marți, 28 ianuarie 2014

Contractele jucatoarelor de la HCM Baia Mare

HCM Baia Mare are acum 20 de jucatoare, dupa transferul Valentinei Ardean Elisei. Alice a venit din iarna si a semnat un an si jumatate. Din vara va veni si Camilla Herrem, care a semnat pentru doi ani. Din vara. Proiectul pare sa fie pus pe roate... A trecut un an si mai sunt inca doi in care se doreste performanta maxima. De ce trei ani? Pentru ca asa s-au cam semnat contracte, pe trei ani (in vara) si pe urmatorii doi ani de acum. Sa nu se inteleaga nimic de aici. Sunt jucatoare carora le expira contractul, dar si-l pot prelungi, sunt jucatoare sub contract care pot pleca imprumut sau altfel. Nu acum se decide acest lucru, ci in vara. Cine stie, poate vor fi transferate jucatoare tinere care nici macar nu vor juca la noi in primul an. Habar n-am. Orice poate fi posibil. Cum treaba merge bine pana acum, nu vad de ce m-as indoi de capacitatea conducerii de a rezolva “cazurile”.

Sa vedem echipa noastre si ce stim (e posibil ca in anumite cazuri sa ma insel, dar in foarte putine dintre acestea):
1. Timea Tatar - contract pana in 30 iunie 2016
2. Melinda Geiger - contract pe urmatorii patru ani si jumatate (vara 2018)
3. Mihaela Smedescu - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
4. Valentina Ardean Elisei - contract un an jumate (vara 2015)
5. Paula Ungureanu - contract pana in vara (momentan) cu posibilitate de prelungire
6. Luciana Marin - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
7. Aneta Pirvut - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
8. Gabriella Szucs - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
9. Oana Bondar - contract un an si jumatate (vara 2015)
10. Georgeta Dinis Vartic - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
11. Adriana Nechita - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
12. Renata Ghionea - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
13. Cynthia Tomescu - contract doi ani si jumatate (vara 2016)
14. Ana Maria Tanasie - contract patru ani si jumatate (vara 2018)
15. Andrada Maior Pasca - contract patru ani si jumatate (vara 2018)
16. Claudia Cetateanu - contract pana invara 2014
17. Jenica Rudics - contract pana invara 2014
18. Eliza Buceschi - contract un an si jumatate (vara 2015)
19. Diana Puiu - contract pana invara 2014
20. Laura Oltean - contract pana in vara 2014

Flavia Matei, Cristina Sunea si Sorina Popovici - maternitate
Se mai spune ca sunt si alte sapte jucatoare sub contract in Baia Mare, imprumutate la alte echipe.
Camilla Herrem va veni din vara, pentru urmatorii doi ani
Costica Buceschi - antrenor pana in vara 2016

Din lista de 37 de jucatoare care a fost deja publicata, la cateva nume sunt elemente clare
Paula Ungureanu (HCM Baia Mare) - se discuta prelungirea contractului
Camilla Herrem (Byasen Trondheim) - rezolvat
Valentina Ardean Elisei (CSM Cetate Devatrans) - rezolvat
Naiara Egozkue (Bayer Leverkusen) - nu-i mai vad utilitatea, fiind extrema stanga
Andrea Lekic (Vardar Skopje) - lasati-ma sa nu cred ca jucatoarea desemnata cea mai buna din lume in 2013 va veni la HCM, fiind si sub contract cu Vardar
Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) - tocmai si-a prelungit contractul cu Buducnost
Katarina Jezic (Buducnost Podgorica) - tocmai si-a prelungit contractul cu Buducnost
Gabriela Perianu (Dunarea Braila) - extrem de greu de luat, contract pana la 23 de ani

duminică, 26 ianuarie 2014

Avem nevoie sau nu de Ardean?

Nu stiu sigur, dar se spune ca Valentina Ardean Elisei va semna cu HCM Baia Mare. Nu zic eu asta, zice Prosport, si probabil ca are surse bune. Sa nu-si imagineze nimeni ca nu am incercat sa verific daca este ceva adevar in toata aceasta poveste, mai ales dupa ce HCM si-a asigurat serviciile Camillei Herrem din vara.
Sunt macar doua unghiuri din care poate fi vazuta toata povestea asta. Sentimental sau pur sportiv, pentru performanta mare. Nu fac comparatii intre Elisei Ardean si jucatoarele care activeaza acum la echipa noastra. Sunt sentimental gandindu-ma ca Rudics, Tanasie si Maior Pasca (nu conteaza ordinea)nu prea isi vor mai gasi locul la HCM, atâta vreme cât le ai pe Herrem si pe Ardean. Probabil ca vor fi imprumutate, iar peste un an doi, in functie de cum merge treaba, sa le ai inapoi, pregatite si apte de joc, asta in cazul vor merge la o echipa unde sa joace meci de meci. Desigur, Jenica Rudics nu mai poate face acest lucru. Poate juca oriunde, dar nu conteaza pentru vreun imprumut.
E posibil ca HCM sa aiba o echipa a doua din sezonul viitor. Baiul este ca o echipa in Divizia A nu foloseste foarte mult fiind un nivel destul de slab. Daca echipa a doua ar avea drept de promovare atunci lucrurile ar sta diferit, pentru ca ar promova mai mult ca sigur. Baiul e ca face bani multi. Who knows?
Daca vine Ardean aici inseamna ca lumea si-o doreste. Ori lumea asta este formata din conducatorii clubului si antrenori. Altfel nu se poate, in mod normal. De asemenea, sunt convins ca macar doua jucatoare isi doresc sa o aiba din nou coechipiera pe Alice, si aici ma refer la Paula si la Ada Nechita. Care banuiesc ca au un cuvânt de spus la echipa noastra. Cele trei se cunosc bine, iar Alice este chiar nasa de botez al copilului portarului echipei noastre.
Valentina Neli Ardean Elisei este o jucatoare de valoare si asta n-o poate contesta nimeni. Ea a aratat ca poate juca la un nivel bun, fiind convoncata la echipa nationala de Tadici, participând si la Mondialele din Serbia. Daca vine in Baia Mare ii doresc succes, daca nu vine, ii doresc succes.

joi, 23 ianuarie 2014

Givraj sau jivraj nu conteaza, important e ca ne pricepem

Nu cred ca este neam pe lumea asta care sa se priceapa mai bine ca romanii la absolut orice. Suntem neamul care si-a reparat Dacia milenara de zeci de ori si aia functiona atata vreme cat mai aveai niste sarma la tine. Tot romanul isi dadea jos motorul si toate celelalte si isi izola masina si apoi o vopsea considerand ca nimeni nu face treaba asta mai bine ca el. Nu ati auzit de o bitza Ucraina pe care unii si-o transformau in semicursa?
Cum arata fata blocului fiecaruia dintre voi? Plina de gradinutze, in care erau sapte rosii, ceapa si usturoi si doua verze. Toti se pricepeau si la agricultura.
Te durea marmida, ce faceai? La orice ora din zi si din noapte bateai la o usa, era cineva care sa-ti dea o aspirina sau un paracetamol.
Absolut orice trepadus stia totul despre politica si macar doua strofe de congres. Toti stiau care e baiatul cu ochi albastri si toti credeau ca pe ei ii urmareste cineva, desi nu-i urmarea nici propria umbra.
Recunoaste ca ti-ai zugravit macar o singura data in casa, ca ti-ai spalat caloriferele, ca ti-ai montat parchet, ca ti-ai schimbat becul sau ca ai schimbat galeriile la perdele. Ca ai pus sarma pe balcon sa intinzi rufele, ca ti-ai dat jos faianta din baie si ai pus alta. Ca ai stiut sa joci si fotbal in timp ce faceai inot de performanta si doar antrenorul e cel care nu te-a sprijinit sa ajungi Dumnezeul handbalului baimarean...
Dar da-o ba in ma-sa... de doua zile, in tara asta se pricepe toata lumea si la jivraj sau givraj!

marți, 21 ianuarie 2014

Foaie verde de raceala / medicina-i la plezneala

N-am avut atâtia muci la un loc de pe vremea când aveam ciorapi cu chilot si pantaloni scurti cu bretele. Când imi notam câte goluri am marcat, când raspundeam soldatilor care mergeau la cinematograf incolonati si inca mai mergeam la scoala. Da, si in precambrian se intâmplau din astea, oricât n-ati crede, mai ales ca astazi mi-am amintit si de celebra guma de mestecat chinezeasca, ce avea si o foita de orez deasupra, gen ambalaj, care se topea in gura.
Deci, da... fascinatia racelii, Bixtonim-ul mamii ei de viata. De patru zile dorm cu dusmanul la cap, visez ca nu-mi suflu nasul de mai mult de 16 ori pe ora si cheltui o gramada de bani aiurea.
Ce iti desfunda narile? Vidanja? Putin probabil. Gasesti Bixtonim si-l cumperi, stiind ca n-ai voie sa-l lasi la indemâna si vedere copiilor. Apoi, zici ca asta-i numai pentru desfundat, deci musai sa bagi ceva si de raceala. Ce? Simplu: io zic Fervex, altii imi zic ca s-a scos. Apoi, Marian imi zice Coldrex si-mi cumpar patru plicuri. Ioana zice ca Modafenul e tata de albine. Si daca tot suntem la albine, Nori imi zice ca Propolis C e fabulos si ca trebuie sa-i dau apoi doar un apel, nu trebuie sa sun, ca intelege el ca vreau sa-i multumesc. Sanbdu imi povesteste de Propolisul direct de la sursa, iar o ruda mai indepartata imi cânta despre minunile pe care le face usturoiul. Tetzu imi spune de metoda palariei. Adica te intinzi in pat, iti pui o palaria pe vârful piciorului, bei, si când vezi doua palarii esti in carti.
Mi-a luat si un “cartus” de Zewa camomile, cu trei straturi si mi-am facut si nasul de comanda, ca n-aveam de alea cu patru straturi de care-mi cumpar când nu sunt racit.
Pe vremuri, imi aduc aminte perfect: bagat doua aspirine de 40 de bani, trageam o noapte de ma lua dracul, dar a doua zi eram cât de cât cu antricoatele pe vâna. Acum? Mii de reclame la medicamente de cacat, scumpe si fara prea mare efect. Mai cumparam si o „strugurina” Nivea, sa n-ai baiuri si cu gura. Ia sa vedem: Coldrex - 8 lei, Porpolis - 15 lei (plus o cana gata ciobita, dar vopsita si in acel loc), strugurina Nivea - 12 lei, batiste - 6,5 lei; Bixtonim - 8 lei... pentru toate acestea exista bani. disconfortul? nepretuit!

luni, 20 ianuarie 2014

Viata-i scurta... a sportivului si mai scurta

E scurta, depinde insa ce faci in timpul ei. Poti trai intens 27 de ani sau poti trai mai degeaba 80. De lasat in urma sigur lasam ceva: oasele sau cenusa, conform principiului ca in natura nimic nu se pierde totul se transforma. Viata sportivului este si mai scurta. Putini sunt cei care ajung la cel mai inalt nivel, care smulg aplauzele publicului si care sunt adulati in timpul activitatii sportive. Dupa retragere, incepe distractia cu genunchii, cu umerii, cu reumatismul, cu cine stie ce operatii ai mai suferit in timpul activitatii, cu ciudatenia unei tranzitii de la viata de sportiv la o viata, hai sa-i spunem normala.
Sunt insa si sportivi care traiesc normal sau mult mai prost decat “civilii”. Sigur, asta insemna ca nici mare performanta nu au reusit sa faca.
Ma uit la HCM, la fete. Acum 3-4 ani aproape nimeni nu baga in seama echipa. Erau cei cativa care iubesc handbalul indiferent de locul din clasament. Existau individualitati, exista si un trecut, exista si bucurie de destule ori. Tin minte insa si momentele in care se juca cu jeburile goale, cand clubul imprumuta banuti de la diversi sa mearga intr-o deplasare, cand datoriile erau cat carul pana la data in care se aproba vreo suma de la autoritatile locale. Si asta se intampla prin martie-aprilie. Acum, treaba merge mai bine, performantele sunt frumoase, sala plina... fetele isi exerseaza scrisul la fiecare meci dand autografe, primesc jucarioare sau flori, sunt extrem de bine vazute. In prim-plan... asta e. Un prim plan de care trebuie sa aiba grija maxim. Si sa stranga ce se poate strange... Inclusiv glorie sportiva. Ca asta ramane mai mult ca banii.
Cine-si pierde vremea, cine nu trage cu dintii de locul in echipa, cine nu arata ca merita sa face parte dintr-un proiect ce se vrea de mare nivel, acela va si pleca. Unde, nu intereseaza aproape pe nimeni. Cel care iti arata prietenie acum, nu-i musai s-o faca si dupa ce pleci. Lui ii vin alti idoli, alti prieteni. Lumea se misca. Azi esti pe val, maine poti fi in valuri.

duminică, 19 ianuarie 2014

Propunere pentru primarul Baii Mari - de handbal

HCM Baia Mare la fete ocupa prima pozitie in clasament si este o grupare care umple sala, indiferent de adversara. In startul sezonului, primarul Catalin Chereches a solicitat conducerii echipei de handbal sa lase accesul liber in sala la meciurile de pe teren propriu, mai putin la cele din cupele europene. Asa a si fost pana acum. Se umple sala, oamenii vin cu placere sa aplaude succesele echipei antrenate de Costica Buceschi, Magda Kovacs si Ion Belu.
Sunt destul de multi abonati, undeva la 700, care vin si ei, evident, la meciuri. Acesti abonati au mereu conflicte cu oamenii care se aseaza pe locurile care le sunt lor rezervate si de aici pana la un micut scandal este doar un pas. Si chiar se produce. Apoi, e jalnic ce se intampla mai noi pe toate site-urile care se ocupa si de handbalul baimarean, unde abonatii se injura la greu cu cei fara abonament, jignirile fiind grele de tot.
Care este propunerea mea? Foarte simplu. Sa se intre cu bilet, iar acesta sa coste intre 3 si 10 lei. Avand in vedere ca sunt 700 de abonati, in sala ar mai intra undeva la 1000 de platitori la fiecare meci. Sa spunem ca ar fi biletul 5 lei, ori asta inseamna 50 de milioane de lei vechi. Nu-i o suma uriasa, dar nici de lepadat nu este. Si propunerea, care este veche de altfel si spusa de multi, poate fi completata: banii acestia sa fie folositi la plata oficialilor si pentru a invita la un meci antrenorii sportivelor care evolueaza acum la HCM Baia Mare. O invitatie la care sa le fie platit drumul, cazarea si masa. Sunt convins ca oamenii astia merita acest lucru. Au muncit din greu, in conditii adeseori de doi bani, cu privatiuni... sio se stie cat de greu este sa lucrezi cu copii, cu baza. Pentru ca multe fete sunt din Baia Mare, antrenorii din Baia Mare ar putea primi niste insemne, mici recompense... (nu stiu, un tricou semnat de fete, chestii de genul asta). Nimeni n-a mai facut asta in Romania! Si-i pacat!

miercuri, 15 ianuarie 2014

Alegeri la Federatia Romana de Handbal

Pe 27 ianuarie vor avea loc alegerile pentru noua conducere si noul Consiliu de Administratie al FRH. Sunt trei nume pentru presedentie, nume validate: Remus Draganescu, Cristian Gatu si Alexandru Dedu. Primii doi au un milion de ani si o jumatate de milion in handbal, Dedu este proaspat venit in lumea administratiei.
Baia Mare va fi prezenta si cu votanti si cu votati (mai mult sau mai putin). Il avem pe Liviu Bala (candideaza pentru vice), Daniel Kotecz (CA), Cornel Negrut (nu stiu inca daca a acceptat o propunere) si Ioan Baban (CA - el este si acum membru). Votanti vor fi mai multi, pentru ca sunt mai multi membri: HCM Baia Mare, CS Marta, CS Extrem, Academia de Handbal Minaur, CSS 2 Baia Mare (toti membri afiliati). Fiecare va vota exact asa cum va dori sau dupa cum ii va dicta interesul.

Am incercat sa ma interesez putin, am incercat sa culeg mici informatii si sa le pun cap la cap, sa vad ce iese. Va fi mai mult ca sigur si un tur doi. Acolo unde, normal, vor ramane doar doi. Spun unii ca Draganescu si Gatu vor ajunge acolo, ca-s smecheri si au relatii. Nu este nicio gluma. Oamenii astia chiar au si sunt in stare sa bata la cur regulamente pentru a iesi bine. Am mai simtit ca este vorba de doua lumi, de doua aliante, ca aia care conteaza si-au impartit deja mai multe, mai ales daca vor si iesi. Tocmai de aceea trebuie sa-ti cunosti bine interesul si sa actionezi in consecinta. Trebuie sa ai o echipa gen Oltchim sa te doara-n paispe de ei, pentru ca bati tot.
Eu nu stiu de ce nu da lumea la o parte toata povestea asta, cu armate si luptatori, si sa-l puna pe Dedu. De ce sa ne tot conduca niste oameni care ar trebui sa-si cheltuiasca pensia fericiti? Din pacate stiu ca nu va fi asa.

“Romanian handball is also very interesting. So many talented players and so much potential and Baia Mare is good club with a bright future. The fans in Romania is like nothing I have ever experienced before - simply fantastic” - asa mi-a scris astazi cineva. Si sunt foarte fericit ca a facut-o. Si-apoi de ce sa-i vad tot pe aia?

duminică, 12 ianuarie 2014

Daca as avea un club 45 de minute

Mai mult nu-mi trebuie sa scriu o echipa:)) Nu sa o scriu si sa o dau antrenorului, ci pur si simplu sa o scriu. N-o pot nici finanta, deci demersul meu este aproape inutil. Ma bazez pe ce este si pe ce ma gandesc eu. Este foarte important ce iti propui. Eu mi-as propune initial sa urc in faza a doua a grupelor Ligii, ceea ce, trebuie sa recunoastem, ar fi o performanta. Ai vedea si mai bine de ce fonduri ai avea nevoie, ai mai putea atrage niste nume mari la sponsorizare, te-ai aseaza putin si ai putea arata o anume forta. Sa nu mai fi chiar singura echipa din primele 16 care n-a castigat niciodata vreun titlu national.

La un moment dat, in viata fiecarei echipe, intervine o schimbare. In functie de ceea ce iti propui. Nu poti merge cu acelasi lot si la salvarea de la retrogradare, si la titlu si la Champions League. N-ai cum. Daca iti propui Champions League sus de tot, e clar ca trebuie sa aduci oameni noi. Si e si mai clar ca trebuie sa vorbesti cu fetele pe care le ai deja: fetelor, ne propunem mai mult, deci va trebui sa aducem si alte jucatoare. Nu multe. Dar trebuie. Ori asta inseamna ca unele vor si pleca, pentru ca asa e normal. Si aveti un retur de campionat, un play-off si Cupa Romaniei sa-mi dovediti ca merita sa faceti parte din echipa si sezonul viitor.

Poarta. Paula, Miha si Biti... Daca Paula ramane este foarte bine. Nu-ti trebuie general. O mai aduci pe Yulia Dumanska in Baia Mare, care poate creste langa cele trei, asta in care Biti vrea si poate sa mearga mai departe. Daca Paula pleaca, probabil trebuie adus un portar de valoare aproximativ egala. Din pacate nu prea sunt.
Extrema stanga. Jeni, Andrada si Ana. Greu de spus. Ana are probleme medicale si sezonul asta nu mai joaca. Probabil va mai pierde un sezon prin alta parte, deoarece va avea nevoie sa joace meci de meci, sa-si revina. Jeni nu stiu cat mai vrea sa joace. Andrada e speranta. Mai poate juca si Eliza aici, dar e pacat. S-a vorbit cu Herrem, daca vine foarte bine.
Extrema dreapta. Ada si Ane. Nu cred ca mai e nevoie de cineva. Singura care-mi place e Managarova, dar fata are inca un sezon semnat in alta parte.
Inter stanga. Gabi, Eliza, Diana. Mai pot juca si altele aici. Diana e la final de contract. Eu vad un Steinbach sau un Wojtas din numele pe care le-au propus cei din conducere, restul cam greu. Nu ca ar fi usor cu astea. Cel putin vad doua jucatoare care arunca de la distanta. Nu ca n-as vrea s-o vad pe Neagu aici.
Centru. Luciana, Laur si Reni. Aici e ciudat. Insa vad un centru in plus, dar nu stiu care. Liscevic?
Inter dreapta. Meli si cam gata. M-am distrat cu Susann Muller. As vrea sa vina Nora Mork de la Larvik, mai ales ca fata se descurca bine de tot si pe extrema si pe inter. Cam oriunde. Si arunca tun... Merge si-o Sulland?
Pivot. Geta, Timi, Cynthia, Oana. Oricine ar vrea s-o aiba pe Loke, dar e greu. Aici merita sa aduci doar vreo fabuloasa, pentru ca jucatoare bune ai deja.

Zic si eu asa. Orasul Baia Mare nu este tocmai cel mai bogat oras din tara asta. Dimptriva. Oamenii n-au bani nici sa treaca strada, mai sunt inca niste pensionari de la mina care isi scot familiile din bezna, dar nu e OK. Mai sunt si cei care au copii afara, cei care mai aduc banuti din strainatate si gata. Nu sunt locuri de munca bine platite, nu sunt firme grozave, nu se produce mai nimic (Maramuresul este locul 13 in Ardeal la producere PIB, adica the last one). Ori obrazul subtire cu cheltuiala se tine, deci e nevoie de bani. Si din astia nu prea sunt.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Lucrurile simple... domnucai Cerasela!

Vad ca imi place sa scriu din ce in ce mai mult despre ceea ce nu cunosc. Parca o si aud: nu pot comenta arbitrajul ca n-am facut scoala de arbitri. Si nici la tactica nu ma bag, ca nici scoala de antrenori nu am facut-o. Si de ce spui ca ala e asa? Stii sigur sau doar ai auzit? Eu am invatat sa nu mai judec oamenii decât dupa ce-i cunosc si sa nu le judec starile decât daca le vad. Foarte complicat sau poate ca e prea simplu.
Mno, moldoveanca din Neamt, io ce sa zic? Ca nici io n-am scoala de antrenori, nici cursul de arbitri? Aaaaa, hai, stiu: La Multi Ani, dragu’ tatii, si multa sanatate!

vineri, 10 ianuarie 2014

36 de oferte... cine pleaca si cine vine? Ce vom avea la HCM?

HCM Baia Mare este lidera la zi in Liga Nationala si vrea sa cucereasca tot pe plan intern. Posibil. Este posibil, mai ales daca nu vom avea parte de accidentari prea multe. HCM nu are forta pe care o avea Oltchim sezonul trecut, dar e o echipa de valoare in acest moment. Citesc ca se vorbeste de 36 de jucatoare. Stau si ma gandesc cam ce s-ar putea intampla la HCM Baia Mare in viitorul interval de timp (nu-i rau), insa incerc sa calculez si niste sanse.

Pentru a aduce jucatoare pe bani grei trebuie ca HCM sa castige campionatul. De aici pornim. Mai apoi, fetele astea, costa o gramada de bani (cazare, masa, bilete de avion - sau transport moca de cateva ori pe an, salarii, prime, etc.). Nu stiu cat isi poate permite Baia Mare sa plateasca, dar asta deja e treaba celor din conducere. Momentan se descurca. Trebuie sa fim optimisti. Parerea mea:

Paula Ungureanu (HCM Baia Mare) - e posibil sa ramana aici, mai ales daca i se va mari putin contractul si vor mai veni alte jucatoare de valoare
Barbara Arenhart (Hypo) - nu cred, mai ales ca este la Hypo cu colegele sale din nationala Braziliei; si mai cred ca vor ramane acolo, sa pregateasca si JO de la Rio
Maike Marz (Thuringer HC) - Miha Babeanu este cel putin la fel de buna
Denisa Dedu (Corona Brasov) - sunt probleme cu banutii la Brasov din cate se povesteste; daca nu sunt, nici nu vine
Valentina Salamakha (Bayer Leverkusen) - habar n-am ce sa spun

Camilla Herrem (Byasen Trondheim) - s-a vorbit cu ea, e posibil
Valentina Ardean Elisei (CSM Cetate Devatrans) - si asta e posibil, mai ales ca Marian Munteanu n-a fost tocmai amabil cu ea dupa meciul cu Zalau
Naiara Egozkue (Bayer Leverkusen) - habar n-am

Iulia Managarova (Rostov Don) - abia a plecat de un an, deci nu cred, dar mi-ar placea
Katarina Krepz (Krim Ljubljana) - cinci luni fara salariu
Simona Grozdanovska (Metalurg Skopje) - greu se spus; la valoare mare, e mai aproape Vardar
Carmen Martin Berenguer (Krim Ljubljana) - cinci luni fara salariu

Andrea Penezic (Krim Ljubljana) - cinci luni fara salariu
Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) - abia de un sezon la muntenegreni
Gabriela Perianu (Dunarea Braila) - Braila va cere o suma imensa
Laura Steinbach (Ferencvaros) - rezerva lui Zacsik, posibil
Tomori Zsuzsanna (Ferencvaros) - nu cred
Anna Sen (Rostov Don) - nici asta nu cred, pentru ca am intrebat-o
Alina Wojtas (Lublin) - posibil, daca in Polonia nu se vrea o “nationala”
Kristina Elez Franic (Rostov Don) - habar n-am

Andrea Lekic (Vardar Skopje) - mi-e imposibil sa cred asta
Alexandrina Barbosa (Thuringer HC) - dupa tepele Oltchim si Rulmentul nu cred ca vine fara banii jos (si multi), in acelasi timp, pe toata perioada contractului (inainte)
Karolina Kudlacz (Leipzig) - greu de crezut
Kristina Liscevic (Metz) - posibil
Trischuk Krisztina (Erd) - habar n-am
Mouna Chebah (Viborg) - nu cred deloc ca va lasa Viborg
Kamilla Sundmoen (Storhamar) - posibil

Susann Muller (Leipzig) - daca vine impreuna cu femeia ei de la Leipzig
Alexandra Lacrabere (Mios) - multi bani
Elena Gjorgievska (Buducnost Podgorica) - cine stie?
Redei Soos Viktoria (Gyor) - nu cred
Planetta Szimonetta (Veszprem) - foarte tanara, jucatoarea lui Gyor

Kseniya Makeeva (Dinamo Volgograd) - posibil pe bani mai buni decat in Rusia
Alexandra Stepanova (Dinamo Volgograd) - nu stiu
Oana Manea (Krim Ljubljana) - posibil, mai ales ca a uitat cum arata un salariu
Katarina Jezic (Buducnost Podgorica) - nu stiu
Natalia Kurbanova (Flint Handball) - nu stiu

marți, 7 ianuarie 2014

Yulia Dumanska - jos palaria!

M-am uitat astazi la meciul dintre Neptun Constanta si HCM Ramnicu Valcea. Am spus mereu ca Valcea va fi a doua mea echipa din Liga Nationala dupa HCM Baia Mare, motivatia fiind legata strans de prezenta unor fete din Baia Mare sau care au jucat aici la echipa din Valcea. In vara, am trait usurel transferul lor la Valcea, m-am bucurat cand au venit in Baia Mare sa joace impotriva HCM, dupa care n-a mai contat mai deloc.
Legasem o oarecare prietenie cu Madalina Puscas si Reka Tamas. Cu Mada chiar am vorbit de mai multe ori. Banuiesc ca intre timp s-a gasit cineva sa-i spuna ca am zis eu cine stie ce, exact asa cum se intampla de o mie de ani. Si nu mai raspunde la telefon, cand raspunde este laconica sau subit trebuie sa plece undeva. N-a sunat nici de sarbatori - eu am facut-o - asa ca m-am calmat definitiv. Cu Reka nu am avut aproape nicio treaba, doar ca-mi era simpatica. La fel si Alexandra Ciunt, doar ca pe ea n-o asteptam pe teren, fiind in recuperare. Nu ma intrebati de Madalina Chirila ca nici nu-s convins ca am schimbat vreodata vreun cuvant. Lunga paranteza, asa-i? Macar am clarificat si eu ceva. Din pacate, este incredibil cate minciuni se invart in lumea handbalului.
Am asteptat sa vad meciul si sa vad fetele de la Baia Mare. Ca s-au dus acolo sa joace. Mda, nu-i chiar asa. Mada n-a intrat deloc, iar Reka a jucat timp de-o fortare in atac si o pasa. Asta este. Simo Gogarla hotaraste cine joaca. In schimb, cu multa placere, chiar extrem de multa placere am vazut-o in poarta Constantei pe Yulia Dumanska.
N-o cunosc cine stie ce pe Yulia. M-am intalnit de mai multe ori la magazinul familiei Marta din Salajeanca decat pe terenul de joc. Si de fiecare data mi-a facut placere sa o vad si sa schimb doua vorbe cu ea. La meciul cu Valcea a aparat exceptional. Chiar daca meciul a fost extrem de slab, chiar daca n-a aruncat la poarta vreo Bulatovic, Tomori sau Susann Muller... Dar nu trebuie uitat ca nici Yulia nu are inca 18 ani, ca este inca junioara I in primul an (vicecampioana nationala anul trecut cu CS Marta la junioare II). Ca fata nu joaca pentru Romania (desi vrea) pentru ca meseriasii din FRH nu-s in stare sa rezolve niste acte si sa dea niste banuti.
Sincer, nu cred ca HCM Baia Mare trebuie sa mai caute portar prin Germania sau cine stie pe unde. Sigur, e tanara Yulia, dar poate creste si invata langa celelalte. Si sa i se dea incredere. La Brasov, care se bate cu noi, apara Denisa Dedu, care are 20 de ani. Deci? Si costa 10% din cat ar face vreo Maike Marz, sa ma opresc la o persoana cunoscuta.

FOTO: www.emm.ro

duminică, 5 ianuarie 2014

20 de minute sau 60? La Cluj-Napoca va trebui sa jucam mai mult timp

Din start felicit echipa pentru cele trei puncte. Nu s-a jucat insa cum trebuie mai mult de 20 de minute. Ba chiar in unele momente s-a jucat lamentabil. Adeseori cu suficienta. Nu asta asteapta spectatorii de la dvs, dragutelor. Asteapta victorii clare, ca nu mai sunt motive de oboseala, de Champions League, din astea. Ce sa facem? Serviciul vostru se vede in cele 60 de minute de joc, al altora nu se vede niciodata sau, dimpotriva, este extrem de vizibil.
Da, s-a simtit lipsa din teren a Melindei si Adei. Asta pentru ca am avut o suta de probleme pe partea dreapta de atac. Mai trebuie precizat ca SCM Craiova este o echipa buna, iar de asta o sa va lamuriti in continuare. Si are cateva jucatoare de calitate.
S-a terminat 27-25. Am impartit in trei meciul. Minutul 1-22 (scor 6-11); min. 22-42 (scor 15-2; general 21-13); min. 42-60 (6-12). Mno, ce-i asta, unde am fost handbaliste si unde n-am fost? Unde s-a pus osul si unde nu s-a pus? Unde a intervenit suficienta? 40 de minute slabe, uneori chiar hipermodeste, cu scor general 12-23. 20 de minute foarte bune, cu aparare excelenta si un un procentaj foarte bun la aruncari (aici au fost aproape toate contraatacurile). De ce jucam pe bucati? Ca-i Craiova, ca-i pe locul 8 si ca oricum le batem acasa?
Au fost 2000 de oameni in sala, chiar peste. Au plecat fericiti acasa ca s-a castigat meciul si cam gata. S-a povestit mai mult de finalul tensionat.
Nu inteleg de ce nu avem putere. Am vazut-o pe Gogorita aruncand de la 10m foarte tare si bine plasat. A marcat de 5 ori. de o gramada de vreme astept sa vad si eu la HCM un inter care arunca la poarta din saritura, de pe 9m. Poate dupa ce va intra in teren Melinda (ea zice ca va evolua la Cluj-Napoca). In rest, patrunderi... Treaba a mers foarte bine atata vreme cat apararea a mers foarte bine. De aici si contraatacurile si desprinderea.
Astazi, Claudia Cetateanu si Andrada Maior Pasca au schimbat cursul jocului. Pozitiv. Si merita toate felicitarile. De rau? Nu... E treaba antrenorului. Le doresc succes la Cluj-Napoca!

A murit Eusebio!

Dragilor, o veste m-a intristat duminica dimineata. Am aflat ca a murit Eusebio, unul dintre cei mai mari fotbalisti ai lumii. Tatal meu e pasionat de sport si n-a avut de lucru acum 45 de ani si m-a botezat pe lânga Mircea si Eusebio. Cu un an inainte, omul asta luase Gheata de Aur si a zis tata ca poate ii creste si lui vreun golgeter in casa daca il boteaza asa. Nu i-a crescut, desi si mie mi-a placut in fata mereu.
Legendarul fotbalist portughez, Eusebio da Silva Ferreira, a decedat la vârsta de 71 de ani duminica dimineata, potrivit AFP, in urma unui stop cardiorespirator. Fostul atacant al Benficai ar mai fi avut probleme cu inima in ultimii ani. in iunie 2002, Eusebio fusese internat intr-un spital din Portugalia, in urma unui accident vascular cerebral pe care l-a suferit in Polonia.
Supranumit „Pantera neagra”, jucatorul nascut in Mozambic a fost considerat unul din cei mai buni fotbalisti ai tuturor timpurilor, fiind numit „Primul mare fotbalist al Africii”. Momentul sau de vârf a fost la Cupa Mondiala din 1966, din Anglia, când a fost golgheterul turneului, cu 9 goluri marcate.
Eusebio a jucat 15 din cei 22 de ani de cariera la Benfica, unde a inscris 317 goluri in putin peste 300 de meciuri, câstigând 11 trofee si o Cupa a Campionilor. Totodata, a câstigat „Balonul de Aur” in 1965. A fost primul fotbalist care a câstigat „Gheata de Aur”, in 1968, trofeu pe care l-a cucerit din nou in 1973.
Mestere, respect si odihna linistita!

vineri, 3 ianuarie 2014

Vine Csepreghi la Minaur?

Costi Pruna spunea ieri la TV, in timpul meciului România - Cipru, ca Alex Csepreghi este in ultimele luni de contract cu HCM Constanta si ca din vara ar fi liber. Ba tot el a spus ca omul si-a petrecut sarbatorile in Baia Mare (ceea ce mi se pare normal, pentru ca e de aici) si ca a discutat un eventual transfer la Minaur din vara acestui an.
Pentru a avea o informatie, trebuie sa faci rost de ea. Mai nou, informatiile interesante, in premiera, le auzim de la tv, de la Pruna sau de la Pârvan. Clubul din Baia Mare prefera sa se laude inainte de vreme cu transferuri la presa centrala. Care nu ezita nicio secunda sa dea informatia pe post. Ei nici n-au de ce sa se streseze daca vreun transfer nu se face. Spun ca baimarenii n-au reusit sa transfere si gata.
Ei nu pierd nimic. Tin minte ce afluenta de orice era in anii 1998, 1999, când Minaur câstiga campionatul. Apoi, s-a mutut totul la handbal fete, cand era Selmontul lui Maris. Dupa o pauza destul de lunga, cu mari probleme, lucrurile s-au aranjat la handbal fete (unde e chiar inflatie de atentie - multa atentie sa nu vedem si vreun asasinat din entuziasm, vorba lui Petre Tutea) si se pare ca se va aranja si echipa de baieti.
Asteptam astfel o Camilla Herrem, il asteptam si pe Alex Csepreghi. Sandu Sabou este deja acasa. Au revenit si Irimus, Bondar sau Mihai.