, cu de toate... si apoi fute in noroc cate un cuvant in limba engleza... enjoy, nu? Cum iti place sa citesti? Lejer, bineinteles... lejer, pentru ca n-ai vreme, pentru ca n-ai chef de greutati... pufosenii, romantisme, amintiri, trairi, nuci de cocos albastre... Am intrebat librarii si, culmea, aproape nimeni nu cumpara literatura contemporana, toti se baga la clasici... Vrei sa te amuzi, ia copilarosenia lui Pascal Bruckner din Palatul Chelfanelii, stai linistit pe primele pagini din Cristale de fum (Vasile Ghica) sa vezi de ce merita sa ne mai tragem o data din maimuta, ia ceva usor si placut precum Olimpicul lui Brian Glanville, nu stiu... dar gata cu supararea.

Apa e la fel de plina de noroi si clor, icrele din cutiuta n-au mai mult de 4% icre, cafea fara cofeina exista mai bine decat ciocolata alba, ceasurile se vor schimba de doua ori pe an (sau trei daca ti-l fura), marul va avea si vierme in el; chiar si Thailanda va ramane la fel de departe ca si pana acum. Dar poti ajunge acolo cu ceva efort. De-amu-nainte, ca-napoi nu se mai poate!

Cautatorul de scuze

Viata nu-i tocmai usoara daca nu te nasti unde trebuie, daca nu reusesti sa te casatoresti cu cine trebuie. Sigur, cel mai adesea este placuta, tocmai pentru ca apar greutati, iar aducerea aminte, peste o perioada mai lunga sau mai scurta, te face sa zâmbesti sau chiar sa râzi sanatos. Nu, greutate nu inseamna ca nu ai bani sa mergi la Barcelona si saptamâna aceasta, nu acest gen de greutate.

E foarte rau daca nu ai un loc de munca permanent. Cu contract de munca, cu conventie civila, cu conventii intre parti de genul: eu nu platesc impozite si tu nu comentezi ca te dau afara. Mai exista si românescul gentleman agreement: munceste tu, ca ti-oi da eu banii. Intâi sa vedem performanta si apoi vedem noi cum facem sa te tinem inca doua luni fara sa-ti dam salariul care trebuie. Ai valoare, nu ne putem dispensa de tine.

Tot incerc sa gasesc o slujba buna, o meserie care sa-mi placa mult de tot. Am gasit una frumoasa, dar sunt cheltuieli. E nevoie de un birou cu o masa, macar doua scaune, draperii, niste flori, asa, pe liniste. Si as sta linistit pe scaun asteptând sa vina femeile si sa le spun daca imi place sau nu cum sunt imbracate, cum sunt zugravite pe fata, cum le sta parul, daca jegul de sub unghii poate fi considerat altceva. Ba chiar mi-as permite si alt gen de discutii, dar sa nu fie despre problemele lor, despre sotii, amantii sau parintii lor.

Am gasit insa o meserie si mai faina, pe care o s-o si propun sa fie introdusa in nomenclatorul de meserii: cautatorul de scuze. Super...

Te suna cineva: „mestere, am comis-o... am venit muci de beat acasa si s-a cam suparat nevasta”. Simplu: te duci, cumperi o hainuta faina de la second hand, apari acasa, iti ceri scuze, spui ca ai baut pentru ca te durea maseaua si n-ai vrut sa mergi la dentist pentru ca ai gasit o hainuta frumoasa pentru ea si chiar nu merita sa cheltui banii aiurea pe dentist. Iar bautura ti-a platit-o cineva, desi, stie si ea, tie nici nu-ti trebuie mult pâna te faci muci.

Am incercat mai apoi sa gasesc scuze la cât mai multe chestiuni, dar mi-am dat seama ca poporul român este campion mondial la cautarea de scuze. Si, mai ales, nu e vinovat niciodata. Spunea prietenul Ghica (nu vei sti care): „a gresi este uman, dar a da vina pe altcineva este si mai uman”.

Mno...

Nici nu stiu daca are vreo valoare ca scriu eu ceva de 8 martie
Astazi, s-au scris mii de cuvinte, mii de mesaje, mii de chestiutze elegante. Si toate acestea au ajuns la dvs, dragi femei, pentru ca exista copy si paste, pentru ca imaginile de pe net pot fi luate si folosite fara a specifica sursa.
Sunt oameni care nu se pot exprima asa cum si-ar dori. Astfel, de 8 Martie, prefera sa copieze “Gandul meu este mereu la tine, draga mea!”, decat sa spuna cu cuvinte proprii: “Fa, ce ti-o trag cand ajuns acasa, obosita pamantului!” Urmeaza apoi o imagine cu flori, sau cu doi tineri tinandu-se de mana in parc.
Sigur, nu toti suntem marlani. Eu, spre exemplu, am pus o fotografie cu mine de acum 38 de ani, pe care scrie: Tot gandul meu va fi mereu mereu la mama mea. O urare din suflet de acum 38 de ani, valabila si acum. Insa, abia acum am observat ca pe acea fotografie scrie mereu mereu, de doua ori.
Beau o bere Silva neagra (mai am una), mananc arahide fara sare si ma uit la fotbal, United cu Bilbao. Stau pe pat, ma mai uit pe facebook si cam gata.
Scriu pe fb:
ce de treaba esti... sincer, si tu ai merita o floare faina!
primesc raspuns:
esti suparat?...de ce zici ca sunt de treaba? De ce merit doar o floare?
mno, amu chiar nu mai am chef sa scriu nimic. am scris pe fb:
nu sunt suparat; esti de treaba, de gasca, fata faina... si meriti mai mult decat o floare; mult mai mult
am facut copy-paste, dar cuvintele imi apartin:)

Baia de serviciu este ocupata

In clipa in care ai decis sa mergi cu masina pana la Sighet si ti-s stricate senilele, gandeste-te mai bine. Vei pleca din Baia Mare (daca esti din Baia Mare - nu te surprinde?), iar cand vei ajunge in Tautii de Sus, adica la 5-6 km, vei vedea pe ce drum de cacat mergi. Unul dintre drumurile care au fost facute prin luna octombrie 2011. Bani aruncati de pomana. Vei urca putin, si vei vedea ca in Baia Sprie drumul este cam la fel de prost, nu mai vorbesc de bucata dintre Baia Sprie si bifurcatia ce duce spre Suior sau spre Hanul Pintea.

La intoarcere ai proasta inspiratie sa alegi drumul prin Cavnic. Ei bine, aici chiar ai pus-o. Incredibil de prost drumul pana in Baia Mare. Cavnic e un orasel mort de cand nu mai este mina acolo. Unii s-au gandit sa revitalizeze zona cu niscaiva turism. Exista niste partii de schi in zona, mai este si drumul spre statiunea de interes local (cum scrie pe tabla) Ocna Sugatag... Doar ca drumul acesta este mai degraba forestier.

Bineinteles ca Basescu ii de vina. Si Boc, ca a taiat salariile bugetarilor. Iar anumiti bugetari nu puteau rezista mult cu salariul taiat, asa ca s-au sacrificat sa-si ia niste comisioane. Imi spun mai multi prieteni ca drumurile din aceasta parte a tarii sunt cele mai proaste din Romania. Si fondurile europene sunt putine pentru ca nimeni nu se ocupa cum trebuie. O sa vina alegerile si veti vota iar pe unul care baga balarii si minciuni de ne vor iesi pe nas. Nu mai bine il votati pe Dan Diaconescu Direct... el va da 100.000 de roni (nu reni), sase lame Gillette si doua Wilkinson, doua scroll-uri zilnice cu nenorociri, plus o cale ferata mai rapida ca TGV-ul, ce te va duce de la Timisoara la Bucuresti in 3 ore... Deci, fiti atenti, n-a zis Baia Mare, ci Timisoara...

De ce stau eu in Baia Mare? Pentru ca Baia de serviciu este ocupata.