Saptamana viitoare incepe campionatul si simt ca e momentul sa spun cam cum vad eu echipa HCM Baia Mare in acest moment.
In primul rand trebuie sa spun ca am crezut mereu ca plecarea unor jucatoare este necesara, la fel de necesara cum este venirea altora. Din “lotul” care a plecat, recunosc ca regret foarte mult o singura jucatoare, Ksenia Makeeva. Mici lacramutze am mai varsat pentru Camilla, care a adus o voiosie adevarata la echipa, stopata de pumnii in cap dati de maretul Napoleon... Pe care nu l-am admirat nici macar o secunda. Dar am incercat sa-l respect.
Am vazut Baia Mare in mai multe jocuri pana acum. Cele doua de la turneul din Baia Mare, unde au castigat fara probleme si la scor. A fost Supercupa Romaniei, unde, chiar daca speram sa fie ceva interesant, acel interesant a fost mult peste cea am gandit eu. Si ma cam laud cu niscaiva imaginatie. Apoi am vazut meciul cu Rostov Don si puteam paria ca nu castigam: a venit prea repede dupa meciul in care am castigat un trofeu, plus ca Rostov pierduse deja un meci. Am mai vazut, in fine, astazi, meciul cu Buducnost. In care HCM s-a impus, dar meciul in sine mi s-a parut sub cel dintre HCM si CSMB din Supercupa. Mai ales ultimele secunde din meci. Nu cred niciodata ca intr-un meci oficial, cu oricine joaca, Buducnost poate pierde cand are un gol, doi oameni in plus pe teren, face pasiv la ultima faza si ia un gol in ultimele cinci secunde. Sigur, asta e meritul HCM-ului, pana la urma.
Vreau sa ma uit putin si la lot, la lotul care este acum batut in cuie. Stiam dinaintea turneului ca din 22 vor ramane 20, ca Tomescu va pleca la Roman si ca Andrada se va duce si ea undeva sa joace. In prima liga si la o echipa buna, pentru ca e jucatoare buna. Mai stiam ca avem patru centri si ca nu va pleca niciunul pana se va vedea ce e cu Pineau. Insa nu m-ar mira sa plece si Madalina, cel putin pana in iarna, deoarece si ea are nevoie sa joace (parerea mea).
1. Ionica Munteanu - castig maxim. om de maxima omenie, portar valoros, m-a lamurit in toate meciurile pe care le-am vazut pana acum. Se va completa de minune cu Paula
2. Paula Ungureanu - o astept din nou la treaba si nu va mai trece mult timp pana atunci. Stiu cine este si ce poate oferi
3. Yulia Dumanska - va creste frumos in spatele celor doua. Sunt convins ca va prinde destule meciuri, mai ales in campionatul intern
4. Valentina Ardean Elisei - a avut o problema in familie si s-a simtit. Ma bucur ca si colegele ei au fost alaturi de ea. In meciul cu Buducnost am inceput s-o recunosc. Problema e si ca nu prea ajung mingi in extrema. E bine insa ca exista interi acum si nu mai trebuie sa o “frecam” pe toate posturile
5. Ana Maria Tanasie - oricand de ajutor. Si ea va avea ocazia sa joace destul si sa demonstreze ca are valoare. Dupa mine, in doi ani, maxim trei, va fi extrema nationalei de senioare (titulara)
6. Lois Abbingh - jucatoare cerebrala, cu aruncari puternice, nu intotdeauna exacta. intra insa in ritm si asta este foarte important
7. Gabriela Perianu - eu am mari astepari de la Bebe. vreau sa o aruncand de la 9m, asa cum o face un inter adevarat, ca doar ea are 1.86 nu eu. Si, din punctul meu de vedere, are cel mai bun fizic de handbalista din LN. Mi-a placut ca aparatoare
8. Gabriella Szucs - acelasi om valoros si inimos, care da totul cand este in teren
9. Gabriela Preda - a jucat destul de putin, oricum mult mai putin decat o facea la Roman. si nu cred ca-i convine. bag de seama ca lipsesc si niste kilograme de pe ea... aparator bun
10. Laura Oltean - nu ma astepam sa ajunga atat de repede la un nivel bun. ba, sa fiu sincer, cred ca este cel mai in forma centru de la HCM
11. Luciana Marin - tehnica, valoroasa... astept mai mult de la ea. are caruta de procedee de aruncare. sunt aruncarile de pe picioare de exceptie
12. Madalina Zamfirescu - cred ca a venit cu prea multe emotii din vacanta. ca motricitate, peste celelalte colege de post. in rest, multa munca
13. Allison Pineau - eu stiu ca este valoroasa, nu mai trebuie sa-mi spuna nimeni. dar stiu si ca are picioare de sticla, ca prea se accidenteaza. si e nevoie de pregatire impreuna cu colegele, sa se inteleaga cu interii si pivotul
14. Melinda Geiger - ma bucur si de Meli ca a revenit la un ritm bun. mai trebuie sa-si cadreze putin aruncarile si va redeveni fata cu golul
15. Elena Georgievska - nu am ce zice, ca n-a jucat. Sa fie bine ca sa nu fie rau
16. Patricia Vizitiu - abia ultimele doua meciuri m-au lamurit ca Pati poate face treaba buna la HCM... poate are nevoie de mai mult curaj
17. Adriana Nechita - face pereche buna cu Alexandra si nu se simte cand joaca una sau cealalta, ceea ce este foarte bine pentru HCM
18. Alexandra do Nascimento - face pereche buna cu Ada si nu se simte cand joaca una sau cealalta, ceea ce este foarte bine pentru HCM
19. Timea Tatar - si Timi ne-a aratat ca te poti baza pe ea... Este mai vivace decat colega de post si suficient de puternica sa o vedem mereu pe foaia de joc
20. Katarina Jezic - alaturi de Ioni, este de departe cel mai reusit implant din aceasta vara. Venita pe ultima suta de metri, de ma si bucur ca s-a enervat cineva si a cerut urgent un pivot. Excelenta jucatoare si are doar 22 de ani.
Dragilor, eu zic ca HCM Baia Mare trebuie sa se bata la titlul de campioana cu lotul pe care il are si sa se califice in grupele Ligii Campionilor.
Sunt bucuros ca Aurelian Rosca si Ioan Baban se inteleg si fac treaca buna. Cel putin pana in acest moment, nu am ce comenta. Mi-a placut ce am vazut.
sâmbătă, 22 august 2015
sâmbătă, 15 august 2015
Nu-i lung drumul Clujului
Daca ora 8.00 este dimineata pentru unii, pentru mine este extrem de dimineata. M-am trezit, mi-am facut bagajele (gentuta cu pix si vocabular) si am luat-o incetuc spre Cluj-Napoca, inima Ardealului cum se lauda. Mi-era dor sa ies putin din oras, mi-era dor sa vad si alte fete decat cele pe care le vad in fiecare zi si, urma sa-mi fie dor, de ma’ kid.
Te duci incetuc, ca nu pui in pericol cetateanul din dreapta ta. Si omucul meu a condus usor, relaxat. Ajungem in Cluj-Napoca undeva pe la 10.30 si parcam langa spalatoria de la mall. Batem o tura prin Hervis, sa-mi vad eu Under Armour-ul preferat si gasesc doua perechi de doi lei si cincizeci de bani, care nici nu meritau incercate, darmite cumparate. Si am iesit fara sa ma intrebe nimeni ceva. Apoi, am mers si am mancat, ca trebuie intretinute si cele 96 de kile ale mele (da, stiu, am slabit, multumesc).
Ajungem in Intersport, de unde reusesc sa nu-mi cumpar nimic si mergem la Decathlon, de unde m-am gandit sa-mi cumpar ceva similar. In ultima locatie o vad pe Anca Amariei, jucatoarea de handbal care a evoluat si la HCM, si o intreb ce face acolo. Anca s-a lasat de handbal si lucreaza la Decathlon. Mno, i-am zis sanatate si mi-am vazut de treaba. M-am tot uitat dupa ceva mov si n-am gasit. Am gasit altele...
Am devenit expert in Ford Focus (sigur, unul jenant, dar noi mereu ne pricepem la toate lucrurile). Pot sa va spun cum arata, daca sistemul de navigatie are sau nu are panze si catarg, ca bendixul e ceva aflat in zona motorului, ca eleronul spate nu e ca la masinile de Formula 1, ca un cal putere nu alearga la fel de bine ca Usain Bolt si din astea.
Plecam din zona si ne ducem intr-un targ. Fain targ, oameni plictisiti, care nu spun nimic. Ne intoarcem in oras si mergem la Iulius Mall. Unde am dat peste alti oameni plictisiti. Merg al Adidas, merg la Nike, ma plictisesc la subway unde iti trebuie mii de ani pana ti se face un sandwich, nu merg la KFC ca e coada, nu merg in multe locuri, dar merg in altele. Ajungem si in Auchan, de unde imi iau doua Guiness si un Carlsberg reci, plus some food. La casa, doamna ne cearta ca nu am bus despartitorul intre produse, de unde sa stie ea care-s alte mele si care nu. Sigur, nu exista niciun despartitor din ala. Si nici nu-si cere scuze, apoi ii spune uneia care era cu spatele si pe care era sa o loveasca din plin cu scaunul sa fie mai atenta.
Plecam si de acolo si mergem spre parcul mare, la meciul de rugby. Ajungem in parcarea din fata salii “Horia Demian”, intram in parc si un om ne cere niste bani. L-am intrebat de ce nu le-a cerut si celor doi care au intrat in fata noastra. Mi-a spus ca aia merg doar pana mai incolo. N-am comentat prea mult, chiar daca si noi mergeam pana mai incolo. Sigur, ne-am intalnit cu aia doi la stadion. Am platit si am vazut ca merita sa dam banii aia. Cum descoperi asta? Te duci la o toaleta: curat, apa, sapun, hartie, tot ce este necesar.
Ajungem la teren si imi desfac o bere de un cos de gunoi. Foarte bun cosul si de ajutor. Beau din bere si, la un moment dat, simt ceva ciudat in gura... era o albina care intrase in sticla... O arunc si nu ma supar pe ea: nu m-a intepat si, in fond, cata bere putea sa bea din sticla aia?
Ma intalnesc cu Roxi Cirjan de la fete (fa-te bine, copil), de la handbal, il vad pe Ionut Dimofte, vorbesc cu ai mei de la rugby, apoi, mi se face cunostinta cu Gabi Magurean de la baschet (mno, mult de vazut pana la inaltimea ei) si stam pana la final la meci. Se termina 17-17 si noi mai avem putin de asteptat. Mergem la terasa de la sala. Cerem o apa plata si o bere si asteptam mii de ani. Vine la un moment dat si berea si apa si fata ne spune ca a schimbat butoiul... Vine replica: “si la apa ati schimbat butoiul?”
In fata noastra se joaca beach-volley, in spate baschetbalistul Cuic se distreaza cu niste prieteni, in sala e un mci de handbal si un baiat de la Oradea iese cu capul spart, iar noi ne grabim sa ajungem acasa.
Te duci incetuc, ca nu pui in pericol cetateanul din dreapta ta. Si omucul meu a condus usor, relaxat. Ajungem in Cluj-Napoca undeva pe la 10.30 si parcam langa spalatoria de la mall. Batem o tura prin Hervis, sa-mi vad eu Under Armour-ul preferat si gasesc doua perechi de doi lei si cincizeci de bani, care nici nu meritau incercate, darmite cumparate. Si am iesit fara sa ma intrebe nimeni ceva. Apoi, am mers si am mancat, ca trebuie intretinute si cele 96 de kile ale mele (da, stiu, am slabit, multumesc).
Ajungem in Intersport, de unde reusesc sa nu-mi cumpar nimic si mergem la Decathlon, de unde m-am gandit sa-mi cumpar ceva similar. In ultima locatie o vad pe Anca Amariei, jucatoarea de handbal care a evoluat si la HCM, si o intreb ce face acolo. Anca s-a lasat de handbal si lucreaza la Decathlon. Mno, i-am zis sanatate si mi-am vazut de treaba. M-am tot uitat dupa ceva mov si n-am gasit. Am gasit altele...
Am devenit expert in Ford Focus (sigur, unul jenant, dar noi mereu ne pricepem la toate lucrurile). Pot sa va spun cum arata, daca sistemul de navigatie are sau nu are panze si catarg, ca bendixul e ceva aflat in zona motorului, ca eleronul spate nu e ca la masinile de Formula 1, ca un cal putere nu alearga la fel de bine ca Usain Bolt si din astea.
Plecam din zona si ne ducem intr-un targ. Fain targ, oameni plictisiti, care nu spun nimic. Ne intoarcem in oras si mergem la Iulius Mall. Unde am dat peste alti oameni plictisiti. Merg al Adidas, merg la Nike, ma plictisesc la subway unde iti trebuie mii de ani pana ti se face un sandwich, nu merg la KFC ca e coada, nu merg in multe locuri, dar merg in altele. Ajungem si in Auchan, de unde imi iau doua Guiness si un Carlsberg reci, plus some food. La casa, doamna ne cearta ca nu am bus despartitorul intre produse, de unde sa stie ea care-s alte mele si care nu. Sigur, nu exista niciun despartitor din ala. Si nici nu-si cere scuze, apoi ii spune uneia care era cu spatele si pe care era sa o loveasca din plin cu scaunul sa fie mai atenta.
Plecam si de acolo si mergem spre parcul mare, la meciul de rugby. Ajungem in parcarea din fata salii “Horia Demian”, intram in parc si un om ne cere niste bani. L-am intrebat de ce nu le-a cerut si celor doi care au intrat in fata noastra. Mi-a spus ca aia merg doar pana mai incolo. N-am comentat prea mult, chiar daca si noi mergeam pana mai incolo. Sigur, ne-am intalnit cu aia doi la stadion. Am platit si am vazut ca merita sa dam banii aia. Cum descoperi asta? Te duci la o toaleta: curat, apa, sapun, hartie, tot ce este necesar.
Ajungem la teren si imi desfac o bere de un cos de gunoi. Foarte bun cosul si de ajutor. Beau din bere si, la un moment dat, simt ceva ciudat in gura... era o albina care intrase in sticla... O arunc si nu ma supar pe ea: nu m-a intepat si, in fond, cata bere putea sa bea din sticla aia?
Ma intalnesc cu Roxi Cirjan de la fete (fa-te bine, copil), de la handbal, il vad pe Ionut Dimofte, vorbesc cu ai mei de la rugby, apoi, mi se face cunostinta cu Gabi Magurean de la baschet (mno, mult de vazut pana la inaltimea ei) si stam pana la final la meci. Se termina 17-17 si noi mai avem putin de asteptat. Mergem la terasa de la sala. Cerem o apa plata si o bere si asteptam mii de ani. Vine la un moment dat si berea si apa si fata ne spune ca a schimbat butoiul... Vine replica: “si la apa ati schimbat butoiul?”
In fata noastra se joaca beach-volley, in spate baschetbalistul Cuic se distreaza cu niste prieteni, in sala e un mci de handbal si un baiat de la Oradea iese cu capul spart, iar noi ne grabim sa ajungem acasa.
sâmbătă, 1 august 2015
Untoldul meu
Elmiplant cu aloe vera. Da, cand ma auziti ca vorbesc de unguentul acesta care calmeaza si hidrateaza instantaneu (celelalte calmeaza maine si hidrateaza peste doua saptamani, probabil), atunci sa stiti ca am fost cu bicicleta si vremea a fost frumoasa. Ne hotaram cu zile inainte sa mergem in Mara si sa revenim acasa prin Ocna Sugatag, Cavnic si Baia Sprie. Vine insa si capitolul surpriza: noi stim ca se inchide Gutinul din 1 august si renuntam la acest traseu.
Felix zice ca merge si alt traseu, mai lejer. Si eu zic acelasi lucru. Stim ca vremea va fi buna si ca indiferent cat ai pedala exista si posibilitatea de a te simti bine. Mai ales cand esti cu prietenii. Si uite asa, Ema, Felix, Sergiu si nea Mircica (pentru prieteni), nenea pentru ma’ kid, s-au gasit sa dispara din oras cu directia Mesteacan. Si retur, dragilor...
Sunt incarcat ca un marfar si abia astept sa pornesc. Trebuie umflate niste roti... Merida Juliet (nu stiu cum se spune in ungureste) este salvata de energia mea, apoi de cea a lui Felix. Si pornim la drum. “Hai sa luam niste apa”... Lasa, luam din Coas, ne oprim la izvor, ce conteaza ca deviem un pic...
Se pedaleaza cu placere, nu “stilul Mezok”, trecem de Satu Nou, trecem de Kolto, de Katalin, nu discutam cu nimeni in ungureste, apoi revenim din strainatate la Sacalaseni, trecem usurel pe langa Moara Veche si tragem in dreapta spre Coas, la izvor. Ne oprim, nu inainte de a lua eu punctele de la sprintul intermediar (stabilit tot de mine, la poarta maramureseana din zona), apoi bem niste apa si radem la primele poze. Nu putem posta nimic fara Untold, ca n-am fi in ton cu ce se pune acum pe facebook. Ma simt excelent si chiar ii zic la misto lui Felix sa-mi traga doua palme ca ma simt prea bine. Punem poza Coas Untold, umplem bidoanele si go spre Remetea Chioarului. Sergiu ajunge primul pe deal si stabilim ca el a luat punctul de pe catarare, singurul, ca nu era catarare nasoala. Sigur, Felix n-a prea participat la tampeniile astea ale noastre, preferand sa ruleze alaturi de sotia lui (haha, tu l-ai vazut pe Contador sau pe Froome cu sotia in vreun tur?). Nu primeste puncte, primeste pupici. Sa ne batem noi punctele de cur.
Vine dealul de la drumul spre Cetatea Chioarului, unde tot Sergiu ajunge primul, apoi ajungem la dealul de la Berchez, si campionul nu se schimba. Sergiu ajunge primul in Somcuta Mare, desi aici il bat de-l nenorocesc. Eu am fost primul acolo, pentru ca acolo m-am nascut. Si-s mai batran decat el.
Ne oprim in centru, stam pe o banca, Felix se simte generos si-i da unui prunc (mic brazilian) ceva baton energizant. Eu golesc o bere fara alcool, ceilalti servesc apa si batoane. Merge si o poza cu blocul unde am locuit niste anisori si drumul spre Mesteacan. Nu pierdem multa vreme. Nu ne mai intereseaza nici sprinturile intermediare si nici punctele de pe catarare. Ajungem sus la popas si stop. Asa cum era stabilit.
Locul acela este acoperit cu o prelata rosie penibila, nu poti face o poza ca lumea. Plus un sentiment straniu cu culoarea aia. Noroc ca am prins o masa mai aproape de iesire (a fost cam plin). Mai greu a fost sa prindem o ospatara libera. Femeia care ne-a servit cred ca era si bucatareasca, lucra si la bar si servea. Probabil a patra zi consecutiva. A venit, ne-a adus o ciorba de burta (subtire) - 12 lei, bere Ursus cooler - 6 lei, placinta creata - 7 lei (absolut ok), mici nefacuti bine (i-a “reparat” pana la urma), o salata de rosii si castraveti (fara aplauze), niste Cola zero (5 lei). Niste povesti, un telefon in Germanica la mult asteptatul Alec, si o chemam pe doamna sa-i platim. Ii cerem sa ne spuna fiecaruia, ea ne citeste de pe carnetelul de pe care si-a notat, motivand ca nu “joieste a duce cate comenzi are”.
Sincer, cam toate lumea se gandeste la o masina sau “something else” pentru restul de km. Nu-i stres insa pentru ca e mult de povestit. Traficul cam nasol, multe masini, inclusic din cele mari. Coboram sistematic si nu mai oprim nicaieri. Eu si Felix, la iesirea din Somcuta ne consumam un kilometru de energie si dam pedale la maximum. Imi zice ca a prins 47km/h, io ii zic ca am vazut si 48 la mine. Asta e. Cu mountain bike n-ai ce comenta.
N-am mai fost la Doua Veverite din clasa a doua si am propus sa tragem un ochi si acolo. Cu sau fara chef, tragem si acolo. Probabil urma ceva nunta. Nimic nu mai arata asa cum stiam ei acolo. Mi-au distrus toate amintirile din copilarie de acolo. Mno, asta e... Am stat putin (cam mult) pana a venit cineva sa ne serveasca, am consumat si, desi n-aveam nimeni chef de padalat, am bagat ca ursii, relaxat.
Vine dealul de la Recea si hotarasc sa-l urc cu foaia mare si pinionul 7 (8 e cel mai mic). Imi iese si sunt happy sus. Trece un Audi alb pe langa mine, exact cand termin dealul si habar n-am daca fetele m-am vazut: erau Ioni Munteanu si cu Iulia Dumanska. N-are multa importanta nici asta, ca n-aveam acelasi drum. Venim incet spre casa, iar langa Auchan, un nene atent din cale afara isi aduce aminte ca are masina in fata abia dupa ce se baga in ea. N-a fost mare lucru: o bara indoita bine de tot la cel din fata, un stop spart si niste indoituri la cel din spate. Sergiu se grabeste si nu-l mai vedem. Aproape de pod ma umfla rasul: grabeste-te, Sergiule, cheile tale sunt in rucsacul meu. Asa ca, 80,5 km si o zi faina.
Ajung la bloc, ii dau cheile omului, salut prietenii mei, urc in casa, ma bucur ca mi-am gasit baia libera, m-apuc de scris sport si apoi bucatica asta. Ma bucur ca am fost cu voi, dragii mei prieteni, ma bucur ma’ kid ca am povestit cu tine. Ma opresc. Trebuie sa ma dau cu Elmiplant, ca m-am ars ca dracul pe brate si pe picioare.
Felix zice ca merge si alt traseu, mai lejer. Si eu zic acelasi lucru. Stim ca vremea va fi buna si ca indiferent cat ai pedala exista si posibilitatea de a te simti bine. Mai ales cand esti cu prietenii. Si uite asa, Ema, Felix, Sergiu si nea Mircica (pentru prieteni), nenea pentru ma’ kid, s-au gasit sa dispara din oras cu directia Mesteacan. Si retur, dragilor...
Sunt incarcat ca un marfar si abia astept sa pornesc. Trebuie umflate niste roti... Merida Juliet (nu stiu cum se spune in ungureste) este salvata de energia mea, apoi de cea a lui Felix. Si pornim la drum. “Hai sa luam niste apa”... Lasa, luam din Coas, ne oprim la izvor, ce conteaza ca deviem un pic...
Se pedaleaza cu placere, nu “stilul Mezok”, trecem de Satu Nou, trecem de Kolto, de Katalin, nu discutam cu nimeni in ungureste, apoi revenim din strainatate la Sacalaseni, trecem usurel pe langa Moara Veche si tragem in dreapta spre Coas, la izvor. Ne oprim, nu inainte de a lua eu punctele de la sprintul intermediar (stabilit tot de mine, la poarta maramureseana din zona), apoi bem niste apa si radem la primele poze. Nu putem posta nimic fara Untold, ca n-am fi in ton cu ce se pune acum pe facebook. Ma simt excelent si chiar ii zic la misto lui Felix sa-mi traga doua palme ca ma simt prea bine. Punem poza Coas Untold, umplem bidoanele si go spre Remetea Chioarului. Sergiu ajunge primul pe deal si stabilim ca el a luat punctul de pe catarare, singurul, ca nu era catarare nasoala. Sigur, Felix n-a prea participat la tampeniile astea ale noastre, preferand sa ruleze alaturi de sotia lui (haha, tu l-ai vazut pe Contador sau pe Froome cu sotia in vreun tur?). Nu primeste puncte, primeste pupici. Sa ne batem noi punctele de cur.
Vine dealul de la drumul spre Cetatea Chioarului, unde tot Sergiu ajunge primul, apoi ajungem la dealul de la Berchez, si campionul nu se schimba. Sergiu ajunge primul in Somcuta Mare, desi aici il bat de-l nenorocesc. Eu am fost primul acolo, pentru ca acolo m-am nascut. Si-s mai batran decat el.
Ne oprim in centru, stam pe o banca, Felix se simte generos si-i da unui prunc (mic brazilian) ceva baton energizant. Eu golesc o bere fara alcool, ceilalti servesc apa si batoane. Merge si o poza cu blocul unde am locuit niste anisori si drumul spre Mesteacan. Nu pierdem multa vreme. Nu ne mai intereseaza nici sprinturile intermediare si nici punctele de pe catarare. Ajungem sus la popas si stop. Asa cum era stabilit.
Locul acela este acoperit cu o prelata rosie penibila, nu poti face o poza ca lumea. Plus un sentiment straniu cu culoarea aia. Noroc ca am prins o masa mai aproape de iesire (a fost cam plin). Mai greu a fost sa prindem o ospatara libera. Femeia care ne-a servit cred ca era si bucatareasca, lucra si la bar si servea. Probabil a patra zi consecutiva. A venit, ne-a adus o ciorba de burta (subtire) - 12 lei, bere Ursus cooler - 6 lei, placinta creata - 7 lei (absolut ok), mici nefacuti bine (i-a “reparat” pana la urma), o salata de rosii si castraveti (fara aplauze), niste Cola zero (5 lei). Niste povesti, un telefon in Germanica la mult asteptatul Alec, si o chemam pe doamna sa-i platim. Ii cerem sa ne spuna fiecaruia, ea ne citeste de pe carnetelul de pe care si-a notat, motivand ca nu “joieste a duce cate comenzi are”.
Sincer, cam toate lumea se gandeste la o masina sau “something else” pentru restul de km. Nu-i stres insa pentru ca e mult de povestit. Traficul cam nasol, multe masini, inclusic din cele mari. Coboram sistematic si nu mai oprim nicaieri. Eu si Felix, la iesirea din Somcuta ne consumam un kilometru de energie si dam pedale la maximum. Imi zice ca a prins 47km/h, io ii zic ca am vazut si 48 la mine. Asta e. Cu mountain bike n-ai ce comenta.
N-am mai fost la Doua Veverite din clasa a doua si am propus sa tragem un ochi si acolo. Cu sau fara chef, tragem si acolo. Probabil urma ceva nunta. Nimic nu mai arata asa cum stiam ei acolo. Mi-au distrus toate amintirile din copilarie de acolo. Mno, asta e... Am stat putin (cam mult) pana a venit cineva sa ne serveasca, am consumat si, desi n-aveam nimeni chef de padalat, am bagat ca ursii, relaxat.
Vine dealul de la Recea si hotarasc sa-l urc cu foaia mare si pinionul 7 (8 e cel mai mic). Imi iese si sunt happy sus. Trece un Audi alb pe langa mine, exact cand termin dealul si habar n-am daca fetele m-am vazut: erau Ioni Munteanu si cu Iulia Dumanska. N-are multa importanta nici asta, ca n-aveam acelasi drum. Venim incet spre casa, iar langa Auchan, un nene atent din cale afara isi aduce aminte ca are masina in fata abia dupa ce se baga in ea. N-a fost mare lucru: o bara indoita bine de tot la cel din fata, un stop spart si niste indoituri la cel din spate. Sergiu se grabeste si nu-l mai vedem. Aproape de pod ma umfla rasul: grabeste-te, Sergiule, cheile tale sunt in rucsacul meu. Asa ca, 80,5 km si o zi faina.
Ajung la bloc, ii dau cheile omului, salut prietenii mei, urc in casa, ma bucur ca mi-am gasit baia libera, m-apuc de scris sport si apoi bucatica asta. Ma bucur ca am fost cu voi, dragii mei prieteni, ma bucur ma’ kid ca am povestit cu tine. Ma opresc. Trebuie sa ma dau cu Elmiplant, ca m-am ars ca dracul pe brate si pe picioare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)