Ba, eu nu pot dormi ca am lacrimat azi la meci. La ce meci? La Minaur cu Odorhei.
Imi aduc aminte de primele meciuri, cand ma cara tata dupa el, pe terenul de bitum de langa sala veche. L-am vazut si pe Gatu aruncat peste gard, tin minte ca ma fascina si un cronometru de pe masa arbitrilor, l-am vazut si pe Maricel Voinea (de care m-am indragostit iremediabil). Am crescut si am ajuns sa merg la sala. Am stat pe scari o gramada de meciuri. Primise mama o pereche de blugi si ii erau mici, asa ca i-am luat eu. Unde puteai sa te dai mare daca nu la meci? Cu o gramada de oameni. Asa am mers, cu ei pe mine, m-am pus pe scari, alea s-au umplut si m-au durut genunchii de traznea. Am fost nevoit sa ma ridic si sa urc cateva trepte. Am mai prins locul meu, pe care l-am tinut doua ceasuri? Din parti.
Apoi, am vazut un meci de dupa un stalp de sustinere. Nu puteam intra mai inauntru sub nicio forma. Era finala de acasa cu Zaporoje. Am vazut doar un o poarta. In rest ma bucuram sau ma intristam dupa ce zicea lumea de langa mine.
Am fost in armata si am auzit meciul cu Granitas Kaunas la radio. Am mancat radioul ala si mi-am muscat unghiile. Pana la urma a iesit bine.
Am mai crescut si am ajuns sa-mi folosesc pixul. Am lucrat la clubul Minaur niste anisori. Am plecat de acolo si ma doare-n fund ca n-o sa-mi recuperez niciodata banutii. Am cunoscut jucatori de mare valoare, am stat cu ei, am baut o bere impreuna. Am cunoscut mai multi antrenori si am incercat sa invat cate ceva de la ei.
Am prins doua titluri nationale, un event... le-am prins la club. Am fost la meciuri, am amintiri frumoase. Am fost la meciuri de cupa europeana apoi. Am primit delegatii din mai multe tari si am discutat cu oameni frumosi. Stiam ca, de fiecare data cand era o tara modesta, ca noi, sau cand se mergea cu autobusul, aveam loc sa mergem si noi. Mai nasol era cu tarile occidentale sau pe unde se mergea cu avionul. Acolo nu era loc nicicum.
Am asistat apoi si la inceata decadere a clubului baimarean. La imensele probleme financiare. Niciodata n-am dat cu parul. Chiar daca nu mi-au convenit multe lucruri. Am asistat si la desfiintarea gruparii, la retrogradarea echipei in liga secunda. Minaur nu mai exista de multa vreme, dar i se foloseste numele (asta este adevarul).
Am mai crescut putin si am asistat la renasterea unei grupari. Am vazut si auzit toate prostiile din lume. Deja oamenii ma apeleaza pe strada: ce-ati facut domnu’ Mircea cu echipa asta.. Altii vin si imi explica cum vad ei diverse module de aparare. Pe strada... asta inseamna ca le pasa.
Am vazut un nou titlu si m-am bucurat de la departare. Eu n-am avut loc acolo nicio clipa dar, spre deosebire de altii, nici nu mi-am cautat vreun loc. Nu m-am bagat in seama. Nici nu aveam de ce. Colaborarea mea cu clubul Minaur din sezonul trecut si din acest sezon a fost cea mai proasta dintre toate colaborarile cu toate echipele de care am avut parte in ultimii 23 de ani, adica fix numarul anilor de presa cu care ma laud.
Astazi, am fost la meci si de trei ori era sa-mi dau liber lacrimilor. M-am abtinut... Nu-s fericit ca echipa asta moare asa... nu-s fericit ca oamenii pe care nu-i cunosc joaca fara bani... nu-s fericit sa aud ce-mi povestesc ei, desi nu-i intreb aproape niciodata; n-am fost fericit sa-l aud pe unul dintre ei vorbindu-mi la telefon si nici macar nu stiu de unde a avut numarul meu.
Baia Mare are nevoie de Minaur si Minaur are nevoie de Baia Mare. Sunt doua nume proprii care nu pot convietui decat impreuna. N-am chef sa scap lacrimi nici mai incolo, daca ma intelegeti. Hai Minaur!
