Aflam si noi de la altii ca antrenorul Costica Buceschi si-a depus demisia (a doua oara in ultimele trei luni). Ca pleaca de la HCM Baia Mare. Unii se bucura, unii nu, dar toti isi pun intrebari. Asa cum il stiu pe Costica, nu se va arunca sa reproseze prea multe si nici eu nu pot folosi conversatii personale in niciun fel de interes. Stiu insa foarte bine ca omul se duce de la HCM.
Un om cu care poti povesti despre handbal, ba chiar poti povesti o gramada. Un om care a crescut impreuna cu echipa. Nu stiu daca este la acelasi nivel, dar a crescut, e cert. Si veti vedea ca va face treaba buna si in alta parte. Pana la urma, sub comanda lui Costica Buceschi s-au obtinut majoritatea performantelor clubului: un titlu, doua Cupe, doua Supercupe, intrarea in premiera in Liga Campionilor, un loc doi, intrarea in premiera in faza a doua a grupelor. Sigur, fara bani si jucatoare, nu putea ajunge aici.
Mie imi pare sincer rau ca pleaca. Aproape intotdeauna imi pare rai cand pleaca unul sau mai multi de la o echipa, mai ales daca am si tinut la ei. Sarbatori frumoase, familia Buceschi! Aveti toata viata in fata!
marți, 23 decembrie 2014
joi, 18 decembrie 2014
Cum mi-am petrecut eu ziua Revolutiei...
Sigur, aici voi lua doar data de 22 decembrie si niste momente premergatoare.
Plecam de la serviciu, undeva prin 19 decembrie si ne propunem sa mergem la restaurantul Dunarea, ala din Piata Pacii, sa bem o bere. Vremea era foarte frumoasa pentru acea perioada a anului. Ne luam bere, la litru (una proasta, normal) si eu merg sa cumpar niste placinte cu branza si smantana de la chioscul care era langa frizeria din aceeasi piata. De altfel foarte bune, mai ales daca tanti schimba uleiul la timp.
Ma intalnesc cu Codrin, fostul meu coleg de clasa, care fusese la Timisoara. Eu nu ascultam Europa Libera, Vocea Americii sau altceva. Si stateam si-l ascultat pe Codrin ca boul. Si omul imi spunea ca a fost in Timisoara, ca l-au trimis in Baia Mare la primul control cand i-au cerut actele (am aflat mai apoi ca i-au trimis cam pe toti acasa - sigur, nu stiu daca au si mers). M-am despartit de Codrin si nu stiam cum sa merg sa le povestesc celorlalti colegi, pentru ca strangeai clar din buci la niste vorbe din astea. Nu stiai cine te asculta, nu puteai avea incredere in prea multi oameni. I-am zis lui Nicu, seful de echipa si am mai stat putin la povesti.
Am plecat acasa, ca nu mai aveam pofta de nicio bere si ne-am adus aminte de Stefan (Pista), care statea in spate la Carpati, si care fusese impuscat in luna august a aceluiasi an, cand dorea sa fuga la unguri si de acolo mai departe. Si noi, colegii lui, plus familia, am reusit sa-l vedem, pentru ca venise cu capacul la sicriu inchis, dar pentru cateva minute l-au deschis cei care erau pe acolo. N-am putut vedea corpul, dar i-am vazut gatul. De atunci, n-am mai fost la nicio inmormantare.
Am mers acasa si nu stiam ce sa le spun alor mei, desi sunt convins ca stiau si ei destule. Doar vorbeau si ei la serviciu. Am mers normal la serviciu si revin acum in data de 22 decembrie.
Stateam in cabina-vestiar (o buda normala de bloc, fara acareturi), in care ne schimbam. Lucram intr-o hala, pentru ca afara era frig. Dar noi, Diverse 3 (ca asa ii zicea echipei), aveam un alt program fata de altii, spre enervarea ing. Farcas. Ne-am inteles mai bine cu ing. Otto, cu care ma mai intalnesc si acum si care a ramas la fel de interesant si de placut. Primul sosit trebuie sa faca foc in cabina (aveam o soba), cu lemne. De unde lemne? Spargeam tiparele de lemn pe care le foloseam pana la intrarea in iarna (romaneste). Stam si noi si povestim, iar la un moment dat, auzim in hala de peste gardul unde era plasata cabina noastra un radio dat tare: Romani, nu parasiti aparatele de radio, dictatorul a fugit, din astea... Eram socat, desi speram sa se intampla asta, stiind ca este si mare galagie in tara.
Fug ca bolundul in hala si sar pe un panou din ala cu partidul, ceausescu nu stiu ce si incerc sa-l dau de pamant. Era agatat pe perete. Si zau ca era agatat foarte bine. Am si urlat ceva, nu mai tin minte. Oamenii de acolo se uitau la mine ca la urs... Am incercat sa dau jos alt panou pus pe perete, dar stateam agatat si in ala... apoi am zbierat alora sa mergem la televizor, unicul si nepretuitul televizor, care era in sala de sedinte din zona birourilor. Cand am ajuns acolo, era deja aproape plin de oameni. Si toti povesteau, si toti ii transmiteau lui Ceausescu cele mai alese sentimente si n-ati vrea sa stiti voi ce vorbe dulci am auzit. Am stat ce am stat acolo si oamenii au inceput sa se organizeze. Asa, organizat, cu tricolorul rupt si gaurit, am luat-o spre actuala Prefectura. Aveam brasarde pe brat (a mea era galbena) si ne simteam importanti si oarecum fericiti. Am ajuns la Prefectura si era deja lume multa acolo.
Am stat undeva in zona brazilor si ne bucuram. Efectiv ne bucuram. Asa simtaminte ca atunci nu mai tin minte cand am avut (exclus sportul). Nu intelegeam pe deplin tot ce se intampla, dar eram gata sa participam, eram gata sa facem o gramada de lucruri. Iar cei care mai posedau si niscaiva imaginatie isi faceau filmulete din pozele vazute in cartile occidentale sau in cele romanesti in care ni se vorbea despre decaderea Occidentului.
Erau oameni in prefectura care tot apareau la geamuri si aruncau ciocolata, portocale, cafea si nu mai stiu ce altceva ... dadeau de pamant cu tablourile lui Ceausescu si rupeau cartile cu Congrese si plenare. Altii erau la sediul fostei securitati si faceau acolo spectacol. Unii stiau si ce sa gaseste pe acolo, n-au fost intamplator. Dar eu n-am fost acolo, asa ca habar n-am. Au fost povesti ca bine unitatea de securitate de la Somcuta Mare, ca unii ar turna otrava in baraj, din astea. Stim ca n-o sa vina cei de la Somcuta, fusesem acolo in armata pana cu mai putin de 11 luni inainte de eveniment.
La un moment dat, cineva a spus ca ar fi bine sa ne organizam si sa pazim obiectivele importante din oras. Noi am mers sa pazim magazinul Maramures. Am stau acolo ceva ore, exact in zona unde acum se decodeaza telefoane mobile. Stateam si povesteam unii cu altii, ne bucuram si doream sa mergem acasa. Toata lumea se uita la TV, noi stateam aiurea acolo. N-a spart nimeni nimic. Am mers acasa, am mai povestit cu ai mei, l-am vazut pe tata cum si-a rupt si aruncat carnetul de partid pe geamul de la bucatarie...
Mai apoi, din pacate, l-am vazut pe Iliescu.
Plecam de la serviciu, undeva prin 19 decembrie si ne propunem sa mergem la restaurantul Dunarea, ala din Piata Pacii, sa bem o bere. Vremea era foarte frumoasa pentru acea perioada a anului. Ne luam bere, la litru (una proasta, normal) si eu merg sa cumpar niste placinte cu branza si smantana de la chioscul care era langa frizeria din aceeasi piata. De altfel foarte bune, mai ales daca tanti schimba uleiul la timp.
Ma intalnesc cu Codrin, fostul meu coleg de clasa, care fusese la Timisoara. Eu nu ascultam Europa Libera, Vocea Americii sau altceva. Si stateam si-l ascultat pe Codrin ca boul. Si omul imi spunea ca a fost in Timisoara, ca l-au trimis in Baia Mare la primul control cand i-au cerut actele (am aflat mai apoi ca i-au trimis cam pe toti acasa - sigur, nu stiu daca au si mers). M-am despartit de Codrin si nu stiam cum sa merg sa le povestesc celorlalti colegi, pentru ca strangeai clar din buci la niste vorbe din astea. Nu stiai cine te asculta, nu puteai avea incredere in prea multi oameni. I-am zis lui Nicu, seful de echipa si am mai stat putin la povesti.
Am plecat acasa, ca nu mai aveam pofta de nicio bere si ne-am adus aminte de Stefan (Pista), care statea in spate la Carpati, si care fusese impuscat in luna august a aceluiasi an, cand dorea sa fuga la unguri si de acolo mai departe. Si noi, colegii lui, plus familia, am reusit sa-l vedem, pentru ca venise cu capacul la sicriu inchis, dar pentru cateva minute l-au deschis cei care erau pe acolo. N-am putut vedea corpul, dar i-am vazut gatul. De atunci, n-am mai fost la nicio inmormantare.
Am mers acasa si nu stiam ce sa le spun alor mei, desi sunt convins ca stiau si ei destule. Doar vorbeau si ei la serviciu. Am mers normal la serviciu si revin acum in data de 22 decembrie.
Stateam in cabina-vestiar (o buda normala de bloc, fara acareturi), in care ne schimbam. Lucram intr-o hala, pentru ca afara era frig. Dar noi, Diverse 3 (ca asa ii zicea echipei), aveam un alt program fata de altii, spre enervarea ing. Farcas. Ne-am inteles mai bine cu ing. Otto, cu care ma mai intalnesc si acum si care a ramas la fel de interesant si de placut. Primul sosit trebuie sa faca foc in cabina (aveam o soba), cu lemne. De unde lemne? Spargeam tiparele de lemn pe care le foloseam pana la intrarea in iarna (romaneste). Stam si noi si povestim, iar la un moment dat, auzim in hala de peste gardul unde era plasata cabina noastra un radio dat tare: Romani, nu parasiti aparatele de radio, dictatorul a fugit, din astea... Eram socat, desi speram sa se intampla asta, stiind ca este si mare galagie in tara.
Fug ca bolundul in hala si sar pe un panou din ala cu partidul, ceausescu nu stiu ce si incerc sa-l dau de pamant. Era agatat pe perete. Si zau ca era agatat foarte bine. Am si urlat ceva, nu mai tin minte. Oamenii de acolo se uitau la mine ca la urs... Am incercat sa dau jos alt panou pus pe perete, dar stateam agatat si in ala... apoi am zbierat alora sa mergem la televizor, unicul si nepretuitul televizor, care era in sala de sedinte din zona birourilor. Cand am ajuns acolo, era deja aproape plin de oameni. Si toti povesteau, si toti ii transmiteau lui Ceausescu cele mai alese sentimente si n-ati vrea sa stiti voi ce vorbe dulci am auzit. Am stat ce am stat acolo si oamenii au inceput sa se organizeze. Asa, organizat, cu tricolorul rupt si gaurit, am luat-o spre actuala Prefectura. Aveam brasarde pe brat (a mea era galbena) si ne simteam importanti si oarecum fericiti. Am ajuns la Prefectura si era deja lume multa acolo.
Am stat undeva in zona brazilor si ne bucuram. Efectiv ne bucuram. Asa simtaminte ca atunci nu mai tin minte cand am avut (exclus sportul). Nu intelegeam pe deplin tot ce se intampla, dar eram gata sa participam, eram gata sa facem o gramada de lucruri. Iar cei care mai posedau si niscaiva imaginatie isi faceau filmulete din pozele vazute in cartile occidentale sau in cele romanesti in care ni se vorbea despre decaderea Occidentului.
Erau oameni in prefectura care tot apareau la geamuri si aruncau ciocolata, portocale, cafea si nu mai stiu ce altceva ... dadeau de pamant cu tablourile lui Ceausescu si rupeau cartile cu Congrese si plenare. Altii erau la sediul fostei securitati si faceau acolo spectacol. Unii stiau si ce sa gaseste pe acolo, n-au fost intamplator. Dar eu n-am fost acolo, asa ca habar n-am. Au fost povesti ca bine unitatea de securitate de la Somcuta Mare, ca unii ar turna otrava in baraj, din astea. Stim ca n-o sa vina cei de la Somcuta, fusesem acolo in armata pana cu mai putin de 11 luni inainte de eveniment.
La un moment dat, cineva a spus ca ar fi bine sa ne organizam si sa pazim obiectivele importante din oras. Noi am mers sa pazim magazinul Maramures. Am stau acolo ceva ore, exact in zona unde acum se decodeaza telefoane mobile. Stateam si povesteam unii cu altii, ne bucuram si doream sa mergem acasa. Toata lumea se uita la TV, noi stateam aiurea acolo. N-a spart nimeni nimic. Am mers acasa, am mai povestit cu ai mei, l-am vazut pe tata cum si-a rupt si aruncat carnetul de partid pe geamul de la bucatarie...
Mai apoi, din pacate, l-am vazut pe Iliescu.
miercuri, 17 decembrie 2014
Sa va dau eu niste bani imprumut?
Iese Prunea si spune ca daca nu se dau in ianuarie banii de televizare, la revedere cu fotbalul din Romania. Bine, bai, managerul lui Peste, care sunt solutiile tale? Pentru banii de la televiziuni n-ai absolut niciun merit. Ce manager esti tu? Ce-ai facut sa aduci bani la club? Nu ajunge sa iesi la TV si sa spui ca n-ai. Sa constati ca mori...
Ma uit in Liga 1:
Ceahlaul nu numai ca nu mai are dupa ce bea apa, ba chiar e datoare vanduta
CFR Cluj are datorii caruta la jucatori, plus la terti. Iar Paskany s-a orientat catre TV-ul care nu-i al lui, a dat echipa care nu mai era a lui, si viziteaza cu Pontache Dubaiul care nu-i al lui.
Rapid este in insolventa, a dat pe toata lumea afara (de doua ori) si acum o ia pe un drum nou cu Dinu Gheorghe (un conducaror de club si vames care nu mi-a placut niciodata). Din pacate, si oamenii ca lumea de acolo se duc inainte de vreme.
Dinamo este in insolventa si cu toate ca Borcea a prejudiciat clubul cu milioane de Euro, clubul nu se constituie in parte la jaf si-l lasa pe Butelie sa se distreze in inchisoare.
Astra Giurgiu este una dintre echipele unde exista o aproximativa relaxare
Steaua are conducerea si seful de galerie dupa gratii.
Si sunt o gramada de exemple...
Superbitatile astea de cluburi nu mai pot face o ghidusie: nu mai pot schimba societatea. Adica nu mai e Dinamo, e SC Dinamo 1948 SA, nu mai e Steaua e FC Steaua UGSGSG SA, nu mai e Ceahlaul, e SC Pinalty Ceahlaul SA. Adica, ne luam jucatorii si banutii si ne ducem la o alta societate, iar pe asta cu datorii, da-o-n ma-sa, isi asuma statul pierderea banilor.
Sa fiu sincer, aproape ca nu ma intereseaza deloc daca se dau sau nu banii de televizare. Oricum nu ma uit la meciuri. Nici n-am unde. Digi nu le da si nici nu m-a intrebat daca as vrea sa le vad sau nu (macar daca as fi dispus sa platesc). Ca va avea Liga 1 doar 10 echipe, foarte bine, nici asta nu ma intereseaza. Si asa sunt slabe meciurile.
Taieti salarii, baieti... ajungeti la munca cinstita la cat poate oferi Romania. Mergeti la un club afara si vedeti ce face managementul si marketingul de acolo. Aia nu se ocupa cu schimbat de sigle si denumiri. Si nici nu locuiesc in acelasi loc cu Becali, Copos, Iancu si altii.
Ma uit in Liga 1:
Ceahlaul nu numai ca nu mai are dupa ce bea apa, ba chiar e datoare vanduta
CFR Cluj are datorii caruta la jucatori, plus la terti. Iar Paskany s-a orientat catre TV-ul care nu-i al lui, a dat echipa care nu mai era a lui, si viziteaza cu Pontache Dubaiul care nu-i al lui.
Rapid este in insolventa, a dat pe toata lumea afara (de doua ori) si acum o ia pe un drum nou cu Dinu Gheorghe (un conducaror de club si vames care nu mi-a placut niciodata). Din pacate, si oamenii ca lumea de acolo se duc inainte de vreme.
Dinamo este in insolventa si cu toate ca Borcea a prejudiciat clubul cu milioane de Euro, clubul nu se constituie in parte la jaf si-l lasa pe Butelie sa se distreze in inchisoare.
Astra Giurgiu este una dintre echipele unde exista o aproximativa relaxare
Steaua are conducerea si seful de galerie dupa gratii.
Si sunt o gramada de exemple...
Superbitatile astea de cluburi nu mai pot face o ghidusie: nu mai pot schimba societatea. Adica nu mai e Dinamo, e SC Dinamo 1948 SA, nu mai e Steaua e FC Steaua UGSGSG SA, nu mai e Ceahlaul, e SC Pinalty Ceahlaul SA. Adica, ne luam jucatorii si banutii si ne ducem la o alta societate, iar pe asta cu datorii, da-o-n ma-sa, isi asuma statul pierderea banilor.
Sa fiu sincer, aproape ca nu ma intereseaza deloc daca se dau sau nu banii de televizare. Oricum nu ma uit la meciuri. Nici n-am unde. Digi nu le da si nici nu m-a intrebat daca as vrea sa le vad sau nu (macar daca as fi dispus sa platesc). Ca va avea Liga 1 doar 10 echipe, foarte bine, nici asta nu ma intereseaza. Si asa sunt slabe meciurile.
Taieti salarii, baieti... ajungeti la munca cinstita la cat poate oferi Romania. Mergeti la un club afara si vedeti ce face managementul si marketingul de acolo. Aia nu se ocupa cu schimbat de sigle si denumiri. Si nici nu locuiesc in acelasi loc cu Becali, Copos, Iancu si altii.
marți, 9 decembrie 2014
HANDBAL. Campionatul European: Romania - Danemarca: 29-29 (16-12)
Un meci greu de suportat pana la final si mai ales dupa finalul acestuia. Romania a jucat destept si “cu inima”, dar a pierdut un punct mare cat casa. Pentru ca Romania a condus mereu, a avut 2-5 goluri o gramada de vreme, a avut de aparat 7 secunde al doilea punct, a putut face putin mai mult. Foarte ptina lume spera insa la aceasta desfasurare de ostilitati. Chiar si specialistii mizau pe un minus 5 in defavoarea echipei noastre la final.
Tadici trebuia sa gaseasca foarte rapid ceva util si chiar neasteptat pentru a putea surprinde echipa daneza, considerata acum chiar peste Norvegia. Si nu puteam suporta nici noi si nici fetele o alta umilinta. Asa ca s-a intrat in joc cu maxima motivatie pe care o putem vedea la un roman care merge la serviciu. Motivatie a fost, ramanea sa vedem surpriza. Tacalie a fost o surpriza si nu pentru ca a intrat titulara (a fost si cu Norvegia), ci pentru ca s-a lucrat pe scheme care s-o aduca cu fata la poarta. Interul nostru dreapta a aruncat la poarta din prima si a marcat, ceea ce a fost exceptional, pentru ca i-a dat curaj. Apoi, am vazut o gramada de alte aruncari pe coltul lung, in conditiile in care portarii tind sa apere coltul scurt si, uite asa, s-a ajuns ca Tacalie sa inscrie de 10 ori, sa fie jucatoarea meciului pe atac.
Jocul Romaniei a fost mult mai rapid ca in precedentul, s-a jucat pe poarta. Apararea a fost buna in prima parte, danezele fiind nevoite sa arunce de departe la poarta, ceea ce ne-a avantajat, pentru ca si Paula a prins cateva mingi. Pytlick a fost batut mar de Tadici in prima repriza, numai ca un joc are doua reprize. Din pacate, in partea a doua am scartait pe aparare, mai ales pe flancul drept, unde am luat 80% din golurile reprizei secunde. Pytlick nu s-a mai lasat pacalit, a mutat finalizarea in zona intermediarului drept la noi. Din pacate, Ada Nechita s-a accidentat in prima repriza si n-a mai putut juca deloc (probabil s-a si incheiat Europeanul pentru ea). Ei bine, Ada, care nu este chiar cel mai grozav aparator, are insa stiinta de a inchide, de a se alatura intermediarului si a inchide mai bine zona. La fel de bine insa, acest lucru trebuia vazut de Tadici, care ar mai fi avut niste variante de aparare in acea zona.
Si mai trebuie sa ne gandim foarte bine la un conducator de joc, deoarece Mica Bradeanu este aproape de 36 de ani si fiecare turneul final aduce si mai multa uzura. La un moment dat, Tadici a incercat cu Perianu in centru, Ardean si Tacalie, iar Neagu in extrema, dar participanta la joc. A iesit un gol, a mai iesit unul, dar acela a fost anulat pentru pasi (si era foarte important). La un moment dar ar putea incerca cu Neagu in centru, pentru ca are calitati extraordinare de pasatoare, iar in stanga cu Perianu, Babeanu sau Zamfir, toate marcatoare la echipele lor de club. Si mai avem inca probleme la jocul cu pivotul, desi acum a mers mai bine decat in primul meci.
La cum s-au bucurat danezele dupa meci e clar cine a castigat si cine a pierdut un punct in acest meci.
Romania - Danemarca: 29-29 (16-12)
Arbitri: Peter Brunovsky - Vladimir Canda (Slovacia)
Aruncari de la 7m: 7-3 (transformate: 6-3; a ratat Neagu)
Minute de eliminare: 8-12
Romania: Ungureanu (11 interventii / 39 de aruncari), Dedu (0/1) - Neagu 10/20 (5 din 7m), Tacalie 10/12, Chiper 3/5, Chintoan 2/3, Nechita 1/1, Pintea 1/1, Perianu 1/2, Ardean Elisei 1/2, Bradeanu 0/3, Bondar. Selectioner: Gheorghe Tadici
Danemarca: Toft (9/26), Poulsen (4/16) - Kviesgaard 1/1, Thorsgaard 2/2, Fisker 8/11, Hansen, Gravholt 3/3, Grigel, Holmsgaard 0/1, Line Jorgensen 1/3, K. Kristiansen 1/3, Norgaard 3/3, Jensen, Spellerberg, Burgaard 4/5, Stine Jorgensen 6/11. Selectioner Jan Pytlick
Tadici trebuia sa gaseasca foarte rapid ceva util si chiar neasteptat pentru a putea surprinde echipa daneza, considerata acum chiar peste Norvegia. Si nu puteam suporta nici noi si nici fetele o alta umilinta. Asa ca s-a intrat in joc cu maxima motivatie pe care o putem vedea la un roman care merge la serviciu. Motivatie a fost, ramanea sa vedem surpriza. Tacalie a fost o surpriza si nu pentru ca a intrat titulara (a fost si cu Norvegia), ci pentru ca s-a lucrat pe scheme care s-o aduca cu fata la poarta. Interul nostru dreapta a aruncat la poarta din prima si a marcat, ceea ce a fost exceptional, pentru ca i-a dat curaj. Apoi, am vazut o gramada de alte aruncari pe coltul lung, in conditiile in care portarii tind sa apere coltul scurt si, uite asa, s-a ajuns ca Tacalie sa inscrie de 10 ori, sa fie jucatoarea meciului pe atac.
Jocul Romaniei a fost mult mai rapid ca in precedentul, s-a jucat pe poarta. Apararea a fost buna in prima parte, danezele fiind nevoite sa arunce de departe la poarta, ceea ce ne-a avantajat, pentru ca si Paula a prins cateva mingi. Pytlick a fost batut mar de Tadici in prima repriza, numai ca un joc are doua reprize. Din pacate, in partea a doua am scartait pe aparare, mai ales pe flancul drept, unde am luat 80% din golurile reprizei secunde. Pytlick nu s-a mai lasat pacalit, a mutat finalizarea in zona intermediarului drept la noi. Din pacate, Ada Nechita s-a accidentat in prima repriza si n-a mai putut juca deloc (probabil s-a si incheiat Europeanul pentru ea). Ei bine, Ada, care nu este chiar cel mai grozav aparator, are insa stiinta de a inchide, de a se alatura intermediarului si a inchide mai bine zona. La fel de bine insa, acest lucru trebuia vazut de Tadici, care ar mai fi avut niste variante de aparare in acea zona.
Si mai trebuie sa ne gandim foarte bine la un conducator de joc, deoarece Mica Bradeanu este aproape de 36 de ani si fiecare turneul final aduce si mai multa uzura. La un moment dat, Tadici a incercat cu Perianu in centru, Ardean si Tacalie, iar Neagu in extrema, dar participanta la joc. A iesit un gol, a mai iesit unul, dar acela a fost anulat pentru pasi (si era foarte important). La un moment dar ar putea incerca cu Neagu in centru, pentru ca are calitati extraordinare de pasatoare, iar in stanga cu Perianu, Babeanu sau Zamfir, toate marcatoare la echipele lor de club. Si mai avem inca probleme la jocul cu pivotul, desi acum a mers mai bine decat in primul meci.
La cum s-au bucurat danezele dupa meci e clar cine a castigat si cine a pierdut un punct in acest meci.
Romania - Danemarca: 29-29 (16-12)
Arbitri: Peter Brunovsky - Vladimir Canda (Slovacia)
Aruncari de la 7m: 7-3 (transformate: 6-3; a ratat Neagu)
Minute de eliminare: 8-12
Romania: Ungureanu (11 interventii / 39 de aruncari), Dedu (0/1) - Neagu 10/20 (5 din 7m), Tacalie 10/12, Chiper 3/5, Chintoan 2/3, Nechita 1/1, Pintea 1/1, Perianu 1/2, Ardean Elisei 1/2, Bradeanu 0/3, Bondar. Selectioner: Gheorghe Tadici
Danemarca: Toft (9/26), Poulsen (4/16) - Kviesgaard 1/1, Thorsgaard 2/2, Fisker 8/11, Hansen, Gravholt 3/3, Grigel, Holmsgaard 0/1, Line Jorgensen 1/3, K. Kristiansen 1/3, Norgaard 3/3, Jensen, Spellerberg, Burgaard 4/5, Stine Jorgensen 6/11. Selectioner Jan Pytlick
luni, 1 decembrie 2014
M-am suit in Dealul Clujului...
Gata, ne intelegem si in formatie de patru (e si Sergiu) plecam la Cluj Napoca la 13.10. Vremea e OK in Baia Mare, dar ne-am blindat de frig. E de stat doua ceasuri in tribune si vremea in Cluj e urata. Calculam distante, eu fac pe ghidu: aici e casa lui varu-miu, aici e casa unde am stat eu, ba nu aici e, langa drumul ce duce spre spital, apoi aici e blocul unde am stat niste anisori. Stim unde e si unitatea militara, unde e stadionul din Somcuta Mare (de ani buni nu mai are Somcuta stadion, se lucreaza - banuim ca la fel de mult ca si in ziua de duminica). Aici era intrarea la mina de bentonita de la Valea Chioarului, povestim de placintele de pe Mesteacan, despre cat de fain este sa cobori acelasi Mesteacan acum, de localul inchis din Bizusa, de faptul ca in aceeasi localitate iti poti tine respiratia lejer de la placa de intrare la placa de iesire. Le arat unde a fost vechea casuta de halta din Bizusa, scoala din Ileanda, intram in zona amenzilor Glod - Galgau si ne apropiem incet de Dej. Bagam bancul cu gara, ne oprim apoi la o bezinarie sa bem o apa. Soseaua este foarte buna, incepe sa picure din ce in ce mai serios si incet incet ajungem in Cluj Napoca.
Hotarat, bagam un Polus... e duminica, dar greu gasesti un loc de parcare. Il gasim si prima escala Decathlon. Multe de-alea lor in zona, dar gasim si niscaiva Salomon, Columbia. Le gasim si la abandonam imediat din cauza de scor. Ne bat detasat si nici nu ne intereseaza. Plin mall-ul, arhiplin, stam la coada si la toaleta... Viram spre Intersport. Caut ceva ce tine de Romania. In tot magazinul ala este un singur lucru: un fular cu Romania la Euro 2008 (!!!!!). In Decathlon erau niste tricouri Kipsta, dar... ma lasi... Intram si la Hervis. Bineinteles, nimic cu Romania. Gasesc niste draguti de Asics si sunt cu mana pe ei... colorati, supercolorati, de gagici, pariez, dar nu ma intereseaza. O domnita imi spune ca nu-s de gagici, dar cel mai mare numar pe care-l aveau era 42. Clar... Mai vad niste Under Armour si-i vad degeaba ca nu-mi plac. Felix imi aduce si el o pereche s-o vad si mi se par chiar dubiosi. Nu inseamna ca sunt, dar asa mi s-a parut. Pana la urma, imi cumpar si eu un bidon de 1l si doua perechi de sireturi. Ma uit la sepcute si Eistror este 160-180 lei... Asa, sa nu mai aud. Eu spun mereu asta. La fel vorbesc si de Steffner si de Capo si de Mammut.
Ma duc sa mananc ceva. Cer salata greceasca si doua ape. Sigur ca primesc una carbogazificata, de care nu am cerut si tocmai pe aia o desfac prima data. Mno, bag in gat si una din asta. Si ai mei mananca habar n-am ce. Iesim din mol ca-i de mers la meci. Sigur ca-mi mai cumpar trei placinte: cu branza sarata, cu mar si cu varza.
Iesim din mall, iesim din parcare si o dam spre Cluj Arena. Sigur ca si Clujul are desteptii lui, astfel ca ne consumam putina energie pe un nene cu BMW (clar nu putea fi alta masina), dupa care mai apare un nene, la fel de tampitel, dar masina aia nu stiu ce era. Ajungem la stadion si parcam masina la subsol (un leu / ora).
Stam si povestim ca in orasul asta sunt 2 stadioane pe care se poate juca Champions League, o sala superfaina si o alta sala buna si aia. In 2048 o sa aiba si Baia Mare ceva similar (ma refer doar la sala, pentru ca stadionul il consider deja o cauza pierduta - am niste machete cu el, de ani de zile - si mai am si niste link-uri cu niste idei de teren sintetic pe terenul II - nimic!)
Nu stiu cine poarta in sacosa toate ideile de la stadion, cert este ca trebuie sa faci o tusa serioasa sa-ti cumperi bilet. Iti cumperi la tribuna 1, trebuie sa faci inca o jumatate de roata. De parca nu puteau avea si acolo o casa. In fine, mergem la tribuna a doua si intram in criza de timp. Zeci de copii la casele de bilete (1 leu). Intru si eu in zona, destula brambureala, dau 40 lei (10 lei / bilet / adulti)... Nu intri altfel, sunt turnicheti (asta as vrea sa vad si in Baia Mare - sa vad cum ii spui turnichetului ca-i dai 3 lei numai sa te lase).
Ce bilete s-au vandut? Unele facute pentru meciurile din Europa League ale Pandurilor Targu Jiu. Stiti ca au jucat la Cluj in preliminarii. Evident ca nu sezonul asta, ci sezonul trecut. Nu cred ca e tocmai cuser (de aia si dovada foto).
Intram in stadion cand echipele sunt pregatite sa intre in teren. Putina lume, dar spuneam ca nici nu vor fi mai mult de 1.500 - 2000 de spectatori. Nici n-au fost. Stadionul arata de parca ar fi fost pustiu. Noroc ca se striga, se bat tobe, se canta cate ceva. Sunt clar mai multi timisoreni decat baimareni. Nu exagerat de multi, dar mai multi. La primele puncte marcate de timisoreni, au si zburat doua fumigene din tribuna. Era si greu de aflat cine le-a aruncat: erau galben - albastru. Banatenii au mai folosit fumigene, dar nu le-au mai aruncat pe pista de alergare. Mirosea in toata tribuna a praf de pusca (sigur, exagerez, dar acelasi gen).
Vine pauza si decidem sa mergem in cealalta parte. Eu le arat prietenilor un gard inexistent, si totusi plecam. Vad un magazin la tribuna a doua cu produse tall-ball. Am vrut un treining, mi-as fi dorit o vesta. Tricourile erau 100 de lei, replici ale tricourilor nationalei (nu-mi plac), vesta aveau doar S, iar treningul era plin de ate si, in plus, avea o cusatura care m-a facut sa-l bag in punga instant. Sunt insa oameni care si-au cumparat una alta.
In repriza a doua mergem la tribuna 1. Unde erau colegii mei din presa. Unde erau si conducatori de club de la CSM Stiinta. Erau si suporteri. Oamenii fac mai multa galagie aici. Pierdem din pacate, dar nu uit minutul 69, cand aveam a treia oara penalitate la 5m si Timisoara tocmai juca in 14, fiind eliminat Morrison. Am zbierat atunci sa ceara gramada, ca-i mai eficienta decat tusa, mai ales cu un om in plus. Aveam sansa si de un eseu de penalizare. Atunci, Timisoara conducea cu 16-14. Puteam intoarce. De altfel, dupa meci am discutat si cu altii, inclusiv cu fostul arbitru Ghita Sabau, care mi-a spus ca macar la una din cele penalitati se putea da la bete. Si aceasta era o varianta. Cum gramada trebuia sa ceara si Shamkaradze la ultima faza, cand a facut inainte si meciul s-a incheiat. Eram la 10m de but si se putea obtine mai mult. Asta este, nu intotdeauna luam cele mai bune decizii.
Stadionul din Cluj se goleste, in parcare e coada la biletele pentru stationare. Coboram un milion de scari, altii coboara cu liftul. Dupa niste manevre prin subsol, “dam de soare” si o luam incet spre casa. Cam fara chef. Ne oprim la un OMV si bagam un suc-bere-apa si ne tiram spre casa. N-a fost prea mult spectacol, dar a fost un drum care mi-a priit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)