Povestea mea thuringiana

Cine ma cunoaste stie ca nu-s tare bun prieten cu politica. Primesc o invitatie sa-mi port oasele spre Thuringia, sa calc pamantul Republicii de la Weimar, sa vad unde se fac vasele de Jena, sa inaugurez prezenta unui Grumaz in Sonderhausen si sa strig putin la fetele de la HCM Baia Mare in sala de la Nordhausen. Indicat sa ascult Walkiria la ea acasa si sa comut atentia in litera lui nentu Goethe. Johann Wolfgang von Goethe, dragilor. Accept invitatia si bine am facut.
Ajung si eu in aerogara, gratie prietenului meu Felix care si-o pleznit dimineata sa ma duca pe mine pana in Tauti si caruia i se transfera un multumesc in cont. Abia atunci vad cine vine. Imi beau cafeaua linistit, sunt extrem de calm si nu ma intereseaza prea mult. Suint acolo toate fetele, dar nu-s prieten cu toate. De fapt, nu-s prieten cu niciuna, mai degraba amicuti asa de meciuri, de obligatie, de politete. Ho, ca nu-i unde defect asta. Sunt insa si fete cu care ma inteleg mai bine.
Sunt ziaristi in avion, sunt consilieri locali, suporteri, Simi, parinti. Nu cunosc politicienii. Maxim vreo trei... Stiu vreo cativa dupa nume, pe altii ii mai si salut daca-i vad, dar nu sunt cu nici unul nici macar amic. Nici asta nu cred ca-i un mare defect, pentru niciunul dintre noi.
In aerogara din Erfurt fac cunostinta cu Ana Maria Tanasie. Amabila, draguta, puternica. Vorbesc serios, are amestec de gratie cu putere. Nu ma intereseaza gratia, ca nu-s la moda si nici nu e chiar atat de important. Laur si Miha se uita pe o harta, ma duc langa ele si ma dau mare cu ce stiu si eu de Weimar si Jena... Ada are o toba in mana si face putin cunostinta cu ea. Zambeste si-i spun ca-i sta bine, apoi schimbam doua cuvinte... Sigur, nu le-am schimbat de tot, deci pe mine o sa ma auzi vorbind la fel:)
Fetele merg cu un autocar, noi cu altul. Aveam sa le mai intalnesc tot in aerogara, la plecare. Mergem la Sonderhausen, un orasel despre care nu stiam nimic. Ma uit in stanga si vad pista de biciclete. Una normala, intre doua localitati, asa cum n-am sa vad niciodata in Romania. Sincer, vremea n-a fost grozava, dar in 38 de ore nu stiu daca am vazut mai mult de cinci biciclisti. Nu umbla ei pe unde ma uit eu.
Ajungem la hotelul din Sonderhausen si mergem la hotelul Thuringer. Cochet, nimic de spus, cu exact ceea ce-i trebuie. Aici am stat o noapte, am mancat si am bolunzit niste beroase prin stomac. Ba chiar m-am si distrat. Iesim in orasel, mergem pe langa ceva care am crezut ca e biserica, dar era un muzeu si conservator, apoi ne baga in seama un tataita, care la un moment voberste in romaneste. Binisor, mai ales ca e bulgar. Nu ne-am dat seama din prima, ca avea gulerul ridicat la ceafa. Ne povesteste omul ca sunt acolo vreo 10 muzicieni buni din Romania si de-ale lui. Nu ne miram, ca la muzici chiar suntem grozavi.
Apoi mergem la mall, raionul stai langa bere sa n-o iau eu pe toata. Eu am luat cinci bucati: Hafferoder rosu (acceptabila), Kromabcher (exceptionala), Carlsberg Elephant (tare, gen Stejar) si una la care nu merita nici sa-i pomenesc pretul, gustul sau numele. Un jeg. Ceilalti isi cumpara si ei sa vada cum e a lor. Mai batem piciorusul prin mall sa vedem daca mancarica e mai ieftina ca la noi si bagam da-uri. La ciocolata suntem cam acolo. In schimb, la fructe e jale. Am vazut niste mere de plastic la 2.50 Euro. Tati, cu banii astia iti faci si horinca la noi din cate mere cumperi. Nu-s aproape deloc impresionat de toale, ba chiar mi se pare ca nu au nimic de treaba. Nu in acel mall. Nu-i mare bai, nu m-am dus eu sa fac pe criticul de moda. Venim la hotel si gasim camera copilului, locul din care s-au facut cei mai multi banuti, ca sticlele returnabile de bere fac 0.15 centi. Nu le-am dus noi, s-au sacrificat ei sau ele.
Mergem la Oktoberfest? Mergem, dragilor, cum draci sa stai acolo, in hotel, ca leguma. Luam autocarul si mergem la cheful oamenilor astora. Stam la coada, se dau bilete, bratari de hartie pe antricoatele personale. Un cort mare, o trupa ce baga cover-uri, o gramada de nemtalai dispusi sa-si lase malaiul pe bere si alimente specifice sarbatorii. Ca la noi de castane, minus amanuntul ca n-am vazut romu’ care vinde absolut orice in Baia Mare desi nu produce nimic, n-am vazut om pisat pe el sau vreun harnicut ce-ti impute blocul, n-am vazut nici nervi. In schimb am vazut oameni care se simt bine, iar aici ne includem si pe noi. Dupa am mers la somn.
Stau in camera linistit, ma straduiesc sa dorm, dar sunt ca pasta. Aud clopotele de la ora 6.00, aud de minim 4 ori alarma telefonului colegului meu de camera si-l rog sa-si sparga telefonul. Ma trezesc si nu tin neaparat sa se strige la mine sau sa-mi scuture cineva capul. Care cap, tati, e marmida... Mergem prin oras la plimbare. Nimic deschis, doar o cofetarie. Atat. Nici crasme. Sigur, nici nu sunt tare multe. La noi sunt codrii verzi de brad si case de pariuri / la noi atatia fluturi sunt si fustele au pliuri... Octavian Goga, nu mai cautati, poezia “Noi...”
Merg la meci si problema noastra este cum sa ascundem tuburile de gaz de la goarne. Eu nu le ascund. Pana la urma, nici nu trebuia, oamenii ne-au lasat cu ele. Cu orice. Am facut galagie, ne-am straduit sa ne facem usor auziti, Simi a facut si-o criza de nervi rupandu-si o haina de pe el. Ne-am uitat la meci, am sters cu un zambet lacrima de pe fata copilului Andrada, am vazut, am pierdut, am plecat. In Nordhausen am mers la un restaurant mai micut, dar elegant, unde s-a mancat. Pizza intre 8 si 12.00 Euro, lasagna, un vin sau o bere si hai la aerogara.
Aici ne intalnim din nou cu fetele. Unele stau afara: Oana, Ana Maria, Biti, Zuzi, Magda. E si Liviu in zona. Trebuie sa ma duc si eu la formalitati si o iau pe scurtatura. Baiul ca scurtatura aerogarii era prevazuta cu un geam extrem de rezistent. Sincer, si acum ma doare capul la ce-am traznit acolo. Ce sa fac apoi? Sa le spun fetelor sa nu rada? Ana Maria si Oana bat recorduri de ras, desi n-au vazut faza in direct. Au auzit insa zgomotul. Ma duc din zona, dar cand revin imi arata Liviu si o geana pe geam si niste urme. Asta este. De aici incolo cand nu se deschide ceva stiu ce sa folosesc. Va merge mai greu cu conservele.
Revenim in patria muma si intreb cuconita responsabila cati km sunt prin aer de la Baia Mare la Erfurt. Ea imi zice: 1.500, cred. Hai, draguta, ca pe sosea sunt 1.237, cum sa fie prin aer mai mult... Draguta de ea, este convinsa ca si prin aer distanta e identica cu cea de la sol si incearca sa ma convinga pe principiul un kg de fier este egal cu un kg de pene. Nu mai insist si merg la culcare.
Si uite ce scrie prietenul meu Alec: “Parerea mea este ca profesionistii plang doar ca sa-si spele fata plina de sudoarea muncii”. Ba, m-ai emotionat cu asta. Pe bune!

Licht, mehr licht - la Thuringer HC acasa

Am fost miercuri la meci si am vazut o victorie a HCM-ului in fata echipei CSM Bucuresti. Una artagoasa, daruita in teren si cu fete care cunosc bine de tot acest sport. Nu-i obligatoriu sa-mi fi placut si dl Margulescu, care a injurat si i-a facut de trei parale pe arbitrii din Cluj (usor cam mare liga pentru ei). Important e ca s-a castigat si mai important e ca am vazut-o pe Luci Marin dându-si drumul la joc in partea a doua.
Dupa meci am fost intrebat daca merg la Thuringer si am informat la rândul meu ca nu-mi permit sa-mi dezechilibrez bugetul personal pe trei luni. Apoi, mi s-a spus ca nu costa. Trebuia sa spun nu? Nu cred. Lipsesc doar duminica de la job si nu-i gaura in cer. Apoi, azi, m-au sunat de la club si mi-au facut o invitatie oficiala. Sigur ca am acceptat. Asa ca sâmbata dimineata mergem sper Erfurt, locatia unde se antreneaza Thuringer... Sau spre alt oras, ca mai este si Jena si Weimar (adica la Goethe acasa) in zona metropolitana. Ceva imi spune mie ca n-oi vedea niciun ciucuras de Goethe, ca n-o sa fie vreme.
Meciul se joaca la Nordhausen, un orasel de 45.000 de pipalsi, care a mai facut naveta intre Westphalia si Thuringia, ca si-a bagat si Napoleon nasul prin zona. Nordhausen este la ceva 60 km de Erfurt si la vreo 200 de Ivano Balic, adica de Wetzlar. Nu stiu unde se sta, nu stiu si nici nu ma intereseaza. E o zi si ceva, nu-mi bat capul.
O sa-mi duc aparatul foto si voi face vreo cateva sute de poze, asta este foarte clar. Nu sunt extrem de optimist in ceea ce priveste scorul final, dar nici pesimist nu prea am de ce sa fiu. Sunt extrem de multumit ca HCM s-a calificat in faza grupelor si tot ce obtine de acum inainte este bonus. M-am bucurat enorm dupa Viborg, am fost fericit dupa Hostelbro, ce sa cer? O nuca de cocos albastra? Nu-i de unde...
Sunt insa ferm covins ca la intoarcere o sa pot povesti o gramada de lucrusoare dragute si foarte dragute. Ce n-au treaba cu handbalul.

PS: Licht, mehr licht inseamna lumina, mai multa lumina si nentu’ Goethe a rostit cuvintele astea inainte de a se prapadi... Si mai stiu ca toata lumea imi va spune ca a citit Suferintele tânarului Werther, ca atât se cam stie despre Johann Wolfgang von Goethe pe aici. Hai, poate si Faust.
PS2: Sala din Nordhausen

Povestea in care aflam despre sfarsitul lumii sau cand se va face lumina noaptea

Adeseori auzim c-am albit-o, ca putem s-o punem linistit de-o coliva, ca - gata - vine el sfarsitul lumii si, implicit, sfarsitul nostru. Multi oameni, distribuitori ai propriilor viziuni, au incercat de-alungul secolelor sa ne reaminteasca acest lucru, fiind suparati, probabil, ca n-au apucat si ei sa vada si sa simta procedura pe pielea din dotare. Unii, precum Nostradamus, ne-au dat de stire ca zilele ne sunt numarate, ba chiar ca le-am putea numara noi insine, cu aproximatie, pentru ca pana in iulie 1999 nu mai era chiar atat de mult, pe cat ingrozitor parea de putin. Si n-a fost nimic, la fel cum nici finele anului 1999 sau 2000 nu a adus vreo schimbare brutala de atitudine in relatia Pamant - pamanteni. Stim foarte bine ca si de 1 octombrie suntem condamnati sa caram niste sugestii in carca...
Inainte de ‘89, pentru a nu ne aprinde singuri paie-n cap, comunistii s-au sacrificat sa ni le aprinda chiar ei, cenzurand sau interzicand comercializarea acestor produse cu termen de garantie ce expira odata cu lumea. Celebrul profet a spus ceva despre un conducator de la rasarit, mai mult sau mai putin rasarit, dar cu rasarit de pata-n frunte, asemanator Gorbaciovului. Mai apoi, celebritatea sa, ne spunea in aceiasi termeni pretentiosi despre o renastere a unei puteri occidentale, treaba pe care, dupa cum se stie, si-au asumat-o nemtii. Dupa ce lucraturile se vor mai fi pus la punct pe ici pe colo, un Mare Monarh al Infricosarii se afla-n treaba si da de pamant cu milioane de ani de istorie, incepand o poveste tragica si terminand cu Pamantul si cu pamantenii. Acelasi Nostradamus ne mai spune si despre fratii nostri cu ochii oblici care nu se vor putea abtine de la o excursie de popularizare a obiceiurilor chinezesti pe cocoasa batranei Europa.
Totusi, unii dintre noi, mai iuti de picior si cu nebagare de seama, vor scapa relativ ieftin din acest taraboi, vizitand cu bilete dus alte zari mai linistite. Deci, vine el sfarsitul lumii, dar nu pe de-a intregul, nu chiar de-adevaratelea. Scapa cine poate. N-am fost informati daca vor ramane in viata doar exponentii atacului sau daca ne vom putea strecura si noi pe undeva. Cred in ultima varianta, doar n-o sa se vada totul oblic si galben. Iar cei cativa dintre noi, care vom apuca anul 3797 suficient de intregi, ne vom convinge de bunatatea lucrurilor care ni se vor intampla. Caci doar atunci, ne spune Nostradamus, va fi lumina noaptea, desi noi speram sa intram in randul celor civilizati oleaca mai devreme.

Gata, nu va mai zic cati ani am

Dragilor, m-am cam saturat sa ma laud cu anisorii mei de presa, cu anii in care n-am putut face Tsukahara intoarsa echer (toti), cu aia cati am lucrat la club, cu ce-am facut eu pe vremea cand era malaiul lesne si cum am simtit eu cine stie ce cutremur sau inundatii, de ce precambrianul e bifat in zona mea de facebook. Am trait, da, si in epoca pietrei in cap, pe la ceva anisori, cand am stopat o caramida cu crestetul si am plans de acasa pana la spitalul militar si inapoi. Haha, dragilor, doua copci...
Gata, nu mai spun. Ma intalnesc si eu cu o domnita care imi place si din poveste in poveste trebuia sa o bag pe aia cu am atatia, dar inca ma simt bine. Ce tampenie. Inca n-am ajuns sa povestesc de varice si de miscarea astrelor. Gata, fratilor, am trecut la tactica fotbalist african, cu buletin incert si camasa din fulgi de nuca de cocos albastra. Declaram binisor SUB si ne straduim. Facem ca Temwanjera, ala de la Vaslui, caruia i-a spus Porumboiu ca i se pare ca e mai batran ca el. Si apoi vine Balint cu glumita, spunand ca-i vor prelungi lui Mike contractul pana la 50 de ani, adica inca doi ani.
Fara indoiala ca e important cum te simti. Si ma doare in basca. Chiar ma simt bine atunci cand nu sunt bolnav. Si nici nu ma mai interseaza nimic, dragelor, chiar daca-s deodata cu tatal vostru. Ce mare lucru, ar bea si el o bere cu cineva care sa-l inteleaga:)

Stadion, sala, ceva nou?

Stau si ma gandesc cand o sa aiba Baia Mare un stadion nou. In primul rand trebuie ca stadionul asta sa aiba si un rost. Sa aiba o echipa sau chiar doua care sa-l folosesca. Altfel, am mai avea o constructie care nu scoate banuti si a carei intretinere ar trebui sa o platim tot noi. Care si asa platim o caruta de ghidusii. Stiu ca apa din Baia Mare e cea mai scumpa din toata tara. Nimeni nu explica de ce. Un stadion mai mare de 7.000-10.000 de locuri ar fi inutil in acest moment. Sigur, avand in vedere ca suntem la pamant cu fotbalul (niciodata, dar niciodata n-a stat mai slab Maramuresul ca si acum), si acest numar de locuri este nejustificat. Poate sta si mai prost, nicio problema, doar mai trebuie desfiintata si FCM Baia Mare. Atunci vom avea Liga a 4-a si o data la 10-15 ani cate o echipa ca Avantul Barsana care sa joace in 16-imile Cupei Romaniei.
Sala ne trebuie? Sala Polivalenta este construita in 1974 si-i lipsesc dotarile moderne. Asta ar insemna o instalatie decenta de sonorizare, o instalatie de aer conditionat (atat cat se justifica). Sala in sine arata decent si este destul de bine intretinuta. Are 2.060 de locuri pe scaune (ceva de genul) si cu exceptia a 4-5 meciuri pe an si asta datorita fetelor de la HCM, nu se justifica o marire a capacitatii. S-ar justifica insa o instalatie de turnicheti, ca prea intra tot niznaiul la meciuri moca sau facand ghidusii. Desi, intrarea la meciuri este moca aproape la toate competitiile (alta aberatie).
La rugby e suficient ceea ce este deja (nu ca n-ar merita altceva).
Nu avem nici anul acesta un stadion de atletism si nici n-o sa avem repede (pariez pe un tricou de joc al HCM Baia Mare ca si anul viitor voi vorbi la fel despre terenul de atletism, doar ca acesta va arata si mai rau). Mizez insa pe vreo doua roabe de zgura (sau tigla pisata) si o inchidere a bazei o luna pentru niste reparatii care vor exista pe hartii.
Nu pot avea insa pretentii. Maramuresul este unul dintre cele mai ciudate judete din tara asta. Avem una dintre cele mai proaste infrastructuri din Europa, avem mai multi ministri in puscarie decat oricine, avem peste 50.000 de oameni care primesc ajutoare in alimente de la stat (cca 10% din populatia judetului), economia este spre pamant (in spatele nostru, la PIB pe cap de locuitor, sunt: Giurgiu, Teleorman, Botosani, Olt, Vaslui, Suceava, Neamt, Vrancea, Bacau, Mehedinti, Galati si Calarasi - adica, din 42 de entitati, suntem pe locul 30 in 2012... dupa cum observati, din 13 judete din Ardeal, suntem pe locul 13 - rusinos).
Asa ca, bai Politica Vasile, ascunde-te, n-ai facut nimic de 24 de ani pentru judetul Maramures... Eu nu ma mai duc la vot... in schimb voi fi nevoit sa-mi platesc taxele.

Poveste serioasa

A fost odata si de doua ori niciodata un individ atât de sarac, incât la moartea sa n-a avut a lasa mostenire celor trei fii ai sai pe care-i recunostea decât o moara, magarul si un motan. Povestea nu ne spune nimic despre nevasta sau concubina tipului, ea nefacând parte la mostenire. Incomensurabila avere a fost usor de impartit, rezultatul final fiind 6, fara zecimale. In mai multe cuvinte, fiul cel mare omoara magarul celui mijlociu, iar mezinului (mult mai mic decât un mezin care se respecta) i-a ramas magarul. Si greu ii mai venea lui ala micu' sa se multumeasca doar cu atât. Intr-o buna zi (27 grade C), motanul ii sugereaza stapânului sau extrem de sarac o afacere:
- Da-mi o pereche de cizme, o tolba si o cartela telefonica si vei vedea ca nu iesi pagubit cu mine.
Fara tragere de inima, ba chiar si fara a avea obiectele cerute, austerul stapân i-a oferit motanului ceea ce isi dorea, plus o pastila de Orbit cu zaharul separat. Motanul incalta cizmele stapânului, isi lega tolba de gât si gâtul de-o funie si se puse pe treaba, desi treaba nu-i suporta greutatea fiind operata de curând. In prima zi se duse in lunca si ascunse tolba in iarba destul de bine, incât iepurasul care venise special sa fie prins in ea o cauta disperat o buna bucata de vreme, lucru care-l si plictisise de altfel. Apoi, motanul lua prada gata plictisita si i-o duse presedintelui, ca de rege doar un referendum national sau o viza ne mai poate apropia. Motanul accepta ideea ca prada e suficienta, motiv pentru care presedintele ii dezvalui câteva dintre secretele cizmelor sale intr-un loc destul de golas si realmente dureros. Si uite asa, stapânul sarac a ramas la fel de sarac, fara motan si fara lucrurile care nu-i apartineau.
Si-am incalecat pe-o sa si m-am dat repede jos pentru ca nu stiu calari.

Multu, Melinda Geiger!

Nu cred ca e o tampenie sa iti expui sentimentele, atata vreme cat lucrurile sunt bune si pentru tine, si pentru cei apropiati tie si pentru cei care sunt in zona prin care iti porti tu nucile de cocos albastre. M-am tot gandit daca sa spun ceva sau nu. Si ma doare-n cursul saptamanii viitoare daca ma avantajeaza sau nu. Pana la urma e un lucru pe care eu nu o sa-l uit si pe care l-am trait cu putere.
Am avut niste emotii de Liga Campionilor, pentru ca era meci de Liga Campionilor. Inainte de meci, in timpul meciului si dupa meci. In general, oamenii ceva mai sensibili cauta o cale de refulare pentru a nu-si trada emotiile. Si atunci urla la arbitru, arunca pumnul in aer la fiecare gol, se bucura de parca si-ar juca ultima carte, iar la un moment dat, n-are ce face, se ascunde.
HCM Baia Mare a castigat meciul cu Viborg la limita, cu gol marcat de Melinda Geiger in ultimele secunde. Am aplaudat cu toata lumea, m-am descarcat ca toata lumea, dar nu de tot. Dupa meci am mers in sala de conferinte. Acolo erau colegii mei si mai era Melinda Geiger. M-am uitat, am mers pana la Meli, pe care o cunosc de ceva vreme, i-am pupat mana, apoi ea m-a pupat pe ambii obraji si mai stiu ca i-am spus ca nici nu mai tin minte de cand n-am fost asa de fericit. Ba, frate, mi-au dat lacrimile, jur. Am lasat capul jos ca un pilier de efect, am impins tare picioare spre usa si am plecat de tot. N-am mai stat la nicio poveste. Uite, prietene, vezi, pentru momentele astea merita sa faci sport, sa te uiti la sport, sa iubesti oamenii, sa iubesti fenomenele, sa ai emotii.

700 intr-o ora...

Ii spun prietenului meu sa mearga azi la sala sa-si cumpere bilete pentru meciurile din Champions League, de sambata si duminica. Se duce linistit si-mi spune ca a luat si ca nu era nici dracul la rând. Citesc apoi si ma minunez ca in prima ora s-au vândut 700 de bilete. Cui? Cine le va vinde mai apoi la suprapret in ziua meciului?
In mod normal, clubul din Baia Mare ar trebui sa vanda maxim 2.060 bilete, cât e capacitatea salii. Vreo 300 sunt abonati, mai exista bilete-invitatii pentru jucatoare si conducerea clubului (normal), mai exista niste bilete pentru galeriile echipelor oaspete care vor veni in Baia Mare. Nu dau cifre ca nu ma intereseaza si nici nu le cunosc. E bine ca sala va fi plina. Citesc in ziare ca primarul a rugat conducerea clubului sa dea bilete mai ieftine pentru copii si pensionari. Buna imagine. Ma enerveaza foarte tare ca pentru mine si pentru cei ca mine nu se face absolut nimic in orasul asta.

Ziua cand te enerveaza niste prunci

Ma duc la un magazin azi, salut frumos, ajung in dreptul tejghelei si intind mana... Domnita de dincolo se uita la mine si rade ca inteligenta, cu o fatza ce-mi spune ca are IQ-ul superior celor care doar pot umbla si nu se pisa pe ele. Ma tine cu mana intinsa, ca ea stie ca fetele nu dau mana cu baietii. Poate doar cand fac cunostinta. Ma uit la ea, ii transmit doua borcane cu dulceata si dispar. Tuuuuu, poate ca vreau sa cumpar ceva din kkatul tau de magazin... Stiu, te doare in basca, nu e al tau si, pe deasupra, cat as vrea sa fie ea de amabila pentru 6 milioane pe luna si un bon de masa la cantina partidului?
Seara stau de vorba cu doua doamne si alt prunc se duce fara sa salute, ca se grabeste. Ma intorc si ma indrept in graba catre graba domniei sale care se grabeste. Saluta si pleaca. Se grabeste... Bine faci, eu ma grabesc de multa vreme si n-am ajuns nicaieri...
Plec de pe terenul de atletism, unde chiar m-am intretinut cordial cu doua doamne (mare diferenta, prunci - stil si comunicare), intru intr-o alimentara (sper ca nu e non-stop, cel mult non-sens) si iar dau peste un prunc care nu da mana cu tine, poate doar daca trebuie sa ma cunoasca. Nu vreau sa ma cunoasca... Dupa ce ii povestesc civilizat ca numai in kkatul asta de tara am dat peste fete care nu dau mana, am plecat tot cu mana intinsa. Nici nu m-am chinuit prea mult.

Poveste cu floare

Se ia o floare si se spune: vine, nu vine, vine, nu vine. {i tot asa pâna ce se termina petalele. Daca vine e putin mai nasol: nu mai ai floarea intreaga, iar tulpina singura n-o poti oferi. Daca nu vine, e mai simplu in ceea ce priveste floarea. N-o mai dai si gata. Ce dragut: sa ai de stat aproape 55 de minute, sa incerci sa pui ceva pe hârtie si sa te gândesti daca vine sau daca nu. Poate ca asteptarea te face sa pui ceva relativ placut pe hârtie.

Eu spun ca nu vine. Am argumente: mi-a zis ca nu vrea obisnuinta, ca face curat si ca a mai iesit „toata ziua cu mine”. Desigur, toata ziua nu reprezinta chiar toata ziua, la fel cum nici doua zile nu reprezinta toata ziua (aici, cei care aprofundeaza logica sa stea linistiti). Oricâte calcule s-ar face. In mod normal, cu floare sau fara, n-am nici un motiv sa ma supar. Nu era nimic programat, dar la mine in afara de meciuri nimic nu este programat. Mai mult, astazi sunt posesorul unui calm, care daca nu calmeaza pe altcineva, poate cel mult enerva. Iar decât sa enervezi pe cineva cu calmul tau, si sa te enervezi de enervarea lui, mai bine te calmezi cu calmul tau si nu mai intâlnesti posibilul enervat de calmul tau. Au trecut 12 minute din ora presupusa si se pare ca talentul de a executa un text aberant a dat in floare. Acum sunt ceva mai convins ca nu o sa vina. Pe undeva mi-e ciuda ca am dat telefon. Daca n-o faceam, nu stiam sigur. Asa, am sunat, am dileme. Eu zic ca n-ar strica sa beau un pic de cappy de ananas. Ce pacat ca n-o sa vina... Am sa ma plimb o vreme. Cred. Sau poate n-am sa ma plimb deloc. Pur si simplu pot reveni printre hârtiutele mele si printre tastele computerului. Chestia e ca nu prea am chef de scris.

Oare ar merita sa cumpar o floare? Daca as cumpara-o s-o dau ei, ar merita sigur. Si mi-ar face placere. Daca as cumpara-o doar sa-i rup petalele sa vad daca vine sau nu, asta nu prea cred ca merita. Dar ce ma fac daca eu astept si in timp ce astept nu ma pot abtine si incep sa rup petalele? {i daca vine, ce-am facut? Iar cred ca n-o sa vina. In locul ei, eu as avea un motiv in plus. As vrea sa vad cum reactioneaza un om care asteapta pe cineva si e sigur doar cca 10% ca acel cineva doreste sa vina. Nu in ziua aia, ci câteva zile mai tirziu, nici alea foarte multe. Oare ar zice ceva? Ar fi suparat? Ar ticlui ceva care seamana a mica razbunare? Nimeni nu poate sti, dar poate fiecare ar dori sa afle. Mai sunt 38 de minute in care ea poate veni sau nu. Oare de ce fac eu o povestioara cu chestia asta? Nu ma plictisesc, nu sunt bine dispus, nu sunt prost dispus, nimic din starile care ma fac pe mine sa scriu povesti. Sunt doar calm. Dar parca e mai linistitor asa, cel putin pentru mine. Si mai trece vremea. Uite, chiar a trecut deja un minut si n-au mai ramas decit 37. Mult mai bine decât acum 23 de minute.

Sunt convins ca te-ai gândit macar 10 secunde la faptul ca merita sau ca nu merita sa iesi. Poate nici nu e vorba de a merita, ci pur si simplu altceva. La 17.10 vei sta in casa si te poti gindi macar amuzata: oare ce face? Asteapta sau nu asteapta? O fi plecat sau nu? Ar fi mai bine pentru el sa fi plecat, sa nu stea degeaba in frig. Sunt convins ca si tu te gândesti macar pasager la chestiuta asta. Daca nu spuneam ca te astept, nu te mai gândeai deloc. La ce sa te mai gândesti la un lucru care oricum nu are loc pentru ca asa s-a stabilit?
Sunt putin agitat. As vrea sa apari, desi nu sunt foarte sigur ce urmeaza sa fac. In cazuri din astea nici nu e foarte indicat sa sti ce faci. Urmeaza sa se intâmple.
Hopa, alta idee. Ai putea suna sa-mi spui cu parare de rau ca nu vrei sau nu doresti sa iesi. Aici sunt vreo 10 procente. Nu cred insa ca merita sa suni pentru nimic si sa-ti mai consumi niste unitati. Deci nu cred ca vei face nici acest lucru. Deja am 20 de procente adunate de nelamurire si incertitudine. Hmmm. Cred ca trebuia eu sa ma multumesc doar cu faptul ca nu doresti sa iesi, prea mult am scris deja. Si mai sunt 28 de minute.
Nu stiu. Nu o sa mai scriu nimic acum, pentru ca din tot calmul meu nu a ramas decât un tremur micut. Nu-mi dau seama daca vine sau nu vine. Uite ce e... Nici nu mai vreau sa stiu daca vine sau nu vine. Eram calm si doresc sa fiu calm si peste câteva ore, indiferent ce se intâmpla. In general, când termin de scris, te pup. Chestia este valabila si acum.

Intre plus si minus

HCM Baia Mare a disputat 12 meciuri de pregatire. A castigat cam tot ce trebuie si se putea castiga, a pierdut tot ceea ce credeam noi ca s-ar putea castiga, ba chiar si la scor. Sa fiu sincer, banuiam si o infrangere cu strigaturi la Metz, campioana Frantei, dar a iesit mult mai bine. Eu cred ca se respecta acum un program de pregatire (ar fi bine sa fie asa), in care se urmareste altceva decat rezultatul imediat. E mult de munca la omogenizare, la relationare, la orice. Fetele incep sa se cunoasca si asta e foarte bine.
Mai stiu si ca suntem o tara de idioti. In care un antrenor de handbal, cum este nenea Rasnita, este mutat de la fete la baieti, si nu oriunde, ci la lotul national. Libidinosul individ zbura in orice tara civilizata din orice fel de sport, chiar sa fi fost Dumnezeul antrenorilor de handbal. La noi, nu. La noi a fost mutat la baieti (intentionat scris asa de doua ori). Cu 21 de goluri ne-a omorat Danemarca, intr-un meci in care am contat primele 10 minute de la incalzire. Ne-am incalzit de la egal la egal cu ei.
Apoi, la fatuce, la 17 ani, alta idiotenie. Nimeni nu stia ca e bine sa piarda cu 3 goluri, nu cu 4, pentru a intra in grupe cu doua puncte. Si Portugalia ne-a facut. Un sportiv care se tine sportiv stie inainte de meci si sub ce unghie are voie sa fie murdar adversarul sau direct si de ce zboara fluturii si daca nucile de cocos albastre se invârt in sensul acelor de ceasornic incalzite, care se invârt la fel si reci. Ar fi trebuit sa stie, macar una din lot, macar una, ca la trei goluri mergi in main-round cu un punct. Sau draguteii de antrenori sau de oficiali, ca de aia sunt platiti, sa ia in calcul orice, sa stie orice. Ne batem singuri cuie in talpa.

Genul de comentariu care ma enerveaza

Nu prea conteaza, nu santem cunostinte...
Gazdele au terminat pe 3, nu pe 4.Lasa ironiile de 2 bani.Esti prea mic pentru pamflete

Asta inseamna un comentariu din genul celor care ma enerveaza si carora n-ar trebui sa le raspund niciodata. In primul rand pentru ca autorul nu se semneaza. Apoi, el este foarte atent si observa greseala (exista) si nu uita sa ti-o spuna. Dar nu fara a demonstra pe final ca el sau ea n-are ce sa citeasca textul in sine. Unde ironiile sunt de doi bani. Suprem, vine sa-mi spuna si ca sunt prea mic pentru pamflete. Imi scrie insa si ca "nu santem cunostinte". Nici eu nu cred ca santem. Si nici textul meu nu se dorea pamflet sau altceva. Asta face parte din Romania de azi: lumea poate sa spuna orice, mai ales din spatele tastaturii si fara sa se semneze. Are si posibilitatea s-o faca.

Gata prezentarile, la treaba - 14 numai de la Hypo

39-25 (24-13), asta e bataitza care a incasat-o HCM de la Hypo Viena... Sigur, turneu amical, ne-au lipsit jucatoare de baza, dar si asa sa o furi la 14 goluri mi se pare mult. Mult in conditiile in care esti vicecampioana României si ti-ai adus niste jucatoare de valoare in vara. Mai degraba eu am impresia ca fetele n-au iesit inca din zodia prezentarilor pe podiumurile tuturor festivalurilor posibile si imposibile care se petrec in orasul nostru minunat.
Mai este inca o mare problema. Aproape toate lumea asociaza HCM Baia Mare cu Oltchim si nu e nici pe departe asa. Nu suntem nici in grupele Ligii, nu am câstigat nici vreun campionat si nici nu merg toate româncele din lot la nationala. In plus, nu avem nici puterea financiara pe care a avut-o Oltchim. Dimpotriva. Nu cred ca HCM este intre primele trei grupari ca buget in sezonul ce vine, chiar daca unii banuiesc ca fetele traiesc imparateste. Oamenii acestui municipiu fac eforturi mari sa-si plateasca darile la stat, pentru ca niste bani sa poata fi directionati spre handbal. Nu primarul ii da, primarul doar ii directioneaza. Ca o face bine sau nu, vom vedea mai incolo. Acum sunt doar amicale.
Mi-e foarte frica sa n-o luam barbateste si in meciurile urmatoare. Nu ma intereseaza neaparat turneul de la Michalovce. Pe mine ma intereseaza meciurile din campionatul Ligii Nationala, din Cupa României si un parcurs frumos in Cupa Cupelor. Sigur, suntem acum in Liga Campionilor, dar nu suntem Oltchim. Clar!

Lumea zice ca-s fete faine la HCM... eu ce sa zic?

Mno, ce-i de zis aici? Trebuie sa angajez un critic de arta, un critic de moda, un profesor universitar, doua nuci de cocos albastre, un croat mai fain ca Ivano Balic, sase invidioase cu unghii mari si un cont de facebook mai tânar. Din capul locului stiu ca nu ma pot baza pe criticul de moda, pentru ca-s imbracate la fel pe teren. In afara lui, dupa cum da vremea, cum cere locatia si pentru ce eveniment sunt pregatite.
Suta la suta avem cea mai faina echipa din Liga Nationala. Si nici nu ma intereseaza ce zic altii. Ramân doar cu spusul, nu ca eu as ramâne si cu altceva. Exista o mare problema. Când vorbesti de 20 de gagici, e cam greu sa dai cu bota in doua, sa lauzi alte sapte si sa nu bagi in seama pe cineva. Indiferent cât de mare ar fi multumirea dintr-o parte, pe cealalata parte ti-ai luat-o.
Daca as fi extrema dreapta: m-as face blonda, mi-as lua masina mov, as fi olteanca obligatoriu si as scrie cu mâna dreapta. Apoi, nici nu m-as arunca prea tare la centimetri, preferând sa-i corelez cu kilogramele. Fusei buna!
Daca as fi pivot: as avea mare grija la palmele care-mi joaca pe spate meci de meci, as fi ardeleanca si mi s-ar parea ca lumea ma ia de puternica. Chiar asa si este. In spatele oricarui barbat puternic sta o femeie puternica. Nici nu conteaza ca e mai puternica decât insasi puternicul.
Daca as fi portar: as putea fi din absolut orice regiune viticola, marinar din Brasov sau vânator de munte din Constanta, nu conteaza. As avea experienta, as avea un kil de echipament de protectie in plus si as face 30% din echipa când nu sunt in forma
Daca as fi fost inter dreapta: mno, aici nu ma pot ascunde ca-i numai Meli si ma prinde...
Daca as fi fost inter stânga: as putea fi si mai tânaruca decât celelalte, m-as baga si la limbi straine: nem tudom, isn’t it? M-as face inaltuca, bine cladita si sa fiu al drek daca n-as pune niste botox pe buze sau macar putin saprosan la vreo iritatie. Ne vedem la solar, da?
Daca as fi extrema stânga: m-as orienta sa vad ce fac alde oltencele, as scrie tot cu dreapta; nu alergati dupa ele, nu le prindeti; mai bine asteptati-le dupa meci
Daca as fi centru: as arunca de pe picioare, m-as bucura de fiecare dimineata, as cânta sub dus si chiar daca nu mi-ar iesi din prima Tsukahara intoarsa echer as fi fericita. Daca nu, as avea pe cineva aproape, fie la (p)lockul lui, fie vreo zeitate hindu, fie un nene la locul lui. Poate ca mi-ar placea si marea.
Nu conteaza foarte mult: HCM Baia Mare are cea mai buna si frumoasa echipa, cel putin din Liga Nationala.

Nimeni nu zbiara ca tine...

Da, e clar, n-o poti lua pe fata asta acasa, ca-ti trezeste toti vecinii si daca vrea doar un pahar cu lapte. Dar joaca bine, asta-i foarte clar. Daca te enerveaza putin si-i zici ceva de pumni in cap (zici, mârlane, nu faci), asta nu se apuca de plans, ci de urlat. Si atunci sa vad ce le spui la politisti, ca 112 sigur va fi apelat de vecini. De aia mai putini deranjati, din cartierul vecin. Nici macar nu-i poti face un cadou decent, ca iar ai pus-o daca se bucura fata prea tare, Asta-i, nene, Sharapova.
La Wimbledon, in 2011, Maria a urlat senzational intr-un meci cu Laura Robson, reusind sa ajunga la 116,9 decibeli, doborând vechiul record, care ii apartinea tot ei, 105 decibeli. Spre comparatie, trebuie sa stiti ca o motocicleta Harley Davidson ambalata la maxim ajunge la numai 85 de decibeli. Sa umilesti un Harley doar urlând chiar mi se pare o performanta.
Moda tipetelor in tenis a fost creata de Monica Seles, in anii ’90. Fetele din fostul spatiu sovietic au adus-o insa la perfectiune, in anii 2000. Pe lânga Sharapova, care face un zgomot comparabil cu cel al unui avion cu reactie la decolare, si Victoria Azarenka se remarca prin tipete, ajungând la 83 de decibeli. O alta jucatoare ce pare pregatita sa doboare recordul stabilit de Maria Sharapova este portugheza Michele Larcher de Brito, care a ajuns pâna la 104 decibeli.
Dupa cum se poate observa, niciun cuvintel despre cât de sexi, sa nu se spuna cine stie ce. Nu ca n-ar merita. Pâna ajungi la ea, trebuie sa le cunosti pe astea sub 80 de decibeli. Sa te obisnuiesti cu decolarile...

Perfect, faraaaa miiinneeeee

Tu esti vara mea. Nu vara-mea. Vara si marea... Party, Timisoara, sus pe toc... Mamaia, tataia si bunicul din partea nanasului cel mare, sa traiasca la multi ani. Muzica de sezon, aceeasi linie melodica, versuri schimbate. Spre exemplu, unii mizeaza pe mare... ceilalti mizeaza pe soare. Ori daca tu ai vara, ceilalti behaie despre seara, party, fete faine.
Ce dracu, ma... toate majoretele... Daca le-ar fi auzit Janis Joplin voma doua saptamani numai cocaina si Jack Daniels, chiar de la domnul Jack himself. Hai, sa nu ma arunc asa departe, ca minoretele habar n-au de Janis Joplin, c-a murit aia pe vremea cand ma nasteam eu si am deja un vapor de ani. Nu stiu de ce, dar cariera artistica a domnisoretelor de la noi incepe, in cele mai dese cazuri precum cea a Madonnei. Un mic avantaj pentru diva acum, cand isi alele pruncii de iubit de i se face rusine lu’ Lourdes, fii-sa, de iesit cu ma-sa pe strada. Baiul nu e aici, e in voce... ca de-aia nu este.
Sigur ca nu ma obliga nimeni sa ascult toate kkaturile. Cred ca o vara ar fi perfecta fara miiiiiineeeee... in drum spre maaarreeeeee.

Sunt "decât" varza...

Stau la serviciu (duminica, hãi) si-mi bat capul de tastatura. Nu mereu, nici din neglijenta. Am baut deja vreo primele doua galeti de apa si creierasul imi este intr-o oarecare confuzie. Sigur, nici eu nu inteleg de ce nu merg acasa sa-mi acopar cu perne fizicul.
Am tot amenintat pe blog ca merg la nunta, la prietenii mei. In mod normal, daca ma simt cum sunt acum inseamna ca m-am distrat la nunta. Ceea ce e foarte bine. Am plecat ultimul, asta e clar. Bineinteles ca nu m-am dus direct acasa. Am mers si pâna la Navy’s. N-am avut curiozitatea sa ma uit la ceas, iar evenimentul natural este ca am ajuns cu ceas casa, cu ochelarii de soare, cu telefon si portmoneu, ba chiar si cu sacoul meu senzational.
Ema, stai linistita, mama a primit aranjamentul floral.

Nu chemati critici de moda la nunta...

De ce te duci la nunta? In primul rând pentru ca esti invitat. Apoi, pentru ca persoana sau persoanele la care mergi au ceva in comun cu tine. Poate chiar transportul in comun. Daca nu ai nimic in comun si nici n-ai fost invitat, atunci sigur esti fotograf, cameraman, maestru de lumini, lumânare, staroste, Jack Daniel’s (de la domnul Jack Daniels himself:), popa sau patronul localului.
Cum te duci la nunta? Prin folosirea ambelor picioare, de preferinta mutate alternativ, nu concomitent. Unele fatuce isi inaugureaza rochia de nunta fix in acea zi. Atentie fetelor, in general locul vostru la masa este exact in dreptul in care sunt si picioarele meselor. Te poti duce cu taxi-ul, te poti duce cu masina proprie (bad idea!), te poti duce pe jos, sau flick-flack-uri pâna in sala, daca esti bohotz angajat (clown pentru cunoscatori).
Cum te imbraci la nunta? Clar, asta stiu. Cu haine. Indiferent in ce te imbraci, ceva o sa te deranjeze. Pentru ca trebuie sa pui pe tine lucruri incomode, lucruri strâmte sau foarte largi. Daca pui pe tine un ciucuras scurt, bati la ochi. Daca ai camasa cu mâneca scurta râd si eu de tine. Daca n-ai vesta poti avea esta (adica o vesta fara v). Oricum, criticii de moda vor comenta. Asa ca, e perfect daca nu inviti critici de moda la nunta si te duci cum vrei. Mai ales daca nu esti insurat.
Cum te incalti la nunta? Cu bascheti... cum altfel?

Sa vina liliecii pe terenul de atletism...

Tot mai multi oameni stiu ca surplusul de burta nu ajuta la mai nimic. Daca excludem doar evitarea unei insolatii la nivelul sexului, burta nu are prea multe alte scopuri. Ea mai poate fi folosita pentru umor, dar de fiecare data nu burtosul râde, ci oamenii din preajma. Cea mai cunoscuta si utila varianta de a scapa de burta si de a pune in miscare niscaiva cioante este alergatul. Cum nu-ti vine sa alergi aiurea, prin tufe, pe strada sau pe Aleea nucilor de cocos albastre, te bagi la o alergare intr-un loc special amenajat.
Baimarenii se pot duce pe stadionul de atletism, unul care arata superb, ceva de genul grajd folosit in exces sau drum de tara cu petic verde in mijloc. Din fericire, acum doua saptamâni citeam in presa ca in urmatoarea saptamâna vom sti programul de alergare pe stadionul „Viorel Mateianu”, dar saptamâna asta inca nu se stie nimic.
Pâna atunci, mergem in grajd. E superb undeva dupa ora 20.00. Sunt, taticule, niste tântari altoiti cu vaca sau cu bivol (dupa caz), astfel incât, dupa ce ai terminat de alergat, instant, te-ai carat de-acolo. Altfel, ta calca tântarimea. Am auzit ca vor fi importati niste lilieci din alte zone, deoarece este un mamifer insectivor, care poate baga la matz chiar si 10 kilograme de tântari in decursul vietii.
Numai femelele inteapa, masculii se hranesc cu nectar de flori. Scopul pentru care femelele se hranesc cu sange este pentru a face rost de proteine pentru a depune ouale. Atunci când nu sunt in perioada de reproducere si femelele sunt bucuroase sa manânce doar nectar. Asadar, trebuie sa le convingem pe femele sa renunte le perioada de reproducere sau sa-i rugam pe lilieci sa haleasca doar femele (sau decât femele, cum ar zice ministrul Pricopie).

Freza de nunta... coafura vietii

Multe femei arata bine, la fel cum si multe femei arata subtirel. Depinde si de gusturi... Unul adora scheletele mobile de doi metri patrati de piele si-o roaba de oase, altul adora rubensienele, unul prefera tocilarele, altul adora prostovanele, ba chiar, mai nou, fara oprelisti, unul il adora pe altul. Treaba fiecaruia.
Am si eu o observatie, imbunatatita sau inrautatita in fiecare an. Stiu ca se fac nunti, ba chiar particip si eu la unele. Nu exagerat de des, pentru ca nu vreau sa lucrez pentru a merge la nunti. Mai am si alte lucruri de facut in viata mea. Sunt si chefuri majore, sunt botezuri, mai sunt scoli de terminat si banchete aferente.
Aproape de fiecare data, la astfel de ocazii, femeile cuceresc coaforul si lasa acolo bani grei. N-am treaba cu rochiile, n-am treaba cu pantofii (mori de râs dupa cinci ore de tocuri daca stai si te uiti ce fete fac), n-am treaba cu acareturile care apar pentru a suplimenta farmecul divei. Dar am treaba serioasa cu frezele. Fabulos... aproape la fiecare nunta vad cunostinte carora le sta de zeci de ori mai bine asa cum sunt tunse zi de zi decât (e bine domn ministru Pricopie?) cu frezele cu care apar. Coafuri incredibile, tone de fixativ, mii de feluri de gel, sclipici, pene, agrafe... Sincer, din 10 gagici maxim doua arata mai bine cu noua coafura. Maxim doua... Si din alea doua, una e mireasa... ca la aia n-ai voie sa comentezi.