Elmiplant cu aloe vera. Da, cand ma auziti ca vorbesc de unguentul acesta care calmeaza si hidrateaza instantaneu (celelalte calmeaza maine si hidrateaza peste doua saptamani, probabil), atunci sa stiti ca am fost cu bicicleta si vremea a fost frumoasa. Ne hotaram cu zile inainte sa mergem in Mara si sa revenim acasa prin Ocna Sugatag, Cavnic si Baia Sprie. Vine insa si capitolul surpriza: noi stim ca se inchide Gutinul din 1 august si renuntam la acest traseu.
Felix zice ca merge si alt traseu, mai lejer. Si eu zic acelasi lucru. Stim ca vremea va fi buna si ca indiferent cat ai pedala exista si posibilitatea de a te simti bine. Mai ales cand esti cu prietenii. Si uite asa, Ema, Felix, Sergiu si nea Mircica (pentru prieteni), nenea pentru ma’ kid, s-au gasit sa dispara din oras cu directia Mesteacan. Si retur, dragilor...
Sunt incarcat ca un marfar si abia astept sa pornesc. Trebuie umflate niste roti... Merida Juliet (nu stiu cum se spune in ungureste) este salvata de energia mea, apoi de cea a lui Felix. Si pornim la drum. “Hai sa luam niste apa”... Lasa, luam din Coas, ne oprim la izvor, ce conteaza ca deviem un pic...
Se pedaleaza cu placere, nu “stilul Mezok”, trecem de Satu Nou, trecem de Kolto, de Katalin, nu discutam cu nimeni in ungureste, apoi revenim din strainatate la Sacalaseni, trecem usurel pe langa Moara Veche si tragem in dreapta spre Coas, la izvor. Ne oprim, nu inainte de a lua eu punctele de la sprintul intermediar (stabilit tot de mine, la poarta maramureseana din zona), apoi bem niste apa si radem la primele poze. Nu putem posta nimic fara Untold, ca n-am fi in ton cu ce se pune acum pe facebook. Ma simt excelent si chiar ii zic la misto lui Felix sa-mi traga doua palme ca ma simt prea bine. Punem poza Coas Untold, umplem bidoanele si go spre Remetea Chioarului. Sergiu ajunge primul pe deal si stabilim ca el a luat punctul de pe catarare, singurul, ca nu era catarare nasoala. Sigur, Felix n-a prea participat la tampeniile astea ale noastre, preferand sa ruleze alaturi de sotia lui (haha, tu l-ai vazut pe Contador sau pe Froome cu sotia in vreun tur?). Nu primeste puncte, primeste pupici. Sa ne batem noi punctele de cur.
Vine dealul de la drumul spre Cetatea Chioarului, unde tot Sergiu ajunge primul, apoi ajungem la dealul de la Berchez, si campionul nu se schimba. Sergiu ajunge primul in Somcuta Mare, desi aici il bat de-l nenorocesc. Eu am fost primul acolo, pentru ca acolo m-am nascut. Si-s mai batran decat el.
Ne oprim in centru, stam pe o banca, Felix se simte generos si-i da unui prunc (mic brazilian) ceva baton energizant. Eu golesc o bere fara alcool, ceilalti servesc apa si batoane. Merge si o poza cu blocul unde am locuit niste anisori si drumul spre Mesteacan. Nu pierdem multa vreme. Nu ne mai intereseaza nici sprinturile intermediare si nici punctele de pe catarare. Ajungem sus la popas si stop. Asa cum era stabilit.
Locul acela este acoperit cu o prelata rosie penibila, nu poti face o poza ca lumea. Plus un sentiment straniu cu culoarea aia. Noroc ca am prins o masa mai aproape de iesire (a fost cam plin). Mai greu a fost sa prindem o ospatara libera. Femeia care ne-a servit cred ca era si bucatareasca, lucra si la bar si servea. Probabil a patra zi consecutiva. A venit, ne-a adus o ciorba de burta (subtire) - 12 lei, bere Ursus cooler - 6 lei, placinta creata - 7 lei (absolut ok), mici nefacuti bine (i-a “reparat” pana la urma), o salata de rosii si castraveti (fara aplauze), niste Cola zero (5 lei). Niste povesti, un telefon in Germanica la mult asteptatul Alec, si o chemam pe doamna sa-i platim. Ii cerem sa ne spuna fiecaruia, ea ne citeste de pe carnetelul de pe care si-a notat, motivand ca nu “joieste a duce cate comenzi are”.
Sincer, cam toate lumea se gandeste la o masina sau “something else” pentru restul de km. Nu-i stres insa pentru ca e mult de povestit. Traficul cam nasol, multe masini, inclusic din cele mari. Coboram sistematic si nu mai oprim nicaieri. Eu si Felix, la iesirea din Somcuta ne consumam un kilometru de energie si dam pedale la maximum. Imi zice ca a prins 47km/h, io ii zic ca am vazut si 48 la mine. Asta e. Cu mountain bike n-ai ce comenta.
N-am mai fost la Doua Veverite din clasa a doua si am propus sa tragem un ochi si acolo. Cu sau fara chef, tragem si acolo. Probabil urma ceva nunta. Nimic nu mai arata asa cum stiam ei acolo. Mi-au distrus toate amintirile din copilarie de acolo. Mno, asta e... Am stat putin (cam mult) pana a venit cineva sa ne serveasca, am consumat si, desi n-aveam nimeni chef de padalat, am bagat ca ursii, relaxat.
Vine dealul de la Recea si hotarasc sa-l urc cu foaia mare si pinionul 7 (8 e cel mai mic). Imi iese si sunt happy sus. Trece un Audi alb pe langa mine, exact cand termin dealul si habar n-am daca fetele m-am vazut: erau Ioni Munteanu si cu Iulia Dumanska. N-are multa importanta nici asta, ca n-aveam acelasi drum. Venim incet spre casa, iar langa Auchan, un nene atent din cale afara isi aduce aminte ca are masina in fata abia dupa ce se baga in ea. N-a fost mare lucru: o bara indoita bine de tot la cel din fata, un stop spart si niste indoituri la cel din spate. Sergiu se grabeste si nu-l mai vedem. Aproape de pod ma umfla rasul: grabeste-te, Sergiule, cheile tale sunt in rucsacul meu. Asa ca, 80,5 km si o zi faina.
Ajung la bloc, ii dau cheile omului, salut prietenii mei, urc in casa, ma bucur ca mi-am gasit baia libera, m-apuc de scris sport si apoi bucatica asta. Ma bucur ca am fost cu voi, dragii mei prieteni, ma bucur ma’ kid ca am povestit cu tine. Ma opresc. Trebuie sa ma dau cu Elmiplant, ca m-am ars ca dracul pe brate si pe picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu