Sigur, aici voi lua doar data de 22 decembrie si niste momente premergatoare.
Plecam de la serviciu, undeva prin 19 decembrie si ne propunem sa mergem la restaurantul Dunarea, ala din Piata Pacii, sa bem o bere. Vremea era foarte frumoasa pentru acea perioada a anului. Ne luam bere, la litru (una proasta, normal) si eu merg sa cumpar niste placinte cu branza si smantana de la chioscul care era langa frizeria din aceeasi piata. De altfel foarte bune, mai ales daca tanti schimba uleiul la timp.
Ma intalnesc cu Codrin, fostul meu coleg de clasa, care fusese la Timisoara. Eu nu ascultam Europa Libera, Vocea Americii sau altceva. Si stateam si-l ascultat pe Codrin ca boul. Si omul imi spunea ca a fost in Timisoara, ca l-au trimis in Baia Mare la primul control cand i-au cerut actele (am aflat mai apoi ca i-au trimis cam pe toti acasa - sigur, nu stiu daca au si mers). M-am despartit de Codrin si nu stiam cum sa merg sa le povestesc celorlalti colegi, pentru ca strangeai clar din buci la niste vorbe din astea. Nu stiai cine te asculta, nu puteai avea incredere in prea multi oameni. I-am zis lui Nicu, seful de echipa si am mai stat putin la povesti.
Am plecat acasa, ca nu mai aveam pofta de nicio bere si ne-am adus aminte de Stefan (Pista), care statea in spate la Carpati, si care fusese impuscat in luna august a aceluiasi an, cand dorea sa fuga la unguri si de acolo mai departe. Si noi, colegii lui, plus familia, am reusit sa-l vedem, pentru ca venise cu capacul la sicriu inchis, dar pentru cateva minute l-au deschis cei care erau pe acolo. N-am putut vedea corpul, dar i-am vazut gatul. De atunci, n-am mai fost la nicio inmormantare.
Am mers acasa si nu stiam ce sa le spun alor mei, desi sunt convins ca stiau si ei destule. Doar vorbeau si ei la serviciu. Am mers normal la serviciu si revin acum in data de 22 decembrie.
Stateam in cabina-vestiar (o buda normala de bloc, fara acareturi), in care ne schimbam. Lucram intr-o hala, pentru ca afara era frig. Dar noi, Diverse 3 (ca asa ii zicea echipei), aveam un alt program fata de altii, spre enervarea ing. Farcas. Ne-am inteles mai bine cu ing. Otto, cu care ma mai intalnesc si acum si care a ramas la fel de interesant si de placut. Primul sosit trebuie sa faca foc in cabina (aveam o soba), cu lemne. De unde lemne? Spargeam tiparele de lemn pe care le foloseam pana la intrarea in iarna (romaneste). Stam si noi si povestim, iar la un moment dat, auzim in hala de peste gardul unde era plasata cabina noastra un radio dat tare: Romani, nu parasiti aparatele de radio, dictatorul a fugit, din astea... Eram socat, desi speram sa se intampla asta, stiind ca este si mare galagie in tara.
Fug ca bolundul in hala si sar pe un panou din ala cu partidul, ceausescu nu stiu ce si incerc sa-l dau de pamant. Era agatat pe perete. Si zau ca era agatat foarte bine. Am si urlat ceva, nu mai tin minte. Oamenii de acolo se uitau la mine ca la urs... Am incercat sa dau jos alt panou pus pe perete, dar stateam agatat si in ala... apoi am zbierat alora sa mergem la televizor, unicul si nepretuitul televizor, care era in sala de sedinte din zona birourilor. Cand am ajuns acolo, era deja aproape plin de oameni. Si toti povesteau, si toti ii transmiteau lui Ceausescu cele mai alese sentimente si n-ati vrea sa stiti voi ce vorbe dulci am auzit. Am stat ce am stat acolo si oamenii au inceput sa se organizeze. Asa, organizat, cu tricolorul rupt si gaurit, am luat-o spre actuala Prefectura. Aveam brasarde pe brat (a mea era galbena) si ne simteam importanti si oarecum fericiti. Am ajuns la Prefectura si era deja lume multa acolo.
Am stat undeva in zona brazilor si ne bucuram. Efectiv ne bucuram. Asa simtaminte ca atunci nu mai tin minte cand am avut (exclus sportul). Nu intelegeam pe deplin tot ce se intampla, dar eram gata sa participam, eram gata sa facem o gramada de lucruri. Iar cei care mai posedau si niscaiva imaginatie isi faceau filmulete din pozele vazute in cartile occidentale sau in cele romanesti in care ni se vorbea despre decaderea Occidentului.
Erau oameni in prefectura care tot apareau la geamuri si aruncau ciocolata, portocale, cafea si nu mai stiu ce altceva ... dadeau de pamant cu tablourile lui Ceausescu si rupeau cartile cu Congrese si plenare. Altii erau la sediul fostei securitati si faceau acolo spectacol. Unii stiau si ce sa gaseste pe acolo, n-au fost intamplator. Dar eu n-am fost acolo, asa ca habar n-am. Au fost povesti ca bine unitatea de securitate de la Somcuta Mare, ca unii ar turna otrava in baraj, din astea. Stim ca n-o sa vina cei de la Somcuta, fusesem acolo in armata pana cu mai putin de 11 luni inainte de eveniment.
La un moment dat, cineva a spus ca ar fi bine sa ne organizam si sa pazim obiectivele importante din oras. Noi am mers sa pazim magazinul Maramures. Am stau acolo ceva ore, exact in zona unde acum se decodeaza telefoane mobile. Stateam si povesteam unii cu altii, ne bucuram si doream sa mergem acasa. Toata lumea se uita la TV, noi stateam aiurea acolo. N-a spart nimeni nimic. Am mers acasa, am mai povestit cu ai mei, l-am vazut pe tata cum si-a rupt si aruncat carnetul de partid pe geamul de la bucatarie...
Mai apoi, din pacate, l-am vazut pe Iliescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu