Sa vad daca pot scrie... Pot

Ma, culmea, degetele curg pe taste, chiar daca antricotul drept ma doare. E mai greu sa apas “pause”, dar ma voi stradui. Sper sa nimeresc din prima. Mno, am dormit 20 de minute, am mancat ardei umpluti, am baut o bere cu lamaie, Radler, pe care am cerut-o sa mi-o pun pe mana, vezi Doamne, ca nu aveam gheata. Iar dupa ce s-a incalzit, e ca fanul, nu ca as fi mancat fan vreodata.

Dragii mosului, nu-i de colea sa cobori un deal, sa incerci sa franezi, sa aluneci pe nisip, sa lasi apoi franele, apoi sa franezi cu amandoua simultan, in speranta ca vei ocoli santul spre care te indrepti cu cea mai nedisimulata grimasa de oroare pe marmida. Ii fain, prieteni... ai de stire ca vei cadea, nu trebuie sa ti-o spuna nimeni, toata treaba e cand, cate iti rupi, daca bati capul de beton sau doar iti rupi filetul la antebrat, daca zbori peste ghidon sau pur si simplu iti raschetezi genunchiul stang.
Si de tuci ca bolovanul, te straduiesti sa ai cat mai putin de reparat, sa nu-ti caci nici bitza daca tot ai dat niste bani pe ea si, sa nici nu-ti faci prietenii de paie sa nu mai poti merge unde ti-ai propus.
Vezi, mai, de ce n-am fost eu pana acum in Chechis? Locul unde am executat cea mai pretentioasa tranta din cariera mea de biker de doi bani. Arbitrii de pe margine au aratat numai note frumoase. Mi-am creat un grup pe facebook, Cei care nu stiu sa faca Tsukahara intoarsa. Mno, acum nu sunt foarte sigur ca nu stiu. Sau, ma rog, nu stiu, dar poate ca mi-a iesit. Asa cum mi-a iesit si manusa din mana, si un petic pe pantaloni, si o gramada de jeb pe tricou si niste priviri miloase din partea prietenilor (astea-s cele mai faine si nu dor, mai ales daca suporta putin sa te plangi). Ba mai primesti si o bucata de glucoza, ca, vezi Doamne, esti palid. Sincer, la ce tranta am tras, era si pacat sa nu fiu palid dupa.
Ideea este ca ma simt binisor, urmeaza sa ma simt si mai bine, imi merge bitza, am castigat niste prieteni noi, am aprofundat cu aia mai vechi si ma voi duce sa beau jde beri. Si cu bitza tot ma voi mai duce, asta-i clar.

Ciuperci, Izvoare si bere

Ai chef de bagat bitza in priza si picioarele in pedala de la bitza, ce poate fi mai buna decat o prajeala pe maini si pe picioare (de la soare, evident) pana la Izvoare? Sunt destule lucruri pe care le poti face, e adevarat, dar noi (adica eu, ca am personalitate multipla pana la consultul unui psiholog) am ales sa mergem sambata la Izvoare. Si am ales sa mergem in haita, ceea ce inseamna ceva mai mult de sapte, adicatelea opt.
Am fost io, a fost Felix, a fost Mezok, Andi, Alex, Adi, Purci si Kity. Purci a intarziat sase minute convins fiind ca nu avem cu sa mergem prin alta parte decat cea prin care se deplasa el. Sigur, omul si-am uitat telefonul acasa, si-a uitat portmoneul, forta in picioare si ideea ce nu-i tare corect sa pleci la drum dupa ce te-ai culcat cu o seara inainte cu 10 beri in stomac, dupa principiul: Cand eram tanar puteam bea cinci beri, acum nu pot bea numai 10. Andi nu se arunca dupa bere, dar merge si vinul. Sambata insa, a mers si berea. N-are sens sa ascund ca la meciul de vineri au bagat si io vreo 5 bucati beri, absolut fara nicio jena.
Am plecat sambata dimineata de la ora 11.06... dupa ce l-am sunat pe Purci sa aflam daca traieste, dupa ce am sunat-o p Cristina sa auzim ca nu vine si dupa ce nu l-am sunat pe Bogdan care zicea ca vine. Nemtii din tura trecuta au zis pas, dar urmau sa plece acasa, ori asta duce chiar la pacat daca nu iesi in club cu o seara inainte. Si stiu eu ca nu le plac canoanele, asa ca s-au sacrificat.
Am luat-o incetisor, dupa puteri, cu punct final Izvoare. Pana la Baraj treburile au mers cu putin efort, dupa care dealul cu pricina a adus inviorarea. Intr-un departe tarziu ne-am regrupat in statia de autobus, adica tampenia aia folosista ca buda publica. Am bagat pe foc si ne-am tirat spre Firiza, cu placerea unei beri pe drum, la botul calului. Unii s-au dus mai bine si au ajuns la o ciuperca unde noi, desi n-am fi vrut, am fost obligati sa oprimi si sa mai recurgem la stratagema cu o bere la vremea ei face fix vreo noua de lei (minciuna, toate trei au constat atat, dar pentru rima sacrificam si o minciuna). Am plecat spre Izvoare, am oprit la Izvor si apoi in alte cetave mii de locuri, esenta este ca am ajuns sus. Unde am bagat ceva de mancare, niste beri sau apa, si o mica despartire. Kity s-a grabit acasa, altii au ales sa mearga la alte trasee, ceea ce e foarte bine, asa ca am ramas patru. Si abia am asteptat sa ajungem in Firiza sa bagam sub nas niste ciuperci exceptionale, farfuriile date inapoi fiind curate.
Am revenit in oras, cu unii la Mistique, altii in Parc sa-si verifice pruncul la joaca, iar altii in patuc. Cu gandul ca am bagat 60 de km si iar ne-am simtit bine. Sper!

Luna in care am cunoscut 20 de oameni

La semnalul urmator va fi ora: douazeci si unu, cincisprezece minute, zero secunde, bip (unde bip nu-i deloc o injuratura sau conlocuitoare a dictionarului cu vulgaritati). Mno, fix la ora asta, acum o luna, eram in Cluj-Napoca, cu copilul Gabriela. Eu cu rucsacul albastru si cu rucsacul negru, ea cu o valiza cat zilele de post dinainte de Paste. Povesteam povesti doar sa treaca vremea, ne intrebam, nu ne raspundeam, speram, parea totul interesant.
Desigur, ceea ce a urmat a fost mult mai interesant. Conform lu’ nentu’ Vasile Ghica: Universul este mult mai mare si mai nemarginit decat ni-l imaginam, dar mult mai mare si mai nemarginit decat ni-l putem imagina.
Este absolut interesant sa te duci undeva unde nu ai mai fost, unde banuiesti doar ca poate fi frumos, loc despre care nu ai avut prea multa vreme sa te informezi. Si nu asta e cel mai ciudat. Nu, e mult mai ciudat sa afli ca mai sunt inca 20 de persoane cu care vei merge, 20 de persoane pe care nu le cunosti. Ba nu, 19, ca pe Gabi am cunoscut-o deja. De cateva minute.
1. Gabi (copilul) - in toamna o sa-i uram Casa de Piatra, ori asta inseamna ca e cam gata copilaria:)
2. Adela (copiloc) - nu stiu ce o sa-i uram in toamna, ii uram acum cate ceva ca-i gata cu faculta... ISE... mno, deja stiu cine o sa-mi plateasca mie pensia
3. Costel (Costi) - i-am urat deja una alta, ca am povestit cu el la telefon (aproape ca m-a recunoscut din prima)
4. Calin - omu-i ocupat cu politicienii, cu aia se ocupa. Sa-i uram politica placuta (auzi, mai, sper ca ti-ai facut bani in campanie macar de-un concediu la Medjugorje - erai impresionat prietene de ce-ti zicea soferul)
5. Sorin - e pregatit sa spele chiar si o bicicleta, mai ales daca sunt eu cu ea. Ii dorim sa se inteleaga bine cu nevasta-lui
6. Liliana (Lili) - sincer, in primele doua zile nici nu stiam daca sunteti cu noi:)) Ii dorim sa se inteleaga bine cu sotul ei
7. Tania - nu stiu care este cel mai linistit oras din lume dupa Bistrita; nici nu-i mare lucru. Ii dorim poze faine si, nu uita de cele 30 de minute de miscare in fiecare zi
8. Alin - ultimul care mi-a dat accept pe Facebook; sigur, nu cel din urma... ii dorim sa aiba grija ce-si doreste
9. Alina - inca nu mi-a dat accept pe Facebook si nici nu stiu daca are, dar ramane in familie; sa va traiasca pruncutul fericit
10. Mirela (expressive) - am spus un lucru odata (candva) si s-a uitat la mine exact asa cum mi-as fi dorit sa ma mai trag o data (numaram, da?) din maimuta; mno, numa’ bine
11. Dana (sefa) - nu stiu de ce, dar am ghicit din prima ca ai vocatie de sefa; sincer... si nu e un defect; toate bune langa mica ta printesa
12. Catalina - nascut si crescut pe stadioane si in sali de sport am si vocatie de vulgar; cine ma cunoaste mai bine, stie ca nu-s asa; cred ca si tu ai aflat; sanatate maxima
12,5. Dani Mihu - abia in ultima si am aflat exact cum te cheama; povesteai cu Alin intr-o zi in autocar si numai din povestea aia mi-am dat seama ca esti om de treaba; sanataturi
14. Eduard (Edi) - mno, sa-ti dea Mnezo’ bani sa-ti cumperi un ATV, ca ai fost de departe cel mai mare fan; iar daca-l ai pe dl. ATV, macar de-un jeg de Bugatti Veyron sa te invarti
15. Katalin (Kati) - haha, ce fain cu bucurestenii astia ca nu stiu care Katalin ii baiat si care-i femeie, de era sa stam in camera impreuna; fata de treaba, asa sa ramai
16. Stefana - omuc de treaba, care stie sa se joace si de-a voleiu’, pe demonstrate, nu numa pe povestite.
17. Veronica (Fitze) - macar Claudia Schiffer
18. Delia - n-am cunoscut niciun om gata sa danseze in orice moment al zilei si in orice spatiu. Iata ca Bunul Zeus mi-a trimis-o in cale pe Delia si a rezolvat cazul. Let’s dance!
19. Anca - unul dintre cei mai expresivi cetateni pe care-i cunosc; genul 1000 de poze si 980 faine, iar restul de 20 nereusite din vina fotografului; Felicitari pentru absolvire!
20. Daniel - Cred ca toti trebuie sa-i multumim cat se poate... s-a ocupat de noi, a avut de departe cele mai multe provocari; felicitari si multumiri Christian Tour!
21. Io - mi-e dor de voi!

Postasul nu mananca supa de ied

Sigur ca nu m-am prostit, daca e vreo intrebare legata de acest titlu. Sau poate ca da, numai ca nu-mi dau bine seama. Sambata, de la ora 10.00, ne-am rupt cioantele cu placere pe Gutinul negaurit de tunelul pe care-l tot fac din mezozoic naparstocii nostri politicieni. Adicatelea, am bagat un 80 de km din Baie pana in Mara, la pastravaria lu’ nentu Alex, unde si mana sub fusta ii vorba.
Si uite asa: Mircea (ca io am vrut), Andi (omul care urca Gutinul cu pinionul mare in fata si cel mai mic in spate - ii bolund de inconstient ce e), Felix (prietenul la nevoie se cunoaste, desi n-am avut nevoi), Ema (ea o mai avut ceva nevoi, dar s-o ocupat tovarasul Felix - a nu se confunda cu nimeni, ca n-are Antene), Edmund (omul cu genunchiul de fier la care mergeti la sala), Werner (fratele sau care a trecut si el cu genunchiul peste asfalt de vreo doua ori), Cristina (bicicleta faina si picioare nu va spun, nici daca m-am uitat din spate), Cris (cea mai buna fotbalista dintre ciclisti si cea mai buna ciclista dintre fotbalisti), Adi (omul prevazator, care si-a condamnat masina la purtat de bitza), Bogdan Coco (subnumit Postasul datorita superbului scaun de la bitza). Au mai fost cu noi doi prieteni, “decat” pana la Pintea, dupa care au ales sa se tireze catre Izvoare.
Am plecat de la Fortis Gym, na, sa le fac reclama... Pe la 10.00 si un pic, ca neamtul n-a fost ca neamtul. El are alta varianta, numai ca pixul e la mine, nu la el. Oricine a luat o bitza sub cur stie bine de tot ca a merge pana in Mara trecand Gutinul si a te mai si intoarce inapoi tot pe bitza nu-i chiar usor. Nici de perit nu-i, dar e de bagat materiale. Mai ales daca la Mara te opresti, bagi ceva subtire sub nas si mai necajesti niste capace de la sticlele de bere pana se sacrifica lichidul sa-ti citeasca corzile vocale.
Coco a pornit ca din pusca si a dus trena pana la disparitie in zona Liedl, motiv pentru care, sunt convins, n-o sa stie maine dimineata cine i-a batut cuie in fund. Plus scaunul de toti bani, adevarat fotoliu, pe care Edmund l-a botezat “de postas”. Apoi ne-am staduit dupa puteri sa urcam cat mai rapid cei 12 km de Gutin pana la Hanul Pintea. Toata lumea s-a straduit si toti merita felicitari, mai ales ca niciunul nu a cedat (ce, am io prieteni care cedeaza?) Pe drum, melodia preferata venea direct din hipotalamusul lui Andi, care voia supa de ied. Exista asa ceva, ba chiar si-a mai gasit niscaiva prozeliti. Pana la urma, astazi, sambata de dinainte de Rusalii a fost prima zi din saptamana in care cei de la Pastravaria Alex nu au avut supa de ied. S-a mancat insa altceva si bine a fost, mai ales ca doamnele din zona s-au sacrificat sa filtreze amuzant.
Sincer, eu le multumesc prietenilor mei (mai vechi sau mai noi) pentru acest drum si pentru faptul ca am dus treaba la bun sfarsit, lasandu-ne sa-i golim lui Edmund recipientul de minerale. Si niste felicitari adaugate.

De unde se scoate prenumele?

Una dintre cele mai consumate rubrici oferite de presa scrisa cu mâna, vorbita cu gura, auzita cu urechile, mirosita cu nasul sau cenzurata cu cenzorul este, fara indoiala, horoscopul. N-are importanta ca e pentru o zi, pentru o saptamâna, pentru o luna, pentru precambrian sau mezozoicul timpuriu. Important e sa fie si sa ne spuna cât mai multe despre ce urmeaza sa facem, chiar daca nu vrem sa facem nimic.
Pentru ca horoscopul nu era suficient, am ajuns sa ne cautam la bunastare si printre numere, doar - doar unu si cu unu vor face trei in buget si zero la necazuri. Elev fiind, am auzit vorbindu-se de nenumarate ori despre Pitagora, ba chiar l-am si invatat, doar nu era sa-mi folosesc degetele sau abacul o vesnicie. Ei bine, am mai aflat despre acelasi Pitagora cum ca ar fi considerat parintele numerologiei. Iar cum un parinte trebuie sa aiba si niscaiva urmasi, lucrarea nu s-a lasat prea mult asteptata si specialistii in numerologie s-au inmultit vizibil si pretutindeni.
Din pacate, se spune, numai câtiva initiati pot descoperi adevaratele sensuri ale acestor numere. Pe acesti initiati nu ai nevoie sa-i cauti, ei servindu-te prompt cu date prin cartile pe care le scriu si din care primesti informatii diverse despre tine, doar pentru simplul motiv ca te numesti intr-un anume fel.
Cu certitudine, marea majoritate a parintilor sau a nasilor nostri ne-au servit prenumele imediat dupa consultarea aprofundata a unor tratate de numerologie. Altfel, nu imi pot explica cum de ne iese povestea tuturor atât de bine. Mai avem si defecte, e adevarat, oameni suntem, dar concluzia este cea care ne face fericiti. Oricum, eu o sa am mare grija. Prenumele copilului meu, nu se discuta, trebuie sa inceapa cu cifra sapte, la fel ca si numele de familie. Macar lui sa-i mearga bine.