Las in urma cu o unda „grasa” de regret stabilimentul Blue Sea din Stalida. Da, nu-mi curg lacrimi, dar stiu ca mi-a placut aici. Prieteni, e ziua mare, e ziua pe care o astept, e ziua in care negociem cu soarele un apus spectacol. Mergem la Santorini, insula aflata la 120 de mile marine. Ajungem in port, 21 de bucati fericite, plus alte bucati fericite din alta zona, ghidusi in pronuntarea sentintelor de vacanta in limba româna. Urcam pe un highspeed colorat in rosu, pe care scrie Vodafone. Mda, aia de pe Orange sau Cosmote platesc dublu, au minute mai putine sau ce? O ora si 40 de minute din Heraklion pâna la Santorini, numai bine de pus geana pe geana, de zis bancuri, de facut poze, sau pur si simplu de stat. Peste 200 de oameni sunt pe vapor si acesta merge foarte rapid. Nu iese nimeni din interior si nici nu cred ca ar fi indicat. 120 de mile marine, adica 1,852 km de inmultit cu 120, 222 de km. Asta in 100 de minute. Nu-i rau. Exact cât as face eu cu masina pe autostrada Baia Mare - Oradea peste 100 de ani. Adica, 2 ani in care mi-as lua carnetul si alti 98 de ani pentru finalizarea autostrazii.
Ajungem in Santorini, ne recuperam bagajele si Sara, ghidul nostru, ne asteapta cu o pancarta pe care scrie Chistian Tour. Uita un „r” afara, dar vorbeste engleza si astia cam uita litera cu pricina dintr-un specific national lingvistic. Tragem niste poze in care, culmea, apar si eu, si o luam spre locul de cazare. Peisajul este incredibil. Realmente urcam un munte destul de mare sa nu-mi incapa tot in cadru. Din nou curbe de nivel, poze nenumarate. Mergem spre Kamaris, loc unde vom zabovi urmatoarele doua zile. Pe autocar ni se spune ca vom fi impartiti in doua grupuri. Unii la un hotel, ceilalti la altul. Ma prind instant, la fel cum o fac si prietenii mei. Stranierii de Cluj ramân la primul stabiliment, ceilalti merg putin mai departe. Apare o usoara stare de nervozitate. Eu, Ade (singura din Cluj care ramâne cu noi), Trocanii, Calin si Costi (Oradea), Alin, Alina si Tania (Bistrita), Copilul (Baia Mare). Adica 11 la 10. Sincer, pe mine ma doare in cursul saptamânii viitoare si pâna la urma starea se transmite tuturor, chiar daca exista mici comentarii.
Nu avem masa de prânz aici si umblam putin prin Kamaris. Slapii mei sunt gata sa-si ia ramas bun de la picioare, dar trebuie sa gasesc un inlocuitor. Merg cu Costi prin enspe magazine si peste tot numai chinezarii (peste tot). Costi are o idee mai buna, sa cumpar ceva superglu, ca ies mai ieftin si mai bine. Pâna la urma, nu cumpar nimic si imi arunc slapii fara nicio unda de regret.
Iesim toti sa dam la gura sa manânca. Stam la o terasa unde serveste un român, care ne mai spune una alta. Io si Costi ne sacrificam la doua beri, iar prietenii nostri isi cumpara habar n-am ce. Ne mai plimbam prin Kamaris, dam si de niste alimentare ce nu-ti curata jeburile, iar apoi revenim la hotel. Piscina si din astea. Apoi, masa de seara, niste plaja si distractie cat cuprinde. Cel putin asa mi s-a parut mie. Ma lovesc de doua ori in cutia de la pat si imi fac urme.
Ni se spune ca mergem la Oia (se citeste Ia) se vedem apusul de soare. Sara ne povesteste o gramada de lucruri, zice chiar si o legenda. Mergem \ntr-un loc foarte frumos, cu biserici faine, trecând printre case. Se spune ca in Santorini sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apa si mai multi magari decât barbati. Cine-a stat sa numere?
Fac o gramada de poze in zona bisericilor, in zona clopotele si pe unde apuc. Panorama este superba, sunt realmente fericit ca ma aflu aici. Revenim la autocar, ne satisfacem nevoie de suc de portocale cu doua beri, mai povestim si o luam spre Oia. Intre timp, Sara ne arata unde este casa unor invidizi pe care-i cheama Brad Pitt si Angelia Jolie, despre care am auzit ca ar vinde bambus sau chestii de genul asta. Sa-si faca o casa si in Turda daca is tari.
Oia este de departe cea mai spectaculoasa si aglomerata locatie in care mi-am infipt picioarele si curiozitate. Gârla asiatici, multe aparate foto, si un loc splendid, pe vârf de munte, nu foarte larg, unde stau oameni ca biscuitii in pachet sa prinda un loc cât mai bun pentru a face poze apusului de soare. Nici sa nu va imaginati ca nu a trebuit sa plecam de acolo inainte cu 20-30 de minute de apus. Vezi, Doamne, pierdem masa. Am facut insa front comun si ne-am tirat cu totii, ajungând sa vedem apusul de la poalele muntelui.
Venim spre Kamaris si se aranjeaza pentru ultima zi in Santorini ceva ATV-uri. Lumea vrea sa mearga la plaja rosie. Eu refuz de aceasta data si bicicleta pentru ca relieful este interesant si cum inca n-am terminat vreun Tur al Frantei, nu ma incumet nici la muntii astia. Se anunta si ploaie... Calin si Costi isi iau ATV-uri, se plimva ceva cu ele, dupa care aflam ca grupul clujean si-a luat masini. Baietii nu renunta la ATV, Daniel are si el tot ATV, in schimb renunta toate cele trei fete, renunta si Trocanii si Alin si Alina, si eu pâna la urma.
Sâmbata dimineata oamenii se duc, noi ramânem in zona. Facem poze pe plaje, cumparam una alta, mai aflam niste unele, mai imbratisam o barmana din Larissa si cam gata. Trec repede orele si vine momentul plecarii. Urmeaza un episod pe care Daniel ne-a rugat sa nu-l povestim si pe care, din respect (nota 2, ba, ziaristule), nu-l povestesc nici eu. Pâna la urma nici nu-i mare grozavie, chiar daca Frumi si Delia au avut culori schimbate la fatza câteva minute bune.
Mergem spre vapor, revenim in Creta. Aceeasi poveste ca la dus, doar ca nu mai am chef sa fac poze. Ajungem din nou in Creta si mergem toti la acelasi hotel. E bine, suntem din nou together si nimeni nu mai comenteaza nimic. E sâmbata seara, iar ultimele zile imi permit sa le scriu, probabil, mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu