Ma duc in camera, o iau in brate, ii sarut mana, ea ma ridica si ma pupa pe obraz. Sunt incarcat pozitiv, enorm de incarcat... Zic multumesc si fug afara sa-mi vantur lacrimile de fericire.
Apoi, iar ma bucur, iar sunt incarcat... Stau acolo si cand ajunge langa mine, o pup pe obraz, ma uit la ea si vad iar lacrimi... de bucurie... si-i spun, du-te repede si te spala, ca ma omori. Sunt dulci lacrimile de bucurie. Le simti cum trebuie. Suflet cu ulei de masline, fara colesterol, fara impertinente, fara mojicie.
Vine si ziua fara bucurie, fara incarcare pozitiva, cu nervi temperati, cu norisori, cu parc mare de tot. De distractii... Si iar apare, si iar sta cu lacrima la coltul ochiului. De necaz, ba, de necaz ca n-a iesit cum trebuie.
Si iar termin cu “lucrarea” prietenului Alec: “Parerea mea este ca profesionistii plang doar ca sa-si spele fata plina de sudoarea muncii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu