Postasul nu mananca supa de ied

Sigur ca nu m-am prostit, daca e vreo intrebare legata de acest titlu. Sau poate ca da, numai ca nu-mi dau bine seama. Sambata, de la ora 10.00, ne-am rupt cioantele cu placere pe Gutinul negaurit de tunelul pe care-l tot fac din mezozoic naparstocii nostri politicieni. Adicatelea, am bagat un 80 de km din Baie pana in Mara, la pastravaria lu’ nentu Alex, unde si mana sub fusta ii vorba.
Si uite asa: Mircea (ca io am vrut), Andi (omul care urca Gutinul cu pinionul mare in fata si cel mai mic in spate - ii bolund de inconstient ce e), Felix (prietenul la nevoie se cunoaste, desi n-am avut nevoi), Ema (ea o mai avut ceva nevoi, dar s-o ocupat tovarasul Felix - a nu se confunda cu nimeni, ca n-are Antene), Edmund (omul cu genunchiul de fier la care mergeti la sala), Werner (fratele sau care a trecut si el cu genunchiul peste asfalt de vreo doua ori), Cristina (bicicleta faina si picioare nu va spun, nici daca m-am uitat din spate), Cris (cea mai buna fotbalista dintre ciclisti si cea mai buna ciclista dintre fotbalisti), Adi (omul prevazator, care si-a condamnat masina la purtat de bitza), Bogdan Coco (subnumit Postasul datorita superbului scaun de la bitza). Au mai fost cu noi doi prieteni, “decat” pana la Pintea, dupa care au ales sa se tireze catre Izvoare.
Am plecat de la Fortis Gym, na, sa le fac reclama... Pe la 10.00 si un pic, ca neamtul n-a fost ca neamtul. El are alta varianta, numai ca pixul e la mine, nu la el. Oricine a luat o bitza sub cur stie bine de tot ca a merge pana in Mara trecand Gutinul si a te mai si intoarce inapoi tot pe bitza nu-i chiar usor. Nici de perit nu-i, dar e de bagat materiale. Mai ales daca la Mara te opresti, bagi ceva subtire sub nas si mai necajesti niste capace de la sticlele de bere pana se sacrifica lichidul sa-ti citeasca corzile vocale.
Coco a pornit ca din pusca si a dus trena pana la disparitie in zona Liedl, motiv pentru care, sunt convins, n-o sa stie maine dimineata cine i-a batut cuie in fund. Plus scaunul de toti bani, adevarat fotoliu, pe care Edmund l-a botezat “de postas”. Apoi ne-am staduit dupa puteri sa urcam cat mai rapid cei 12 km de Gutin pana la Hanul Pintea. Toata lumea s-a straduit si toti merita felicitari, mai ales ca niciunul nu a cedat (ce, am io prieteni care cedeaza?) Pe drum, melodia preferata venea direct din hipotalamusul lui Andi, care voia supa de ied. Exista asa ceva, ba chiar si-a mai gasit niscaiva prozeliti. Pana la urma, astazi, sambata de dinainte de Rusalii a fost prima zi din saptamana in care cei de la Pastravaria Alex nu au avut supa de ied. S-a mancat insa altceva si bine a fost, mai ales ca doamnele din zona s-au sacrificat sa filtreze amuzant.
Sincer, eu le multumesc prietenilor mei (mai vechi sau mai noi) pentru acest drum si pentru faptul ca am dus treaba la bun sfarsit, lasandu-ne sa-i golim lui Edmund recipientul de minerale. Si niste felicitari adaugate.