Cross-country din greu

Daca Nicolae Labis ar fi fost astazi pe un traseu montan din jurul Baii Mari ar fi rescris cu certitudine "Moartea caprioarei". Cu personaje, cu biciclete, cu trante, cu tot ce trebuie.
Eu am o bicicleta de oras, City life, doua roti, cadru greu, frana spate zero barat, frana fata rezonabila; ce mai, bicicleta de navetist, doar scaunul copilului lipseste din zone.
Sambata dimineata ma trezesc la ora 3.15 ca e furtunitza, ma mai trezesc pe la 5 ca e cald, iar apoi pe la 8, ca-i de mers. Ma trezesc si-mi astept prietenul in fata blocului. Vine... am stabilit ca mergem la concursul de bici, pe niste dealuri din zona, trasee de cicloturism, din astea. nici nu trec bine de Hotel Carpati si-mi cedeaza o pedala; aia din stanga, pe care am crezut ca o reparase un vecin cu o seara inaintea. nu-i stres... merg la Chios cu Felix si stam; eu nu sunt agitat, dar vad ca nu-i rand de reparat nimic acolo, la care Dan Coarda ma trimite la Extrem; bagam o incalzire de 8km si eu si Felix; revenim, eu cu pedala ok, el cu bitza dotata cu bidon cu apa
- ne inscriem, decartam 10 lei (foarte bine), primim cate un numar (eu cer 42 si-l primesc) si o harta. ne uitam pe harta si nu-i rau deloc; habar n-am ce-i in harta, dar ma simt bine; ma uit la bici a mea si ma intristez oarecum, dar nu-mi pasa; ce bici am vazut acolo:))) ce echipamente sportive am vazut, ce oameni bine pregatiti; noi picam bine acolo cum pica celulita pe umeri. amatori, dar voiosi...
- povesteste ceva Raul Onoriu, city-managerul Barbul, o doamna draguta care n-a mai fugit dintr-a opta (dupa cum mi-a zis), o alta fata draguta, Radutza, alte fatuce faine de la Consiliul Local al tinerilor, Karoly Racz - principalul organizator, fiul Carol, un chibit (nu exista sa lipseasca macar unul oriunde), presa... le spun colegilor ca merita sa parieze pe 42, ca toti au venit cu bicicleta de oras numai eu cu mountain-bike, ca mama mi-a pregatit o sampanie si habar n-am ce ineptii am mai zis.
- 10.32 se da startul; toata lumea pleaca, decidem sa ne tiram si noi; se pleaca de la stadion, si se merge pe deasupra Muzeului de etnografie; depasim trei fete si ni se pare normal; ajungem la Gradina Zoo si avem tot felul de idei de puncte de revitalizare: cu mici, bere, o mustar, cu din astea... si cat de dese; drumul este jalnic si urcam... acest lucru n-ar mai trebui sa-l spun, deoarece am urcat mereu... bici mea este din ce in ce mai neprietenoasa, incep sa seman foarte bine cu Zidane de la fotbal, in sensul ca transpiram cam la fel... abundent; am casca pe cap si bine fac; inainte de Usturoi, prima cabana, drumul se impute rau de tot; clar, n-am ce cauta in zona cu bitza mea; trag de mine, trag de fabrici si uzine; deja se simte putin greutatea urcusului sistematic; nu vorbesc despre ceilalti sportivi care sunt deja, probabil, la a doua cabana. urcam cu sau fara probleme, eu ma mai dau jos de pe bici si merg pe jos impingand-o; sunt pietre ascutite, plus ca a plouat cu o seara inainte. urc la cabana a doua, ma cam dor picioarele, dar simt ca pot fara nicio problema.
- Carol Racz e arbitru la primul punct. Imi spune pe unde sa o iau si dupa ce termina sa-mi spuna asta ma sfatuieste sa nu o fac. Nu pentru ca n-as putea urca, ci pentru ca a plouat in noaptea precedenta si ca va fi extrem de dificil la coborare. Mai povestesc putin si decid ca e mai bine sa-l ascult, el fiind profi... Cu tot necazul ca nu pot merge mai departe, ca nu mai ajuta absolut deloc bitza, am decis sa cobor; e dureros sa sti ca mai poti tu fizic, dar ca nu merita sa mergi mai departe si sa-ti pui sanatatea in pericol; mai ales cand nu esti nici la jumatatea traseului; asta este
- cobor fara mari probleme, cu multa atentie si astept pe unul, pe altul; decid sa premiez eu niste prieteni, dar numai daca termina, astfel ca ma duc acasa sa aduc ce am decis. am facut lucrul acesta cu multa placere si cu niscaiva invidie, pentru ca eu nu facusem ceea ce facusera ei; doar o parte, o mica parte. si n-ati vrea sa stiti cum aratau cand au sosit; dar cu zambetul pe o jumatate de gura; s-ar fi hlizit cu toata gura, dar nu incapea zambetul de rictusul din cealalta parte, de oboseala; in rest, ca la pescari, totul nu este decat o poveste