Ce-mi zice? Bã, frati-miu, pot sã vorbesc ceva cu tine. Hai, mai incolo, sã nu ne audã toti. Mai, fratello, n-ai si tu niste bani imprumut? Vreo 16 milioane de Euro, ca unul am eu deja. Mi-au bagat strambii aia de la TAS sub nas 17 bete, auzi, sa le dau la Celsi. 17 bete, frate, ma auzi. Vezi si tu cum faci. Te bagi la prima casa, ca am auzit ca-i program OK, te bagi si in programul Rabla, mai cauti tu niste programe acolo, de-astea, cu Guvernul, devalizezi si tu o banca-n parc, nu stiu. Fac eu cumva si-i dau inapoi. Mai joc pana la 44 de ani, mai deschid niste cluburi de fitze, vand vreo 6-7 blugi, vad eu, dar ii restitui. Dracu' ma puse, fire-as al drecu'.
vineri, 31 iulie 2009
miercuri, 29 iulie 2009
Pasare Colibri in Baia Mare
Sigur, nu stiu cat de colibri e pasarea asta, dar am incercat sa verific prin comparatie cu altele gasite pe net. Cu unele seamana, cu altele nu. Am vazut-o si am fotografiat-o, ori asta deja este un argument in plus. Sigur nu-i bondar sau fluture (nu cred), pentru ca se misca foarte repede, ba chiar a dat si inapoi. Mi-a zis cineva ca n-are cum sa fie Colibri, pentru ca pasarica aia traieste in Americi (si ea). Apoi, i-am spus ca poate e fratele retardat al colibri-ului original. Habar n-am. Mie asa mi s-a parut. Poate e ceva specie noua, habar n-am. Mai bine va uitati la imagine si puteti comenta cat doriti.
Uite ca am reusit sa identific ceea ce am fotografiat. Este vorba molia-colibri. Bazaitul caracteristic produs de cele 80 de batai ale aripilor pe secunda, trompa foarte lunga si modul in care se hraneste din zbor il aseamna remarcabil cu pasarile colibri.
luni, 27 iulie 2009
Bat toate recordurile...
Ma uit la Campionatele Nationale de inot de la Roma. Aproape fiecare proba se termina ori cu record mondial ori cu record al competitiei. Extraordinar de plictisitor. Probele care se termina fara WR sau CR sunt, parca, penibile. Costumele fac treaba asta...
Prefer o Gheata de aur de-a lui Camataru, Dudu Georgescu, Mateut, Piturca si cine naiba a mai luat-o. Sau chiar un Tanju Colak, turcul ce ne concura. Sau mai vreau niste Anisoare Cusmir sau Vali Ionescu, care bateau recorduri mondiale la fiecare 15 minute (nici vorba de doping, evident). Ori cea mai buna performanta a sezonului de la Uriasul din Zalau (sper ca e acum sanatos).
Plictisitor... acum sunt nervos, a fost o cursa de 100 m spate fete, fara niciun record.
Floare verde de Batin
Parca-l aud pe Conceaicio (citit romaneste, asa cum pronunta purci): bã, da cine-i ãsta cã vrea sã joace inaintea lui Kone? Batin... deixe-me com este homem, precisa de meus meninos para jogar no exterior (cine-i omul asta, trebuie sa joace oamenii mei din strainatate)... sair de grandes banho (cara-te la Baia Mare!). Stiu, ba, desteptule, ca localitatile nu trebuie traduse, dar poate se refera omul la altceva.
Dupa meciul cu Gloria Bistrita era ceva in zona care nu-mi convenea. Lipsa unui varf de atac adevarat. Nu joaca acolo, da-l aici, tata. In B joaca de n-are aer omul asta. Normal, plateste-i tu salariul, ca l-ai cumparat. Ce ca mi-ai mai dat niste bani pe el? Asa a fost intelegerea. Cum nu se poate mai bine... Eu zic (ca am si eu doua surse) ca in 2-3 zile Batin e inapoi. Decat sa stea pe reservas bancárias sau ou galerias, mai bine jogar futebol para nós. Bine-a fi!
Auzi ce zice Bala: maxim trei infrangeri in tur, patru victorii in primele patru meciuri si locurile 1-2 la finalul turului. Eu ma duc amu' sa râd.
duminică, 26 iulie 2009
Conta doare pentru Armstrong
Armstrong a fost pe Luna. Sau asa zic americani. Armstrong canta incredibil. Armstrong a castigat de sapte ori Turul Frantei. Armstrong are un brat puternic, ca asa ii zice numele. Armstrong si-a crescut copiii linistit si era un tip banal de pe Electrolizei din ce stiu ce satuc din Oregon.
Contador l-a batut pe Armstrong. Si? Armstrong a terminat pe 3. Din 180 de rutieri prezenti la startul Turului Frantei, cel putin 178 erau multumiti sa termine pe locul al treilea. Dupa cum au mers ultimele etape, si Armstrong a fost multumit. Sincer, vreau sa-l vad si la anul.
Ceva, stiu, vreti cu totii: Radu Naum si Radu Banciu! Bai, Eurosport, baga la cap!
Eduard Irimia
Il stie toate lumea care se uita la Local Kombat. Un om care organizeaza tot felul de competitii de contact. Si n-o face deloc rau. Mai mult, mai face si prin strainatate una-alta. Un om care vorbeste foarte repede, dar pe care il intelegi suficient de bine. Imi plac luptele, ma uit la Fight-club la Eurosport, imi plac Alexandru Gan si Teo Avramescu, pentru ca se pricep si stiu ce comenteaza. Imi plac luptele dintre aia mari, in rest nu ma consum prea mult. Luni va fi o gala in Baia Mare. Nu cu meseriasi, ci cu oameni care vor sa devina meseriasi. Sper sa fie multa civilizatie in tribune. Am mai fost la gale de box, la gale de acest gen si nu pot spune ca am fost extrem de incantat. Pana la urma, la mine exista si lipsa de intrare in atmosfera. Prefer lumea mea. Habar n-am. Irimia a zis ca o sa fie OK. Nu am niciun motiv sa nu-l cred.
duminică, 19 iulie 2009
Prima casa
M-am gandit sa ma bag si eu in seama cu programul prima casa. Ei bine, superminunea asta de program imi rezolva toate problemele. In primul rand trebuie sa ma insor cu o femeie care castiga bine, sa ne dea banca bani. In al doilea rand, ii musai ca femeia asta sa aiba si un tata cat de cat bogat, pentru a ne putea permite sa platim ratele la casa si dupa ce va creste Euribor-ul.
Ce este Euribor? Euribor (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobanzii la depozitele la termen oferite de o banca principala din zona euro catre o alta banca principala din zona euro. Cotatiile zilnice ale EURIBOR sunt publice pe diverse site-uri, dar exista un site dedicat-www.euribor.org, unde putem studia evolutia acestui indicator, deosebit de important in calculul ratei dobanzii la creditul contractat de noi. Acum, Euribor, pe criza, este in zilele lui cele mai prapadite. Maestrul Pogea nu ne spune nimic de asta. Nici macar mustata lui Pogea nu se spune nimic.
Bã, Pogea, tu iti poti lua prima casa singur, fara sa te legi de salariul femeii tale? Te doare-n basca.
marți, 14 iulie 2009
Ziua de comedie
Marti a fost ziua de comedie si am fost pana la Real, de unde mi-am cumparat doua pachete de hartie igienica Volare, aproape la fel de buna ca Zewa, doar ca e mai ieftina cu 5 lei.
Becali, George Becali, este europarlamentar. Great one! I-au dat birou mai mic decat locul de unde beau oile sale apa. Dar omul este multumit ca merge pentru prima data in viata lui la serviciu.
Apoi, Ridzi si-a dat demisia si a venit dna Placinta. Gasesc o chestie draguta:
Sorina Luminita Placinta este senator PDL de Vrancea, si-a desavarsit pregatirea profesionala la filatura de lana din Focsani si are ca avere, stransa cinstit si corect, in scurtul timp, urmatoarele: 3 masini de lux, 4 apartamente, din care unul in Elvetia, bijuterii, tablouri si alte acareturi in valoare de 800.000 euro, diverse terenuri in jud.Vrancea. In speranta ca functia de ministru o va scoate din saracia lucie in care se afla ii uram mult succes si spor in munca.
Altii anunta Romanian Pie la MTS...

In poza, maestrul Gigi pe vremea cand ii aducea iaurt lui Hagi
miercuri, 8 iulie 2009
Io, io, ce-am zâs?
Ieri am zâs cã s-or sfãdi. Si asa este astazi. Vlasin se cearta cu Zetea. Zetea zice ca nici nu stie cum arata contractul lui Batin, desi exista un asemenea contract. Dar ii musai sa-l vada si el. Bala este inspirat. S-a dus in concediu. Vlasin are contractul si nu vrea sa-l arate lui Zetea, pentru ca, zice el, Zetea n-are nicio treaba cu clubul de fotbal.
Ceva ce stiu eu. Cineva de la FC stie tot despre transferul lui Batin. Altcineva a fost informat. Cel informat s-a apucat si el sa infirmeze, la randul lui, dar nu unde trebuie. Si a spus si ceea ce nu trebuie.
Oamenii astia se vor certa in continuare. Vlasin e suparat ca Zetea n-a putut scoate mai mult de 500 de milioane de la CJ (impozabili, mestere), e suparat ca n-a fost prezent la mai nimic pana acum si mai e suparat ca n-a facut rost de nimic. Zetea ii suparat pe Vlasin pentru ca nu-l informeaza tot ce misca in zona. Oamenii astia au un cu totul alt rol decat ala de a se sfadi. Daca Zetea nu face rost de nimic, nu-i nevoie de el. Dar ii reprezentatul CJ. Daca Vlasin face rost de ceva e nevoie de el. Viceversa e valabila. Mi se pare ca avem de-a face cu doi prunci care se sfadesc de la o inghetata. Baiul ii ca inghetata asta aduce multa imagine. DAR, ATENTIE... Aduce imagine numai daca o faci sa mearga bine!

marți, 7 iulie 2009
Un miez de fata, de doua ori campioana europeana
LAURA CUPSA
Medalie de aur la fitness junioare -163 cm si medalie de aur la fitness open. S-a nascut in Baia Mare, pe 5 aprilie 1991. Acum merge in clasa a 12-a la Liceul cu Program Sportiv din Baia Mare. Dupa ce va termina studiile liceale, Laura ar dori sa urmeze Academia de Politie sau Facultatea de Psihologie. Practica fitness de doi ani. Palmares: argint la CN senioare (Oradea, 2007); locul V la Mondialele de junioare de la Budapesta (2007); aur la CN junioare (2008, Baia Mare); locul IV la Europenele de junioare de la Budapesta (2008); locul III la CN senioare de la Râmnicu Vâlcea (2008); locul VIII la Mondialele din Cehia (Plsen, 2008).
comunicatul care ne sfadeste
FC Baia Mare a remis pana acum doua comunicate, ambele semnate de noul purtator de cuvant si in ambele cearta presa ca se baga in seama si scrie ce are chef despre Batin sau despre altcineva. Greseste de doua ori. In primul rand pentru ca ziaristii nu au timp sa astepte pana ce vor primi ceva oficial, in al doilea rand pentru ca nu e normal sa te certi cu presa in chiar primele doua comunicate pe care le dai, spunand parca: eu stiu ce e bine, voi besh...
Spre stupefactia mea, la transferul lui Batin n-a mers nici Bala, nici Vasc, nici Andronic. A mers Vlasin. Eu nu stiu daca lui Vlasin ii place sa iasa in presa sistematic si nici nu ma intereseaza. Nu-s seful lui de campanie nici PR. Ma bucur ca a fost la Cluj Miriuta, impresarul lui Batin. Cine a semnat nu ma intereseaza. N-o fi semnat Vlasin, ca n-are dreptul, dar putea aduce actul sa-l semneze Andronic. Nu-i deloc mare bai. Mai este si dl Zetea, de la judet, care la randul sau are niscaiva aprindere in presa. Ori cand Vlasin si Zetea dau de stire in tara tot ce se intampla si asa cum cunosc ei, de ce mai vine Annamaria sa ma certe? Sa-i certe pe ei... Si-mi trimite comunicat in care-mi spune ca s-au platit niste bani. Ori niste asta puteam spune si noi. Deci Baia Mare a incasat niste bani... Cu care poate plati tralala... noi stim, poate le fel de bine ca ea, cati bani s-au primit si ce urmeaza sa se mai intample. Pentru ca are grija cineva sa stie toti ceilalti, desi altii au grija sa nu se afla mare lucru. Nu stiu de ce, dar parca vad ca o sa apara un scandal la FC... Sunt prea multi care vor sa apara in presa.

duminică, 5 iulie 2009
Si-a cerut scuze
Andy Roddick si Roger Federer au jucat finala la Wimbledon. Frumos, spectaculos, cum doriti. Federer a castigat ultimul set cu 16-14. Enorm... Pete Sampras in tribuna. Pete avea 14 turnee de Grand Slam castigate. Roger la fel. Acum, Roger e la al 15-lea. Ce spune Roddick dupa meci, la festivitatea de premiere: "Pete, imi cer scuze, n-am putut sa-l opresc sa-ti ia recordul". Sigur, a fost spusa altfel, nu cu patos, nu cu incrancenare. Pentru ca primul care a pierdut n-a fost Pete, a fost Roddick. Dar mi-a placut enorm.
joi, 2 iulie 2009
12,5 miliarde
Nu, n-am castigat la loto. Nu, nu mi-am vandut absolut tot ce am, plus un credit de vreo 10 miliarde lei. Nu, nu trebuie sa incasez aceasta suma. Da, astea sunt datoriile lui FC Baia Mare. Adica foarte multi bani. Lumea este insa linistita. S-au scos 200 de milioane lei pe pungi, tricouri si sepci. Mai da nu stiu ce firma inca vreo 5-600 de milioane. De la judet se mai primesc 500 de milioane impozabili. De la local se primesc 1,2 miliarde impozabil. Asta inseamna vreo 2,3 miliarde. Mare cacat, mai raman inca 10 miliarde de scos. Zice unul ca vinde abonamente de un miliard. Asta inseamna 1.000 de abonamente la un milion bucata. Posibil. Mai zice altul ca mai gasesc 2-3 sponsori care sa sara la cap cu cca 500 de milioane / an. Asta mai inseamna un miliard. Si mai raman inca 8. Preconizeaza ca se mai vand materiale promotionale, mai scot si spatiu publicitar si cu toata gingasia mai vad aici maxim un miliard. Raman 7.
Maine, unul merge la Fabian si ii zice: mestere, n-avem de ales, trebuie sa-l vindem pe Batin. Astazi mi-a zis ca face mai mult de 120.000 Euro. Hai sa faca 150.000 (desi nu cred). Hai sa zicem ca scoti 7 miliarde de lei. Asta inseamna zero lei datorii. Perfect.
Da n-ai niciun leu sa incepi noul sezon, n-ai cel mai bun jucator. Ceva imi pune mie ca la momentul cand acest lucru se va intampla, va aparea Schorsch sau altul, va prelua si va spune ca scos clubul din cacat. Abia atunci. Asa ca, munciti, baieti, munciti, si platiti datoriile.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)