Cand ai mereu o scuza la indemana, inseamna ca te pricepi. Scuzele nu deschid emotii, nu creaza adrenalina, nu creaza placere, nu sunt de bun augur. De cele mai multe ori. Este fascinant sa ai parte de emotii. Pretios simtamant. Emotia inseamna fluturii din stomac cand te indragostesti, inseamna rinocerii din ficat cand iti sai seama ca esti alcoolic, boii din creier cand nu-ti dai seama ca esti prost. Cu emotii pare mai palpitant, pare mai lasata pe pamant o viata.
Ai avut emotii la prima palma peste fund pe care ti-ai luat-o de la parinti, ai avut emotii la prima activitatea scolara unde erai pregatit de orice altceva, ai avut emotii la prima competitie la care ai participat, ai avut emotii cand te-ai casatorit, cand ti s-a nascut primul copil, la primul accident auto, ai avut emotii la primul sarut si la prima atingere din partea celei care-ti placea atunci, emotii sunt mereu.
Te duci acasa si intamplator treci pe langa niste blugi albi, care stau bine pe ea, in preajma unei intersectii. N-ai mai vazut-o de ceva vreme si nici mari emotii nu poate sa-ti aduca. Presupui macar. Schimbi doua vorbe, in trecere, remarci o schimbare in bine fata de ceea ce stiai si mergi mai departe. Iti face insa placere, chiar daca emotia nu e la rang de “colosala”.
Altadata, intamplator, de asemenea, te duci sa fugi, si iar dai peste mica emotie “fara rang de colosala”. Baaaaaa, iar iti place si usurel emotia creste. Oarecum te fastacesti, ca tu ai alta treaba, propui ceva, iese sau nu iese si iti vezi de treaba.
Mai trece vremea si iti place s-o inviti undeva. Aiurea? Din senin? Nu. Ai fost la un meci de handbal cu ea si, chiar daca n-am simtit gram de emotie din partea ei pentru competitia in sine, aveai de facut un cadou. A mai urmat o micuta poveste, nu extrem de importanta si nici emotia nu s-a amplificat enorm. A existat si poate ca a placut.
Incerci sa-i dai emotiei consistenta. Iti aduci aminte de niste indivizi care cantau de Happy New Year inainte de Anul Nou, iti aduci aminte de un Hollister adunat si oferit cu placere. Apoi, te enervezi ca-ti aduci aminte de atatea amanunte.
Si vine vineri si lucrurile se schimba si emotia creste si creste suspansul. Nu vrei sa intrebi nimic pentru ca nu vrei sa schimbi amploarea emotiei. Lasi lucrurile sa se desfasoare si astepti. Ce-i de facut? Nu mai vine vineri, dar vine duminica si ti se spune ca nu e corect. Reticenta, liniste, emotie redusa? Da. Emotia asta e ciudata. La un moment dat aduce si partea care da pumni in cap emotiei pozitive. Si iti aduci aminte de telefonul care nu raspunde, de ziua in care a spus ca vine si n-a venit. Emotia distorsioneaza si te bagi in altarul sacru al protectiei personale. Emotia incearca sa fie alungata cu data concrete. Musai de povestit cuiva. Si ziua trece, emotia ramane, estompata...
Vine iar vineri si emotia creste din nou. Emotie fabuloasa, care explodeaza fericit, care se manifesta “manifest”, care iti umple carca de bucurie. De care ai nevoie, care iti place, care sterge orice urma de protectie personala.
Si vine sambata si prima punga de tristete, si vine duminica si a doua punga de tristete si vine luni si iti iei chiar plasa. Zilele curg, emotia dispare, bucuria zace in debaraua cu nuci de cocos albastre. Si mai vine un marti sec, nici miercuri nu este mai roz, iar joi cazi in amabil. Disconfort emotional... Prunc, nu stiu cat intelegi tu din toate astea si nici macar daca te intereseaza. Eu am scris, desi am crezut ca 10 km de alergare sunt mai buni, ca 40 de km de bita pe munte sunt minunati. Nu, nu sunt mai buni si nu m-au eliberat de emotie. Inca sunt suficient de incarcat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu