Raducu, nu m-ai interesat niciodata; abia acum când pleci imi placi

Prietenii mei sau cei care stiu câte ceva despre mine, cunosc ca antrenorul Radu Voina nu mi-e deloc la inima. Si nici la alta parte a corpului, pentru ca, dupa cum se vede, n-am injurat inca. Omul acesta mi-a distrus toata increderea ca mai putem avea si noi o grupare competitiva. In conditiile in care România nu este vreo Sughibughi de echipa in Europa si in lume. Nationala noastra este cam praf si nu ma mira ca Oltchim a inceput sa-si ia jucatoare din strainatate. Barbosa, Leynaud, Silvia Navarro si Pineau nu sunt românce niciuna.
Voina a incheiat un ciclu. Maestrul Voina va parasi, sper, nationala de fete. Ca sta la Oltchim nu ma intereseaza. Treaba lui si a celor care-l vor tine. Cine are bani va lua niste fete de la Oltchim, alea care vor fi date afara. Si daca ia Clujul doua-trei fete, ceva imi spune mie ca Liga Nationala nu va mai fi chiar asa de sigur in mâna Oltchimului.
Iar o sa ne plangem la nesfârsit ca „cerul si pamântul” s-au unit impotriva noastra, ca rugile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie nu au fost rugi ci invataturi, ca Ego Zenovius votum posui (eu, Zenovie am pus acest dar - pentru cei care nu-si aduc aminte sau pentru cei care nu-si pot aduce aminte pentru ca n-au stiut niciodata) si ca sala sporturilor din Sighisoara se cheama Radu Voina dintr-o simpla intâmplare... România, singura tara cu legende vii, singura tara unde o arena de sport poarta numele unui individ in viata; macar daca sala din Sighisoara s-ar chema Vuie Moina!

Grecu’i frate cu romanu’

Ei sunt 10 milioane, noi 20. Cu aproximatie. Si unii si altii suntem mai multi, asta-i clar. Multi greci locuiesc aiurea in lume, multi romani fac acelasi lucru.
Religia lor este majoritar ortodoxa, noi cam la fel. Ei au un miliard de biserici, noi ne batem sa-i ajungem. Baiul e ca grecii au construit biserici in mii de ani, noi construim tot atatea in 15. Iar ale noastre sunt infinit mai mari (inalte, late, lungi) decat ale lor. Cu mult... Am vazut clopote o gramada, dar nu le-am auzit. Si nici n-am vazut vreo boxa montata prin zona. Aici ii batem de nici laptele praf nu le mai place.
Nu tare le place sa munceasca decat ceea ce vor ei. Nici noua nu ne prea place. Cel care are un butic nu continua deloc investitia, angajeaza pe cineva pe care-l pate plati prost si se va plange mereu ca n-are bani. Identic cu ceea ce vad eu in Romania. Ei angajeaza romani pe care-i platesc prost, la fel fac si romanii cu romanii in Romania.
Au vazut un monument al prostiei in Creta, aici vad zeci de monumente. Ei au construit un lac de acumulare (cca 60%), unde au bagat bani pe criterii politice, dupa care a venit criza si n-au mai fost fonduri. Intre timp, specialistii spun tare si raspicat ca nu e nevoie de niciun lac de acumulare. Banii insa s-au papat si e vorba de miliarde. Eu stiu ca langa Baia Mare este Barajul Runcu... si mai sunt atatea ineptii...
Le place distractie, deci si aici bifam la greu cu mainile impreunate. Desi, dragii mosului, unde nu-i musai sa lucrezi, e musai sa te distrezi.
Istoria Greciei este plina, arhiplina de tradari, dar si de glorie. Minoicii si miceenii nu sunt din Faurei si ei au plusat vartos la civilizatia europeana. Au fost cuceriti de o gramada de ori, au platit tribut, au avut monarh, dictatura militara, au presedinte. La fel ca si aici, doar ca noi nu tare am contribuit la civilizatia europeana. O facem insa acum cu tot felul de cetateni care lasa numai bucurie in urma lor. Bucuria lor.
Exista insa si multe diferente. Exact alea care fac diferenta. Ei se bazeaza pe mitologie si scot o gramada de bani cu asta, noi avem Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru si nu le-am citit nici pe alea. Am vazut pestera in care s-a nascut Zeus si, zau, Pestera Ursilor este de 50 de ori mai faina. Dar nu stim cum sa o facem de vizitat. Eu au mare, munte, campie, lacuri, tot ce avem si noi, ba zic eu ca suntem peste. Da, dar cretanul se comporta frumos, drumurile in Grecia sunt brici, ai tot felul de facilitati si nimeni n-o sa-ti scuipe in ciorba, mai ales ca ei nu fac ciorba. Noi avem un brand international, Dracula, si putem sa-l batem la cur, ca nu facem nimic cu el.
Iar daca nu facem nimic cu el, nu facem nimic nici cu noi. Poate vom mai face cate-o biserica sa fim si noi ca Santorienii: adica locul unde sunt mai multe biserici decat case, unde este mai mult vin decat apa si unde sunt mai multi magari decat barbati. Pariez ca si la noi vor fi mai multi magari decat barbati?

Mândra Creta si domnul Santorini (ultima parte, ca nu vreau sa plictisesc)

Sunt din nou in Creta, de aceasta data la Gouves si mergem spre Astir Beach Hotel, un stabiliment de patru stele. Cunosc hotelul de pe internet si e asa cum era prezentat. Singurul impediment era legat de wireless, care exista dar trebuia platit. Atât. Si orice alta conexiune la net. Imi iau in primire camera, 286, si bine e.
E ziua lui Costi si oradeanul meu se face baiat mare, trece de sfert de secol. Bântuim dupa un club sau ceva asemanator, poate chiar un magazin-doua, si pâna la urma ne alegem cu o plimbare. Este aproape ora 22.00 si gasim un local patronat de niste prunci, trei la numar, care ne invita sa la ascultam hausu’ si tehhno’ul... Nu comentez ca-s in minoritate si ma bag in zona. Suntem aproape toti, dar Daniel suna adunarea, merge chiar pâna la hotel si ajungem toti in zona.
Baietasii sunt super-happy ca poposim la ei. Din ce batea vântul in barul lor (destul de frumos), dintr-o data s-a umplut. Si aveau sa mai vina si altii, ba chiar si o surpriza. Intram, cerem bere, iar eu imi iau chiar doua, un Amsteel si o Corona, adica fix 6 Euro. Costi pluseaza cu un raki cu miere de albine. Consumam si-i uram una alta. Mai ales alta. Nu stiu daca e fericit, cert este ca aranjeaza un târg de raki (adica un fel de palinca din sud, pe la 20-25 de grade, deci nici macar la temperatura corpului uman) pe bani mai putini cu pruncii, târg la care se inscrie si Alin. Io cu Alin stam si bagam niste beri sub nas, in timp ce in local apar niste francezi, apoi greci si inca nu stiu ce natii. Unul dintre francezi se uita gales catre fetele noastre si s-ar baga. In schimb se uita la baietii de 100 kg de lânga, adica eu si Alin, amândoi tunsi scurt... normal, când il ai in fata pe Alistair Overeem si Mike Tyson iti vezi de treaba. Nu stiu care dintre noi era Taisanu...
Vine 12.00 noapte, muzica se opreste si Costi este fericitul posesor al unui La Multi Ani in gura mare din partea celorlalti 20 de noi prieteni ai sai. Zau ca si mie imi place sa cânt. Si cânt frumos, chiar daca se aude nasol. Costi pune muzica, noi dansam, bem bere sau alte cele si ne simtit bine. Barmanul e deja generos, lasa din pret, ba chiar face si cinste. Vorbesc cu Alin sa ne ducem la hotel pe la doua, ca ajunge. Se ocupa insa altii de problema. Mai exact politia. Copilasii n-aveam cine stie ce in regula si le-au inchis local. Din câte am inteles eu ceva evaziune fiscala. La 2 noaptea a venit Politia si le-a inchis localul. Au iesit copiii impreuna cu noi din local. Si n-au fost mascati: a fost un caschetar si un altul lânga. Atât.

Ziua urmatoare urma sa avem liber o vreme, dupa care urma seara cretana. Liberul insemna misunarea dupa cumparaturi pentru acasa, dupa o ultima doza de aerosoli, dupa o ultima baie si o ultima plaja. Ba chiar si un somnuc imbracat pe sezlong, fericit moment pentru a-mi “arde” putin marmida.
Unii mizeaza pe o seara cretana, altii pe o seara cretina. Plecam, Cristina ne spune iar o gramada despre oamenii de aici, impartasim niscaiva idei. Am iar niste glume de autobaza in program, dar ne descurcam. Ajungem intr-un sat cu 30 de oameni. Coborâm din autocar si oamenii ne asteapta cu un pahar de raki si cu niste cartofi si legume. Cretanul nu bea niciodata daca nu si manânca. Si bine face... Popor român, baga la capatâna asta, ca prea vad imbecili muci pe strada. Apoi, vizitam usurel satucul si stam la o cafea o o terasa. Sat de munte, priveliste frumoasa, aproape la apus. O vad pe Iro, o superba fetita de 3 anisori, care era cu mami si cu buni. E modelul meu preferat si fac o multime de poze. Sunt cu noi si cei peste 40 de agenti de turism, despre care am mai vorbit. Majoritatea sunt femei, unele chiar de Champions League (sigur, dupa gusturile mele).
De aici incolo totul este sub imperiul Yamas, adicatelea Noroc. Si aici suntem toti. Intram intr-un spatiu nou, mai larg si dichisit. Un fel de camin cultural la noi la tara. La intrare baietii fac poze cu cretanele, fetele cu cretanii, sau in sistem turneu, fiecare cu fiecare. Ni se aduc vin rosu, vin alb, apa, cartofi, un fel de mici, salata, diverse carnuri si nu mai stiu ce, iar spectacolul este in derulare. Toata lumea face poze, danseaza, aplauda, manânca, danseaza, se mira, face poze, danseaza, bea... Yamasssssssss! Cretanii invita cei 75-80 de oameni de acolo la consum. Ma duc la masa si vine un tip cu o farfurie. O pune pe masa si o sparge. Apoi, vrând sa ia un ciob, imi sparge si paharul. Ceva malefic cu mine?
Acelasi om, câteva minute mai târziu, pune o sticla de vin pe scaun, apoi, un pahar de vin pe gâtul sticlei si urca in echilibru, intr-un picior, pe pahar. Nelutu draga, stai in echilibru ca Nadia, dar nu poti pune un blid pe masa fara sa-l spargi. Un tip cretan arata foarte bine. E mare, puternic si pare foarte calm. Fetele aplauda cu toata palma când baietul se incarca cu un platou de lemn pe care cara peste 50 de farfurii in acelasi timp. Sincer, si pe mine m-a impresionat.
Vin tot felul de dansuri, baietii sunt toti Bruce Lee si Chuck Norris, sar frumos si bine. Fetele, pe ritm (doua la numar). Apoi, un prieten care n-are treaba cu dentistul, ia o masa in gura si danseaza cu ea. Pe masa erau doua pahare de vin pline. Se opreste putin, colegii ii pun alte doua scaune pe masa, el o ia din nou si danseaza cu masa in gura. Mno, asta ma impresioneaza de tot.
Intre timp, afara, apare fotograful initial. Are un panou plin de pozele pe care le facuse când am intrat. 5 euro poza, jumatate de A4. Bine facute. Am si eu una, dar mai am alte 1.700 de poze in aparatul meu, asa ca nu ma intereseaza. De altfel, mie nici n-a vrut sa-mi faca poza. Sincer, sunt peste 100 de poze si ramân necumparate maxim 20. Mai aflu ca o seara cretana costa 40 de euro pe cap de vaca furajata.
Spectacolul nu se termina. Cretanii cheama pe rând fetele la dans, pe scena. Isi aleg ce vor:) De la noi, „cad” Tania si Delia. Bagati, fetelor, ca nu ne uitam la bani! Dansurile este chiar usor lasciv, cretanul se descurca minunat ca ala-i serviciul lui, fetele se straduiesc sa danseze cât mai bine, iar la un moment dat sunt date pe spate (cele cu fusta), spre marea satisfactie a pruncilor de 13-14 ani care stateau in locul potrivit si bine stiut pentru mici vizionari de lenjerie intima.
Cei de la muzica baga rapid un sirtaki de toti bani, elementele dansatoare se curbeaza in doua, unii sunt afara, altii inauntru, dar toata lumea danseaza. Fiecare dupa talent si dupa ce prinde de la specialisti. Mai baga baietii un dans, unde cretanii se asigura ca le iese si lor de o distractie. Asta inseamna niste oameni tinându-se mâna de mâna, dar cu mâna trecuta printre picioare. Destul de incomod de dansat asa, dar foarte util de atins „din greseala” vreun bihaind. Pâna la urma, nu conteaza, lumea chiar se distreaza pe rupte.
Se strâng lucrurile, suntem gata de parasit zona, ziua de 13 mai (La Multi Ani, Costi!) si in ziua urmatoare chiar Creta. Ne luam niste vin de merinde pe autocar, iar acolo spectacolul continua. Daniel cânta frumos (pe bune) si noi dam dupa el. Fiecare ce stie si cum poate. Ne oprit in oras, mai luam niste vin sau beroase si toate lumea merge pe plaja. Ultima seara pe plaja. Alte bancuri, alte povesti si poate chiar regretul ca vorbim de ultima zi. Somn.
Trebuie sa ne trezim dimineata, sa mergem la aeroport si catre casa. Bineinteles, prietenul Costi si prietenul Calin (care au fost punctuali cel putin o data:) nu sunt in autocar. Acesta insa pleaca. Oprim, Daniel fuge dupa ei la hotel, iar apoi toti trei, in pas alergator spre autocar. Ajungem la aeroport si incepe ceck-in-ul. Eu, Trocanii si Mirela avem probleme. Trebuie sa stam pâna la finalul imbarcarii. Ecuatia se rezolva, numai ca mie imi mai gresesc si numele. Vine Cristina si-mi spune: “domnule, dvs chiar aveti ghinion, s-ar putea sa trebuiasca sa mai stati o zi”.... Hahahaha, si care era pâna la urma ghinionul? As mai fi stat inca doua saptamâni...
Sunt calm, stiu ca nu-i problema mea si mai stiu ca se va rezolva. Asa cum s-au rezolvat toate. Christian Tour e firma serioasa. Ajuns si eu la ultimul control, unde grecii ma deposedeaza de doza de spray care avea peste 100ml. Bine fac, e vina mea. Decolam, ni se spun ca avem parte de niste turbulente, apoi aterizam pe Otopeni. Drumul pâna la Cluj il facem din nou cu microbusul, acelasi si asta e tot.

ALLLLLLLoooo, copiiiiiiiii.. sa nu va prind ca-mi copiati textul si mergeti in septembrie cu lecturi pentru vacanta din Creta:))

Sara, seara si santorinienii (partea a IV-a)

Las in urma cu o unda „grasa” de regret stabilimentul Blue Sea din Stalida. Da, nu-mi curg lacrimi, dar stiu ca mi-a placut aici. Prieteni, e ziua mare, e ziua pe care o astept, e ziua in care negociem cu soarele un apus spectacol. Mergem la Santorini, insula aflata la 120 de mile marine. Ajungem in port, 21 de bucati fericite, plus alte bucati fericite din alta zona, ghidusi in pronuntarea sentintelor de vacanta in limba româna. Urcam pe un highspeed colorat in rosu, pe care scrie Vodafone. Mda, aia de pe Orange sau Cosmote platesc dublu, au minute mai putine sau ce? O ora si 40 de minute din Heraklion pâna la Santorini, numai bine de pus geana pe geana, de zis bancuri, de facut poze, sau pur si simplu de stat. Peste 200 de oameni sunt pe vapor si acesta merge foarte rapid. Nu iese nimeni din interior si nici nu cred ca ar fi indicat. 120 de mile marine, adica 1,852 km de inmultit cu 120, 222 de km. Asta in 100 de minute. Nu-i rau. Exact cât as face eu cu masina pe autostrada Baia Mare - Oradea peste 100 de ani. Adica, 2 ani in care mi-as lua carnetul si alti 98 de ani pentru finalizarea autostrazii.
Ajungem in Santorini, ne recuperam bagajele si Sara, ghidul nostru, ne asteapta cu o pancarta pe care scrie Chistian Tour. Uita un „r” afara, dar vorbeste engleza si astia cam uita litera cu pricina dintr-un specific national lingvistic. Tragem niste poze in care, culmea, apar si eu, si o luam spre locul de cazare. Peisajul este incredibil. Realmente urcam un munte destul de mare sa nu-mi incapa tot in cadru. Din nou curbe de nivel, poze nenumarate. Mergem spre Kamaris, loc unde vom zabovi urmatoarele doua zile. Pe autocar ni se spune ca vom fi impartiti in doua grupuri. Unii la un hotel, ceilalti la altul. Ma prind instant, la fel cum o fac si prietenii mei. Stranierii de Cluj ramân la primul stabiliment, ceilalti merg putin mai departe. Apare o usoara stare de nervozitate. Eu, Ade (singura din Cluj care ramâne cu noi), Trocanii, Calin si Costi (Oradea), Alin, Alina si Tania (Bistrita), Copilul (Baia Mare). Adica 11 la 10. Sincer, pe mine ma doare in cursul saptamânii viitoare si pâna la urma starea se transmite tuturor, chiar daca exista mici comentarii.
Nu avem masa de prânz aici si umblam putin prin Kamaris. Slapii mei sunt gata sa-si ia ramas bun de la picioare, dar trebuie sa gasesc un inlocuitor. Merg cu Costi prin enspe magazine si peste tot numai chinezarii (peste tot). Costi are o idee mai buna, sa cumpar ceva superglu, ca ies mai ieftin si mai bine. Pâna la urma, nu cumpar nimic si imi arunc slapii fara nicio unda de regret.
Iesim toti sa dam la gura sa manânca. Stam la o terasa unde serveste un român, care ne mai spune una alta. Io si Costi ne sacrificam la doua beri, iar prietenii nostri isi cumpara habar n-am ce. Ne mai plimbam prin Kamaris, dam si de niste alimentare ce nu-ti curata jeburile, iar apoi revenim la hotel. Piscina si din astea. Apoi, masa de seara, niste plaja si distractie cat cuprinde. Cel putin asa mi s-a parut mie. Ma lovesc de doua ori in cutia de la pat si imi fac urme.
Ni se spune ca mergem la Oia (se citeste Ia) se vedem apusul de soare. Sara ne povesteste o gramada de lucruri, zice chiar si o legenda. Mergem \ntr-un loc foarte frumos, cu biserici faine, trecând printre case. Se spune ca in Santorini sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apa si mai multi magari decât barbati. Cine-a stat sa numere?
Fac o gramada de poze in zona bisericilor, in zona clopotele si pe unde apuc. Panorama este superba, sunt realmente fericit ca ma aflu aici. Revenim la autocar, ne satisfacem nevoie de suc de portocale cu doua beri, mai povestim si o luam spre Oia. Intre timp, Sara ne arata unde este casa unor invidizi pe care-i cheama Brad Pitt si Angelia Jolie, despre care am auzit ca ar vinde bambus sau chestii de genul asta. Sa-si faca o casa si in Turda daca is tari.
Oia este de departe cea mai spectaculoasa si aglomerata locatie in care mi-am infipt picioarele si curiozitate. Gârla asiatici, multe aparate foto, si un loc splendid, pe vârf de munte, nu foarte larg, unde stau oameni ca biscuitii in pachet sa prinda un loc cât mai bun pentru a face poze apusului de soare. Nici sa nu va imaginati ca nu a trebuit sa plecam de acolo inainte cu 20-30 de minute de apus. Vezi, Doamne, pierdem masa. Am facut insa front comun si ne-am tirat cu totii, ajungând sa vedem apusul de la poalele muntelui.
Venim spre Kamaris si se aranjeaza pentru ultima zi in Santorini ceva ATV-uri. Lumea vrea sa mearga la plaja rosie. Eu refuz de aceasta data si bicicleta pentru ca relieful este interesant si cum inca n-am terminat vreun Tur al Frantei, nu ma incumet nici la muntii astia. Se anunta si ploaie... Calin si Costi isi iau ATV-uri, se plimva ceva cu ele, dupa care aflam ca grupul clujean si-a luat masini. Baietii nu renunta la ATV, Daniel are si el tot ATV, in schimb renunta toate cele trei fete, renunta si Trocanii si Alin si Alina, si eu pâna la urma.
Sâmbata dimineata oamenii se duc, noi ramânem in zona. Facem poze pe plaje, cumparam una alta, mai aflam niste unele, mai imbratisam o barmana din Larissa si cam gata. Trec repede orele si vine momentul plecarii. Urmeaza un episod pe care Daniel ne-a rugat sa nu-l povestim si pe care, din respect (nota 2, ba, ziaristule), nu-l povestesc nici eu. Pâna la urma nici nu-i mare grozavie, chiar daca Frumi si Delia au avut culori schimbate la fatza câteva minute bune.
Mergem spre vapor, revenim in Creta. Aceeasi poveste ca la dus, doar ca nu mai am chef sa fac poze. Ajungem din nou in Creta si mergem toti la acelasi hotel. E bine, suntem din nou together si nimeni nu mai comenteaza nimic. E sâmbata seara, iar ultimele zile imi permit sa le scriu, probabil, mâine.

Catre pestera lui Frigus si alte cele (partea a treia)

Marti seara, ca n-am gatat cu ea, am fost la un club, acolo unde am intâlnit si alti români, agenti de turism. Discoteca in toata regula, nu obligatoriu cea mai spectaculoasa, dar fetele (mai ales) s-au distrat bine. Una m-a rugat sa nu-i fac poze ca-i persoana publica, dar n-o cunostea nimeni. Poate oglinda. Toata lumea s-a distrat insa de ochelarii pe care-i cumparasem si cu care au vrut sa-si faca toti poze. Si le-am facut. Inca de la inceput afla despre mine ca sunt bine sanatos, ce va doresc si voua multa fericire. Mno, acuma is gata de plecare. Eu si altii... Nu-i chiar ora fixata, dar iertam intârzierea, macar pentru cugetarile sfântului Calin din seara precedenta. A facut omul o declaratie de dragoste unei colege, incât ma si mir ca nu s-a insurat pâna la ora asta. Dar sa lasam povesteala si sa ne indreptam catre miracolele Cretei. Adonis la volan (doar nu era sa-l cheme Soferis sau Urâtis), Cristina Prelipcean (daca mi-am lustruit bine ochii) pe post de ghid si du-te. Iesim din Stalida si ne indreptam catre munti. Sigur, oriunde ai lua-o, tot in munti ajungi. Sosele brici, dar inguste din cauza reliefului mai putin prietenos. Adonis e mester mare la volan si pe parcursul zilei chiar a primit niscaiva aplauze. Cristina incepe sa ne povesteasca. Si ajunge la marea mândrie a imbecililor din Creta. Ca sunt si din astia. Sunt convins ca nu v-ati asteptat sa vorbesc despre politicieni. Sunt neschimbati, dragilor, in toate zonele. Aici, s-au gândit sa faca un lac de acumulare, un baraj, desi specialistii au sustinut inutilitatea lui. Modalitatea de a mulge de bani cretanul si grecul este identica si in România. Si uite asa avem un baraj inutil, neterminat si o gramada de bani plecati cu sorcova (avem si noi barajul Runcu, lânga Baia Mare). Cristina ne spune despre politica greaca, despre bogatanul Vardinoianis (ala cu Panathinaikos Atena), de mare iubire pe care o poarta cretanii celor bogati mai ales in vreme de criza, când banosii au ales sa-si mute sandramaua prin Maroc sau prin alte zone. Cretanul obisnuit baga crâsma de dimineata, unde gaseste un raki, o tabla, o cafea si un partener de poveste. Ce povestesc? Au ce, ca-i 22% somajul... Cristina ne povesteste si noi ascultam. Unii cu capul pe scaunul din fata, altii cu urechile deschise la maxim, unii doar cu vointa la cote maxime. In drepta vedeti casa lui Ciurburi, muzeul deschis de cinestiecumiizice si unde nu vezi mare lucru. Pe geam, daca ai putere, vezi toate prapastiile posibile si imposibile si te rogi ca Adonis sa fie minim vreun Schumacher. Cam e... la fel si Dimitry, alt om de baza la el in sat si pe covrigul autocarului. Dupa ce urcam munti ca in desene animate, ajungem la locul de unde vom mai avea de urcat cu antricoatele proprii pâna la pestera lui Zeus. Se face apologia sucului de portocale fresh, asa cum numai acolo poti sa-l bei si sa dai 2,5 Euro. Gabi zice ca merit un suc si face cinste. Nu ramân dator la intoarcere si fac eu cinste. Am mai adaugat si un Amsteel pentru gust, spre marea fericire a papilelor gustative din dotare. Urcam spre pestera, destul de mult, dar nu exagerat. Se poate urca si cu magarul daca renunti la 10 Euro. Sunt destui cei care folosesc cel mai utilizat mijloc de transport in comun din zona. Ajungem si la pestera. Legitimatia de presa face macar 4 Euro, adica exact costul biletului de intrare in pestera. Ghidul ne spune sa nu facem poze cu blitzul ca lucram negativ pe stalactite si stalagmite. Acum, sincer, Pestera Ursilor este cu o clasa si un vagon de dormit peste pestera lui Zeus. Numai ca, una e sa-i zici lu’ moflea din Jarmania de Zeus sau alta sa-i zici de nentu urs. Explicatie: Zeus facea parte din prima generatie divina. Era cel mai mic dintre fiii lui Cronos si ai Rheei. Rheea, ca sa-l scape de urgia tatalui sau, care-si inghitea rând pe rând copiii de indata ce se nasteau, l-a ascuns pe Zeus in Creta, unde a fost ingrijit de doua nimfe, Adrasteia si Ida. Acestea il hraneau cu lapte de la capra Amaltheea si cu ambrozie. Curetzii (aparatorii lui Zeus) il protejau pe micul zeu si faceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva sa-l auda Cronos. Mai incolo, Zeus si Cronos, cu aliatii lor si-au umflat pumni si scatoalce in marmida vreo 10 anisori, iar Zeus a primit medalia de aur la final si calificarea in functia de sef peste Olimp. Asa, de restul, dragii mosului, puneti mâna si cititi lecturi obligatorii de vacanta, Alexandru Mitru. Dupa ce am urcat la Zeus acasa, am coborât in pestera. Repet, nu e foarte mare, si e bine amenajata. Frig bine inauntru, iar pe moment m-am gândit sa botez zona drept Pestera lui Frigus. Nu stiu ce calitati o fi având nimfele alea, dar musai caldura in suflet aveau. Am aruncat si un banut in apa, si, evident, mi-am pus in gând o minune. Am comunicat minunea prietenilor si inca astept sa se implineasca: mai am cca 10 zile pâna ar trebui sa ajung in Buenoe Aires. Eu mi-am facut datoria, de aici incolo e treaba lui Zeus. Dar parca vad ca si asta e luat cu politica... Am revenit la locurile frumoase din munti, am cumparat una alta, ne-am mai oprit intr-un sat, am vazut cum se fac oale, ulei de masline, sapun si am ascultat ceea ce ne spunea Cristina. Adonis ne readuce la hotel. Musai sa mâncam ceva. Ne dam intâlnire pe plaja sau la piscina. Il iau pe Costi si mergem sa luam o minge. Ajungem la piscina si marii voleibalisti se intrec: Calin, Costi, Tania, io. Mai vine si Frumi, mai sunt si altii in zona care nu se baga. Jucam apoi mâtza in apa, ne dam la poarta si ne inrosim incheieturile. Mingea e de plastic. Apoi, mergem toti pe plaja, la mare. Acolo e si Daniel, Delia, Dana, Mirela, Ade... intram in apa si iar incercam un volei. Apoi iar matza, câte doi in mijloc. Unii apeleaza la canoe, altii merg cu ski jet. Ies din apa, ma intâlnesc cu Lauren si cu Blanka, isi incarca pozele de pe aparatul meu si e bine tot. Daniel baga ideea: ne luam ATV-uri si mergem la discoteca. Alin si Alina, respectiv Sorin si Lili se duc la plimbare cu ATV-urile lor. Noi mergem la club... Daniel si Frumi merg cu un boogie, Copilul, Ade, Delia, Cata, Katalin, Edi, Calin, Tania, Costi, Dana si Mirela cu ATV. Io, n-am carnet, dar am picioare asa ca inchiriez o bitza. Mihu, Fitze si Stefana nu vin. Nu mai duc aparatul foto cu mine si am mici emotii... voi tine pasul sau nu? Mergem, nu inainte ca Frumi sa-mi incerce bitza. Si-a dat acordul, nu mai sunt probleme. Vrem sa vedem macar o parte din finala Ligii Europa. Si tunde-o, mestere... Bag bine din picioare, dar nu e nimic exagerat. Boogie merge bine, ATV-urile sunt pe felie cu mine. Ne oprim in centru, parcam vehiculele si mergem la club. Pâna la urma ajungem tot acolo unde am fost si cu o seara inainte, doar ca am stat pe terasa. Ne-am uitat la ultimele minute din meci, spre insatisfactia Adelei, care si-ar fi pus capul pe perna instant. Dar si-a revenit cand a urcat din nou pe ATV. O bere, un mojito, un cocktail cu nuca de cocos albastra, doi peri si sase paie, apoi niste cascaturi suplimentare. Ii de mers catre casa. Daniel in frunte si io bag ca eroul. Se filmeaza cred partea a doua din "Eroii nu au vârsta" si io imi rup gleznele sa ma tin dupa boogie. Ajung la un delut si-mi dau seama ca nici cu militia economica nu-l mai prind pe Dani. Baiul e ca bitza n-are far si e trecut de 12 noaptea. Nici nu se poate spune ca Stalida e cea mai luminata localitate din lume. Prefer sa astept ATV-urile din spate, macar sa am si eu lumina. Trec pe lânga mine, io incerc sa le ajung. In spate ramâne Delia si Cata, iar eu ma ingrijorez ca nu le vad. Dau inapoi, si tot nu le vad. Apoi, le vad trecând pe lânga mine, cu Daniel in fata lor. Execut doua injuraturi neaose cu aspect strict personal si valea dupa ei. Chiar ma enervez, pentru ca nu-mi plac glumele in teritoriu strain si mai ales noaptea. Fetele aveau probleme cu ATV-ul si erau si la prima experienta de gen. Apoi, dupa ce ajung la hotel si-s apa tot, primesc si misiunea tactica sa gasesc cetatenii ajunsi deja si sa-i aduc pe plaja. Tot io. Singurul care n-avea motor sub cur. Wrong... ma duc in camera sa ma spal si cam gata. Imi las bitza la intrarea in hotel, o leg de un ATV si las cheia in lant:) Mare afacere. Am mizat pe bunul simt al celor care fura, sa nu se uite la o bitza. E destul de târziu. Unii mai merg pe plaja, altii se plimba sa-si consume benzina din ATV (doar n-au dat 1,9 Euro degeaba pe un litru), altii se culca. Dimineata urma sa ne trezim devreme si sa plecam cu vaporul spre Santorini.

Mandra Creta si Domnul Santorini (partea a doua)

E luni seara, destul de tarziu, dupa dans, dupa masa, dupa o sticluta de apa... asta pentru ca prietenii cretani sunt de treaba si te primesc in camera cu niste fructe, sticle de apa si chiar o sticla de vin. Sigur, nu-i vinul regelui, dar e bun pentru muritorii veniti in premiera in casa lui Zeus. Si uite asa, ajung la prima seara pe pamant cretan. Am decis insa ca e mai bine in pat decat pe pamant, asa ca am zabovit in camera cu numarul 381, imediat langa receptie, dupa ce am cautat-o pe oriunde numai acolo nu. Camera lata, spatioasa, cu televizor (oare ce rost au aparatele astea in concediu?). Nu am gasit telecomanda si nici nu m-am consumat prea mult. Decid sa nu intreb nimic la receptia hotelului. Din pacate, aceasta este problema romanului, mai ales ca oamenii sunt acolo sa te ajute. Ti se pare ca nu esti suficient de amabil sau ca vei cere prea multe, in conditiile in care tu esti clientul... Iar cretanii, cu mana pe inima (si fara operatie pe cord deschis), chiar stiu sa se faca amabili. Vine dimineata. Marti dimineata. Se spune ca sunt trei ceasuri rele. Ma doare-n paispe. Le-am dormit pe alea. Ies putin la vizionare de locatie, inainte de masa. Trazneste de fain ce e... Ma uit in zona si imi dau seama ca stau in aceeasi locatie cu bunul Dumnezeu. Nu i-am gasit bungalow-ul, nici nu l-am cautat, dar chiar n-are unde sa fie in alta parte. Lamai, portocali, alei curate si aranjate, matematica si geometrie, flori, gaze, piscina, restaurant, bar, tot ce vrei. Resort de cinci stele, Blue Sea Hotel din Stalida (localitate aflata la cca 20 km de Heraklion, seriful locativ al Cretei). Merg la masa cu gandul ca totul mi se cuvine, ca marea aflata la 10 m de restaurant nu-mi va ostoi gustul de sarat, ca “palmerul” (vorba lui Papaiani din Nea Marin Miliardar) este creat si pentru a ma simti eu bine. Eu si noii mei prieteni. Pe care nu-i cunosc si pe care n-o sa-i cunosc bine, dar cu care incep sa ma simt bine. Trece masa de dimineata si ne dam adunarea la piscina, un act grav in fata marii pe care o tot invocam. Si ce daca? Apar fetele, Lauren si Blanka, apar si baietii din seara precedenta, cu dansul, ca vor ei sa nu distreze. Daniel angajeaza privitorii de busturi si privitoarele de patratele abdominale, adica tocmai noii mei prieteni (faza in care le studiam in grup, intre noi:)) la o iesire cu masinile. Inchiriate, evident. Poti inchiria masini, bike-uri, atv-uri, boogy-uri, tot felul. Cred ca-ti poti inchiria si propriile sandale daca vrei, mai ales daca ai si permis de conducere. Insist sa cred ca nu voi merge nicaieri, satul de drumul de cealalta zi. Chiar asa se si intampla. Intram in bazin si facem exercitii alaturi de animatori. Usor distractiv, inviorarea perfecta. Vine Daniel, omul cu initiativa... Prieteni, trebuie sa-i multumim omului asta de o suta de ori. Fara el, veneam mai bronzati si cam atat... In plus, omul e amabil si se vede ca stie lucra cu cetateanul (e bine, Daniel, mergem undeva si la anul?) Ei bine, Daniel rezolva cazul si Christian Tour dispare cu masinile prin Stalida, in timp ce Grumaz face tour-uri prin piscina. Si le face sistematic si fara sens, ba chiar usor plictisit si iritat. Chiar au plecat toti? Da, aproape toti... Incerc sa-mi consum energia binisor, mai ales ca oamenii mei nu vin nici la pranz. Nu intru in panica, pentru ca in rai nu intra nimeni in panica. Bag o ora de somn, neintors, precum pruncul dupa ce-si oboseste parintii, apoi imi iau aparatul foto si plec la piscina. Unde altundeva? Beau o bere, stau linistit si le vad pe Lauren si pe Blanka. Atac la poloneza prin invaluire, cu ajutorul parasolarului de la aparatul foto. Am un Nikon, am si un obiectiv bunicel, dar cand pui parasolarul este chiar eficient, chiar crede lumea ca te pricepi:) Ma cheama fetele in apa la baschet. Se rade bine de tot in jurul meu, ma bucur, prind viata si ma consum. Nu ma consum de tot si ceea ce urmeaza pana la finalul zilei aproape ca nu are absolut nicio relevanta pentru cititor. Pentru mine, da, si, marturisesc, mi s-a facut putin dor de ea. Atat. Seara stam cu totii la barul de langa restaurant, dupa care hotaram sa ne cunoastem mai bine si ne asezam pe niste sezlonguri si povestim. Ne si jucam, bagam si un vin de control, altii isi consuma si aerul din plamani cu niste tigari. Bag o gluma de autobaza si sunt catalogat vulgar, dar n-am ce face dragii mei, sunt crescut pe stadioane si in sali de sport. Sigur nu de la Plesu am invatat mersul pe bitza si nici de la Patapievici jocul de baschet in apa. L-am vizionat si pe Cioran intre coperti, mi-a povestit lumea si de Tutea si cu Petre al meu o sa si inchei seara asta, ziua a doua. Nea Tutea, in vremurile cand ii raspundea intrebarilor armeanului de Arachelian, avea una cu care se repeta si tare imi place si acum: pe vremea comunistilor totul era aranjat. Si sa fii fericit era obligatoriu, de parca venea cineva sa-ti spuna: “Auzi, ba, sa fii fericit, ca te ia mama dracului!”

Mandra Creta si domnul Santorini

Te duci sau nu te duci? Nu stiu, ma duc sa verific, in cat timp trebuie sa dau raspunsul. Pai, in 15 minute. Atat. Bine, merg. Duminica... merg la munca, doua pagini, ceva munca, ceva telefoane, ceva aranjamente. Ultimele... sigur, nu si cele neaparat necesare. Incerc sa fiu cat mai sigur, dar mi-am dat seama ca fiu pot fi numai pentru parintii mei. Plec si acest lucru este suficient de important incat sa ajung acasa pe la 16.00, sa-mi fac bagajele in 74 de secunde. Un dus, o ultima gandire, o ultima asezare a lucrurile, aer in piept si linistit spre autogara. In fata blocului o vecina se ofera sa ma duca la autogara cu masina. Nu vreau initial, dar cedez. E doamna... Ajuns la autogara si intalnesc copilul... suntem doi de aici, din Baia Mare. Urcam in autocar cu directia Cluj. E ora 18.15 si sunt primii pasi spre vacanta. Mergem, tati, cu basca pe cap... Cum care basca? Aia pe care am si pierdut-o pe drum... Ajungem la 21.15. Eu usor iritat, Copilul infinit mai entuziast. N-am vocatie de homeless, nu pot sta pe strada aiurea. Plecam din Cluj la 1.30 noaptea, e duminica si caut idei. Prima idee: McDonalds. Mda, acolo mergem. Intram, ne luam cate ceva, ca doar n-om sta moca pe acolo. Ma uit si vad ca programul e pana la ora 24.00. Nu putea fi, normal, ca in celelalte zile, pana la 1.00, sa mergem de acolo direct. Ii spun Copilului ca mergem la un bar de tzatze sau cautam un hotel cu bar de calitate si ne petrecem acolo minutele ramase. N-au fost nici tzatze, nici hotel, a fost o benzinarie. Mi-am luat o cafea si gata... In sfarsit mergem spre locul de intalnire. Sincer, sunt deja plictisit, dar n-am de ales. Taxi-ul ne duce, clujenii sunt amabili aici... Intalnirea cu ei... Ma uit. Un tip amabil, dar care nu vine cu noi. Mai vad picior de Mirela si Dana. Nu cunosc pe nimeni, nu stiu cum ii cheama, nu stiu cum sunt. Apoi, vad Ade, Alin si Alina, Tania. Mai vine doi din Oradea, Costi si Calin. Ooops, ma uit la Calin si mi-l aleg drept tinta. Asa cred eu ca omul asta ma va enerva. Mno, n-a fost deloc asa. Implicit, nu-i bine sa bagi cuiul in inima omului chiar de la inceput. Apare Fitze, vine si Frumi cu Delia. Incep sa numar si ma declar satisfacut, sunt mai multe femei decat barbati. Mai e si Edi, mai e si Mihu. E si Stefana, voi ce credeti? Catalina si Katalin sunt gata si ele. Un microbus de 18+1 si valea catre Otopeni. Suntem fix 18, plus soferul. Doi vin din Bucuresti si seful... Unul Daniel, habar n-am cine e si nici de ce zboara fluturii... Nu cunosc pe nimeni si mi se pare mie ca aia blonda pe care o striga lumea Dana trebuie sa fie sefa. De ce ne trebuie sefa nu stiu. Parca e bine sa coordoneze cineva ceva. Nu stiu aproape nimic, dar sunt cam pe acelasi palier cu toata lumea. Urc in spatele soferului, langa Copil. Alin sta in fata langa sofer, la fel si Katalin. Nu stiu inca despre ce vorbesc si nici de ce mi se pare mie ca ar fi sotia soferului. Nu stiu nici macar cati oameni vom merge. Asa-i de fain sa nu cunosti multe detalii... Te fac atent, te fac curios. Plecam si oprim ici colo, pentru dezmortirea cioantelor, pentru o cafea, suc, din astea. Ma duc in fata langa sofer si cred ca sunt singurul care nu doarme. Ba nu, nici soferul n-a dormit. A inceput sa manance seminte... Pe la Comarnic pleznim un caine din 25 cati erau pe margine. Normal, unii se trezesc. Sincer, sunt de acord cu soferul. Nu putea opri la timp, nu avea cum. Plus ca le rupea capetelor colegilor la o frana nenorocita. Otopeni Mno, am stiut ca e bine sa ai sefi. Mirela si Dana se ocupa de legatura cu Daniel. Tot urcam si coboram, admiram preturile de jaf din aeroport si cam gata. Vine Daniel la timp (noi venisem prea repede). Imparte hartiile cu rezervari. Io is altul. Si altii sunt altii. Nu conteaza, se rezolva. Imi trimit bagajul in cala, si o iau incet catre controlul bagajului de mana si cel corporal. Sase miliarde de oameni sunt la aeroport in acest moment (nu i-am numarat bine, stiu). Serpuim la cozi, gasim cutiile pentru bagaje mici si stam la coada. Aproape de mine o doamna musulmana. Doua persoane sunt chemate la controlul corporal. Ghiciti din prima? Eu si ea. Imi permit sa renunt la glume pentru ca iti gasesc astia si ce n-ai. Trec de terminal si ma gandesc deja la zbor. Zbor Sunt obosit. E deja 12.30 sau cam asa ceva. Urc in avion si ma destind. Zburam cu un Boeing 747 al companiei Air Bucharest. Fii atent, mosule... zburam cu practicante la bord... stewardese practicante... matroana, o doamna ceva mai in varsta, impecabil imbracata, doua fete frumi si una care se pare ca invata, frumi de asemenea. Captain Theodorescu ne spune una alta, ca zburam la 10,000 de metri, ca sunt minus 38 (ceva de genul), ca dureaza o ora si 40 de minute si ca bagam materiale cu 850 km/h. Nu-i rau. Langa mine e Dana care adora zborul cu avionul si care cred ca s-ar simti mai bine anesteziata. Vorbim mereu, io fac glume incurajatoare, ca n-avem cum scapa, tot felul din astea... Se tine bine. Daniel, seful, e in fata mea. Are o hartie in mana cu oamenii, cum se va sta in camera. Arunc si io fasolea in zona si vad ca stau in camera cu Katalin. Ooops, Katalin, prietene bucurestean, este nume de fata. Asta e, nu comentez, sunt mai multe fete decat baieti. Ma sacrific? Poate ca da, dar trebuie aflat cine e Katalin. Nu aflu, n-am cum. Mai vad o gramada de fete faine in aeronava si pe astea le voi mai vedea si zilele urmatoare. Aterizam... Heraklion Sunt in Creta. Vad munti cu zapada... De ce nu mi-ati spus sa-mi aduc si snowboard-ul? Arata fain. Heraklion e capitala Cretei, orasul cel mai intins si cu cea mai mare populatie. Nu stam acolo, ne ducem la Stalida. Behai de obosit si ma felicit ca bagajul meu are 7,4 kilograme. Vine una de culoare, care vorbeste franceza si greaca si n-o baga nimeni in seama desi e clar ca se ratoieste la noi. Christian Tour are totul aranjat si ne asteapta un autocar. Plecam spre Stalida, o localitate brici, cum se va dovedi. Lumea este obosita si abia asteapta sa se aseze undeva. Intre timp ii cunosc si pe Trocani, cei doi din Arad. Ajungem la hotel si in maxim 30 de minute suntem in camera. Io sed singur, altii sunt doi, altii trei. Raman impresionat placut de ce vad si e bine asa. Vreau sa fac poze, sa le pun pe fb, dar n-am curent in baterie. Incarc... Asta e... La 16.30 pun deja primele poze si-mi gasesc primii hateri. Nu conteaza. Ne instalam si oamenii merg deja la mare. Ma duc si eu si trag primele poze. Apoi cercetez incinta in Blue Sea Hotel (stabiliment grozav, de cinci stele, pe care eu l-am numit: acasa la Bunul Dumnezeu. Mergem la masa si e bine din nou, dupa care stam pe o terasa langa mare, la un bar. Langa, animatie serioasa. Animatorii incearca sa invete niste copii sa danseze. Ei bine, cu toata oboseala, asta vor si fetele noastre, ba chiar si baietii. Acolo suntem... Blanka si Lauren, plus doi barbati (imi cer scuze ca nu m-a interesat cum se numesc), se ocupa cum trebuie de oamenii mei si incep sa vad si sa simt care-s aia cum care pot baga pe foc. Oamenii se distreaza si asta ma bucura. Se danseaza asa cum se stie, dar cu stradanii de ambele parti. Sunt convins ca ma voi distra.... Chiar daca: 1. mi-am pierdut o basca; 2. am murdarit tricoul de pe mine la modul "de aruncat"; 3. control corporal la vama; 4. abia mi-am deschis usa de la camera; 5. m-am dus ca un taran la receptie sa spun ca n-am electricitate in camera. l-am vazut pe receptioner contrariat, mai sa-mi spuna ca-s tampit rau de tot si mi-am adus aminte instant ca nu-s chiar asa de obosit si ca locul ala de langa priza unde intra cartela camerei aduce si curentul. Asta-i prima parte si voi reveni. S-ar putea sa nu revin maine, pentru ca voi sarbatori ceva frumos. Dar revin clar...