Eu am ramas cu ultimul

Aproape 80 de km, fara vreo 4-500 de metri. Asa zice ghidusia de cautat timpul a lui Dani. A mea zice ceva de genul 80.4, dar nu-i bai. Oricum e destul. Asta inseamna un drum pana in Mara, peste Gutin (chiar, Adi, aici nici nu e nevoie de harta). Un event creat din nou degeaba pentru senzationalii mei prieteni care ma amentina cu venitul. Am dat invitatie la peste 700 de oameni (bineinteles, unele erau aberante) si, la final, ne-am intalnit tot aceiasu trei oameni. Eu, Arashiro si Nicki Sorensen.
Am plecat din Baia Mare pentru ca baia de serviciu era ocupata. Pe la 10.10. Am asteptat civilizat inca 6-7 minute si tot n-a mai venit nimeni. Spuneau pe fb ca vin 5, alti 7 au dat maybe, altii n-au dat nimic. In contrapartida, nici eu nu voi mai da vreo invitatie. Un domn a spus ca vine, apoi s-a sters singur si, frumos, tocmai l-am vazut mergand spre Ferneziu in zona Lukoil. Treaba lui.
Aproape niciodata de cand umblu cu bitza nu m-am plictisit mai bine. Cu exceptia intrarii si a iesirii din oras s-a stabilit si evadarea si evadatii. Arashiro si Sorensen au plecat in fata, iar eu am ramas cu ultimul. Culmea, pe drum, in diverse locatii, ma intalneam cu aceleasi doua persoane. Apoi, am decis sa-mi fac un programel in care sa ma simt cat se poate de bine. Nu n-am fost in Mystique. Doar cu o seara inainte (m-am bagat putin la ghilotina singur si, vorba lui Becali, n-oi fi fotbalist mare in veci. Am facut poze, am trecut si peste mirosul mancarii de la Hanul Pintea, pentru ca aranjamentul era facut pentru Mara.
Am ajuns si in Mara, unde m-am simtit bine. Am mancat, am bagat un Radler sub nas, ba m-am dus si pana la un bar sa-mi iau o cafea. M-am intors fara a avea casca in cap si rau am facut, pentru ca am bagat o marmida in acoperisul unei mese cu bancutze si am scapat cu un drum si de o jumate de cafea. E fain la pastravaria Alex, chiar daca multi spun ca este putin scump. Totusi, e cam plin acolo, asa ca nu sunt multe de comentat.
Drumul de intoarcere a inceput cu vaiete, cu burti pline, cu lipsa de apa, cu lipsa de chef si cu cine stie ce alte lipsuri. Am urcat catinganas, stiind ca urmeaza sa coboram o gramada. Am ajuns iar sus la Hanul Pintea, m-am schimbat (incepea sa nu-mi mai placa de mine), mi-am luat si noile incalzitoare cumparate saptamana trecuta (inutil, erau pest 30 de grade) si am coborat in ritmul meu (aproape ca la urcare:)) Sigur, Arashiro si Nicki si-au vazut de treaba, au continuat evadarea si ne-am mai vazut abia peste vreo 20 km. Sunt foarte curios sa vad care dintre ei crede ca e Nicki si care Arashiro. Misterul poate fi dezlegat foarte usor si nici nu costa mult.
Am ajuns acasa si nu tare am chef sa scriu, pentru ca am de lucru. Am mancat sarmale, ma uit la rugby si ma gandesc de ce zboara fluturii... Nu cred ca fac reclama la Adidas.