Ziua în care aș fi Ryde...

Știu sigur că în aceste zile, suedezul Tomas Ryde este unul dintre cei mai urâți oameni din România. Toată lumea crede că Naționala României s-a dus în Japonia după medalie, însă nepriceperea lui Ryde și alte cele fac ca jocul nostru să nu fie cel dorit. Nu-s mare fan Ryde, ba chiar nu-s fan deloc și cred că omul își va de demisia imediat ce va părăsi Campionatul Mondial. Însă, dacă aș fi Ryde în locului lui Ryde, aș face o conferință de presă, în care, eu ca mare suedez liber (sper) aș spune exact ceea ce este de spus.

1. Echipa României este mai slabă ca în trecut. Nu e de unde alege. Avem al doilea campionat ca valoare după cel al Ungariei (așa se spune), însă dintre cele 14 echipe de Liga Florilor, dacă scoatem străinele, am rămâne cu vreo 8 echipe. Din alea, două sunt slabe, cum e peste tot, iar una “dopată”. Deci, mi-ar rămâne maximum cinci de unde să aleg jucătoarele pentru lot. Să nu-mi spuneți nimic de Divizia A, nu trebuie, chiar dacă sunt jucătoare foarte tinere și valoroase. Numărul jucătorilor legitimați în România este ridicol față de cel al legitimaților din țări ca Franța, Norvegia, Danemarca, Spania, Rusia, Olanda - cele care ne cam bat acum.
2. Aș spune de ce nu o suport pe Chiper Moisă. Aș preciza cu subiect și predicat de ce am refuzat categoric să o duc în Japonia. Aș spune că nu a respectat programul, că și-a luat-o în cap, că are ochii cei mai frumoși din Liga Națională și că se bai dacă o duci în Japonia. Nu știu ce, adevărul.
3. Aș mai spune de ce nu m-a interesat să o duc pe Sorina Tîrcă și a câta variantă pe postul de inter stânga ar fi fost. Aș fi precizat că Sorina arată fizic mai puțin bine decât în primăvară, iar de acest lucru m-am convins și eu la meciul pe care l-a jucat Corona în Baia Mare.
4. Aș povesti foarte mult despre ceea ce am făcut în ultimii 10 ani în handbal, antrenând cel mult România. Acum patru ani a avut echipă la Mondialele din Danemarca, unde s-a clasat pe locul al treilea, ultima medalia cucerită de România la nivel de turneu final.
5. Aș spune că-mi dau demisia. Atât.
6. Dacă aș fi și roman, aș da vina pe altcineva.

Ceva se leagă cu ultima propoziție. Nu tare văd cum vom mai cuceri vreo medalie în viitorul apropiat, dacă nu se schimbă enorm de multe. Mai mult, după ce se retrage Cristina Neagu, nu știu dacă vom mai obține calificări la turneele finale. Cu Ryde, cu Plynge sau cine doriți dvs. Probabil și lui Doamne Doamne i-ar fi imposibil ca antrenor.

De dragul tău mi-am pus medalia de bronz

Sincer, n-am ce să scriu de la meciul dintre România și Kazahstan. Aș avea, dar nu merită. Prefer altceva. Probabil prima scriere din viitoarea mea carte de sport.

Adriana Nechita înscrie golul victoriei în ultima secundă de joc, evitand astfel loviturile de departajare. O țin minte și acum cum a alergat înspre banca noastră, oarecum aiurea și a sărit s-o îmbrățișeze medicul. Abia mai apoi au apărut coechipierele sale. Meciul cu Danemarca s-a desfășurat în sferturile de finală. A fost un meci în care Cristina Neagu a jucat senzațional, reușind să înscrie de 15 ori. Tot ea a ratat însă un 7m în ultimul minut și am fost aproape de a intra la aruncările de departajare de la 7m, dar a venit reușită Adei Nechia și calificarea în semifinale.

Atunci, au jucat pentru echipa noastră: Paula Ungureanu (11 intervenții, a apărat și un 7m), Ionica Munteanu - Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita 4, Cristina Neagu 15, Aurelia Brădeanu 5, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Valentina Ardean Elisei 1, Oana Manea 3, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger, Eliza Buceschi 3, Patricia Vizitiu, Laura Chiper.

În semifinale am pierdut în fața Norvegiei, cu 35-33, după prelungiri, dar am făcut și atunci un meci bun. După 60 de minute, scorul a 27-27 și interesant este că în ultimele aproape trei minute nu s-a marcat deloc. Ultimul gol a fost marcat de Melinda Geiger (57). Din păcate n-am rezistat în prelungiri, iar în ultimul minut din cele 10 s-a marcat de trei ori: Alstad pentru nordice, apoi Ada Nechita și, în final, golul care a dus Norvegia în finala mare, înscris de Camilla Herrem.
Atunci, au jucat pentru echipa noastră: Paula Ungureanu (11 intervenții, a apărat și 3 de 7m), Ionica Munteanu - Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita 6, Cristina Neagu 8, Aurelia Brădeanu 1, Luciana Marin, Gabriela Perianu 2, Valentina Ardean Elisei 3, Oana Manea 6, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger 3, Eliza Buceschi 4, Patricia Vizitiu, Laura Chiper.

În meciul pentru medalia de bronz, România a reușit un meci perfect și a câștigat fără probleme cu Polonia, scor 31-22. Echipa noastră a condus de la început la sfârșit și s-a impus oarecum relaxată. Este ultima medalie câștigată de națională de handbal feminin a țării noastre la un turneu final. Am mai jucat de atunci de două ori la Europene și la Jocurile Olimpice de la Rio.
În finala mică: Paula Ungureanu (8 intervenții, a apărat și un de 7m), Ionica Munteanu (3 intervenții, a apărat și un 7m - Gabriella Szucs 1, Crina Pintea, Adriana Nechita 2, Cristina Neagu 10, Aurelia Brădeanu, Gabriela Perianu 1, Luciana Marin 1, Valentina Ardean Elisei 3, Oana Manea 4, Ana Maria Tănasie 1, Melinda Geiger 3, Eliza Buceschi 2, Patricia Vizitiu 3, Laura Chiper.

Mai multe jucătoare din echipa națională activau atunci la HCM Baia Mare (10 din cele 16): Gabriella Szucs, Adriana Nechita, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Ionica Munteanu, Valentina Ardean Elisei, Paula Ungureanu, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu. Antrenori au fost tot cei care sunt și acum la națională: Tomas Ryde și Costică Buceschi.

În luna decembrie a anului 2015, lucram intens cu proprii mei dracușori (am învins la puncte), cu drăcușorii unei domnișoare (aici am pierdut Knock-Out, după mai multe Knock-Down), cu ritmul și rimele din prima mea carte de poezii, “Aburi groși” (nu grozave). Mi-a fost teamă, însă am avut suportul moral și financiar al unor prieteni. Am trecut peste toate și am întâmpinat sărbătorile cu bucurie.

În acele vremuri discutam destul de mult cu unele fete de la HCM Baia Mare, lucru care acum nu se mai întâmplă sau se întâmplă foarte rar. Și vorbeam cu fete care s-au calificat la Jocurile Olimpice, care au cucerit medalia de bronz mondială. HCM a revenit rapid la treabă, pentru că urmau jocurile din campionat și din Liga Campionilor. Eu îmi fixasem data lansării volumului Aburi groși pe 28 ianuarie. Luând în calcul doar prevăzutul, programările, cam tot. Evident, că fix pe 28 s-a nimerit un meci devansat, ba chiar unul cu Rapid București, în deplasare. Chemasem unele fete la lansarea mea și pariez că ar fi fost plină sală “Millenium”. Și mai știu că n-ar fi venit lumea pentru mine (și așa au fost cca 70 - sigur pentru mine) neapărat, dar era un eveniment care nu merita să-l ratezi.

M-am înțeles mai mereu binișor cu Melinda Geiger, chiar dacă nu țin minte să fii stat vreodată la taclale, așa cum am făcut-o cu alte fete. I-am purtat mereu un respect deosebit, lucru care este valabil și acum, chiar dacă nu mai joacă handbal. Vorbesc pe “mess” cu ea înainte de un meci de campionat și îi spun că vreau să cumpăr un tricou de la ea (niciodată nu am cerut “gratis” vreun tricou de la jucători, mereu am vrut și am dat ceva la schimb). Vine meciul, eu stau în primul rând, la masa presei. Melinda îmi aduce un tricou împachetat, eu înlemnesc de bucurie. Este cel cu care a jucat Melinda în meciul cu Danemarca, este tricoul original al unei medaliate cu bronz mondial. Pe tricou scrie cu marker-ul: “Îți mulțumesc pentru tot” și este semnat.
Îi întind și eu timid cartea, la care ea îmi dă niște bani. Refuz banii, spunând că e cadou la cadou. Melinda insistă și spune că-mi dă înapoi cartea și îmi ia tricoul. “Ai muncit pentru cartea aia, meriți. Noi am muncit pentru locul trei și am primit răsplata noastră. Și tu trebuie s-o primești pe a ta”. Rămân mască și accept “trocul”.

Am acel tricou de aproape patru ani. Și acum îl am la loc de cinste. L-am îmbrăcat de fix trei ori de când l-am primit și, recunosc, nu l-am spălat niciodată. Nici nu îl spăl (se duce scrisul cu marker-ul), dar nici nu îl voi mai purta. Va rămâne în acel loc de cinste pentru mine, cu întreaga lui poveste.