Eu spun ca nu vine. Am argumente: mi-a zis ca nu vrea obisnuinta, ca face curat si ca a mai iesit „toata ziua cu mine”. Desigur, toata ziua nu reprezinta chiar toata ziua, la fel cum nici doua zile nu reprezinta toata ziua (aici, cei care aprofundeaza logica sa stea linistiti). Oricâte calcule s-ar face. In mod normal, cu floare sau fara, n-am nici un motiv sa ma supar. Nu era nimic programat, dar la mine in afara de meciuri nimic nu este programat. Mai mult, astazi sunt posesorul unui calm, care daca nu calmeaza pe altcineva, poate cel mult enerva. Iar decât sa enervezi pe cineva cu calmul tau, si sa te enervezi de enervarea lui, mai bine te calmezi cu calmul tau si nu mai intâlnesti posibilul enervat de calmul tau. Au trecut 12 minute din ora presupusa si se pare ca talentul de a executa un text aberant a dat in floare. Acum sunt ceva mai convins ca nu o sa vina. Pe undeva mi-e ciuda ca am dat telefon. Daca n-o faceam, nu stiam sigur. Asa, am sunat, am dileme. Eu zic ca n-ar strica sa beau un pic de cappy de ananas. Ce pacat ca n-o sa vina... Am sa ma plimb o vreme. Cred. Sau poate n-am sa ma plimb deloc. Pur si simplu pot reveni printre hârtiutele mele si printre tastele computerului. Chestia e ca nu prea am chef de scris.
Oare ar merita sa cumpar o floare? Daca as cumpara-o s-o dau ei, ar merita sigur. Si mi-ar face placere. Daca as cumpara-o doar sa-i rup petalele sa vad daca vine sau nu, asta nu prea cred ca merita. Dar ce ma fac daca eu astept si in timp ce astept nu ma pot abtine si incep sa rup petalele? {i daca vine, ce-am facut? Iar cred ca n-o sa vina. In locul ei, eu as avea un motiv in plus. As vrea sa vad cum reactioneaza un om care asteapta pe cineva si e sigur doar cca 10% ca acel cineva doreste sa vina. Nu in ziua aia, ci câteva zile mai tirziu, nici alea foarte multe. Oare ar zice ceva? Ar fi suparat? Ar ticlui ceva care seamana a mica razbunare? Nimeni nu poate sti, dar poate fiecare ar dori sa afle. Mai sunt 38 de minute in care ea poate veni sau nu. Oare de ce fac eu o povestioara cu chestia asta? Nu ma plictisesc, nu sunt bine dispus, nu sunt prost dispus, nimic din starile care ma fac pe mine sa scriu povesti. Sunt doar calm. Dar parca e mai linistitor asa, cel putin pentru mine. Si mai trece vremea. Uite, chiar a trecut deja un minut si n-au mai ramas decit 37. Mult mai bine decât acum 23 de minute.
Sunt convins ca te-ai gândit macar 10 secunde la faptul ca merita sau ca nu merita sa iesi. Poate nici nu e vorba de a merita, ci pur si simplu altceva. La 17.10 vei sta in casa si te poti gindi macar amuzata: oare ce face? Asteapta sau nu asteapta? O fi plecat sau nu? Ar fi mai bine pentru el sa fi plecat, sa nu stea degeaba in frig. Sunt convins ca si tu te gândesti macar pasager la chestiuta asta. Daca nu spuneam ca te astept, nu te mai gândeai deloc. La ce sa te mai gândesti la un lucru care oricum nu are loc pentru ca asa s-a stabilit?
Sunt putin agitat. As vrea sa apari, desi nu sunt foarte sigur ce urmeaza sa fac. In cazuri din astea nici nu e foarte indicat sa sti ce faci. Urmeaza sa se intâmple.
Hopa, alta idee. Ai putea suna sa-mi spui cu parare de rau ca nu vrei sau nu doresti sa iesi. Aici sunt vreo 10 procente. Nu cred insa ca merita sa suni pentru nimic si sa-ti mai consumi niste unitati. Deci nu cred ca vei face nici acest lucru. Deja am 20 de procente adunate de nelamurire si incertitudine. Hmmm. Cred ca trebuia eu sa ma multumesc doar cu faptul ca nu doresti sa iesi, prea mult am scris deja. Si mai sunt 28 de minute.
Nu stiu. Nu o sa mai scriu nimic acum, pentru ca din tot calmul meu nu a ramas decât un tremur micut. Nu-mi dau seama daca vine sau nu vine. Uite ce e... Nici nu mai vreau sa stiu daca vine sau nu vine. Eram calm si doresc sa fiu calm si peste câteva ore, indiferent ce se intâmpla. In general, când termin de scris, te pup. Chestia este valabila si acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu