Golul Simonei si placerea de a juca handbal

Simo se asteapta sa scriu spectaculos. Am fost la handbal, a dat un gol frumos, si am promis ca scriu ceva. Daca e ceva normal o sa-mi spuna ca-s de doi bani, daca scriu ceva spectaculos, fabulos, mirific, senzational, de exceptie, incredibil, maiestuos, o sa se spuna ca urmaresc ceva. Ce sa urmaresc, ba? O stiu pe Simo de niste anisori, stiu si ca are o fetita frumi, si un sot OK, eeeehh? De ceva vreme, din spuma marii a rasarit ideea, a fost imprumutata urgent de Tania si noi mergem o data sau de doua ori pe saptamana si jucam handbal. Mai, eu am fost de fiecare data, pentru ca iubesc acest sport. Si cand am fost bolnav. Sa stiti ca si Simo a fost, cred, la fiecare joc. Joaca cat poate, cat are chef, cat n-o suna cineva la telefon in timpul meciului, cat paseaza si baietii. Azi a dat un gol. Am intrebat-o daca a mai dat pana acum gol si mi-a zis ca da, doar ca atunci a fost Dale in poarta si a "fost amabil". E fain ca ne vedem, e fain ca Simo si Carla pot povesti pe margine cand se plicti, ca se poate arunca la poarta, ca se poate alerga si transpira si alte cele. Si ne adunam. Simo, respect!

Stat prost si idiot - m-ai omorat, Oltchim

Nu e vorba de statul-palma-barba-cot. O intreprindere de stat, falimentara pana in maduva oaselor, datorita unui management grobian, cu capuse si-n pielea capuselor, vandut in parte unor nemti, s-a gandit ca n-ar strica sa adune tot ce are floarea cea vestita a apusului cu brat de aruncare si vorba romaneasca si sa se bata cu marile puteri ale handbalului mondial. Unde se capusa ca mama dracului, era pacat sa nu existe si niste deplasari in strainatate, plus niscaiva pumni in piept si basini in cap la fiecare victorie. Si-mi zic managerii de-acolo ca merita sa dai niste bani, mai ales ca nu-i dai din jebul tau, si mai ales, nu-i dai numai lor, ca-ti raman si tie o gramada. De la un combinat in moarte clinica. N-ai cum sa nu castigi campionatul si n-ai cum sa nu-l bagi in groapa pe Florescu de la Brasov, care a dat omul bani garla pentru un titlu, dar care la fiecare ban personal bagat in echipa, si-o lua in bena de la stat care baga dublu. Si nu te poti bate cu statul, ca el are bani de sulime si nici nu munceste nimic pentru asta. Sigur, si Florescu s-a apucat sa dea niste bani unor jucatoare care nu mai suportau nucile de cocos si kiwi, precum si casa fara veranda cu iedera de Marsilia. Si mi-a luat dragostea de Oltchim campionat dupa campionat. Si a venit in Baia Mare si ne-a umflat la 10 goluri, ca noi n-aveam bani nici sa ne scoatem prietenul la un brifcor si-o ciocolatica Lebada. Aveam bani de locul 4 sau de 8, de retrogradare... Si Oltchimul mi-a luat jucatoarele bune si le-a tinut in tribuna sau mi le-a imprumutat din nou. N-au luat Liga Campionilor nici cu toata nationala in teren. Si-atunci, ce-a zis managerul si meseriasul. Da-i, ba, in ma-sa cu romanismele lor. Hai sa ne bagam coarnele pe afara. Dam bani grei, ca nu dam de la noi si vine si mama lui proces-verbal sa joace la Oltchim. Toata Europa plange dupa bani, plange ca n-are nici de hartie de buda cu trei straturi (maxim doua, poate), plange ca nu poate nici macar participa in Champions League, ca o echipa ca Itxako devine sughibughi in handbalul spaniol si de-astea. Uite, nici asa n-au luat Liga Campionilor. Cu Bulatovic (a jucat foarte slab cu Gyor in deplasare, dar asta nu inseamna ca e jucatoare de doi bani), cu Pineau, cu Navarro (cinste, fata), cu romancele noastre. Cu antrenori din Dania, cu ce vrei tu si cu o gramada de scandal. Ca statul asta prost gramada a avut ceva, o echipa, in care si-a bagat picioarele si in care mai trebuia sa bage bani alte patru luni. Un stat prost, un management de cacat, un marketing zero barat, minciuni si blatuieli... Sta prost si mincinos (prin reprezentantii sai) care n-a asigurat liniste la o echipa care putea sa aduca si ciurucul nostru de tara pe primul loc undeva... Nu conteaza unde... Si nu la minciuna, la furt, la jeg, la cacarai...

Dupa 20 de ani... de presa

Acum 20 de ani era altfel. Normal. Eram tanar bine de tot si ma interesau exagerat de multe lucruri. Eram cu un prieten in Cluj, stateam la sora lui, care la randul ei statea in gazda la o doamna ce era casiera sefa la Caritas si am fost usor surprinsi de vizitele dese, cu plase cu bani, ale unora. N-aveam de lucru. Eram in Cluj si vorbeam cu o domnita care era directoarea Teatrului de Papusi. La indicatie ei ne-am dus la un film, Nikita, cu Anne Parillaud, ala fain, regizat de Luc Besson. Am plecat convins ca am vazut un fil super si asa e. Ma gandeam ca n-ar strica sa ramanem in Cluj, eu si prietenul meu, sa ne gasim de lucru, chiar la teatrul de papusi... Prietenul meu este in Cluj acum:) La venirea acasa, si-mi aduc aminte zeci de detalii, inclusiv cum mi-am fumat biletul de tren, cu a jucat la pacanele el cand n-aveam bani de pita, cum am venit cu trenul si am scapat chiar si de supracontrol doar cu un sfert din pretul biletelor pentru amandoi. Mi-a zis omul sa merg dupa Ghita, la ziar, ca tot imi place mie sa scriu. Abia se lansase Clipa, ziarul, pe 1 aprilie 1993. Pe 5 m-am dus si eu pana acolo. Am luat un pardesiu al tatalui meu, o basca in cap (scria pe ea “a la Mircea”) si m-am dus spre redactie, care era in sediul fostei cooperative Constructorul, pe 22 decembrie, langa Elite. Aveam ce imbraca, dar asa mi se parea mie ca-s mai adevarat. Am intrat, am vazut cate ceva, m-am trimis la doamna Claudia Sitaru (din pacate nu mai traieste) si m-a intrebat ce stiu sa fac. Mno... Ce era sa zic? Flotari? Sport... doar aia facusem... si uite asa m-a trimis la Nancy, cu care am lucrat o gramada de ani mai apoi. Am cerut sa ma lase sa vand ziare pe strada, pentru ca-mi cheltuisem toti banii la Cluj. N-aveau ei treaba... Si am vandut 2-300 de ziare zilnic, si nici nu-mi pierdeam prea mult timpul. Deja aveam oamenii mei. Am avut si un conflict cu un individ care m-a dat afata, bruscandu-ma din “Danina”, pe Unirii, mai sus de CEC. Ei bine, omul ala a fost de nu stiu cate ori la mine mai apoi sa-i dau bani si tigari. Si i-am dat de multe ori. La un moment dat am vazut ca nu merge sa mergi la vandut ziare si sa mai asterni cate ceva pe hartie. Dimineata era ocupata cu ziarele si atunci se intampla mai tot. Asa ca, pe 18 mi-au facut contract oamenii de acolo, multumiti probabil. Din 18 aprilie, cu hartie, pot spune ca am 20 de ani de presa. Acolo, pe 22 decembrie, in sediul acela, era o sala lunga, cu mai multe birouri, unde scria fiecare ce trebuia, vroia, avea chef, stia, informa. In 1993 ziaristii erau foarte putini, mult mai respectati decat acum si infinit mai aplecati pe munca lor. Dupa trei luni acolo, s-a intamplat o minunatie si am plecat intr-un sediu nou, la Centrul de calcul, acolo unde este acum Euro Hotel. Si am avut un birou la etajul al doilea, impreuna cu Ion Burnar (nici el nu mai traieste), Nancy si Eugen Cotarcea. Aveam scaunele noastre si birourile noastre. Frumos. Habar n-am daca intereseaza pe cineva povestioara asta, absolut reala si sunt oameni care o pot confirma. Cert este ca de astazi sunt suparat, am ajuns iar in 1993, cand am venit la ziar in pardesiul tatalui meu si cu o basca in cap “a la Mircea”. Nu mai am birou... PS. Nu reprosez nimanui nimic. sunt doar suparat

Mno, Jiji... inca unul se roaga sa dispari...

Se mai intampla la Pro... nu ma uit la sport.ro pentru ca n-am de ce. e o televiziune de sport care n-are absolut nicio importanta, cu maxim doua trei evenimente sportive in direct pe saptamana si acelea cam de mana a doua. singura "investitie" e Chican sau cum il cheama, care in 7 secunde dupa absolut orice se intampla in tara suna la Jiji. Stiti care Jiji, ala care se pricepe la orice, la politica, la oi, la fotbal, la nucile de cocos albastre, la andra si maruta, la fucking youngs; sau Ioana Cosma, care-l suna pe Mitica de la Liga, alt preopinent care habar n-are de fotbal, un futevant de la Liga, dar care poate oferi (era sa scriu oieri, nea Jiji) cine stie ce avantaje sportpunctroilor sau sefilor lor. L-au dat afara pe Stucan de la Ora de sport pentru ca asa a vrut Jiji.. ala care este condamnat la trei ani cu suspendare. ala care mai are doua procese penale pe rol. ala care e dator statului roman cu milioane de euro, ala care uraste tot ce nu e ca el. Cum kakat sa nu-l dea afara cand colegul lui, Filoti, de la Prosport, il linge in dos la ore de varf, cand superbigu' cu lant de la Digi ii ridica toate mingile la fileu lu' jiji. MM Stoica se bucura... scrie pe contul lui.. sa vezi cum o sa se bucure Stucan, MM-ule; moderat insa... si tu ai dosar penal si condamnare cu executare...

Unul cu franceza, celalalt cu rusa...

Ma uit la TV si, fara a considera ca gem de inteligenta, mi se pare ca lumea ma ia de prost. Mai ales cand ma uit la sport, unde, teoretic macar, ma mai pricep. Vad pe DigiGigisport o tampenie cu printul Cristea, Adrian Cristea, idiotul ala de fotbalist care a devenit vedeta dupa ce a dat un gol Stelei pe vremea cand juca la Iasi, dupa care s-a transferat la Dinamo, nu si-a schimbat statutul de idiot, dar si-a schimbat femeia, servind din cupa dulce a inteligentei cunoscutei Miss Plastic, Bianca... Printul vietii s-a transferat la Standard Liege si cei care executa kkaturile de stiri de la Digi ne-au informat ca blekota invata franceza... Momentan el vorbeste in engleza: mai neim is Cristea and i hope, no, to be, no, i think, i mind i say, no? Ba, mai mult, ni se spune ca i-a lasat masca, rostind un Merci beaucoup de toti banii... Ba, papagalilor, mersibocu stie sa zica si un prunc de trei ani, care si stie ce zice. Iar daca s-a uitat putin la Louis de Funes stie sa zica si sencontcatri, cum batea omul in pamant cu piciorul si i se agata pestele in carlig. Apoi, ni se spune ca Stoichita invata rusa la Serif Tiraspol si ne da cateva secunde in care acesta conducea antrenamentul... Ce zicea Stoichita? “Da, da, haraso...” Fucking youngs, mai asteptam un zaietz nu pagadi si un kanietz filma si omul e doxa de rusa...

Prietenul omului calul - nu-i asa, dle Topescu?

M-am uitat ieri pe RTV la o emisiune in care s-a discutat despre sport. Moderatoarea spera sa aiba doi invitati, respectiv ministrul sporturilor, Banicioiu, si Cristian Topescu, cunoscutul comentator de sport, ofiter, calaret, parlamentar, tata de trei prunci samd. Banicioiu era plecat din Bucuresti, asa ca a declinat oferta. Topescu a fost si el plecat din Bucuresti, dar a venit. Pâna la urma nici nu-i asta atât de important. Pe tapet, legendarele povesti despre sportul românesc si de ce merge treaba prost acum. Topescu, om scolit, a avut raspuns la tot. Si am ascultat o gramada de povestioare, o gramada de lucruri spuse frumos, usoare aratari cu degetul si asta e tot. - ne povesteste dl Topescu despre directiva UE cu trei ore de educatie fizica pe saptamâna, cu ziua de joi sportiva in Franta, cu faptul ca România este pe locul 4 in UE la obezitate infantila. Unde sunt trei ore de educatie fizica in România? - ne povesteste dl Topescu ca nu sunt bani la sport... nene, ai fost parlamentar, ai putut face o lege a sponsorizarii, patru ani ai putut face o gramada de lucruri... te-am vazut la TV la inceputul mandatului, când le spuneai colegilor sa mergeti pe scari un etaj, nu cu liftul - nu sunt bani in sport, e real... ia sa vedem noi cine a fost pe locul al doilea in cadrul Senatului la cheltuit bani in fiecare luna? oare nu dl Topescu? - mai spune dl Topescu de ziarele care cauta can-can-uri... cine mama dracului a fost seful unui ziar, care si atunci asta facea? ne mai scoatea Topescu cu un editorial, prietenul omului, calul... in conditiile in care noi suntem zero baraj in hipism, dar nu uitam sa pomenim de medalia de argint a lui Henri Rang de acum aproape o suta de ani - povestea dl Topescu si de Cupa Satelor la trânta, unde au fost descoperiti doi viitori medaliati cu aur la Olimpiada. Acum poti gasi copii buni, dar nu se mai fac competitii... da, se pot gasi buni... daca ii gasesti la 16 ani, trebuie sa fie incredibil de talentati sa poata câstiga ceva In 1960 s-au inregistrat trei miliarde de oameni pe planeta, patru miliarde peste 14 ani (in 1974) si cinci miliarde de persoane in 1987. Acum sunt 7, peste 7. Si tot sportul este mult mai dezvoltat, mult mai tehnologizat. Am fost campioni mondiali la handbal când erau sportivi legitimati cam 15-20% din câti sunt acum, când 5-6 tari contau in handbal. Acum fac sport de performanta cel putin de trei ori mai multi oameni ca in 1960. Implicit si concurenta e mai mare. Sa ma mai lase si Topescu, ca a ramas numai cu povestile (recunosc ca povesteste frumos).

M-a batut placa...

Si astazi mi-am dat seama ca n-o sa ma dau niciodata cu placa. Sau nu asa cum mi-as dori. Sigur ca am renuntat mult prea repede, dar simt adeseori cand unele lucruri nu mi se potrivesc. N-as fi crezut niciodata ca nu mi se potriveste vreun sport. Ca n-as putea face fata macar la un nivel mic, amator, modest... Apoi, mi-am adus aminte ca nu doar placa este ciudata... La fel sunt schiurile, la fel sunt sporturile in apa, la fel este mountain bike downhill, zeci de alte discipline care nu mi se potrivesc si nici n-ar avea sens sa-mi pierd vremea sa le incerc. Nu mai pun la socoteala sumele de bani investite degeaba. Acum doi ani, prin ianuarie, am mers impreuna cu prietenul meu si cu sotia lui la Izvoare, pe partie, cu placa. Ei aveau placa, eu nu. Aveam si un echipament penibil, cumparat aiurea, asa, ca unul care habar n-are. Insa m-am distrat copios, am facut poze garla, m-am simtit bine si chiar am alunecat 15 metri pe o partie absolut virgina. Mai apoi, am fost la Suior, la cota 1000 si am incercat sa-mi scap pielea de copacii din zona. M-am distrat si atunci, s-a si filmat ceva. Intre timp am incercat sa cumpar echipament decent. Am cumparat costum de schi Phenix, casca Uvex, ochelari (doua perechi), buti Salomon, pantaloni de protectie Reusch, termali bluza si pantaloni, manusi, placa si legaturi noi, ciorapi, cagula. O gramada de bani si, uite, acum, toate sunt de vandut. Culmea, pe masura ce imi cumparam echipament, mergeam tot mai rar pe partie. Cred ca e o mare problema cand faci de toate pentru a avea ceva, dar nu mai faci de toate cand ai tot. Toti au cazut cand au invatat, indiferent ce spun. Am incercat sa vad de ce nu-i place prietenului mei sa joace tenis de camp... Pentru ca nu mi s-a parut nicio clipa ca i-ar place. Dar nu m-am bagat in seama si l-am lasat sa aleaga. Din fericire si el m-a lasat sa aleg de aceasta data. Probabil exact din acest motiv suntem prieteni buni. Pentru ca ne respectam reciproc si nu insistam sa aflam mai mult decat trebuie. Am zeci de exemple, dar nu conteaza. Daca ai o senzatie de doi bani, daca n-ai convingerea ca poti face ceva (mai ales daca nu este vital), nu face. Sigur poti face altceva mult mai bine. Mno, eu va tzuc pe toti cei care vreau... Mai bine decat m-as da cu placa:)

Revelion la si patru...

Pe la 22.30 m-am luat de umar si aproape frateste au gonit cu viteza frigului catre centrul nou al orasului Baia Mare. M-am oprit la un non-stop de unde am cumparat un cognac Jidvei, zambind prietenos spre doi insi care mi-ar fi luat sticla, banii, hainele si jumatate din imparatie. Din fericire, nu sunt nici suficient de batran si nici suficient de gras pentru ca ei sa-si foloseasca “marmida” inspre mine. Apoi, am luat-o voios catre scena, catre locul care trebuia sa-mi aduca... habar n-am ce, dar de bine. Am ajuns la brad... imi pare rau ca nu mi-am luat patinele cu mine... vreo 10 prunci insistau sa creada ca e bine. In jurul bradului, jale mare... cativa oameni care si-au baut deja masini, case, creiere, bani, tot... si continua sa bea orice. putina lume in centru, semn ca m-am miscat rapid si prost. nu bag de seama si ma amestec printre ceilalti. Incepe sa cante Gasca de acasa. Frig bine... ma intalnesc cu niste prieteni, cu niste colegi din presa si stau. Vine VH2... habar n-am cine-s, nu ascult, dar vad un Cotabita in zona; mno... astept. Urca astia pe scena, in timp ce rulau imagini cu primarele nostru pe un ecran. Apare si ora, patru minute si ceva pana la ora 0.00, dupa care dispare. Mai apoi, iese VH2 si intra primarul. Care adreseaza un mesaj pe care-l termina la ora 00.03 si ceva, dupa care, da tonul: 10, 9, 8, 7.... cum sa nu rad... in Baia Mare incepe Anul Nou cand vrea primarul... dupa aia, un absolut frumos foc de artificii... si iar VH2, cu Cotabita transpirand la minus 10 grade doar cantand... absolut totul este real.

Nu stiu daca Tadici poate face ceva... in atac, sigur nu

Romania in Serbia nu mi se pare nici mai slaba nici mai organizata ca alta data. Meciurile din Rusia, din 2005 sunt amintire, au trecut 8 ani de atunci. In timp ce Norvegia a devenit pe an ce trece o echipa impresionanta, de campioane, ale noastre n-au progresat aproape deloc. Din pacate, asteptarile romanilor sunt mari. Iar explicatia este simpla: Oltchim se bate de ani de zile la Champions League, nationala e pe scheletul Oltchim. Adeseori si antrenorii erau aceiasi. Jucatoarele de la Oltchim au salarii enorme si trebuie sa arate ceva de banii astia. Da, dar salariile alea sunt la Oltchim, nu la nationala. Tadici este un antrenor de aparare foarte bune. S-a vazut la toate echipele la care a antrenat. Mizeaza foarte mult pe un inter ce arunca la poarta si pe aparare-contraatac. Echipele lui inscriu putine goluri, dar si primesc putine goluri. In schimb, are mari probleme la atacurile pozitionale. Cel putin la Europenele din Serbia, Romania a fost de ras la atacurile pozitionale. Nicio schema clara... Ca sa nu mai vorbesc de atacurile in superioritate numerica. Maxim doua astfel de situatii au fost fructificate, in rest nu s-a simtit plusul. Acuma sa nu credem ca Tadici e raul absolut. Nu... nici nu e. Si chiar ii indic sa-si ia un antrenor secund altfel decat Pera, care scoate un cuvant doar cand nu-l vede nimeni. Nu. Sa-si ia un secund priceput la atac, care sa aiba si putina personalitate. TE SPURC TVR PENTRU COMENTATORUL BOCANACIU, CARE N-ARE NICIO TREABA CU JOCUL ASTA.

am candidat si eu (2)

acum un milion de ani am candidat si eu. cineva avea nevoie sa ajunga consilier judetean si facea parte dintr-un partid ciuriburi, unul din cele cateva sute de partid de garsoniera, unul dintre cele cateva sute de partide de doi bani aparute doar pentru ca un om avea o idee proprie, unica, stricta si persoanala (sa nu fiu pleonastic:) si care era, sigur, mult mai bun decat tot ceea ce exista pe piata. ca sa nu mai vorbesc ca era si cel mai cinstit om din lume, care n-a luat nici macar cojile de pe samanta. asa-s toti si asa incep. sa revin insa la boile si caile noastre. omul care dorea sa devina consilier judetean a fost ceva mai istet decat altii. a povestit cu cantareti, cu oameni de cultura, cu ziaristi, cu cate un inginer, cu cate-un purtator de camasa neagra la maneci, din astia. inclusiv cu mine... chiar si cu un candidat la Parlament de astazi. ei bine, tin minte hiper-clar ca partidul vietii a fost remarcabil si a obtinut un singur loc in consiliul judetean, pe care domnul intreprinzator la obtinut. inclusiv cu voturile mamei, ale tatalui meu, ale unor prieteni, care m-au votat pe mine. aveam si sanse mari de castig, eram o opta stea din carul mare, limba a patra de la ceas... a iesit si asta e cel mai important... mai apoi, omul a iesit deputat si nu m-a deranjat absolut deloc. sincer. am lucrat pentru el si el s-a comportat civilizat cu mine da capo al fine. nu ma pot plange. insa, prietene, nu stiu daca te-as mai vota si acum. nu ma mai convingi cu nimic. insa sanatate iti doresc...

Eu pe cine aleg? (1)

Io nu aleg, cre’ ca. Pentru ca Baia Mare este un oras muribund, pentru ca judetul Maramures este un judet aproape muribund. In ultimii ani nu mai e nimic bunicel de lucru in Baia Mare si te miri ca unii rezista pe piata. Practic, Baia Mare traieste dragutzel din banuti care vin de afara si din banutii minerilor pensionari, atatia cati mai sunt ei. Ma gandesc ca exista foarte putine fabrici si uzine, iar acolo salariile sunt de cacat. Bineinteles, la sulime, nu peste tot. Chestiutza asta este la fel in tot judetul. Nu in ultimul rand, Maramuresul este, probabil, judetul cu cele mai proaste drumuri din tara. Si aici exista “fapte”, nu povesti. Cand e cate o campanie electorala apare, tantana, Tunelul pe sub Gutai. Alt mare cacat care nu va fi facut ever never. De 20 de ani se tot face. Zoicas, domnu deputat, spune ca a realizat un lucru demential pentru baimareni. Acestia vor iesi cu doi ani mai repede la pensie. Corect. Io voi iesi la pensie, teoretic macar, undeva peste 22 de ani, adica in 2034. Asa si? Pai legea vietii e pana in 2020. Ma doare-n basca de legea lui Zoicas. Ma uit la Liviu Titus Pasca. E omul care nu-mi spune absolut nimic si nici nu mi-as spus vreodata nimic. Il tin minte doar ca a plans cand n-a fost ales deputat si n-am inteles de ce (am citit asta). In prima zi, dar chiar in prima zi de campanie electorala, a dorit sa fie prieten cu mine pe facebook. De ce nu si pana acum? Bineinteles ca nu ma intereseaza. Ma enerveaza la culme cei care ai plecat dintr-un partid in altul. Dar recunosc ca USL s-a descurcat minunat. Si incerc sa ma prind de ce a trecut atat de multa lume de la PDL la ei. Simplu ca-n Strimbu-Baiut: daca sesizati, cei care traiesc, care nu sunt in puscarie sau cei groaznic indezirabili care sunt in USL si care sunt deputati sau senatori, candideaza si acum. Adica, pedelistul marlan, dupa ce a plecat de la guvernare, dupa ce a simtit ca ia spituri in cur de la electorat, ce-a zis? Ma tirez la USL, ca ma lasa astia sa candidez pentru ei. Ce mare lucru sa ridic mana pentru ce vor ei acum? Si au votat jos cu MRU, jos cu Base, referendumuri, din astea.

Drumul oaselor se poate filma de acum si la Bizusa

Cine nu cunoaste localitatea Bizusa? Multa lume, evident. Si mult mai multa lume n-o s-o mai cunoasca la cum arata acum. Bizusa, este langa Ileanda, la 11-12 km de popasul Mesteacan, la 49 de km de Baia Mare si la mii de ani lumina de civilizatie. Nu vorbesc aici de casele oamenilor, ci de ceea ce a fost candva Bizusa pentru oamenii in etate, cu halta si “gara” unde opreau trenurile (sparta toata acum, si un boschetar s-ar simti jignit sa stea acolo), cu restaurantul de la marginea drumului (da, ala roz, mov, ce dracu’ de culoare e - inchis acum), cu Baile (deschise inca si, se pare, inca OK), cu izvoarele de apa cu sulf (amenajare de doi bani si paragina peste tot). Acolo am avut bunici si am avut niste imagini formidabile... Asa dezamagire n-am mai trait de mult insa. Incredibil cat de gogomani sunt oamenii... Am fost cu bitza. Ia sa ghiciti cu cine? Haha, evident, cu Arashiro si cu Nicki Sorensen. Sunt foarte curios sa vad care dintre ei crede ca e Nicki si care Arashiro. Misterul poate fi dezlegat foarte usor si nici nu costa mult (exact acelasi lucru am spus si la ultima postare dupa un drum cu bitza). Am spus ca vreau sa ajuns la Bizusa si la ce vreme a fost azi era si pacat sa nu mergem pana acolo (insa, acolo, mi-am dat seama ca am schimbat nefavorabil imaginile superbe pe care le aveam in memorie). Sambata de la 10.00. Nu, de la 11.00, ca unul nu poate. Nici la 11.00 nu poate, ca are pana, ca are nu stiu ce, ca nu merge altceva, ca tralala. 11.27 plecam. Mergem tare, desi nu trebuie sa recuperam. Ma irita ritmul pentru ca iar n-am nici o placere sa merg atatia km. Nu ai cu cine schimba o vorba, nu te poti uita la nimic, numai hamalit la bitza. Uai, Arashiro, Sorensen? Sambata, aproximativ, este singura mea zi libera... Vreau sa ma simt bine. Oprim la benzinarie, ca nu-i umflata roata. Oprim in Somcuta Mare in centru ca nu-i bun schimbatorul (aici opream oricum). Ajungem la Mesteacan si amanam placinta pentru intoarcere, in cazul in care nu mancam la Bizusa. Urcam si coboram dealul si ajungem candva la Bizusa. Jalnic si hai inapoi cu foamea in gat. Nu mi-a placut ce am vazut, iar cei doi o zbunghesc inca din Bizusa. N-am nici un chef de nimic. Ma duc incet, ma opresc pe drum, fac niste poze si urc intr-una. Sunt destui km de urcat. Oprim la Mesteacan si mancam. Ne mai si schimbam de haine ude. Promit de doua ori in scurt timp ca nu mai merg cu cei doi niciodata. Daca mai vine si altcineva, e OK. Apoi imi spune ca nu mergem tare de la iesirea din Somcuta, ca unul nu poate, ca schimbatorul. Eeee, nu poate... Da cand nu poate EU, nu-i bai. Te asteptam la popas... Mno, fain ii? Intelegi? Vei intelege... Merg tare la iesire din Somcuta, vreau sa vad daca pot duce MB-ul meu la peste 50 km/h. Da, pot, 50.2 si behai, nu respir. Nu pe coborare, acolo merge. Pe plat, pe drum excelent. Ajung si in Lapusel si “dulcele” ma face varza. Obligatoriu trebuie sa beau apa. Beau. La intrarea in Baia Mare se lucreaza. De mult. Nu foarte repede sau poate ca da. Nu stiu. Ajung acasa si Garmin spune ca ne lipsesc 200 de metri dintr-o suta de km. Se poate? Nu, facem o tura de bloc si lucrurile se rezolva. Vad cu ochii mei si dispar acasa. Culmea, la fel ca si la ultima postare dupa o tura cu bitza, am mancat sarmale.

Ce vor barbatii?

Dupa cum ne zice Nivea, ceva Invisible for black and white. O singura pereche de tzatze si pariez ca nimeni nu mai baga de seama niciun tub care nu-ti face cu galben tricoul alb sau nu-ti face au alb tricoul negru. Tricoul cu nuplecabilitate, pe care-l cumperi conditionat cu semintele nutline, pe care le cumperi cu 25% in cantitate mai mare. Evident, mai mare cu 25% decat vechea cantitate, care era numai cu 10% mai mare decat cantitatea care nu era cu nimic mai mare sau mai mica. Ce vor barbatii de la cine? De la Nivea? De la Q&Q? De la Ciuriburi? De la o femeie... Ba, nefericitule, de la femeie nu vei sti niciodata ce vrei... Daca iti da ceva, pupa-te pe tibie si zi multumesc. Incapabilule, nu ajungi la tibie? Du-te la sala. Baga si tu ceva mobilitate. Cum sa cante Shakira cu Pitbull? Asta e ca si cum Pique ar juca fotbal in aceeasi echipa cu Trtovac de la Gaz Metan Medias sau cum m-ai trimite pe mine sa lucrez la A Bola sau O Jogo in Portugalia. Si totusi, exista Get It Started! Nastere usoara, Sakirutza! Vrei o mascara din gama schendalaiz? Bate-ti-o de cur, ca habar n-ai, mestere, ce e aia. Du-te la supermagazinul de cucoane si cere asa ceva... Cand o sa ajungi la magazin o sa vezi ca de fapt e vorba de o camaruta si o sa te miri la greu de ce-ti sta cucoana acolo mii de ani. Trebuie sa ma linistesc. Eu stiu ce vor barbatii, dar nu ma intereseaza. Mai degraba stiu ce vreau eu. Si nu e musai cu heizalnat.

Ziua in care m-am simtit jefuit

Crosul Castanelor. Competitie la care particip a doua oara. Lume destul de multa, se da startul la 12.00. Ma inscriu, platesc 5 lei, primesc numar si ace de siguranta, pe care trebuie sa le restitui. Asa scrie, asa fac. Merg sa ma incalzesc. Dau in clocot si startul nu vine. Apar niste sportivi veterani, apar si copii si ma intreb de ce-am venit la 11.30. E trecut si de 12.30 si tot nu s-a dat startul. Abia pe la 13.00. Asta este. Alerg 5.000 m sau cel putin asa se spune. Ajuns si stau la festivitatea de premiere, fac niste poze, aplaud putin si nu sunt carcotas, chiar daca m-am incalzit de trei ori. Astept sa implinesc 60-70 de ani, sa fim doar 2-3 la categorie si sa urc si eu pe podium:) Cateva minute in multime. Orice fel de miros, mii de oameni, enorma evaziune fiscala, scumpete, pisat oriunde si pe orice, muzica buna si muzica de doi bani, copii entuziasti si copilite imbracate ca dracu’, domnite elegante si prunci rezonabili, absolut toti cersetorii din Baia Mare si din imprejurimi (plus orasele apropiate). Zona salii sporturilor. Canta unii, nu canta altii. Nu ma impresioneaza. Vad un mosuc, chiar in sensul giratoriu, care sufla nimic intr-o muzicuta. Absolut nimic coerent, pentru ca am ascultat 15 secunde. Usor jegos, fata de consumator, amarat cat cuprinde, deprimant chiar, sufla in muzicuta in speranta ca-i va da cineva ceva. Sigur are si el povestea lui. Ma satur rapid si prefer sa plec. Vreau sa-mi cumpar ceva, sa stiu ca am fost si eu acolo. Vad perinite cu zodii, ceasuri cu chipul tau daca vrei, baloane in toate formele, must, vin, apa, suc, bere, tricouri cu te miri ce inscriptionat, colaci secuiesti (face acum toata lumea), clatite gigant, lantiosoare si amulete, toate kitsch-urile din lume si inca vreo doua in plus. Vreau sa-mi iau o pila de unghii, dar ma las pagubas. Apoi, aleg sa-mi cumpar o ciocolata de casa si-i dau omului 3 lei. Imi spune ca e 5 lei. Ii mai dau 2 lei si-i spun ca la Kaufland costa 1.80 lei (si la non-stop). Du-te, ba... Nicio eticheta pe produs (livrat, totusi, in punga, zona curata), niciun bon la vanzare. Nu se termina sambata. Merg la film cu un prieten si sotia lui. la Gold Plaza, la mall. Ceva cu niste bicicilisti curieri in New York, o poveste cu happy-end, frumusel. Bilet 17 lei, un Cola - zero 9 lei, nu stiu ce bombonele cu visine 11.04 lei. Mi se pare exagerat sa dai atatia bani, dar conditiile sunt bune. Reclame 10 minute, promo-uri (cred ca alea au fost scumpe, filmul costa maxim 5-6 lei). Cam atat, s-a dus mai dus o sambata.

Eu am ramas cu ultimul

Aproape 80 de km, fara vreo 4-500 de metri. Asa zice ghidusia de cautat timpul a lui Dani. A mea zice ceva de genul 80.4, dar nu-i bai. Oricum e destul. Asta inseamna un drum pana in Mara, peste Gutin (chiar, Adi, aici nici nu e nevoie de harta). Un event creat din nou degeaba pentru senzationalii mei prieteni care ma amentina cu venitul. Am dat invitatie la peste 700 de oameni (bineinteles, unele erau aberante) si, la final, ne-am intalnit tot aceiasu trei oameni. Eu, Arashiro si Nicki Sorensen.
Am plecat din Baia Mare pentru ca baia de serviciu era ocupata. Pe la 10.10. Am asteptat civilizat inca 6-7 minute si tot n-a mai venit nimeni. Spuneau pe fb ca vin 5, alti 7 au dat maybe, altii n-au dat nimic. In contrapartida, nici eu nu voi mai da vreo invitatie. Un domn a spus ca vine, apoi s-a sters singur si, frumos, tocmai l-am vazut mergand spre Ferneziu in zona Lukoil. Treaba lui.
Aproape niciodata de cand umblu cu bitza nu m-am plictisit mai bine. Cu exceptia intrarii si a iesirii din oras s-a stabilit si evadarea si evadatii. Arashiro si Sorensen au plecat in fata, iar eu am ramas cu ultimul. Culmea, pe drum, in diverse locatii, ma intalneam cu aceleasi doua persoane. Apoi, am decis sa-mi fac un programel in care sa ma simt cat se poate de bine. Nu n-am fost in Mystique. Doar cu o seara inainte (m-am bagat putin la ghilotina singur si, vorba lui Becali, n-oi fi fotbalist mare in veci. Am facut poze, am trecut si peste mirosul mancarii de la Hanul Pintea, pentru ca aranjamentul era facut pentru Mara.
Am ajuns si in Mara, unde m-am simtit bine. Am mancat, am bagat un Radler sub nas, ba m-am dus si pana la un bar sa-mi iau o cafea. M-am intors fara a avea casca in cap si rau am facut, pentru ca am bagat o marmida in acoperisul unei mese cu bancutze si am scapat cu un drum si de o jumate de cafea. E fain la pastravaria Alex, chiar daca multi spun ca este putin scump. Totusi, e cam plin acolo, asa ca nu sunt multe de comentat.
Drumul de intoarcere a inceput cu vaiete, cu burti pline, cu lipsa de apa, cu lipsa de chef si cu cine stie ce alte lipsuri. Am urcat catinganas, stiind ca urmeaza sa coboram o gramada. Am ajuns iar sus la Hanul Pintea, m-am schimbat (incepea sa nu-mi mai placa de mine), mi-am luat si noile incalzitoare cumparate saptamana trecuta (inutil, erau pest 30 de grade) si am coborat in ritmul meu (aproape ca la urcare:)) Sigur, Arashiro si Nicki si-au vazut de treaba, au continuat evadarea si ne-am mai vazut abia peste vreo 20 km. Sunt foarte curios sa vad care dintre ei crede ca e Nicki si care Arashiro. Misterul poate fi dezlegat foarte usor si nici nu costa mult.
Am ajuns acasa si nu tare am chef sa scriu, pentru ca am de lucru. Am mancat sarmale, ma uit la rugby si ma gandesc de ce zboara fluturii... Nu cred ca fac reclama la Adidas.

Bomboane neserioase de ciclism

Au citit unii ceea ce au scris altii si, uite asa, aproape fiecare dintre noi, stim ca Lance Armstrong s-a dopat. Omul asta a avut cancer la testicule, a scapat de grija, apoi a mai avut-o de frienda si pe Sheryl Crow, a participat la Turul Frantei si a câstigat de sapte ori. Totul s-a intâmplat intre 1999 si 2005, de sapte ori consecutiv. Acum, titlurile acestea urmeaza sa fie anulate, ca o bogat omul in el bomboane cu epo si sânge din conserva.
In 2006 n-a mai câstigat Lance, ca nici n-a mai fost, dar a câstigat Floyd Landis. Altul care s-a dopat pâna in strafunduri. El a fost dovedit, a recunoscut si victoria s-a dus la spaniolul Oscar Pereiro Sio. Si asta a fost gasit aiurea. Apoi, in 2010, a câstigat Contador pe teren si in laboratoare, iar victoria i-a fost data lui Andy Schleck. Fratele lui Franck, ala care o fost prins anul asta cu bomboane.
Acum vin lucruri si mai faine. Trei dintre titlurile cucerite de Armstrong, in 2000, 2001 si 2003, ar trebui sa-i revina germanului Jan Ullrich, insa si acesta a fost suspendat pentru dopaj, in cadrul afacerii Puerto, si a pierdut locul 3 la editia din 2005. Un alt german, Andreas Kloden, ar putea pretinde victoria la editia din 2004, când a terminat pe locul doi după Armstrong. Insa si Kloden a fost acuzat de dopaj in 2009, de experti insarcinati de Universitatea din Freiburg sa ancheteze activitatea a doi dintre medicii care lucrau pentru echipa T-Mobile in 2006.
In concluzie, lasa-le asa cum sunt acum, ca toti au bagat in ei cum umple americanul curcanul de Thanksgiving Day. Daca nu, dati-i victoria unuia de pe locul 39, curat ca lacrima si abandonat dupa primii 5 km la prolog.

Stiu eu drumul... sau nu

Sâmbata te duci, faci, dregi, bei, manânci, cazi, biciclesti sau dormi. Asta cu dormitul o stie si o poate face oricine. Asadar, suni din buna dimineata sa auzi care-i treaba si o auzi. La 10.00 la Ambient, ca te asteapta Adi, Fred si Felix. Baga, ba... Traseu lung zice Adi, conform principiului: „Universul este mult mai mare si mai nemarginit decât ni-l imaginam, dar mult mai mare si mai nemarginit decât ni-l putem imagina”.
Plecam frumusel, cu zâmbet pe buze si intr-un ritm bunicel spre habar n-am ce, dar Adi are harta. Pâna la urma aflu si eu ca se doreste un ocol cu bitza al Crestei Cocosului. Si bagam materiale pâna la bifurcatie Mogosa / Gutin, apoi bagam alt gen de materiale, dar tot cu gamba, pe drumul spre Explotarea Miniera Suior (fosta, ca acum era doar un ins acolo care isi repara ceva la o masina si un câine pe care-l durea in basca de omul care-si repara ceva la masina. Urcarea nu este deloc usurica, dar nici de crapat nu e. Notiunea de asfalt incepe sa dispara incetul cu incetul, iar dupa EM Suior chiar poti deveni nostalgic.
Cum ajungi la EM Suior esti baiat istet, treci prin curtea nimicul care exista acolo, apoi o iei in partea stânga unde este un drum pavat. Si pavatul tine ceva vreme. Sunt inca in carti desi jur ca nu-mi place si-mi spun ca n-am ce cauta acolo (fan asfalt). Daca m-am bagat, mucles... Dispare pavajul, apare bolovanul, pietroiul, praful, iarba, pedala in gamba si pedala in tibie sau peroneu, pofta de o sudalma, plimbarea cu bitza in cârca si niste locuri frumoase. Ajungem in Poiana Boului. Sunt convins ca numele acestei poiene vine de la unul care n-a avut ce face si a urcat pâna acolo, iar când a ajuns sus a spus ca numai un bou ca el putea face asta si a dat numele locului. Exista insa un izvor. Bagam un corn (eu) si-o ciocolatica (nu-i ce gândesti tu), umplem bidonul si Felix spune s-o luam la stânga, in timp ce Adi are harta si zice s-o luam la dreapta. O luam la dreapta. Fara nicio gluma, din Tautii de Sus pâna la Poiana Boului am tot urcat.
Am ajuns si la Creasta Cocosului, unde am vazut niscaiva cetateni, unul cu masina, ceva ciurigai care se jucau si tocmai când am trecut pe acolo erau chemati la mâncare. Ne ducem mai departe si stim clar ca vrem sa coborâm in Mara. Localitatea Mara. Si ne ducem, incepem sa coborâm si, la un moment dat, ajungem la Taul Chendroii, unde ne bagam si noi fasolea sa vedem ce e. Ceva cetateni cu aparete foto in zona, iar unul incepe sa ne spuna ca nu e voie cu bitza acolo (chiar le-am lasat la margine, la intrare, pe jos), ca si el are 30 de biciclete, ca incurajeaza mersul pe bitza, ca tralala. Clar, era stapânul inelelor locului. Am facut niste poze, iar un tip ne spune ca pentru a ajunge in Mara trebuie s-o luam inapoi si la stânga. Adica sa urcam. Ne uitam la harta si gasim o modalitate de a o lua inainte si apoi de a o coti la stânga. Bad idea.
Mergem ce mergem si ajungem la un loc marcat cu Taul Morarenilor, locatie care n-avea de-a face cu drumul nostru. O luam la stânga, o luam si in joc, terenul este aproape imposibil si bagam ceva cu bitza in spate. Ajungem la o ramificatie si alegem partea stânga. Adi alege si pleaca val-vârtej. Primii 7 m sunt faini, ceilalti cinci spectaculosi. Pentru noi care eram sus, nu si pentru el care era jos. Dar era chiar jos. Trânta de Liga Campionilor, cu finalizare. Adica si cu fundul in apa si cu bolovanul pe piept. Nu-i de râs si coborâm dupa el. S-a cam lovit. Zabovim putin, tragem niste poze si o luam mai departe pe drumul care habar n-avem unde duce.
Coborâm binisor si ne intâlnim cu o femeie. Undeva la 60 de ani, in cizme de cauciuc, slabuta si posesoare de melitza. O secunda nu a tacut. Ea ne spune ca pe drumul acela ajungem in Breb, nu in Mara (pentru mine chiar nu mai conta, voiam asfalt). Asa ca, ne-am intors din drum, am luat-o când pe bitza când pe lânga dupa doamna si am urcat ceva. La un moment dat, femeia se opreste si spune ca nu mai stie drumul. Sta si se uita, isi reseteaza busola, da restart la computerul de bord si decide ca e perfect sa trecem prin niste tufe. O ia in fata si trage o trânta in fund, fara probleme insa. Luam bitza in spate si ne bagam prin tufe. Fascinant. Nici laptele praf nu-mi mai place. Ma gândesc ca mi-e sete, ca drumul e de cacat, ca pe asfalt ajungeam in Mara de doua ore, ca mai avem de coborât sau de urcat, ca femeia aia nu stie nimic si ca ne vom descurca pâna la urma. Cele mai sarcastice glume acolo au fost facute. Nu pe doamna Mara o cautam, localitatea Mara...
La un moment dat femeia ne spune s-o luam in stanga, dar nu ne mai intereseaza, o luam in jos. Fred zice ca era Baba Cloanta, ca mergem la Casuta de Turta Dulce... Un nene aflat in zona ne spune ca e bine si in joc, iar la apa s-o luam la stânga. Ajungem la apa, un pârâu decent, unde am si baut câte ceva, râzând cu drag imaginându-ne cum mai sus cineva face un pishucu veritabil. Si o luam din loc. Stabilesc ca drumul lung, peste Gutin, e de 40 km, iar drumul scurt, pe la Creasta Cocosului are 42-43 km. Cum “ajungem la ora 14.00 cel târziu in Mara” e vorba lui Adi, la 16.50 a fost realul. In clipa in care am vazut asfalt l-am abandonat pe Bear Grylls si gândurile de supravietuire. Sunt obosit ca mama lui proces verbal si abia astept sa-mi completez toate lipsurile pe terasa de la pastravarie.
Ajungem la pastravarie, plin. Adi ocheste o masa si ne tiram cu bitzele pâna acolo. Ne punem si asteptam. Varianta nu e ok, astfel ca ne mai deplasam sa ne facem noi cumparaturile, cele de la bar. Ni se ia comanda, bagam niste mamaliguta cu jumere si brânza, ciorba de ied, icre cu pitza si mujdei, niscaiva Radler sau alte licori. Stam mâncam, consumam lichidele necesare si vitale, acceptam o oferta vizuala de craci (n-am ce povesti aici) si hotarâm sa plecam.
Adi si Fred se intorc acasa cu masina (Adi s-a lovit), iar eu si Felix o luam cu bitza. Ma doare-n basca de Gutin, mai ales ca suntem pe asfalt. Sunt obosit ca dracu, satul si plin, astfel ca imi trebuie ceva timp sa intru intr-un ritm. In sfârsit ajungem sus la Hanul Pintea, ne schimbam „de oras” (curat) si lasam bitza sa curga. Abia pe la Tautii de Sus trece un domn cu bitza de noi, ne enervam si bagam pe foc sa-l depasim, dupa care nu mai are nicio importanta ce se intâmpla. La 20.55 am fost in casa, iar in scurt timp m-am culcat si cred ca am dormit ca lemnul netaiat.
Si astazi sunt obosit. Dar le-am spus prietenilor mei sa nu uite sa ma anunte, sa ma sune obligatoriu si alta data când merg off-road.

Decat 88 de km

Da’ de cat sa va dau domnu’ Geoana? Decat doua kilograme, vine raspunsul minunatului om in stat. Cum in ce stat? In Statu Palma Barba Cot.

Dupa cum se stia inca de acum cativa ani, sambata a picat fix in 10 august, iar 10 august 2012 a picat fix intr-o zi de sambata. Cum vremea s-a mai racorit, am reluat si activitatea noastra uzuala pentru ziua de sambata, exact aia in care se gasesc oamenii posesori de bitza sa faca niste ture. Nu ca n-au mai facut in ultima vreme, ba unii chiar au si exagerat (dupa placerea mea, atat, nu si dupa a lor).

Uite asa, am organizat un event frumos, cu iesire la mare pe facebook, in care ne-am anuntat intentiile, am ales si un traseu si am asteptat ca macar 5 din cele 56 de invitatii sa fie onorate. Aiurea... Au fost maybe, dar am povestit cu unii si am inteles. Au fost si oameni 100% care au avut motive. Majoritatea nu au raspuns la apel, asa cum ne-am obisnuit.

De-acum inainte, nu mai invitam special si nici nu mai facem trasee pentru nimeni. Cand organizam ceva, o facem “sa ne simtem” noi bine si cine vrea sa vina sa vina. Si uite asa, am ajuns io, Fred, Adi, Felix si Dani sa bagam pe foc.

Am ales initial traseul: Baia Mare - Sacalaseni - Coas - Copalnic - Vad - Surdesti - Baia Sprie - Baia Mare, adica undeva pe la 60 km, cu diverse opriri. Eram intre noi si am decis sa schimbam traseul, in unanimitate. A rezultat: Baia Mare - Grosi - Copalnic - Cernesti - Tg. Lapus - Cernesti - Copalnic - Coas - Sacalaseni - Baia Mare, adica decat 88 km.

Sincer, eu ma simt destul de obosit. Parca il va pe Dani cum scuipa pe problema si apoi baga cu porcul ca are de mers la lucru la noapte... Felix sunt convins ca doarme la ora asta ca pruncu’ langa prunc... Fred isi oblojeste behind-ul si-si face datoria fata de fetita lui, poate chiar dormind alaturi de ea... Adi sunt convins ca a mancat jumatate de porc, a baut 2-3 beri Ursus, s-a odihnit putin si e gata sa iasa din nou in oras sa bage o placinta... Bag de seama ca nimeni nu va mai iesi la nicio placinta, pentru ca fiecare dintre noi este acum ca o placinta... Aproape pariez! Nu e chiar subtirel sa te duci 88 km de bitza si nu obligatoriu pe plat.

Cât de tare ne enervam? Coborâm sub locul 20?

Oamenii (nu cred ca doar românii) reactioneaza rapid si extrem de negativ la un insucces. Cel mai adesea cu duritate, una care nu le este caracteristica, dar pentru ca nu se pot exprima cum trebuie, ajung sa vulgarizeze. Momentul critic odata trecut, lucrurile se incalzesc si in zona inimii preopinentului si virulenta dispare.
Jocurile Olimpice de la Londra au adus multa bucurie si multa dezamagire in acelasi timp. Intre aurul lui Alin Moldoveanu si insuccesul total de la canotaj, intre cele doua medalii ale halterofililor si esecul net din sferturile de la sabie fete echipe, intre bronzul echipei de fete de la gimnastica si abandonurile sau DNF-urile putin onorante, au fost si s-au spus un milion de vorbe. Cele mai multe destul de murdare... vezi site-urile ziarelor din sport din România.
Eu sunt extrem de dezamagit de fetele de la sabie. La individual nu s-au descurcat deloc, iar la echipe au pierdut in primul tur. Si vorbim de trei fete care sunt clasate in primele 7 din lume. Zero medalii... Mie mi se pare o contraperformanta mai mare decât cea inregistrata la canotaj.
Mai vad inca niste lucruri... Aici trebuie sa ne axam si sa asiguram conditii. La atletism nu avem nicio sansa sa luam acum medalii in afara probelor tehnice, gen ciocan, greutate, garduri, disc... Aici trebuie sa pregatim sportivi. La viteza suntem departe, la fond si semifond ne bat africanii (ei bat tot). La sporturile pe apa trebuie sa ne bagam, la haltere, la scrima, la tir... Dar trebuie sa ai un poligon senzational, o pista adevarata, nu sa vâslesti printre cretini cu sky-jet si pe lânga pontoanele cu barcute ale minunatilor de pe Snagov.
Ma uit la clasamentul pe medalii. Avem acum 7 medalii, eu zic ca e posibil sa fie 10. Adica mai multe cu doua decât la Beijing. Dar nu de aceeasi stralucire. Ar trebui sa scoatem ceva la gimnastica, poate la kaiac-canoe si eventual o surpriza de undeva. Dar nu prea mai avem de unde surprize. Ideea este ca vom cadea sub locul 20 in lume, ceea ce chiar nu s-a mai intâmplat de mult.

Beijing 2008 - 4-1-3
Atena 2004 - 8-5-6
Sydney 2000 - 11-6-9
Atlanta 1996 - 4-7-9
Barcelona 1992 - 4-6-8
Seul 1988 - 7-11-6
Los Angeles 1984 - 20-16-17
Moscova 1980 - 6-6-13
Montreal 1976 - 4-9-14
Munchen 1972 - 3-6-7
Ciudad de Mexico 1968 - 4-6-5
Tokyo 1964 - 2-4-6
Roma 1960 - 3-1-6
Melbourne 1956 - 5-3-5
Helsinki 1952 - 1-1-2

Ne prostim pe an ce trece sau pe an ce vine?

Inainte de toate trebuie sa spun ca eu mi-am luat bacalaureatul in 1987, când am terminat si liceul. Camerele de supraveghere din clase nici nu se comparau cu cele de acum, fiind mult mai violente daca te prindeau copiind. Pâna sa te dea afara din examen, ti-o luai preventiv, apoi urla la tine si daca insistai te dadea afara.
Ma tot uit acum si nu-mi dau seama ce se intâmpla: ne prostim pe an ce trece sau pe an ce vine? Cine-mi raspunde?