Baschetu’ mamii ei de viatza...

Mi-am rupt un deget la baschet, dar inca pot scrie. Si asta este important pentru ca n-avem chef sa-mi iau concediu. A fost odata un oras in care nivelul de tandrete scadea pana ce a aparut vacuta Milka si gemenii ursuzi si-au vorbit din nou. Sunt lucruri pe care, macar teoretic, ar trebui sa le gasesti la cea mai de paie farmacie, dar doamnele din cele sase mii de farmacii in care am intrat astazi mi-au spus ca nu tin pe stoc, deoarece oamenii din Baia Mare nu-si rup degetele. Intr-un loc mi-au spus ca au avut dar le-au cumparat handbalistele pe toate... Bai, acestea, va rog... Ma enerveaza ca nu mai pot merge la tenis de camp (de parca as fi fost cel putin zilnic pana acum), dar sunt destul de fericit ca nu mai sunt prea multe meciuri si n-am des scris cu mana ca aia e deja greu. In schimb pot citi cu degetul rupt, pot bea apa vie, pot dansa. Nu pot face Tsukahara intoarsa echer, nu pot sari de pe Tour Eiffel, nu pot sparge o nuca de cocos albastra, nu pot sa inot fluture. Pot fi insa muscat de tantari (manca-i-ar sperla), pot sa-mi leg cureaua de la ceas uda, pot sa joc baschet pe computer...