Sunt din nou in Creta, de aceasta data la Gouves si mergem spre Astir Beach Hotel, un stabiliment de patru stele. Cunosc hotelul de pe internet si e asa cum era prezentat. Singurul impediment era legat de wireless, care exista dar trebuia platit. Atât. Si orice alta conexiune la net. Imi iau in primire camera, 286, si bine e.
E ziua lui Costi si oradeanul meu se face baiat mare, trece de sfert de secol. Bântuim dupa un club sau ceva asemanator, poate chiar un magazin-doua, si pâna la urma ne alegem cu o plimbare. Este aproape ora 22.00 si gasim un local patronat de niste prunci, trei la numar, care ne invita sa la ascultam hausu’ si tehhno’ul... Nu comentez ca-s in minoritate si ma bag in zona. Suntem aproape toti, dar Daniel suna adunarea, merge chiar pâna la hotel si ajungem toti in zona.
Baietasii sunt super-happy ca poposim la ei. Din ce batea vântul in barul lor (destul de frumos), dintr-o data s-a umplut. Si aveau sa mai vina si altii, ba chiar si o surpriza. Intram, cerem bere, iar eu imi iau chiar doua, un Amsteel si o Corona, adica fix 6 Euro. Costi pluseaza cu un raki cu miere de albine. Consumam si-i uram una alta. Mai ales alta. Nu stiu daca e fericit, cert este ca aranjeaza un târg de raki (adica un fel de palinca din sud, pe la 20-25 de grade, deci nici macar la temperatura corpului uman) pe bani mai putini cu pruncii, târg la care se inscrie si Alin. Io cu Alin stam si bagam niste beri sub nas, in timp ce in local apar niste francezi, apoi greci si inca nu stiu ce natii. Unul dintre francezi se uita gales catre fetele noastre si s-ar baga. In schimb se uita la baietii de 100 kg de lânga, adica eu si Alin, amândoi tunsi scurt... normal, când il ai in fata pe Alistair Overeem si Mike Tyson iti vezi de treaba. Nu stiu care dintre noi era Taisanu...
Vine 12.00 noapte, muzica se opreste si Costi este fericitul posesor al unui La Multi Ani in gura mare din partea celorlalti 20 de noi prieteni ai sai. Zau ca si mie imi place sa cânt. Si cânt frumos, chiar daca se aude nasol. Costi pune muzica, noi dansam, bem bere sau alte cele si ne simtit bine. Barmanul e deja generos, lasa din pret, ba chiar face si cinste. Vorbesc cu Alin sa ne ducem la hotel pe la doua, ca ajunge. Se ocupa insa altii de problema. Mai exact politia. Copilasii n-aveam cine stie ce in regula si le-au inchis local. Din câte am inteles eu ceva evaziune fiscala. La 2 noaptea a venit Politia si le-a inchis localul. Au iesit copiii impreuna cu noi din local. Si n-au fost mascati: a fost un caschetar si un altul lânga. Atât.
Ziua urmatoare urma sa avem liber o vreme, dupa care urma seara cretana. Liberul insemna misunarea dupa cumparaturi pentru acasa, dupa o ultima doza de aerosoli, dupa o ultima baie si o ultima plaja. Ba chiar si un somnuc imbracat pe sezlong, fericit moment pentru a-mi “arde” putin marmida.
Unii mizeaza pe o seara cretana, altii pe o seara cretina. Plecam, Cristina ne spune iar o gramada despre oamenii de aici, impartasim niscaiva idei. Am iar niste glume de autobaza in program, dar ne descurcam. Ajungem intr-un sat cu 30 de oameni. Coborâm din autocar si oamenii ne asteapta cu un pahar de raki si cu niste cartofi si legume. Cretanul nu bea niciodata daca nu si manânca. Si bine face... Popor român, baga la capatâna asta, ca prea vad imbecili muci pe strada. Apoi, vizitam usurel satucul si stam la o cafea o o terasa. Sat de munte, priveliste frumoasa, aproape la apus. O vad pe Iro, o superba fetita de 3 anisori, care era cu mami si cu buni. E modelul meu preferat si fac o multime de poze. Sunt cu noi si cei peste 40 de agenti de turism, despre care am mai vorbit. Majoritatea sunt femei, unele chiar de Champions League (sigur, dupa gusturile mele).
De aici incolo totul este sub imperiul Yamas, adicatelea Noroc. Si aici suntem toti. Intram intr-un spatiu nou, mai larg si dichisit. Un fel de camin cultural la noi la tara. La intrare baietii fac poze cu cretanele, fetele cu cretanii, sau in sistem turneu, fiecare cu fiecare. Ni se aduc vin rosu, vin alb, apa, cartofi, un fel de mici, salata, diverse carnuri si nu mai stiu ce, iar spectacolul este in derulare. Toata lumea face poze, danseaza, aplauda, manânca, danseaza, se mira, face poze, danseaza, bea... Yamasssssssss! Cretanii invita cei 75-80 de oameni de acolo la consum. Ma duc la masa si vine un tip cu o farfurie. O pune pe masa si o sparge. Apoi, vrând sa ia un ciob, imi sparge si paharul. Ceva malefic cu mine?
Acelasi om, câteva minute mai târziu, pune o sticla de vin pe scaun, apoi, un pahar de vin pe gâtul sticlei si urca in echilibru, intr-un picior, pe pahar. Nelutu draga, stai in echilibru ca Nadia, dar nu poti pune un blid pe masa fara sa-l spargi. Un tip cretan arata foarte bine. E mare, puternic si pare foarte calm. Fetele aplauda cu toata palma când baietul se incarca cu un platou de lemn pe care cara peste 50 de farfurii in acelasi timp. Sincer, si pe mine m-a impresionat.
Vin tot felul de dansuri, baietii sunt toti Bruce Lee si Chuck Norris, sar frumos si bine. Fetele, pe ritm (doua la numar). Apoi, un prieten care n-are treaba cu dentistul, ia o masa in gura si danseaza cu ea. Pe masa erau doua pahare de vin pline. Se opreste putin, colegii ii pun alte doua scaune pe masa, el o ia din nou si danseaza cu masa in gura. Mno, asta ma impresioneaza de tot.
Intre timp, afara, apare fotograful initial. Are un panou plin de pozele pe care le facuse când am intrat. 5 euro poza, jumatate de A4. Bine facute. Am si eu una, dar mai am alte 1.700 de poze in aparatul meu, asa ca nu ma intereseaza. De altfel, mie nici n-a vrut sa-mi faca poza. Sincer, sunt peste 100 de poze si ramân necumparate maxim 20. Mai aflu ca o seara cretana costa 40 de euro pe cap de vaca furajata.
Spectacolul nu se termina. Cretanii cheama pe rând fetele la dans, pe scena. Isi aleg ce vor:) De la noi, „cad” Tania si Delia. Bagati, fetelor, ca nu ne uitam la bani! Dansurile este chiar usor lasciv, cretanul se descurca minunat ca ala-i serviciul lui, fetele se straduiesc sa danseze cât mai bine, iar la un moment dat sunt date pe spate (cele cu fusta), spre marea satisfactie a pruncilor de 13-14 ani care stateau in locul potrivit si bine stiut pentru mici vizionari de lenjerie intima.
Cei de la muzica baga rapid un sirtaki de toti bani, elementele dansatoare se curbeaza in doua, unii sunt afara, altii inauntru, dar toata lumea danseaza. Fiecare dupa talent si dupa ce prinde de la specialisti. Mai baga baietii un dans, unde cretanii se asigura ca le iese si lor de o distractie. Asta inseamna niste oameni tinându-se mâna de mâna, dar cu mâna trecuta printre picioare. Destul de incomod de dansat asa, dar foarte util de atins „din greseala” vreun bihaind. Pâna la urma, nu conteaza, lumea chiar se distreaza pe rupte.
Se strâng lucrurile, suntem gata de parasit zona, ziua de 13 mai (La Multi Ani, Costi!) si in ziua urmatoare chiar Creta. Ne luam niste vin de merinde pe autocar, iar acolo spectacolul continua. Daniel cânta frumos (pe bune) si noi dam dupa el. Fiecare ce stie si cum poate. Ne oprit in oras, mai luam niste vin sau beroase si toate lumea merge pe plaja. Ultima seara pe plaja. Alte bancuri, alte povesti si poate chiar regretul ca vorbim de ultima zi. Somn.
Trebuie sa ne trezim dimineata, sa mergem la aeroport si catre casa. Bineinteles, prietenul Costi si prietenul Calin (care au fost punctuali cel putin o data:) nu sunt in autocar. Acesta insa pleaca. Oprim, Daniel fuge dupa ei la hotel, iar apoi toti trei, in pas alergator spre autocar. Ajungem la aeroport si incepe ceck-in-ul. Eu, Trocanii si Mirela avem probleme. Trebuie sa stam pâna la finalul imbarcarii. Ecuatia se rezolva, numai ca mie imi mai gresesc si numele. Vine Cristina si-mi spune: “domnule, dvs chiar aveti ghinion, s-ar putea sa trebuiasca sa mai stati o zi”.... Hahahaha, si care era pâna la urma ghinionul? As mai fi stat inca doua saptamâni...
Sunt calm, stiu ca nu-i problema mea si mai stiu ca se va rezolva. Asa cum s-au rezolvat toate. Christian Tour e firma serioasa. Ajuns si eu la ultimul control, unde grecii ma deposedeaza de doza de spray care avea peste 100ml. Bine fac, e vina mea. Decolam, ni se spun ca avem parte de niste turbulente, apoi aterizam pe Otopeni. Drumul pâna la Cluj il facem din nou cu microbusul, acelasi si asta e tot.
ALLLLLLLoooo, copiiiiiiiii.. sa nu va prind ca-mi copiati textul si mergeti in septembrie cu lecturi pentru vacanta din Creta:))
n-am mai rezistat nici eu timpului... anduranta, prieteni, anduranta
RăspundețiȘtergere