Ziua in care m-am simtit jefuit

Crosul Castanelor. Competitie la care particip a doua oara. Lume destul de multa, se da startul la 12.00. Ma inscriu, platesc 5 lei, primesc numar si ace de siguranta, pe care trebuie sa le restitui. Asa scrie, asa fac. Merg sa ma incalzesc. Dau in clocot si startul nu vine. Apar niste sportivi veterani, apar si copii si ma intreb de ce-am venit la 11.30. E trecut si de 12.30 si tot nu s-a dat startul. Abia pe la 13.00. Asta este. Alerg 5.000 m sau cel putin asa se spune. Ajuns si stau la festivitatea de premiere, fac niste poze, aplaud putin si nu sunt carcotas, chiar daca m-am incalzit de trei ori. Astept sa implinesc 60-70 de ani, sa fim doar 2-3 la categorie si sa urc si eu pe podium:) Cateva minute in multime. Orice fel de miros, mii de oameni, enorma evaziune fiscala, scumpete, pisat oriunde si pe orice, muzica buna si muzica de doi bani, copii entuziasti si copilite imbracate ca dracu’, domnite elegante si prunci rezonabili, absolut toti cersetorii din Baia Mare si din imprejurimi (plus orasele apropiate). Zona salii sporturilor. Canta unii, nu canta altii. Nu ma impresioneaza. Vad un mosuc, chiar in sensul giratoriu, care sufla nimic intr-o muzicuta. Absolut nimic coerent, pentru ca am ascultat 15 secunde. Usor jegos, fata de consumator, amarat cat cuprinde, deprimant chiar, sufla in muzicuta in speranta ca-i va da cineva ceva. Sigur are si el povestea lui. Ma satur rapid si prefer sa plec. Vreau sa-mi cumpar ceva, sa stiu ca am fost si eu acolo. Vad perinite cu zodii, ceasuri cu chipul tau daca vrei, baloane in toate formele, must, vin, apa, suc, bere, tricouri cu te miri ce inscriptionat, colaci secuiesti (face acum toata lumea), clatite gigant, lantiosoare si amulete, toate kitsch-urile din lume si inca vreo doua in plus. Vreau sa-mi iau o pila de unghii, dar ma las pagubas. Apoi, aleg sa-mi cumpar o ciocolata de casa si-i dau omului 3 lei. Imi spune ca e 5 lei. Ii mai dau 2 lei si-i spun ca la Kaufland costa 1.80 lei (si la non-stop). Du-te, ba... Nicio eticheta pe produs (livrat, totusi, in punga, zona curata), niciun bon la vanzare. Nu se termina sambata. Merg la film cu un prieten si sotia lui. la Gold Plaza, la mall. Ceva cu niste bicicilisti curieri in New York, o poveste cu happy-end, frumusel. Bilet 17 lei, un Cola - zero 9 lei, nu stiu ce bombonele cu visine 11.04 lei. Mi se pare exagerat sa dai atatia bani, dar conditiile sunt bune. Reclame 10 minute, promo-uri (cred ca alea au fost scumpe, filmul costa maxim 5-6 lei). Cam atat, s-a dus mai dus o sambata.

Eu am ramas cu ultimul

Aproape 80 de km, fara vreo 4-500 de metri. Asa zice ghidusia de cautat timpul a lui Dani. A mea zice ceva de genul 80.4, dar nu-i bai. Oricum e destul. Asta inseamna un drum pana in Mara, peste Gutin (chiar, Adi, aici nici nu e nevoie de harta). Un event creat din nou degeaba pentru senzationalii mei prieteni care ma amentina cu venitul. Am dat invitatie la peste 700 de oameni (bineinteles, unele erau aberante) si, la final, ne-am intalnit tot aceiasu trei oameni. Eu, Arashiro si Nicki Sorensen.
Am plecat din Baia Mare pentru ca baia de serviciu era ocupata. Pe la 10.10. Am asteptat civilizat inca 6-7 minute si tot n-a mai venit nimeni. Spuneau pe fb ca vin 5, alti 7 au dat maybe, altii n-au dat nimic. In contrapartida, nici eu nu voi mai da vreo invitatie. Un domn a spus ca vine, apoi s-a sters singur si, frumos, tocmai l-am vazut mergand spre Ferneziu in zona Lukoil. Treaba lui.
Aproape niciodata de cand umblu cu bitza nu m-am plictisit mai bine. Cu exceptia intrarii si a iesirii din oras s-a stabilit si evadarea si evadatii. Arashiro si Sorensen au plecat in fata, iar eu am ramas cu ultimul. Culmea, pe drum, in diverse locatii, ma intalneam cu aceleasi doua persoane. Apoi, am decis sa-mi fac un programel in care sa ma simt cat se poate de bine. Nu n-am fost in Mystique. Doar cu o seara inainte (m-am bagat putin la ghilotina singur si, vorba lui Becali, n-oi fi fotbalist mare in veci. Am facut poze, am trecut si peste mirosul mancarii de la Hanul Pintea, pentru ca aranjamentul era facut pentru Mara.
Am ajuns si in Mara, unde m-am simtit bine. Am mancat, am bagat un Radler sub nas, ba m-am dus si pana la un bar sa-mi iau o cafea. M-am intors fara a avea casca in cap si rau am facut, pentru ca am bagat o marmida in acoperisul unei mese cu bancutze si am scapat cu un drum si de o jumate de cafea. E fain la pastravaria Alex, chiar daca multi spun ca este putin scump. Totusi, e cam plin acolo, asa ca nu sunt multe de comentat.
Drumul de intoarcere a inceput cu vaiete, cu burti pline, cu lipsa de apa, cu lipsa de chef si cu cine stie ce alte lipsuri. Am urcat catinganas, stiind ca urmeaza sa coboram o gramada. Am ajuns iar sus la Hanul Pintea, m-am schimbat (incepea sa nu-mi mai placa de mine), mi-am luat si noile incalzitoare cumparate saptamana trecuta (inutil, erau pest 30 de grade) si am coborat in ritmul meu (aproape ca la urcare:)) Sigur, Arashiro si Nicki si-au vazut de treaba, au continuat evadarea si ne-am mai vazut abia peste vreo 20 km. Sunt foarte curios sa vad care dintre ei crede ca e Nicki si care Arashiro. Misterul poate fi dezlegat foarte usor si nici nu costa mult.
Am ajuns acasa si nu tare am chef sa scriu, pentru ca am de lucru. Am mancat sarmale, ma uit la rugby si ma gandesc de ce zboara fluturii... Nu cred ca fac reclama la Adidas.