Mandra Creta si Domnul Santorini (partea a doua)

E luni seara, destul de tarziu, dupa dans, dupa masa, dupa o sticluta de apa... asta pentru ca prietenii cretani sunt de treaba si te primesc in camera cu niste fructe, sticle de apa si chiar o sticla de vin. Sigur, nu-i vinul regelui, dar e bun pentru muritorii veniti in premiera in casa lui Zeus. Si uite asa, ajung la prima seara pe pamant cretan. Am decis insa ca e mai bine in pat decat pe pamant, asa ca am zabovit in camera cu numarul 381, imediat langa receptie, dupa ce am cautat-o pe oriunde numai acolo nu. Camera lata, spatioasa, cu televizor (oare ce rost au aparatele astea in concediu?). Nu am gasit telecomanda si nici nu m-am consumat prea mult. Decid sa nu intreb nimic la receptia hotelului. Din pacate, aceasta este problema romanului, mai ales ca oamenii sunt acolo sa te ajute. Ti se pare ca nu esti suficient de amabil sau ca vei cere prea multe, in conditiile in care tu esti clientul... Iar cretanii, cu mana pe inima (si fara operatie pe cord deschis), chiar stiu sa se faca amabili. Vine dimineata. Marti dimineata. Se spune ca sunt trei ceasuri rele. Ma doare-n paispe. Le-am dormit pe alea. Ies putin la vizionare de locatie, inainte de masa. Trazneste de fain ce e... Ma uit in zona si imi dau seama ca stau in aceeasi locatie cu bunul Dumnezeu. Nu i-am gasit bungalow-ul, nici nu l-am cautat, dar chiar n-are unde sa fie in alta parte. Lamai, portocali, alei curate si aranjate, matematica si geometrie, flori, gaze, piscina, restaurant, bar, tot ce vrei. Resort de cinci stele, Blue Sea Hotel din Stalida (localitate aflata la cca 20 km de Heraklion, seriful locativ al Cretei). Merg la masa cu gandul ca totul mi se cuvine, ca marea aflata la 10 m de restaurant nu-mi va ostoi gustul de sarat, ca “palmerul” (vorba lui Papaiani din Nea Marin Miliardar) este creat si pentru a ma simti eu bine. Eu si noii mei prieteni. Pe care nu-i cunosc si pe care n-o sa-i cunosc bine, dar cu care incep sa ma simt bine. Trece masa de dimineata si ne dam adunarea la piscina, un act grav in fata marii pe care o tot invocam. Si ce daca? Apar fetele, Lauren si Blanka, apar si baietii din seara precedenta, cu dansul, ca vor ei sa nu distreze. Daniel angajeaza privitorii de busturi si privitoarele de patratele abdominale, adica tocmai noii mei prieteni (faza in care le studiam in grup, intre noi:)) la o iesire cu masinile. Inchiriate, evident. Poti inchiria masini, bike-uri, atv-uri, boogy-uri, tot felul. Cred ca-ti poti inchiria si propriile sandale daca vrei, mai ales daca ai si permis de conducere. Insist sa cred ca nu voi merge nicaieri, satul de drumul de cealalta zi. Chiar asa se si intampla. Intram in bazin si facem exercitii alaturi de animatori. Usor distractiv, inviorarea perfecta. Vine Daniel, omul cu initiativa... Prieteni, trebuie sa-i multumim omului asta de o suta de ori. Fara el, veneam mai bronzati si cam atat... In plus, omul e amabil si se vede ca stie lucra cu cetateanul (e bine, Daniel, mergem undeva si la anul?) Ei bine, Daniel rezolva cazul si Christian Tour dispare cu masinile prin Stalida, in timp ce Grumaz face tour-uri prin piscina. Si le face sistematic si fara sens, ba chiar usor plictisit si iritat. Chiar au plecat toti? Da, aproape toti... Incerc sa-mi consum energia binisor, mai ales ca oamenii mei nu vin nici la pranz. Nu intru in panica, pentru ca in rai nu intra nimeni in panica. Bag o ora de somn, neintors, precum pruncul dupa ce-si oboseste parintii, apoi imi iau aparatul foto si plec la piscina. Unde altundeva? Beau o bere, stau linistit si le vad pe Lauren si pe Blanka. Atac la poloneza prin invaluire, cu ajutorul parasolarului de la aparatul foto. Am un Nikon, am si un obiectiv bunicel, dar cand pui parasolarul este chiar eficient, chiar crede lumea ca te pricepi:) Ma cheama fetele in apa la baschet. Se rade bine de tot in jurul meu, ma bucur, prind viata si ma consum. Nu ma consum de tot si ceea ce urmeaza pana la finalul zilei aproape ca nu are absolut nicio relevanta pentru cititor. Pentru mine, da, si, marturisesc, mi s-a facut putin dor de ea. Atat. Seara stam cu totii la barul de langa restaurant, dupa care hotaram sa ne cunoastem mai bine si ne asezam pe niste sezlonguri si povestim. Ne si jucam, bagam si un vin de control, altii isi consuma si aerul din plamani cu niste tigari. Bag o gluma de autobaza si sunt catalogat vulgar, dar n-am ce face dragii mei, sunt crescut pe stadioane si in sali de sport. Sigur nu de la Plesu am invatat mersul pe bitza si nici de la Patapievici jocul de baschet in apa. L-am vizionat si pe Cioran intre coperti, mi-a povestit lumea si de Tutea si cu Petre al meu o sa si inchei seara asta, ziua a doua. Nea Tutea, in vremurile cand ii raspundea intrebarilor armeanului de Arachelian, avea una cu care se repeta si tare imi place si acum: pe vremea comunistilor totul era aranjat. Si sa fii fericit era obligatoriu, de parca venea cineva sa-ti spuna: “Auzi, ba, sa fii fericit, ca te ia mama dracului!”

Mandra Creta si domnul Santorini

Te duci sau nu te duci? Nu stiu, ma duc sa verific, in cat timp trebuie sa dau raspunsul. Pai, in 15 minute. Atat. Bine, merg. Duminica... merg la munca, doua pagini, ceva munca, ceva telefoane, ceva aranjamente. Ultimele... sigur, nu si cele neaparat necesare. Incerc sa fiu cat mai sigur, dar mi-am dat seama ca fiu pot fi numai pentru parintii mei. Plec si acest lucru este suficient de important incat sa ajung acasa pe la 16.00, sa-mi fac bagajele in 74 de secunde. Un dus, o ultima gandire, o ultima asezare a lucrurile, aer in piept si linistit spre autogara. In fata blocului o vecina se ofera sa ma duca la autogara cu masina. Nu vreau initial, dar cedez. E doamna... Ajuns la autogara si intalnesc copilul... suntem doi de aici, din Baia Mare. Urcam in autocar cu directia Cluj. E ora 18.15 si sunt primii pasi spre vacanta. Mergem, tati, cu basca pe cap... Cum care basca? Aia pe care am si pierdut-o pe drum... Ajungem la 21.15. Eu usor iritat, Copilul infinit mai entuziast. N-am vocatie de homeless, nu pot sta pe strada aiurea. Plecam din Cluj la 1.30 noaptea, e duminica si caut idei. Prima idee: McDonalds. Mda, acolo mergem. Intram, ne luam cate ceva, ca doar n-om sta moca pe acolo. Ma uit si vad ca programul e pana la ora 24.00. Nu putea fi, normal, ca in celelalte zile, pana la 1.00, sa mergem de acolo direct. Ii spun Copilului ca mergem la un bar de tzatze sau cautam un hotel cu bar de calitate si ne petrecem acolo minutele ramase. N-au fost nici tzatze, nici hotel, a fost o benzinarie. Mi-am luat o cafea si gata... In sfarsit mergem spre locul de intalnire. Sincer, sunt deja plictisit, dar n-am de ales. Taxi-ul ne duce, clujenii sunt amabili aici... Intalnirea cu ei... Ma uit. Un tip amabil, dar care nu vine cu noi. Mai vad picior de Mirela si Dana. Nu cunosc pe nimeni, nu stiu cum ii cheama, nu stiu cum sunt. Apoi, vad Ade, Alin si Alina, Tania. Mai vine doi din Oradea, Costi si Calin. Ooops, ma uit la Calin si mi-l aleg drept tinta. Asa cred eu ca omul asta ma va enerva. Mno, n-a fost deloc asa. Implicit, nu-i bine sa bagi cuiul in inima omului chiar de la inceput. Apare Fitze, vine si Frumi cu Delia. Incep sa numar si ma declar satisfacut, sunt mai multe femei decat barbati. Mai e si Edi, mai e si Mihu. E si Stefana, voi ce credeti? Catalina si Katalin sunt gata si ele. Un microbus de 18+1 si valea catre Otopeni. Suntem fix 18, plus soferul. Doi vin din Bucuresti si seful... Unul Daniel, habar n-am cine e si nici de ce zboara fluturii... Nu cunosc pe nimeni si mi se pare mie ca aia blonda pe care o striga lumea Dana trebuie sa fie sefa. De ce ne trebuie sefa nu stiu. Parca e bine sa coordoneze cineva ceva. Nu stiu aproape nimic, dar sunt cam pe acelasi palier cu toata lumea. Urc in spatele soferului, langa Copil. Alin sta in fata langa sofer, la fel si Katalin. Nu stiu inca despre ce vorbesc si nici de ce mi se pare mie ca ar fi sotia soferului. Nu stiu nici macar cati oameni vom merge. Asa-i de fain sa nu cunosti multe detalii... Te fac atent, te fac curios. Plecam si oprim ici colo, pentru dezmortirea cioantelor, pentru o cafea, suc, din astea. Ma duc in fata langa sofer si cred ca sunt singurul care nu doarme. Ba nu, nici soferul n-a dormit. A inceput sa manance seminte... Pe la Comarnic pleznim un caine din 25 cati erau pe margine. Normal, unii se trezesc. Sincer, sunt de acord cu soferul. Nu putea opri la timp, nu avea cum. Plus ca le rupea capetelor colegilor la o frana nenorocita. Otopeni Mno, am stiut ca e bine sa ai sefi. Mirela si Dana se ocupa de legatura cu Daniel. Tot urcam si coboram, admiram preturile de jaf din aeroport si cam gata. Vine Daniel la timp (noi venisem prea repede). Imparte hartiile cu rezervari. Io is altul. Si altii sunt altii. Nu conteaza, se rezolva. Imi trimit bagajul in cala, si o iau incet catre controlul bagajului de mana si cel corporal. Sase miliarde de oameni sunt la aeroport in acest moment (nu i-am numarat bine, stiu). Serpuim la cozi, gasim cutiile pentru bagaje mici si stam la coada. Aproape de mine o doamna musulmana. Doua persoane sunt chemate la controlul corporal. Ghiciti din prima? Eu si ea. Imi permit sa renunt la glume pentru ca iti gasesc astia si ce n-ai. Trec de terminal si ma gandesc deja la zbor. Zbor Sunt obosit. E deja 12.30 sau cam asa ceva. Urc in avion si ma destind. Zburam cu un Boeing 747 al companiei Air Bucharest. Fii atent, mosule... zburam cu practicante la bord... stewardese practicante... matroana, o doamna ceva mai in varsta, impecabil imbracata, doua fete frumi si una care se pare ca invata, frumi de asemenea. Captain Theodorescu ne spune una alta, ca zburam la 10,000 de metri, ca sunt minus 38 (ceva de genul), ca dureaza o ora si 40 de minute si ca bagam materiale cu 850 km/h. Nu-i rau. Langa mine e Dana care adora zborul cu avionul si care cred ca s-ar simti mai bine anesteziata. Vorbim mereu, io fac glume incurajatoare, ca n-avem cum scapa, tot felul din astea... Se tine bine. Daniel, seful, e in fata mea. Are o hartie in mana cu oamenii, cum se va sta in camera. Arunc si io fasolea in zona si vad ca stau in camera cu Katalin. Ooops, Katalin, prietene bucurestean, este nume de fata. Asta e, nu comentez, sunt mai multe fete decat baieti. Ma sacrific? Poate ca da, dar trebuie aflat cine e Katalin. Nu aflu, n-am cum. Mai vad o gramada de fete faine in aeronava si pe astea le voi mai vedea si zilele urmatoare. Aterizam... Heraklion Sunt in Creta. Vad munti cu zapada... De ce nu mi-ati spus sa-mi aduc si snowboard-ul? Arata fain. Heraklion e capitala Cretei, orasul cel mai intins si cu cea mai mare populatie. Nu stam acolo, ne ducem la Stalida. Behai de obosit si ma felicit ca bagajul meu are 7,4 kilograme. Vine una de culoare, care vorbeste franceza si greaca si n-o baga nimeni in seama desi e clar ca se ratoieste la noi. Christian Tour are totul aranjat si ne asteapta un autocar. Plecam spre Stalida, o localitate brici, cum se va dovedi. Lumea este obosita si abia asteapta sa se aseze undeva. Intre timp ii cunosc si pe Trocani, cei doi din Arad. Ajungem la hotel si in maxim 30 de minute suntem in camera. Io sed singur, altii sunt doi, altii trei. Raman impresionat placut de ce vad si e bine asa. Vreau sa fac poze, sa le pun pe fb, dar n-am curent in baterie. Incarc... Asta e... La 16.30 pun deja primele poze si-mi gasesc primii hateri. Nu conteaza. Ne instalam si oamenii merg deja la mare. Ma duc si eu si trag primele poze. Apoi cercetez incinta in Blue Sea Hotel (stabiliment grozav, de cinci stele, pe care eu l-am numit: acasa la Bunul Dumnezeu. Mergem la masa si e bine din nou, dupa care stam pe o terasa langa mare, la un bar. Langa, animatie serioasa. Animatorii incearca sa invete niste copii sa danseze. Ei bine, cu toata oboseala, asta vor si fetele noastre, ba chiar si baietii. Acolo suntem... Blanka si Lauren, plus doi barbati (imi cer scuze ca nu m-a interesat cum se numesc), se ocupa cum trebuie de oamenii mei si incep sa vad si sa simt care-s aia cum care pot baga pe foc. Oamenii se distreaza si asta ma bucura. Se danseaza asa cum se stie, dar cu stradanii de ambele parti. Sunt convins ca ma voi distra.... Chiar daca: 1. mi-am pierdut o basca; 2. am murdarit tricoul de pe mine la modul "de aruncat"; 3. control corporal la vama; 4. abia mi-am deschis usa de la camera; 5. m-am dus ca un taran la receptie sa spun ca n-am electricitate in camera. l-am vazut pe receptioner contrariat, mai sa-mi spuna ca-s tampit rau de tot si mi-am adus aminte instant ca nu-s chiar asa de obosit si ca locul ala de langa priza unde intra cartela camerei aduce si curentul. Asta-i prima parte si voi reveni. S-ar putea sa nu revin maine, pentru ca voi sarbatori ceva frumos. Dar revin clar...

Poveste cu telenovela

a. Evenimentul a Se povesteste de catre povestitor despre un nea francezu care se duce sa-si caute de lucru in State si care crede ca va prinde o oportunitate pentru a-si imbunatati traiul. Partea naspa a lucraturii e ca monsier-ul avea nevoie de o viza de flotant si cea mai usoara chestie pe care o putea face era sa o puna de-o zdravana insuratoare c-o tipesa de prin batatura americana. Asadar, nea Gerard, c-asa-l chema pe francez, urca pe vapor si disparu tocmai in containerul cu mâncare, pentru ca nu avea bani de bilet. In fine, vaporul se ciocneste cu Statuia Libertatii, in urma unui ricoseu de la al mai mare zgirie nori, dupa ce distruge portul cu tot cu vapoare si o lada de zestre a unei domnisoare de sorginte autohtona care-si facea pomana prin port. Badea Gerard coboara de pe lada cu nuci de cocos din container, urca pe aia cu bulion, apoi sare de pe box-paletul cu mere si, in fine, urca pe grilajul containerului pâna la capatul de jos al celuilalt container in care se transportau rechini si flori de lotus cu broaste decorative pe ele. Se chinuie Gerard, scapa de urcusuri si, tiptil, se strecoara in afara vaporului, care "afara" reprezenta apa. Fiind un bun inotator nu se ineca nici la ponton, nici la balizele de salvare si nici la cele care nu te salveaza. Dupa un efort prelungit, care l-a facut sa-si consume 80% din rezerva strategica de Tic Tac cu care venise, atinge fundul nispos al oceanului si-si dete seama ca de la patru metri adâncime, pâna la mal mai este ceva de lucru. Reveni la suprafata, isi scoase manusile chirurgicale despre care nu avea nici o idee de ce le luase, inota zdravan pâna la mal si se agata de nisipul de pe plaja cu puterea unui om care face lucru de mâna in pauzele de stretching. Se târi obosit pe nisip si adormi in bataia soarelui cu maioul cu gaurele pe el. Cele cinci ore de somn l-au intremat peste masura, ceea ce l-a facut sa alerge putin pentru a obosi. Gerard se ridica si comanda la primul non-stop un non sens: doua chifle cu parizer si o pereche de ochelari de soare pentru protectie impotriva razelor solare. Renunta la ochelari, isi lua chiflele cu parizerul separat si se indeparta de pe plaja, cautând un loc unde ar putea ramine peste noapte. In lungul sau drum gasi citeva ambalaje de carton confort 3, cu baie si toaleta pe hol, doua banci absolut goale in "Central Park", scrijelite cu autograful lui Tom Cruise. Acceptase aceasta din urma varianta, deoarece pa banca era inscriptionat cu cutitul Cruise + Kidman = LOVE si, in plus, mai era desenata si o inima in forma de kiwi cu gust de portocale. Gerard isi dadu seama imediat ca americanii nu sunt tocmai intregi la cap, motiv pentru care isi puse sub cap un somoiog de paie si adormi linistit. Veni ea si dimineata zilei urmatoare. Frumoasa zi si plina de surprize. Gerard trebuia sa treaca la treaba pentru a-si asigura cât de cât existenta. Lua masa in oras: o chifla care-i mai ramasese din ziua precedenta si un pate pe care i-l pusese maica-sa când mergea la scoala. Evident, pate-ul era stricat si Gerard avea toate motivele sa fie trist. Totusi, miza pe cei 31 de ani ai sai, pe sarmul sau impresionant, pe statura sa atletica si pe bustul sau aidoma Colosului din Rhodos. Cel putin asa credea el, deoarece pe colosul asta nu-l stia nimeni, nici macar el. Foarte atent la borduri, Gerard mergea alene pe trotuar, gândindu-se ca surpriza poate veni de unde nu te astepti. Cum el nu se astepta ca surpriza sa apara de unde nici el nu se astepta, scoase un oftat. Ei bine, tocmai in aceste momente de aleasa simtire creativa, trecu pe linga el o tânara, extrem de impresionata. Motivul ii deveni foarte clar francezului in momentul in care tânara il chestionase cu respect: <> Gerard isi dadu seama imediat de intentiile fetei, o invita pe banca, ii lua palma stânga intre palmele lui vânjoase si ii desena cu rapiditate un arc de cerc, motiv pentru care a si fost premiat de catre municipalitate cu 100.000 de dolari americani pentru cel mai ciudat desen reusit pe asfalt. Gerard se simti deja cu totul altfel, doar avea o femeie lânga el. Dar nu uita ca avea nevoie de un permis de munca, hârtia aia ordinara care-i putea permite sa traiasca relaxat in SUA. Apoi, se gândi ca, de fapt, el are nevoie de permis de stat, nu de munca. Doar avea bani. Tânara, impresionata de valoarea lui Gerard si de capacitatile lui, primi sa traiasca alaturi de el pentru tot restul zilelor. Francezul era convins de utilitatea acestui pas important pentru viitoarea sa cariera si pleca la Camera de Comert si Industrie pentru a vedea de niste utilaje. Tânara il urma peste tot, inclusiv sub senila unui impresionant excavator de sorginte italiana, Caterpillar pre numele sau. Abia atunci, organele de ancheta au reusit sa gaseasca portmoneul doldora de bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca tânara se numea Slaney. Surprinzator, cei doi iesira din acest incident olecuta sifonati: Gerard cu urme de senila pe brate, ceea ce-l scutea sa-si mai cumpere tricouri in dungi, iar Slaney cu urme de fata pe senila. b. Evenimentul b Gerard nu se sperie deloc de acest eveniment care era sa-i afecteze imaginea de om vertical, isi recupera o parte din bani (95%) de la organele de ancheta, renunta la mica afacere preconizata si se hotari sa o ia de la capat. Partea cretina a lucrurilor era ca nu stia din care capat sa o ia de la capat. Atunci, hotari sa dea cu banul, dar nu avea monezi. Isi aduse aminte de pate-ul pe care mama i-l pusese la scoala si arunca in sus cu el. Daca ar fi picat cu partea desfacuta ar fi luat-o de la un capat, iar daca ar fi picat invers ar fi luat-o de la celalalt capat. Gerard arunca in sus pate-ul, acesta se invârti elegant de vreo trei patru ori prin aer, zabovi putin in curba trasata de traiectoria aruncarii si, mai apoi, cazu pe pamânt cu partea desfacuta, motiv pentru care Gerard o lua de la un capat. Alesese strada principala care traversa orasul si, nenumarindu-si pasii, o strabatuse in intregime fara probleme, dar foarte obosit. Problemele lui nu-si gaseau rezolvarea intr-un oras atât de mare. Tocmai de aceea, Gerard a ales cursa de 18.30 si a plecat relaxat spre primul sat din apropierea imensului oras. Dupa opt ore de mers pe autostrada, cu viteza impresionanta, soferul de pe cursa deschise usile si-l lasa pe francez, pe alti 15 calatori si pe o tânara, linga o statie de benzina. Tânara avea la ea mai multe ranite si o sacosa. La fel ca in filme, Gerard se impiedeca de sacosa, care, la fel ca-n filme, isi deserta continutul pe jos. La fel ca-n filme, Gerard isi ceru scuze imediat de la tânara si incepu sa culeaga de pe caldarâm produsele cazute din sacosa: un rimel, doua banane, o oglinda retrovizoare cu sticla mata de Cadillac albastru, sase conserve de peste in ulei vegetal cu chili, doua franzele cu diametrul de 5cm, o punga de plastic inscriptionata cu pixul de un vagabond in autobus si o cutie de pate. Ba nu, cutia de pate era cea a lui Gerard, dar ii cazuse din buzunar când se aplecase sa strânga celelalte obiecte. Atunci, tânara care asistase naucita la toate aceste mutari, isi ceru scuze ca-n filme, lua cutia de pate si i-o restitui francezului. Pentru ca nu avea cum sa n-o ajute sa-si care bagajul, Gerard insista ca-n filme sa o insoteasca pe tânara. Pentru locuitorii acelui sat, distanta de 3km la care statea fata fata de pompa de benzina era o nimica toata, ei considerând deplasarea un lucru extrem de nimerit pentru jogging. Gerard se lua pe urmele tinerei, care l-a scutit de-o corvoada in plus luindu-si rimelul din sacosa. In sfârsit, dupa ce distanta a fost parcursa, fata se aseza in pridvor si-l astepta pe Gerard cu o citronada bine facuta si trei cuburi de gheata reci ca gheata. Gerard a sosit dupa sapte minute, motiv pentru care a si fost penalizat cu 12 puncte, s-a asezat si el in pridvor si, ca in filme, nu i-a spus nimic fetei, aratându-si insa virtutile masculine si dungile de pe brate. Se infiripa o idila ca-n filme si pentru a avea continuitate toata povestea au hotarât sa intre in casa. Tocmai când ajunsese la usa dormitorului, fata isi aminti de citronada uitata pe veranda si se intoarse brusc lovindu-l pe Gerard si prabusindu-se in nesimtire alaturi de el. Evident, ca-n filme, organele de ancheta au aparut imediat, chiar daca nu stiau nimic de intâmplare. Abia atunci ei au reusit sa afle portmoneul doldora cu bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca pe tânara o chema Slaney. Cei doi au iesit olecuta sifonati din stupidul incident. Gerard nu a reusit sa-si bea citronada, deoarece se sacrificase unul dintre anchetatori sa i-l bea, iar pe spate i-a ramas o urma de la scari, motiv pentru care nu mai trebuia sa-si cumpere tricouri cu mineci si spate in dungi. Slaney a scapat de tot, ea lovindu-se cu capul de prima scara. c. Evenimentul c Gerard reusi cu oarecare dificultate sa-si recupereze banii din mâinile organelor de ancheta (cca 95%) si facu rapid un scurt calcul: 10.000 de dolari pierduti aiurea. Devenise sponsorul organelor de ancheta si se gândi automat la niste imprimeuri vazute pe tricourile din tara sa. Totusi, considera ca nu merita efortul, renunta la ideea cu tricourile si pleca de la casa fostei tinere Slaney. Evident, o lua pe jos, linistit, uitindu-se mirat in ochii cetatenilor, care nu pricepeau de ce nu foloseste aceasta distanta pentru jogging. Era insa mult prea obosit pentru a cauta sa salveze din aparente si le lasa sa se descurce singure. A ajuns din nou la pompa de benzina si a s-a gindit sa alimenteze. N-avea ce. Se puse pe asteptat si-l duru. Ceea ce credea el ca este un simplu bolovan, era un bolovan mult mai simplu. Greu de explicat senzatia. Isi aminti ca are bani si intra in magazinul mixt de linga pompa, pe care tocmai il deschisese o tânara cu citeva zile in urma (alaltaieri). Intra in magazin, studie rafturile cu mâncare si pe cele cu sucuri, isi lua o franzela, doua savarine cu sirop de cola, o jumatate de kilogram de carne pentru mici si un pate ce se poate prepara tartine ca atare. Se duce la casa sa plateasca, fix in locul unde il astepta tânara, iar aceasta ii calcula imediat ce avea de platit. Nu degeaba isi luase ea calculator cu functii. Stând foarte apasata de povara noii sale meserii, tânara ramasese absolut surprinsa de alegerea lui Gerard si-i marturisi in taina (nu mai era nimeni in magazin) ca si ea prefera acelasi tip de pate. Cum o simpla cutie de pate poate dezlantui energii nebabuite si poate insemna un prim pas catre marea dragoste, tânara ii propuse lui Gerard sa ramâna impreuna. A inchis simplu magazinul mixt, a pus cele doua lacate "Tri Circle", a tras storurile pâna le-a rupt si, luându-l de mâna stânga pe francez, caci in dreapta tinea pate-ul, au urcat fiecare in masina proprie, iar apoi Gerard in masina ei si au plecat relaxati spre casa tinerei. Drumul se intindea pe vreo 400 km, dar tânara era multumita de naveta. Soseaua curgea monoton, temperatura aerului era propice pentru un pescuit in apele stationare, muzica urla, apa din radiator avea temperatura normala, iar jigloarele functionau fara cea mai mica problema. Gerard se simtea excelent, iar tânara ii facea sistematic cu ochiul. Putin mai tirziu, Gerard isi dadu seama ca tânara avea un tic nervos, dar acest lucru parca ii sporea sarmul. Dupa prima suta de km, tânara a obosit. A deschis portiera linga un izvor de apa minerala aflat acolo mai accidental decât orice organ de ancheta surprins, isi ostoi setea si urca din nou la volan cu eleganta unei dame care stie sa-si puna singura centura de siguranta. d. Evenimentul d Trebuie sa ma scuzati putin, dar vreau sa citesc revista "Capital". e. Continuarea evenimentului c Gerard a ramas la locul lui multumit de situatie. Un simplu pate ii putea reconstrui viata. Si se gândea cu multa placere la faptul ca intr-unul dintre buzunare avea si pate-ul pe care i-l pusese mama lui la scoala. Si tot gândindu-se la virtutile acestui superb produs alimentar, simti dintr-o data o zguduitura brutala, dupa care si-a pierdut cunostinta. Ca in orice stat american care se respecta, organele de ancheta si-au facut imediat aparitia, chiar daca intâmplarea petrecuta pe autostrada putea sa intârzie. Abia atunci, organele au reusit sa gaseasca portmoneul doldora cu bani din buzunarul hainei lui Gerard, pate-ul pe care nu-l aruncase din patriotism si faptul ca pe tânara o chema Slaney. Ambii locuitori ai automobilului sifonat au iesit olecuta sifonati din groaznicul accident. Lui Gerard i-a ramas o urma pe fata din lovitura cu capul in parbriz, motiv pentru care nu mai trebuia sa-si cumpere tricouri. Slaney a scapat de tot, ea ramânând doar cu bucuria de a se indragosti de un tip care savureaza un pate ce poate fi preparat si tartine ca atare. Cu o oarecare dificultate, Gerard trebuie omorât, deoarece Dana s-a saturat sa se uite la telenovele, precum se va satura si sa le citeasca. Iar eu m-am plictisit sa scriu despre un francez care vrea o gramada de chestii si pâna la urma ramâne fara bani.

Trebuie sa uitam cat mai repede...

Nu stiu daca observati (cred c-o faceti), dar echipele din Maramures n-au o arhiva prea bogata. Pierde Mineru cu 5-0 la Oradea si spune Buia ca meciul trebuie uitat cat mai repede. Nici sa nu va imaginati ca nu-l uita. Altfel, n-ai lua 5-0 imediat si de la Poli Timisoara. Dupa meci, Buia spune ca e un meci care trebuie uitat. Pierde HCM, fatucele, la un milion de goluri diferenta la Cluj, Buceschi vine si spune ca baimarencele doresc sa uite meciul de la Cluj si sa bata CSM Bucuresti. Au mai pierdut niste meciuri la diferente care ne aduc aminte de alte sporturi, dar s-a uitat. Minaur a fost nevoita sa uite meciurile cu Extrem, Fagaras si Oradea, pentru a se putea concentra cum se cuvine la meciurile pe care Fagaras le-a jucat la Sannicolau si acasa cu Oradea. Uite asa ajunge la baraj si HCM Minaur. Io zic sa nu tot uitam meciurile astea, poate ni se scad din clasamente si mai trebuie sa jucam in vara altele. Nu mai aveti vacanta... Sau poate ca ar fi tare bine daca am adauga niste puncte sau meciuri, daca ne-am stradui putin dragi tovarasi si prieteni. Acum o saptamana, vineri, m-am intalnit cu unul din sportivii natiei la o crasma. Era trecut de ora 24.00 si era muci. A stat in buda cca doua minute pana a reusit sa-si incheie slitul. Cine stie, poate ca odata si l-a incheiat rau si a dorit sa uite intamplarea, iar acum nu-si mai aducea aminte cum e bine sau cum e rau.

Banciu nu s-a dopat ca Messi

Lui Banciu nu-i place Messi... il considera “lucratura” doctorului Fuentes, la fel ca pe toti jucatorii spanioli ai Barcelonei, la fel cum se intampla, dupa cum Banciu spune, cam cu toti sportivii spanioli de la jocuri. Adica, in traducere libera, aproape toata Spania se dopeaza, deoarece referire se face si la jucatorii de tenis (foarte buni) si la ciclisti... In multe cazuri, are dreptate, dar nu in marea lor majoritate... Lasa-ma sa cred, Banciule, ca englezii sunt foarte curati, mai ales fotbalistii, care joaca mai multe meciuri pe an chiar decat spaniolii... ca germanii sunt si ei beton de curati sau chiar ca dragii tai francezii sunt cei mai curati oameni din lume.. despre romani ce sa mai vorbesc, ca noi nu prea mai luam medalii nicaieri; iar aia de iau, clar sunt dopati. Practic, traim intr-o lume dopata, intr-o lume in care fiecare incearca sa-si imbunatateasca performantele, cum altfel, decat furandu-l pe coechipier, pe adversar, pe cel care nu reuseste sa se dopeze chiar atat de bine ca mine. Lui Banciu nu-i place Badea. Si Banciu sustine ca e mai bun decat Badea. Chiar si este din punctul meu de vedere. Asta inseamna ca Badea se dopeaza usurel, in timp ce Banciu ia steroidul geografic, materie care-i place enorm. Pentru ca ne povesteste mereu de capitala statului Congo (hei, sunt doua state Congo, implicit au doua capitale)... de Swaziland si de Madagascarul lui Mazare, de Corsica lui Napoleon.. te-ai prins aia din Sud, ca baietii din Nordul Cosicii nu-l suporta pe Napoleon.. Adica aia din Ajaccio il simt de-al lor (si chiar este ca acolo s-au nascut), in timp ce durii din Bastia nu-l suporta. Banciu este filo-francez, adica are un doping serios de franceza sub crestet. Mi-am placut mereu cand a comentat cu Radu Naum Turul Frantei, dar le-am detestat mereu frazele nenumarate in limba franceza rostite in Le Tour... asa cum au facut si la emisiunea comuna pe care au avut-o la B1, asa cum face Banciu si la emisiunea sa de acum... Romanii, intr-o mica majoritate iubesc francezii. Pana la urma, nu ma intereseaza daca Banciu il iubeste pe Messi. Treaba lui cu cine tine, ce OM vede in continuare (club care n-a furat absolut nimic nici in epoca lui Tapie, nu-i asa?). O sa ma uit in continuare la Banciu si n-o sa ma uit la Badea. Dar uite, chiar in seara asta, joaca Barca cu Chelsea. Si, dle Banciu, poti fi sigur ca n-o sa ma uit la tine, o sa ma uit la Messi... nu esti suficient de bine dopat:))

Asa as fi vrut si eu baschet

M-am uitat la TV la meciul de baschet dintre Cluj si Tg. Mures. Meci frumos, jucatori de valoare, atmosfera super. Sala plina, cantece, tot ce vrei, frumos. Instant mi-am adus aminte de echipa de baschet ce-a existat un sezon in Baia Mare. Si care, chiar in Divizia a doua fiind, aducea peste 7-800 de oameni la meci. Si chiar daca intrarea era moca. Si la volei e asa, si la rugby e asa, dar nu se strang atatia oameni la orice meci, mai ales la alea usoare. Si vorbim aici de echipe de prima liga.

Am intrebat-o atunci pe dna Birtas daca s-a legat si de politica putin, ca de acolo vin banii (din pacate). Mi-a povestit ceva de politica sportului si i-am spus ca va disparea. Asta chiar daca primaria era condusa de oameni care jucasera baschet de performanta. Si a disparut echipa asa cum a aparut.

Daca imi fac azi teren si costa o gramada, nu e normal sa cer si maine bani sa-mi fac teren? Daca azi imi spui ca in luna aprilie va exista un teren sintetic in Baia Mare, pentru alergare, iar eu rad, cine mama dracului are dreptate? Singurele baze decente din oras sunt fix cele ce nu tin de primarie... Adica sala si bazinul de inot. Daca am bani multi si spun ca fac sistemul de drenaj la stadion, e nasol daca incep sistemul de la casele/vilele de mai sus? Daca am un teren de atletism, pot sa-mi bag picioarele in el si de 8 ani sa nu aduc o roaba de zgura pe el?

Minaur (HCM) are sanse sa mearga la baraj. Ba chiar ar putea sa-si aduca jucatori, care sa semneze contracte pe un an, inainte de baraj. Pe cine lamuresti sa vina in Baia Mare atata vreme cat astia de aici nu si-au luat salariile de ceva vreme (nu mai conteaza managementul senzational de pana acum)?
Fotbalul se pare ca nu mai are nicio treaba. Hotico da drumul tuturor si vinde ce poate. M-am lamurit si cu asta. E greu de tinut o echipa de fotbal cand n-ai bani destui. Performanta, nu.
HCM la fete are o echipa rezonabila, care se incheaga pe zi ce trece. Pariez ca iar pleaca in vara cele mai bune jucatoare si noi tot construim (chiar si din cele care sunt sub contract).
La volei merge treaba dupa cum se munceste si cat noroc este. Oricum, echipa nu este pretuita cum trebuia, dar nici voleiul din Romania nu prea conteaza.
La rugby tinem echipa, tinem jucatorii, dar vom avea probleme cu Timisoara. Oricum stam sus. Baiul e ca nici aici Romania nu conteaza.
Fotbalul de fete, chiar in prima liga, nu are impact mai deloc si nici nu-l pretuiesc localii.

De-amu-nainte, ca-napoi nu se mai poate!

Mno, ba, ce faci? Te-ai laudat ca pui ceva pe hartie. Chiar ceva amuzant... Mai amuzant decat ce? Asa, sa zambeasca usurel de parca i-ai povesti de o caciula roz pe care nu vrea s-o ia nimeni in cap? Ai venit tu rapid cu poanta: si daca o murdaresc, poate asa o vrea cineva... Na, ce faci, ca sta cu capul jos... si ce daca face efort? Merge pe 3? Moare repede, stai linistit ca nu poate duce. Putina atentie, nu bate mai mult de 6 minute. Daca te duci pe 3 sase minute e bine.

Imi place faza aia din acvariul din stanga. Ala cum iesi, unde merg puternicii. Merge tati, poti sa-ti chemi si-un prieten, desi dai de banuit. Simplu. Nu stiu ce muschi intaresti, ce licheni dezvolti, daca deltoidul zburda... Stiu insa ca merita sa stai linistit, cat se poate de putin interesat. E musai sa te uiti. E al treilea aparat cred... Sunt alea de picioare, apoi e ala... Tinta piept... N-ai de ales, depinzi de generozitatea executantului...

De parca ai lucra la “The Equipment Leasing and Finance Association”... Citesti, cateodata, ce-ti place, daca-ti place... Gasesti ca-ti place ceva... baga mereu cu zane, cu printese, cu de toate... si apoi fute in noroc cate un cuvant in limba engleza... enjoy, nu? Cum iti place sa citesti? Lejer, bineinteles... lejer, pentru ca n-ai vreme, pentru ca n-ai chef de greutati... pufosenii, romantisme, amintiri, trairi, nuci de cocos albastre... Am intrebat librarii si, culmea, aproape nimeni nu cumpara literatura contemporana, toti se baga la clasici... Vrei sa te amuzi, ia copilarosenia lui Pascal Bruckner din Palatul Chelfanelii, stai linistit pe primele pagini din Cristale de fum (Vasile Ghica) sa vezi de ce merita sa ne mai tragem o data din maimuta, ia ceva usor si placut precum Olimpicul lui Brian Glanville, nu stiu... dar gata cu supararea.

Apa e la fel de plina de noroi si clor, icrele din cutiuta n-au mai mult de 4% icre, cafea fara cofeina exista mai bine decat ciocolata alba, ceasurile se vor schimba de doua ori pe an (sau trei daca ti-l fura), marul va avea si vierme in el; chiar si Thailanda va ramane la fel de departe ca si pana acum. Dar poti ajunge acolo cu ceva efort. De-amu-nainte, ca-napoi nu se mai poate!

Cautatorul de scuze

Viata nu-i tocmai usoara daca nu te nasti unde trebuie, daca nu reusesti sa te casatoresti cu cine trebuie. Sigur, cel mai adesea este placuta, tocmai pentru ca apar greutati, iar aducerea aminte, peste o perioada mai lunga sau mai scurta, te face sa zâmbesti sau chiar sa râzi sanatos. Nu, greutate nu inseamna ca nu ai bani sa mergi la Barcelona si saptamâna aceasta, nu acest gen de greutate.

E foarte rau daca nu ai un loc de munca permanent. Cu contract de munca, cu conventie civila, cu conventii intre parti de genul: eu nu platesc impozite si tu nu comentezi ca te dau afara. Mai exista si românescul gentleman agreement: munceste tu, ca ti-oi da eu banii. Intâi sa vedem performanta si apoi vedem noi cum facem sa te tinem inca doua luni fara sa-ti dam salariul care trebuie. Ai valoare, nu ne putem dispensa de tine.

Tot incerc sa gasesc o slujba buna, o meserie care sa-mi placa mult de tot. Am gasit una frumoasa, dar sunt cheltuieli. E nevoie de un birou cu o masa, macar doua scaune, draperii, niste flori, asa, pe liniste. Si as sta linistit pe scaun asteptând sa vina femeile si sa le spun daca imi place sau nu cum sunt imbracate, cum sunt zugravite pe fata, cum le sta parul, daca jegul de sub unghii poate fi considerat altceva. Ba chiar mi-as permite si alt gen de discutii, dar sa nu fie despre problemele lor, despre sotii, amantii sau parintii lor.

Am gasit insa o meserie si mai faina, pe care o s-o si propun sa fie introdusa in nomenclatorul de meserii: cautatorul de scuze. Super...

Te suna cineva: „mestere, am comis-o... am venit muci de beat acasa si s-a cam suparat nevasta”. Simplu: te duci, cumperi o hainuta faina de la second hand, apari acasa, iti ceri scuze, spui ca ai baut pentru ca te durea maseaua si n-ai vrut sa mergi la dentist pentru ca ai gasit o hainuta frumoasa pentru ea si chiar nu merita sa cheltui banii aiurea pe dentist. Iar bautura ti-a platit-o cineva, desi, stie si ea, tie nici nu-ti trebuie mult pâna te faci muci.

Am incercat mai apoi sa gasesc scuze la cât mai multe chestiuni, dar mi-am dat seama ca poporul român este campion mondial la cautarea de scuze. Si, mai ales, nu e vinovat niciodata. Spunea prietenul Ghica (nu vei sti care): „a gresi este uman, dar a da vina pe altcineva este si mai uman”.

Mno...

Nici nu stiu daca are vreo valoare ca scriu eu ceva de 8 martie
Astazi, s-au scris mii de cuvinte, mii de mesaje, mii de chestiutze elegante. Si toate acestea au ajuns la dvs, dragi femei, pentru ca exista copy si paste, pentru ca imaginile de pe net pot fi luate si folosite fara a specifica sursa.
Sunt oameni care nu se pot exprima asa cum si-ar dori. Astfel, de 8 Martie, prefera sa copieze “Gandul meu este mereu la tine, draga mea!”, decat sa spuna cu cuvinte proprii: “Fa, ce ti-o trag cand ajuns acasa, obosita pamantului!” Urmeaza apoi o imagine cu flori, sau cu doi tineri tinandu-se de mana in parc.
Sigur, nu toti suntem marlani. Eu, spre exemplu, am pus o fotografie cu mine de acum 38 de ani, pe care scrie: Tot gandul meu va fi mereu mereu la mama mea. O urare din suflet de acum 38 de ani, valabila si acum. Insa, abia acum am observat ca pe acea fotografie scrie mereu mereu, de doua ori.
Beau o bere Silva neagra (mai am una), mananc arahide fara sare si ma uit la fotbal, United cu Bilbao. Stau pe pat, ma mai uit pe facebook si cam gata.
Scriu pe fb:
ce de treaba esti... sincer, si tu ai merita o floare faina!
primesc raspuns:
esti suparat?...de ce zici ca sunt de treaba? De ce merit doar o floare?
mno, amu chiar nu mai am chef sa scriu nimic. am scris pe fb:
nu sunt suparat; esti de treaba, de gasca, fata faina... si meriti mai mult decat o floare; mult mai mult
am facut copy-paste, dar cuvintele imi apartin:)

Baia de serviciu este ocupata

In clipa in care ai decis sa mergi cu masina pana la Sighet si ti-s stricate senilele, gandeste-te mai bine. Vei pleca din Baia Mare (daca esti din Baia Mare - nu te surprinde?), iar cand vei ajunge in Tautii de Sus, adica la 5-6 km, vei vedea pe ce drum de cacat mergi. Unul dintre drumurile care au fost facute prin luna octombrie 2011. Bani aruncati de pomana. Vei urca putin, si vei vedea ca in Baia Sprie drumul este cam la fel de prost, nu mai vorbesc de bucata dintre Baia Sprie si bifurcatia ce duce spre Suior sau spre Hanul Pintea.

La intoarcere ai proasta inspiratie sa alegi drumul prin Cavnic. Ei bine, aici chiar ai pus-o. Incredibil de prost drumul pana in Baia Mare. Cavnic e un orasel mort de cand nu mai este mina acolo. Unii s-au gandit sa revitalizeze zona cu niscaiva turism. Exista niste partii de schi in zona, mai este si drumul spre statiunea de interes local (cum scrie pe tabla) Ocna Sugatag... Doar ca drumul acesta este mai degraba forestier.

Bineinteles ca Basescu ii de vina. Si Boc, ca a taiat salariile bugetarilor. Iar anumiti bugetari nu puteau rezista mult cu salariul taiat, asa ca s-au sacrificat sa-si ia niste comisioane. Imi spun mai multi prieteni ca drumurile din aceasta parte a tarii sunt cele mai proaste din Romania. Si fondurile europene sunt putine pentru ca nimeni nu se ocupa cum trebuie. O sa vina alegerile si veti vota iar pe unul care baga balarii si minciuni de ne vor iesi pe nas. Nu mai bine il votati pe Dan Diaconescu Direct... el va da 100.000 de roni (nu reni), sase lame Gillette si doua Wilkinson, doua scroll-uri zilnice cu nenorociri, plus o cale ferata mai rapida ca TGV-ul, ce te va duce de la Timisoara la Bucuresti in 3 ore... Deci, fiti atenti, n-a zis Baia Mare, ci Timisoara...

De ce stau eu in Baia Mare? Pentru ca Baia de serviciu este ocupata.

De cate ai nevoie sa nu-ti placa Radu Voina?

1. Daca nu-l cunosti deloc, un singur meci... atat; un meci transmis la televizor, in care poti asculta indicatiile de la time-out
2. Daca-l cunosti de 2-3 ani, n-ai nevoie sa nu-ti placa; stii asta
3. Daca-l cunosti de 10-15 ani te-ai obisnuit cu el si nu mai ai problema asta
4. Daca-l cunosti de o viata, atunci chiar e mare bai si usor inexplicabil. La fel cum spunea mama lui George Costanza din Seinfeld, in momentul in care a vorbit la telefon cu viitoare sa nora, care-i spunea ca se marita cu George: “May I ask you why?”

Tocmai am vazut meciul Metz - Oltchim: 26-26... Implicit sunt subiectiv si usor enervat de meci. La meciul cu Buducnost am fost prost inspirat si am cumparat o punga de alune, de 200 de grame, pe care am ras-o de nervi in 45 de minute. Acum, n-am luat nimic, nu mi-am ros unghiile, nimic; doar mama mea a venit o data in camera mea sa-mi spuna ca ea nu m-a invatat cuvintele pe care le rosteam si ca ar fi mai bine sa tac

HCM nu e Minaur... Minaur nu mai e

Degeaba insista unii sa creada ca Minaur traieste. Nu, aia e legenda. HCM a preluat jucatorii de la Minaur, de la echipa care a retrogradat. N-a preluat datoriile clubului Minaur.. a preluat doar ce i-a convenit, pe principiul: am datorii, trec clubul in faliment si jucatorii sunt liberi. Acei jucatori vor semna cu noul meu club, care n-are datorii si care activeaza intr-o divizie inferioara.

Desi n-a adus bani la club, a stiut insa sa-i cheltuiasca pe cei care au venit. Fara absolut niciun folos, atata vreme cat echipa a retrogradat. Ma asteptam sa vad pumni in cap din partea presei. Caca, nimic. Mai nimic... Nici macar la finalul anului, la premiul lamâia, nimic. La cea mai slaba performanta cu putinta. Nimic. Nu, acolo era pe locul 5, ultimul si trecuta la dezamagiri. Pentru retrogradarea Minaurului trebuia gasita o rubrica noua.

In vara tocmai avem doua echipa care lupta pentru locurile 1 si 2. Nu s-a putut face una buna, s-au facut doua rele. Adica doua care sa se impiedece reciproc. Nu una care sa canalizeze toti banutii, toti jucatorii de valoare (aia care este) si sa promoveze en-fanfare. Sincer, nici nu se putea. Nu vad cum, brusc, ar interveni o prietenie intre Extrem si HCM. Cine a fost la meciuri a vazut ce „prietenie” este intre cele doua. Si nici nu m-ar mira sa vad, in cursul acestui sezon, ca una dintre acestea doua echipe nu-i va trage un picior in dos celeilalte pierzând un meci esential.

In iarna, zice singurul comunicat de presa primit in ultimele 6 luni de la HCM (baieti) ca s-au facut transferuri. Ca a venit un neamt, din Bundesliga 2, ca a mai venit un macedonean. Apoi a venit Bondar. Ce mai conteaza ca unii dintre noi am aflat mai târziu? Om la om la Eric, mare neamt ce-a venit sa joace la HCM. Unde e neamtul acum? Este out... V-a spus cineva de ce l-au dat afara? A scris cineva ca maretia sa a avut un vagon de basini in cap? Apoi, macedoneanul ala ce valoare are? N-are, dar macar isi cunoaste lungul nasului. A comunicat cineva cu presa ca Lascar Pana s-a implicat in antrenamente la HCM? Nimeni nimic.

Zbiara Shari, nu te lasa!

M-a pus Curatu sa dorm o ora ieri dupa-amiaza, motiv pentru care nu pot dormi acum. Nu mai pot. Mi-am zis sa nu stau ca berbecul sa behai si sa motai in pat, cand este Australian Open la televizor, si inca in direct. Deschid tv-ul si clar nu mai pot dormi. Prietena Maria Sharapova joaca si zbiara cu domnisoara Ekaterina Makarova, doua rusoaice adevarate. Shari, draga de ea, bate la fund orice strigat din circuitul WTA, stand cel mai bine la capitolul decibeli urlati pe teren. Pana una alta, fata s-a calificat in semifinala, dupa 6-2, 6-3.

Da, e clar, n-o poti lua pe fata asta acasa, ca-ti trezeste toti vecinii si daca vrea un pahar cu lapte. Dar joaca bine, asta-i foarte clar. Daca te enerveaza putin si-i zici ceva de pumni in cap (zici marlane, nu faci), asta nu se apuca de plans, ci de urlat. Si atunci sa vad ce le spui la politai, ca 112 sigur va fi apelat de vecini. De aia mai putini deranjati, din cartierul vecin. Nici macar nu-i poti face un cadou decent, ca iar ai pus-o daca se bucura fata.

La Wimbledon, in 2011, Maria a urlat senzational intr-un meci cu Laura Robson, reusind sa ajunga la 116,9 decibeli, doborând vechiul record, care ii apartinea tot ei, 105 decibeli. Spre comparatie, trebuie sa stiti ca o motocicleta Harley Davidson ambalata la maxim ajunge la numai 85 de decibeli. Sa umilesti un Harley doar urland chiar mi se pare o performanta.

Moda tipetelor in tenis a fost creata de Monica Seles, in anii ’90. Fetele din fostul spatiu sovietic au adus-o insa la perfectiune, in anii 2000. Pe lânga Sharapova, care face un zgomot comparabil cu cel al unui avion cu reactie la decolare, si Victoria Azarenka se remarca prin tipete, ajungând la 83 de decibeli. O alta jucatoare ce pare pregatita sa doboare recordul stabilit de Maria Sharapova este portugheza Michele Larcher de Brito, care a ajuns pâna la 104 decibeli.

Dupa cum se poate observa, niciun cuvintel despre sex, sa nu se spuna cine stie ce. Nu ca n-ar merita. Pana ajungi la ea, trebuie sa le cunosti pe astea sub 80 de decibeli. Sa te obisnuiesti cu decolarile...

Sex in piata... va sterg de pe fb

Recunosc, sunt departe de adevar. N-am citit nici fosta viitoare lege a sanatatii, nu cunosc in amananunt nici ce a facut Raed Arafat cu SMURD sau ce fante de orice rau sau bine mai sunt prin acea zona. Implicit, nici nu am comentat prea mult. Unii comenteaza chiar daca sunt la fel de necunoscatori ca mine. Toate cacaturile incep sa puta, ca Base i-a enervat pe oameni. Pe aia care au probleme, adica marea majoritatea a populatiei acestei minunate tari. Pe mine ma enerveaza politicienii de multa vreme.

Uite, in Maramures spre exemplu. Sunt niste parlamentari de care nici n-am auzit. Sunt niste oameni care s-au dus in Parlament si in afara de a trece niste amendamente la buget sunt pe spate. Nimeni nu a auzit de ei. Si amendamentele alea sunt niste bani pentru bisericile din colegiul lor. Absolut neesential. In 22 de ani nimeni n-a avut nicio treaba sa aduca bani in prapaditul asta de judet, care a ajuns vai de curutzul lui.

Ies sute de oameni pe strada (cateva pot fi doua sau noua, dar tot putin e), sar cateva televiziuni sa ne impresioneze. Celelalte, care sunt cu portocalele sar sa dezminta. Nimeni nu informeaza corect. Apoi, apar retelele de socializare, care au acum o infinita importanta. Unii indeamna la iesit in strada, altii la intrat in case. Am o teribil de mare satisfactie sa elimin din lista mea de prieteni toti cei care imi cer sa fac ceva, bun sau rau, fara a aduce nici cel mai mic argument. Deja am sters o gramada.

Nu ma intrebati daca tin cu Base sau cu altii, ca nu stiu inca. Ma voi informa si eu cumva. Iau 120 cuvinte de la Gadea, 16 de la Cristoiu, doua expresii de la Ciutacu si una de la Radu Moraru (de la Tudor de la Antane nu iau nimic, ma enerveaza). Imi voi aminti de Geoana si de Vantu, de bordurile lui Videanu, de plescoii Udrei, de armele lui Miki Spaga, de termopanele lui Bombo, de poemele lui Marko Bela, de faptul ca traiesc in Romania si am ministru al culturii ungur (nu ca as avea ceva cu ungurii), voi mirosi oportunitati de scandal cu Dan Diaconescu, voi lansa niste laturi cu Vadim, voi Becali (cred ca e verb asta). Sau nu va voi baga in seama, ba, stifturilor, si ma voi uita in continua la sarituri cu schiurile. Si asa vrea omul sa zboare de cand se stie... Freud spune ca visand ca zbori e o dorinta de a face sex (citeste Interpretarea Viselor)... Asa ca, mai bine visez ca zbor, decat sa cobor pe pamant si sa dau sex in piata...

Cercelul din zona intima

Iti place ce cercei mi-am luat? De multe ori ma intreaba si pe mine fetele. Sincer, nu ma intereseaza absolut deloc, mi se par niste lucruri cât se poate de inutile. Acum gasesti cercei pe unde nici nu te astepti. E la moda acum cercelul in tibie... Iti faci o operatie de micsorare de creier pâna la minimul posibil (ca tot n-ai nevoie), iti spargi piciorul si faci un piercing de senzatie pe tibie. Multa atentie sa nu-ti faci pe peroneu, ca vei deveni penibila. O sa-ti faci unul anul viitor, când va fi la moda.

Sau, uite, poti sa-ti faci unul in buricul drept. Cum, cum adica in buricul drept? Fata, ai ramas in urma mult... Ce, tu ai ramas cum te-o facut ma-ta, cu un singur buric? Fata cu un singur buric este ca si capul cu doua urechi, adica normal. Chiar vrei sa fi penibila?

Stau bine si ma gândesc ca se baga cercei si sub brat. Se baga acolo si se lasa pâna se imput. Pentru asta, nu mai trebuie sa curatati de par zona si, e indicat, chiar sa faceti niste codite impletite (sunt diverse motive folclorice). Dupa ce coditele sunt gata, se pune cercelusul acolo, undeva la vârful somoiogului... Uf, fata, tu l-ai pus inainte. No, acuma cauta-l si scoate-l...

Sunt si cercei care sunt pusi in zone intime. Este destul de dureros si poate fi usor deranjant. Plus ca mai au un dezavantaj teribil: trebuie sa scoti limba si, asa cum stim inca din copilarie, nu-i frumos sa scoti limba.

Sunt eu plictisit de povestile astea cu cercei. Cred ca ma voi duce pe un site ceva mai interesant, acolo unde se vorbeste de inele si lantisoare.

Mult Happy New Year!

Dragii mosului (pentru tinerii sub 40 de ani), prunci (sub 20 de ani), dragi tovarasi si prieteni, bã, m-am trezit. Behai de somn (sper sa nu ma auda Becali, ca ma ia la saivanul de la Steaua) si m-am gandit ca mai tarziu nu voi avea timp sa scriu nimic. De parca ar interesa pe cineva:)))

Sa fiti sanatosi in 2012 (nu-i musai sa crapati dupa), sa va cânte la nunta Iron Maiden si freza unui stomatolog, sa câstige România la handbal feminin fara sa injur vreodata si fara sa-mi albeasca vreun fir de par, sa luati cina cu Monica Belucci in timp ce va cânta “The Gutzã” la ureche, sa calatoriti in acelasi autoturism cu Michael Schumacher muci de beat, sa nu dati bani imprumut, sa va platiti taxele la stat si statul sa va ofere in schimb alte taxe de platit (asta chiar se va intâmpla), sa nu va pierdeti nuca de cocos albastra, sa gasiti femeia si barbatul potrivit si sa-i casatoriti intre ei, sa faceti de cât mai multe ori dus, sa aveti apa calda la casa de vacanta, sa aveti pampersi când faceti pe voi (pentru cunoscutii sub doi ani si pentru cei mai emotivi), sa visati ca sunteti Messi si sa va gasiti echipa in judet II, sa fiti Messi si sa-l vizitati pe Grumaz.

Sanatate dragutilor de voi si numa’ bine! Sanatate, ca boala vine!

Vai de curu' nostru - anul trecut. Nu s-a schimbat mare lucru

A mai trecut un Craciun. Pentru a doua oara in ultimii 39-40 de ani n-am cântat nici macar o strofa dintr-o colinda, n-am facut nimic (hai, poate o jumate de strofa). Iar n-a fost zapada afara si nici in casele unde am fost, spiritul sarbatorilor de iarna exista numai si numai la televizor, acolo unde ne sunt prezentate niste lucruri fabuloase in fiecare an. Am scris ceva anul trecut si nu pot modifica mare lucru.

Vai de curu' nostru ca natie. In maxim 5 ani cred ca nu mai avem nicio sarbatoare proprie la care sa facem referire. Sarbatorim Thanksgiving day si ne umplem curcanul cu pui, sarbatorim Ziua Sf. Valentin care nici nu este la noi in calendarul bisericesc pe 14 februarie, sarbatorim Ziua Mortilor Americani, ziua viilor francezi, ziua prostilor de romani si ziua inaltarii falusului la vechi mayasi. Orice sarbatorim, numai sa nu fie romanesc. Ca, nu-i asa, tot ce-o romanesc e de cacat. Inclusiv noi.

Nu mai colinda nimeni (foarte putini), nu mai stie nimeni mai mult de doua strofe de colinda. Nici macar copilasii din vecini nu mai vin sa-ti spune un cantecel... Unicii care mai vin sunt tiganii, dar si ei au probleme ca sunt interfoane. Atat. Jenant. Revelionul il va sarbatori toata lumea, de asta sunt sigur. Ne vom duce la ceva crâsma cu filet pe dreapta, unde om decarta peste 1,5 milioane lei / cap de vaca furajata, vom fi tare atenti cu furculita de mancat pui (tarane, puiul se manânca cu mâna) si vom rade de vecinul nostru ca habar n-are sa bage-n gât un peste si nu stie nici la ce foloseste apa cu lamâie de lânga, mai ales ca el n-a cerut limonada.

Stau si ma gândesc ca traiesc in Maramures, unde mai este ceva Craciun, desi tind sa ma indoiesc pe an ce trece. Iar daca eu m-am distrat atât de bine, ma gândesc cum s-o distrat bucurestenii. Fraierilor, peste 3-4 ani o sa si lucrati de Craciun!

Abia astept sa fiu pensionar, iar daca se poate, si sarac

Macar in luna decembrie. Nu-mi fac iluzii ca voi fi un pensionar bogat si am toate motivele din lume sa cred asta, mai ales ca nici la Loto nu joc. Copil nu mai pot fi, nici bogat, nici sarac. Nici asistat social major si nici homeless nu-s. In schimb observ foarte frumos ce se intampla mereu in luna decembrie.
O masa redusa de oameni face cadouri unei mase imense. Aia de merg la munca. Ei trebuie sa cumpere copiilor lor si familiei cadouri de Mos. Si nu se egzista sa faci cadouri doar de Craciun, pentru ca si Nicolae exista (are grija televizorul sa informeze orice copil).
Apoi, tot aia trebuie sa dea baniu la scoala pentru serbare, sau sa-i cumpere propriului prunc ceva pentru a nu se face de cacao la scoala.
E bine sa te uiti prin casa binisor sa vezi de ce te poti dispensa in luna decembrie, deoarece sunt cateva zeci de mii de organisme si organizatii care ajuta copiii, batranii, orfanii, ciurigaii, strainii, apatrizii si nucile de cocos albastre.
Te uiti la TV si n-ai de ales, mai dai si tu un SMS pentru cine stie cine te emotioneaza. Pe bani, normal.
Vine Hrusca, te pui... mai scoti niste bani din jeb, sa vada ai tai... o singura data pe an vine omul aici, nici atunci sa nu-l asculti?
Se fac tot felul de concursuri, de smecherii, unde nu te bagi, ca-ti bat altii obrazul. In decembrie, trebuie sa castige ori un copil, ori un batran, ori un sarac, ori si una si alta.
Culmea, desi toate acestea iti slabesc bugetul, iti face in general placere sa executi gesturile astea. Iti aduc multumire in suflet.

Bravo, Silviu... cu pinguinii tai...

Ieri, The Telegraph sau Daily Telegraph mai degraba, a publicat o fotografie foarte frumoasa a baimareanului Silviu Ghetie, fotograf profesionist, in sectiunea “photo of the day”. Adica marti, 13 decembrie. Absolut de apreciat, mai ales ca fotografia este de sezon si e foarte frumoasa. Pun si eu aici aceasta imagine, pentru a putea judeca si dvs.

Il cunosc pe Silviu de foarte multa vreme, vreo 25 de ani si ne-am inteles de multe ori bine, alteori mai putin. Dar niciodata n-am fost cei mai buni prieteni si nici cei mai mari dusmani. M-a invatat si pe mine niste lucruri din arta fotografica si nu i-am ramas dator. Chiar am acasa mai multe poze facute de el (cu mine, evident). Mai pot spune ca el i-a ajutat si initiat in tainele fotografiei si pe alti prieteni ai mei.

Poza a aparut pe 13 decembrie, cineva a vazut, a postat pe facebook si de aici a inceput spectacolul. Ziarul Daily Telegraph este pe locul 4 ca vanzare in Regat, iar asta inseamna undeva la 800.000 de cititori zilnic, ceea ce nu-i de colea. Plus vizitatorii de pe internet. Nu se compara cu The Sun, dar oricum vinde foarte mult (si are alta calitate). Nu e tabloid ca The Sun (sa nu mai aud ca englezii nu sunt fani can-can, click si lbertatea).

A inceput toata lumea sa scrie de Silviu Ghetie. Ca e o imagine senzationala, ca Silviu e deja celebru in Anglia, ca fotografia a facut inconjurul lumii, ca dintr-o data Silviu e genial si, asta ma enerveaza cel mai tare, incep asocierile, care pâna acum nu numai ca n-au fost facute, dar nici macar nu s-a gândit cineva la asta. De azi apare peste tot, colegul nostru, cel care a lucrat la noi, colaboratorul nostru permanent, colaboratorul nostru senzational. Astia care pun pret pe munca lui Silviu doar când se pot lauda. Silviu este mai degraba un free-lancer. Si tin minte anul 1997, cand incercam impreuna cu Silviu sa ne angajam la Graiul... in luna ianuarie, pe 27 s-a pus in discutie angajarea noastra... si s-a ridicat unul mare de tot de la Graiul si a spus ca nu ne pot angaja ca am mai lucrat si in alta parte. Ce bou... Nu m-ar mira ca acum sa scrie ceva in Graiul despre Silviu... Si mai tin minte si alte cutricareli peste care a fost nevoit sa treaca. Si mai stiu ca nici acum n-are un job stabil...

Fotografia este realizata iarna trecuta. Am vazut-o prima oara pe site-ul rusesc photoforum.ru. Habar n-am daca a fost publicata si in alta parte mai devreme. Si a primit acolo comentarii frumoase. Este o imagine reusita, cu care chiar se poate mândri. Dar vad ca mai mult se mândresc altii cu Silviu. Dragule, de mâine iar nu te mai baga in seama, chiar daca te duci la ei cu un portofoliu de imagini senzationale. Altii stiu...

N-o sa faceti nimic nici acum...

Sunt oameni pe pamântul asta care se cred orice. Se cred Dumnezei, se cred Atotstiutori (unii, ca Borcea, Atotstivuitori), se cred Chuck Norris, se cred Desteptii Pamântului. Si, in virtutea (oare?) acestei credinte proprii, isi permit sa strânga laturi si sa la arunce in capul oricarei persoane care nu-i linge in fund sau care nu le face pe plac.

Becali George este unul dintre acestia. El isi permite sa faca pe toata lumea cum vrea, sa injure pe cine vrea, sa faca ce vrea lichenii lui, ca muschi are numai angajati. Omul a inventat respiratia care injura, cuvintele care put, transpiratia care mimeaza inteligenta, palaria si fularul care gândesc in locul tau.

Poate Balaj sa fluiere prost un meci. Poate sa faca greseli. Il porti face corupt chiar si fara vreo dovada, il poti face chiar si nenorocit. Dar nu poti spune astea: “Astfel de oameni nu trebuie sa traiasca, sunt niste jagardele”... “Il rog pe nenorocitul asta de Balaj sa ma dea in judecata. Zicea ca are si el copii si nevasta acasa si nu-i place sa fie facut in toate felurile la televizor. Pai, bai, nenorocitulle, nici copii nu meriti sa ai”. Asta nu poti face, nu poti spune. Esti un mârlan daca faci acest lucru...

In locul arbitrilor din Liga I as refuza sa arbitrez meciurile echipei Steaua. Arbitrii ar trebui sa se uneasca si sa refuze sa arbitreze Steaua datorita acestor declaratii. Sigur, acest lucru nu se va intâmpla niciodata, n-avem noi atâta demnitate. Si uite asa, vor veni altii la rând care si-o vor lua...

Carte de bucate cu Gazeta

Anunta GSP ca marti da ziarul cu o carte de bucate; cea mai cea carte din Rumunija, cea mai adevarata reteta de nuci de cocos albastre... habar n-am, nu sunt fan, dar daca tot era de cumparat la pret bun, de ce sa nu... uit s-o cer dimineata cand merg la lucru, dupa care, dupa-amiaza, ies s-o cumpar. Crezi ca am mai gasit-o undeva? Nici vorba. Nu spun unde am cautat, nu spun locatia, pentru ca n-am chef sa fac nici un rau persoanelor care muncesc acolo (evident, daca as face vreunul).
Mi-am dat seama hiperclar ca toti angajatii de la chioscuri au prieteni, au clienti carora le tin ziarele preferate, carora le tin cartile care trebuie sau mai stiu eu ce. De ce mi-am dat seama? Simplu ca buna ziua: doamnele se uitau la mine ca la ceva curiozitate cand le-am cerut cartea si m-am mirat ca nu mai este; apoi, doamna mea preferata (ca am si eu, doar nu-s tembel, m-a certat, spunandu-mi sa nu mai fac din astea si sa-i spun inainte daca o vreau. Oricum, a facut ea o comanda si sa mai trec maine pe acolo, poate o are. In traducere libera: mai am trei sub tejghea pentru te miri cine, dar daca nu vine unul, ti-o dau tie maine, pentru ca oricum imi lasi 50 de bani sau un leu de fiecare data cand cumperi ceva (a murit Ceausescu?)

Cât de mult imi iubesc tara?

Ma tot gândesc cam cât de mult imi iubesc eu tara?
Daca pornesc televizorul, il vad pe Gigi Becali si n-o mai iubesc asa mult. Asa ca inchid televizorul si ma apuca o dragoste de nici laptele praf nu-mi mai place.
Apoi, nu ma pot abtine si deschid din nou televizorul. Il vad pe domnul Tudor de la Antena 3, personajul care ma enerveaza cel mai mult din toata media. Deci, inchid din nou televizorul. De aceasta data cu ura (nu stiu cum il cheama, dar e ala ce tot merge la Gâdea).
Trec câteva minute, care mi se par luni si nu ma pot abtine. Iau telecomanda si-i dau drumul din nou. Ion Cristoiu le stie pe toate. Cristoiu mamii ei de treaba... inchide!!!!!!!
M-am linistit. Sunt convins ca merita sa ma uit la ceva frumos. E emisiunea lui Badea, la final, când zice “Traim in România si asta ne ocupa tot timpul”. Cea mai tare replica din viata lui Badea, spusa insa, mai intâi, de sora lui. M-am nelinistit.
Tremurând cu tot tremblingu’ la indemâna il pornesc... Monica Tatoiu are o reteta impotriva tremuratului, pe care o poti folosi fie in bucatarie, fie la farmacie, fie ca reteta financiara. Cu acelasi rezultat. ‘te drek...
Nu stiu daca imi iubesc tara si cât. Cred ca in urmatorii 10 ani o sa ajung sa iubesc maxim vreo doua curve... stiind, evident, ca-s cele mai respectabile
Hai, pa... si petrece, maestre, de Ziua Românilor. O sa-ti faca onoarea sa-i vezi: Gigi, Tudor, Cristoiu, Tatoiu, Badea si altii.

Usor dezamagit sau mai mult...

Nu stiu de ce nu intereseaza pe nimeni ca a fost Campionatul Mondial de fitness si alte cele la Santa Susana (Spania), unde au fost Laura Cupsa (sportiva) si Monica Muresan (delegat). Laura a castigat medalia de argint la fitness -163 cm, adica un rezultat bun. A batut-o Melinda Szabo, o sportiva din Ungaria, care a castigat si Europenele si un concurs foarte tare, Arnold Classic, in acest an.
Eu o cunosc si o sustin pe Monica Muresan de cand lucrez in presa (si sunt 18 ani si jumatate). Atat pe ea cat si clubul la care isi desfasoara activitatea, Gold Star Baia Mare. Chiar am avut placerea sa-i recomand unei sportive sa mearga acolo, sa o invit la o emisiune la radio, sa-l ascult pe dl Viorel Maier (care este presedintele clubului)... Adica, n-am absolut nicio datorie fata de niciunul dintre acesti domni si doamne. Am consemnat asa cum am crezut eu mai bine evenimentele la care au participat, ba chiar am si ascultat si "partea cealalta" cand a fost un scandal.
Acum vreo trei saptamani, Monica m-a chemat la sala ei sa fac (daca pot) un intervin cu Nicu Giurgi... N-am putut merge... ei bine, de atunci, nici un telefon, nici sa-mi spuna ca merge la Mondiale, nici sa-mi trimita un mesaj sau altceva cu rezultatul din Spania, nici macar sa-l sune pe Maier, care l-a randul lui m-a sunat ori de cate ori a avut nevoie. M-au dezamagit... Dar performantele raman si n-am de gand sa nu le bag in seama.

Cam gata si cu Catavencu...

Citesc Catavencu de pe vremea cand s-a numit Moftul si il mai citesc si acum cand se cheama Catavencii... Am fost extrem de dezamagit cand o parte dintre cei de la Catavencu au plecat si au fondat o alta publicatie similara, Kamikaze; am incercat sa cumpar amandoua publicatiile, dar n-a tinut mult; era evident ca plecase ceva... apoi a venit o noua problema si iar s-a stricat sandramaua.
Sunt un cititor banal plictist acum... nu-mi mai place aproape deloc Catavencii. Ma mai distreaza Agopian si Simona... de azi, 23 noiembrie, am decis sa nu mai cumpar nimic.
M-am plictisit sa citesc numar de numar de obsesia Basescu, de cat stie el sa bea, de cat e el de jenant... Aproape in fiecare numar, prima pagina, Basescu. Editorialul lui Dinescu, cu Basescu. Editorialul de pe ultima pagina sau aproape orice scrie Buscu, e cu Basescu... dar da-l in pielea mea pe Basescu asta; nu mai exista nimic de ras in lumea asta; nu e o pierdere prea mare ca nu mai cumpar eu ziarul. asa se zice, cred, de la suta de mii la vreo 10.000 cati sunt astazi cei care mai cumpara publicatia (nu stiu exact si nici nu ma intereseaza). Ideea este ca m-a intristat teribil aceasta decizie a mea... am trait ziua de miercuri impreuna cu ei si, de cele mai multe ori, m-am simtit bine; acum nu mai simt nimic... howg!

Steaua de acum este ca o basina care te face de cacat

Cam asa este Steaua acum. O galagie eterna si deranjanta, dar nu pute. E de preferat o flatulatie care pute, macar ai putea da vina pe altcineva. De galagie se ocupa cel mai oier dintre pamanteni, cel mai Oierinho dintre brazilieni. Daca nu e baciul albanez, de galagie se ocupa Mimi, Piti, Iliesta, surorile Costea, nea Puiu, generalul Zisu, generalul Nespusu, ministrul Oprea, toata lumea care crede ca are cat de cat ceva cu Steaua. O echipa fara stadion, condusa de un analfabet, cu probleme la orice Comisie exista in tara asta si la FIFA, care schimba antrenorul cum imi schimb io hartia igienica in sul... au trecut anii cand ma intalneam cu prietenii si ne dadeam bobarnace unul altuia dupa cate un derby... acum, nici nu ne mai uitam la meci, pentru ca nu se joaca nimic, pentru ca dupa orice rahat posibil pe tv apare moima si comenteaza:
- Stefan Hrusca va veni din nou in Maramuresul pe care-l iubeste de-abia asteapta sa plece in Canada, va da din nou concerte "din suflet pentru suflet" cu un milion de lei. Ce parere ai oierule?
- Ba, asta canta de biserica si din alea, sa ceara si mai mult. Dar la Galamaz nu-i prelungesc contractul ca asa vreau eu. Ca nu semneaza cu verii mei, cei mai destepti dintre impresari si cei mai impresari dintre destepti...
- Ma duc la sala si fac bicepsi femurali si tricepsi rotulieni. Nu credeti ca s-ar putea sa ma imbolnavesc de diagnostic?
- Pe mine sa nu ma iei cu din astea, ca te operez instant de reflexe si-mi pasezi apoi ca Bicfaldi, pe care-l dau afara ca m-a enervat
Intrebarile pot continua la nesfarsit. Becali, Tatoiu si Tudor ala enervantul de la Antena 3 (pe mine ma enerveaza de mor si pe o scala a enervarii este mult peste oier) pot raspunde la orice intrebare si sunt convinsi ca raspunsul lor este absolut
Sincer, tin cu Steaua de la vreo 4-5 ani si n-am de gand sa-mi schimb echipa; in schimb pot face altceva, ceea ce au facut deja o gramada de oameni care tin cu Steaua: nu-i mai intereseaza...

Ce facem Repka Electronics?

M-am tot strâmbat la Orange. Si bine am facut... De ani de zile cumpar tot felul de telefoane, de servicii, de cine stie ce, de la Repka Electronics. Magazinul vizavi de Ursus. In virtutea unei amicitii cu Denis. Si mi-am luat-o de o gramada de ori.
Acum iar ma enervez pe ei: acum 40 de zile am facut cerere sa-mi mute niste bani de pe un cont pe altul; nici pâna astazi nu mi s-a rezolvat; am intrebat si am asteptat sa aflu tot de la Orange. Cererea mea a fost trimisa acolo, a fost inregistrata, dar, pentru ca mereu exista DAR: domnita care a trimis cererea n-a trimis si copia de pe buletin, desi stiu sigur ca a facut-o... si pentru asta nu s-a luat in calcul nimic...
- asta dupa ce ca in momentul in care am facut cesiunea de pe contul 1 pe contul 2 nu mi s-a spus nicio secunda ca trebuie sa fac o cerere daca vreau sa-mi recuperez banii din contul 1 sau daca vreau sa-i mut in contul 2. si uite asa, de cinci luni eu tot astept sa folosesc niste bani care-mi apartin si nu pot
- nu mai comentez si celelalte lucruri pentru ca m-am saturat deja

Stadionul salii polivalente

In sfârsit pot sterge fotbalul si sportul de pe blogul meu. S-a "reparat" infomm.ro, deci treceti acolo pentru sport si alte cele.
Mâine voi merge la handbal fete si, poate, la volei baieti. Doua sporturi care nu mai intereseaza aproape pe nimeni. In Maramures. De fapt, nimeni nu mai este interesat de nimic aici. Si vad asta zilnic. Maramuresul este deja printre cele mai sarace judete din tara, iar in Ardeal este chiar primul la saracie.
Niciunul dintre cei nu stiu câti deputati sau senatori de MM nu a adus niciun ban aici. Doar banii proprii, doar ca ei nu prea stau in vacante pe aici. Prin MM lor drag, unde au fost alesi. Nu se fac drumuri, nu exista nici un proiect mare, nicio gândire pentru ceva pe termen mediu si lung. Când se apropie alegerile vin cu tunelul pe sub Gutâi, cu revitalizarea minelor, cu tot felul de proiecte care n-au nicio sansa. Dar si acestea sunt doar la faza de povesti. O sa va puteti uita la votarea bugetului ce amendamente vor propune meseriasii nostri: bani pentru biserica nu stiu care, pentru construirea monumentului lui Sugi Bughi de la brâu in jos si a podetelor afectate de crivatul din iunie.
Daca nu sunt bani in economie, nu sunt bani nicaieri. Doar daca nu-s fac altii mila. Si nici de fonduri europene nu suntem in stare sa ne atingem.
Sunt lucruri clare: Vasile din Bihor cumpara un apartament in Baia Mare. Asta inseamna, cel putin la modul teoretic, ca nu stiu cate mii de euro intra in judet si vor fi cheltuiti in judet. Firmele de constructii o vor duce putin mai bine, cele de materiale de constructii asisderea, niste muncitori, familiile lor, etc... Daca Baia Mare ar avea cinci arbitri divizionari la fotbal, ar avea si cinci oameni care au cumpara mai mult in orasul unde locuiesc. Adica ar aduce bani aici din alta piata. Daca Baia Mare ar avea o echipa de fotbal care sa vanda jucatori, o gramada de bani ar ajunge aici si asta chiar daca patronul ar decide sa-si faca inca o casa (n-ar cumpara materiale de constructii din Trinidad Tobago). Pentru a avea insa posibilitatea sa vinzi jucatori trebuie sa ai o pepiniera buna de tot. Si in aia trebuie investit.
N-am nici o treaba cu oina. Stiu ca bagam banuti in ea pentru ca e sportul nostru national. Desi nu mai joaca nimeni in lumea asta oina si nici n-o sa se apuce. Sigur, sunt pentru pastrarea obiceiurilor.
Vine iarna... pariez ca pe cea mai buna pârtie de schi din Ardeal iar n-o sa se poata merge. Si aici ma refer strict de Mogosa, de la releu pâna la cabana. Adica, iar va scapa omul ala niste bani, asa cum vor scapa si cei care vând un suc, o bere, un biseptol, o aspirina... Adica aia care vin sa stea toata ziua si care sunt obligati sa si consume ceva.
Ne dam singuri picioare in fund si de ani de zile.

Cum minte sau dezinformeaza Orange (telefonia mobila)

Evident, nu noi avem dreptate... Doar ei au.
Fac un abonament de 6 Euro.... evident ca nu-i 6, e 6.33... apoi iti faci unul de 8 Euro... evident ca nu-i 8, e 8.45... apoi, ca asa-ti place, iti faci unul de 21 de Euro... evident, e 21.87. Nici macar o secunda nu-ti spune nimeni asta. Omul care-ti vinde telefonul e bucuros ca ti-l vinde.
Te intreaba daca vrei factura scrisa... Inainte ai avut si era OK. Iti venea prin posta. Spui ca vrei si acum. Nu-ti va spune nimeni ca trebuie sa platesti pe acest serviciu aproape un Euro...

Ti se strica telefonul sau l-ai cumparat cu o problema de care iti dai seama ulterior. Sa spunem ca nu-ti intra Wi-Fi când ceri asta si te baga direct in Orange. Platesti ca papagalul 3 Euro nu din vina ta, apoi iti dai seama si mergi cu el la magazin. Ti-l trimit repede la Bucuresti si iti dau un telefon in schimb de o suta de ani. Un jeg de telefon, nu ceva macar asemanator ca cel pe care l-ai cumparat, chiar daca ai dat o gramada de bani pe el. Sunt domni insa si iti maresc termenul de garantie cu numarul zilelor de când l-ai cumparat.

Ai doua conturi si hotarasti sa ai unul singur. Intr-unul ai bani... Dupa doua luni in care vezi ca banii nu-ti merg in celalalt cont, suni la 411. Si ti se spune ca trebuie sa faci o cerere. Faci o cerere in 5, asa cum trebuie, si verifici in 14... Evident, banii tai nu sunt acolo. De ce? Spune doamna de la 411 ca e birocratie. Ei imi tin banii de trei luni acolo si nu-s in stare sa rezolve cazul nici macar in 9 zile. Sunt convins ca au mult de lucru, sunt foarte multi abonati. La fel de convins sunt si eu ca imi reziliez abonamentul in clipa in care se poate.

Foaie verde solz de peste, pretul carnii la noi... scade

Energia, tutunul, alcoolul si cafeaua, mai scumpe anul viitor. Accizele vor fi calculate la un curs de 4,3 lei/euro, cu 0,8% mai mare fata de 2011. Accizele vor fi calculate anul viitor la un curs de 4,3001 lei/euro, anuntat luni de Banca Centrala Europeana (BCE), rata de schimb fiind cu 0,8% mai mare fata de cea utilizata in acest an, de 4,2655 lei/euro.

Nivelul accizei in lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate in echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anuntat de BCE pentru prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent. Cursul de schimb anuntat la 1 octombrie 2010 a fost cu numai 0,07% mai mic fata de cel folosit la calculul accizelor pentru anul trecut. Accizele sunt platite in prezent pentru productia de alcool si bauturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice si cafea.
Incasarile din accize la bugetul general consolidat au urcat in primele opt luni cu 16,2%, la 12,46 miliarde lei. Ponderea accizelor in total venituri este de peste 10%. Pentru anul viitor, Guvernul mizeaza pe venituri din accize de 21,75 miliarde de lei, cu 8% peste estimarea din acest an. La acest nivel, cresterea cursului echivaleaza cu incasari suplimentare de circa 175 milioane de lei la buget.

Ce zice Emilut al meu? Nu zice... ce spun concetatenii mei care nu mai saluta dupa ce cu patru ani in urma nu mai stiau unde sa pupe numai sa-i votezi? nu zic... ce zice Isarescu? nu zice... ce zic bisnitarii si speculantii in luna septembrie, dupa 1? Yuppyyyy... De ce? Atunci era un euro 4,2306a, acum e 4.33... adica bun pentru ei; se intampla mai mereu in septembrie, pentru ca trebuie sa iasa bine pe accize in octombrie... daca nu iese bine, marim accizele... Statul roman ma fura in fiecare zi cu ceva... ce zice Orange? nimic, ii convine... ii convine la Orange si ca-mi tine de doua luni 143 lei in contul mamei, pe care l-am inchis, si tot ce a fost pe mama, evident minus banii din cont, i-am cesionat... i-am preluat abonamentul...
As vrea sa citesc un comentariu in ziare despre ce am scris eu, despre modul in care-i putem trage un pumn in cap statului roman, lui Orange...

De ce au plecat ursii la câmpie? Pentru ca nu aveau mountain bike

Imi zice Dan acum vreo trei luni ca e un traseu supergreu, ca mergi pe lânga bitza intruna. Ba mai intareste povestea si Cãtã si Dani. Ii cred, dar spun ca nu-i ursul atât de brun pe cât zic ei. Si, iata-ma, sambata la 12.00, plecând de lânga stadionul "Viorel Mateianu" cu bitza mea, cu cauciucuri de asfalt, pe un traseu despre care nu stiu nimic. Ba, stiu, are vreo 20 de km.

Plec si dupa 20 de metri nu mai am pe nimeni in spate. Toti vor sa fie campioni, toti au plecat. Nu-mi place, dar e concurs pânã la urmã si nu trebuie sa stea nimeni dupã mine. Nici nu mã intereseaza. Mental stau incã bine. Pâna la cabana 1 de la Usturoi depasesc fix doua fete, plus un concurent ce avea probleme mecanice. Stiu ca acela ma va depasi. Urcam si ne intersesctam cu concurentii de la Crosul Castanelor, acolo unde am fost cu un an in urmã. Am ales bitza anul acesta. Ajuns la cabana Usturoi II si trebuie sa o iau in dreapta. De aici incolo n-am mai fost niciodata nici pe jos, darmite cu bitza. Trec cu bitza in spate de apa, tot cu bitza in spate urc dealul si, de aici incolo zic ca merge treaba. Merge pe dracu... nu sunt foarte multi metri consecutivi in care sa nu gasesc vreun obstacol. Ma uit dupa marcajul portocaliu si insist sa cred ca sunt calm. Mai arunc din când in când câte o vorba dulce, dar mi-am asumat intrecerea si cred ca pot sa termin. Ma intâlnesc cu Cãtã si omul nu e deloc fericit. I s-a rupt lantul si se intoarce de unde am venit. Imi spune ca mai am de mers cu bitza in spate pâna in vârf si de acolo e coborâre. Mi se pare destul de greu si ajung la Poiana Marului, acolo unde erau patru cetateni care nu mai interesa la acea ora ce faceau. Ma mai intreaba una alta, le raspund sau nu si merg mai departe. Vine si o coborâre, ceva cu Tãul nu stiu si drumul spre Poienile Varateci... Din pacate, nu pot merge cum trebuie. N-am furca de MB, n-am nici cauciucuri de MB. Noroc ca am frâne rezonabile si brate cât de cât.

Imi sunt telefonul si-mi vine sa-l sparg. Nu raspund la doua apeluri, dupa care ajuns la ceva stâna si decid sa sun eu. Sa nu-si faca altii griji. Prima intrebare: ce faci, mortule? Nu eram mort si nici nu scriu ce dulceata de vorbe am spus... Prietenii mei Felix si Dan imi spun ca ma asteapta 200 de metri mai jos, sa coborâm. Ori eu tocmai vad doua fete care o iau in dreapta, pe traseul marcat acum cu albastru. Si decis sa merg dupa ele, pentru ca stiu drumul mai bine... In plus, si pâna atunci tot singur am mers, ce importanta mai aveau câtiva metri...

Urc un deal in care-i aduc aminte toate bancurile care se termina cu injuraturi si spun numai finalul. N-am ce sa caut acolo... Este oribila urcarea si mai trebuie sa-ti cari si bitza in spate. Hija nu e prietenoasa... Sincer, credeam ca a trecut ce a fost mai greu. Nici vorba. Este absolut oribil pentru oricine. Nimeni nu cred ca urca cu bitza 100% pe acel drum. Stiu ca nu sunt cine stie ce campion si ca altii ar putea face infinit mai mult, dar e foarte rau drumul. Plus un vagon de copaci si copacei cazuti. La un moment dat chiar am calculat cum ar fi mai bine sa trec de un copac cazut si sa-mi pot duce si bitza. Am ajuns in vârful dealului, dupa care a urmat o coborâre... Una de maxim 50 de metri, unde mi-am pierdut 10 minute. Pentru ca am coborât pe lânga bitza. Nu mai conteaza ce-am transmis in eter, cert este ca am ajuns cu bine la Bodi Ferneziu. Ma uit la drum si habar n-am pe unde sa o iau... nu e nimic semnalizat. Imi aduc aminte ca am telefon si sun un prieten. Sun degeaba ca nu este semnal. Si atunci, obosit, ii mai servesc una din gura organizatorului... din fericire, ma aude cineva din partea cealalta de lac si-mi zice pe unde sa o iau. Merg mai departe, ocolesc lacul si dupa ajuns pe un drum infinit mai bun, dar tot nepotrivit pentru echiparea bitzei mele. Si am intâlnesc absolut surprinzator cu Dani, care gresise drumul, din cauza de marcaj spune el.
El se duce tare, ca are bitza si e mai bun, eu imi vad de ritmul meu si de cârpele mele. Ma bucur la un moment dat ca vad case, mai fac niste sute de metri si vad o "limba" de asfalt. Sunt atât de fericit incât trag o trânta. Fara urmari grave, dar cu o injuratura stufoasa.

Ajuns pe asfalt si bag pe foc cat de repede pot, sa termin toata treaba inainte de ora 15.00. Si ajung cu 5 minute inainte. Ma simt foarte bine ca am terminat, baietii ma asteapta cu aplauze, glumim mereu câteva minute, imi fac cinste cu un binemeritat Heineken si e bine. Am ajuns, dar promit sa nu mai fac asta... Si n-o s-o mai fac. eu vreau sa pedalez când merg cu bicicleta, nu s-o port in spate. Zice organizatorul ca ne da o diploma si mai zice: "hai sa va dau si o cupa". Astea is premiile pe care le da (aici nu mai comentez nimic, desi as avea tot dreptul s-o fac).

La traseul asta si ursii pleaca la câmpie, mai ales ca nu un mountain bike pe care sa-l care in spate. Am o satisfactie teribila ca am terminat traseul... pâna la urma mi-am putut dovedi mie ca pot, ca ma descurc si singur pe un traseu pe care nu l-am mai vazut niciodata, ca am reusit sa fiu concentrat aproape tot timpul si ca am ajuns sanatos acasa si cu bitza in stare de functionare. Restul sunt povesti si nu pot nici macar atenua satisfactia.

Zice cã help

Mi-am adus aminte de poanta cu cei doi indivizi care se plimba pe malul lacului si un altul este in lac strigând dupa ajutor: Help, help... Ce zice, mã? Zice ca help...
Am anuntat ca sâmbata e deranj pe sosele, ca ies baietii (nu ne suparam daca veneau si fete) la un traseu. Cu poate fiecare, dar nimeni nu rãmâne singur, nu rãmâne in spate. Ca nu-i fain, daca stabilesti ceva... Chiar daca am facut eveniment pe facebook, puteam paria ca nu va veni niciun alt om in afara celor cu care vorbisem deja la telefon. N-a putut veni Dan Cristian, dar e de inteles la el.
Am plecat sase: io, Felix, Dan Mezok, Popa, Andreicut si Arnold. Biciclete de la cele mai bune la cele mai putin bune, dar cu entuziasm.
Am ales varianta mai greuta a unui traseu frumos: Baia Mare, Satu Nou, Catalina, Sacalaseni, Coas, Copalnic, Berinta, Carbunar, Grosi, Baia Mare, undeva la 44,5 km. Cu niste dealuri frumusele, pentru care iti trebuie 80% picioare si 20% minte. Doar eu si Felix stim traseul, pe care l-am facut cu bitza. Ceilalti au fost cel mult cu masina.
Pâna la drumul spre Coas nimeni nu are nicio treaba. Ne oprim la izvorul de la intrarea in Coas si apar primele poze. Una meritata, cu tabla care anunta ca intri in Coas si pe care scrie: avem sase cimitire, spital niciunul... asa ca aveti grija cum conduceti. Le spun prietenilor mei sa stea linistiti: "Ce a fost mai usor a trecut". Urmeaza primul deal, si stiu ca-l vor urca toti fara mari probleme. Ii rog sa umble la viteze din timp, sa nu fie probleme. Urmeaza un pic de plat, dupa care o usoara coborâre si apoi cel mai tare deal... destul de lung si foarte inclinat. Unii se iau la concurs, altii pun pusca jos si o iau la pas... Nu-i nicio problema, pentru ca-i greu sa urci dealul impingând de bitza... ne oprim putin sa vina toata lumea, la un cimitir (probabil primul din alea sase de pe tabla). Continuam pe bitze si panta nu mai este asa de urâta, chiar daca pâna la Interâuri se mai pune o data bitza jos. Asteptam din nou si ajungem in sfârsit (si sfârsiti) pe coama dealului... facem poze si-i felicit pe baieti ca au ajuns pâna acolo...
Urmeaza o coborâre pâna in Copalnic, de cca 1,5 km, maxim 4 minute daca stai mult cu degetele pe frâna. Se trece usor de 50 km la ora... Ajungem jos, unul dintre noi este si el aproape... I se striga sa deschida parasutele, sa inchida flaps-urile, se râde bine. Doar el nu râde... si nici n-are cum, a facut pana... bine ca n-a cazut si n-a patit nimic. Cazul este rezolvat si masina de asistenta apare cu o domnita amabila si unul dintre noi, cazut la datorie, merge cu masina acasa. Nu inainte de a rade doua beri... Mezok are umor si spune ca tot ce s-a consumat la masa aia din Copalnic face mult mai mult decât toate caloriile consumate de noi pe drum pâna acolo. Si asa e:)
O luam spre casa, 22 km... le spun unora ca se mai dau de doua ori jos de pe bitza pâna acasa, pe dealurile de la Carbunar si de la Grosi... nu ma cred... spre marea mea satisfactie si uimire in acelasi timp, oamenii au super-ambitie si urca pe bitza la Carbunar, fara sa se dea jos. La Grosi nu mai pot, e si capat de drum... Apoi urmeaza coborârea si orasul... Ma bucur ca s-a terminat totul pe bitza, ma bucur pentru cei care au terminat si care, pariez, astazi, suufera destul... Apoi, seara, dau telefon si, in formula aproape completa de revedem la Photo pub... o bere fac eu cinste.. apoi mergem acasa...
A fost frumos, chiar daca astazi, unii vor "zice ca Help"

Un drum de Izvoare...

Sincer, merita povestit... daca urci pe joc, daca urci cu bitza, cam cu orice mai putin autoturism; sigur, poate fi extrem de interesant si cu un jaf de masina, care se strica cand reincepe sa-ti fie lumea draga...
Il astept pe Felix si plecam la 12.07 de la garaj. Un suc, o apa, o ciocolatica, niste haine, rucsacuri, chestii obligatorii pentru câtiva zeci de km. Multa lume ne-a spus ca o sa fie extrem de greu. Unii ziceau sa incercam mai intâi un Gutin, altii altceva, fiecare dupa cum crede si stie. Usoara teama, daca e sa-i dau intâietate sinceritatii, dar nu atât de teama incât sa nu ma bag.
Pâna la urcarea de pe Baraj niciun comentariu bun sau rau, o chestiuta banala. Ne propunem de toate, sa urcam in trei ore jumate, sa ne oprim la izvor in Firiza. Urcam dealul, suferim putin (cine spune ca-l urca fluierand e mincinos sau vreun Contandor). Mergem in continuare si vedem celebrele doua placute de la bifurcatia spre Izvoare: 11 km si 10 km, una lânga alta. Noi nu alegem nicio varianta, nici nu ne oprim pâna la izvor. Alimentam acolo, ceva de mâncare, o ciocolata, chestii din astea. Salut o veche cunostinta oprita in aceeasi zona si o luam la drum.
Mai sunt 7.8 km pana la pârtia Cora si treaba se cam impute, semn ca trebuie sa ne scoate picioarele odihnite la bataie. Se lucreaza, urmeaza sa vedem prin zona micro-hidrocentrale pe Valea Neagra si e de belit fasolea bine prin zona, ca mai e aici un noroi, dincolo o piatra, si mai incolo o masina... In general masini mari, dar pe alea le auzi la urcare... au un sunet de manea hârâitoare in cea mai nepotrivita clipa (bagati, tata, imaginatie daca vreti sa simtiti maneaua descrisa).
Mai sunt 5.2 km pâna la pârtia Cora si-mi suna telefonul. Ne oprim la un pod si bine facem. Discut cu cine trebuie (ca trebuia), mai bagam o ciocolatica si ne tiram mai departe... Din ce in ce mai greu, iar curbele de nivel, de zici ca ai plecat din acelasi loc sunt extrem de lungi... Cineva imi toarna galeti de apa in cap, manusile imi sunt ude, dau din picioare si ma gândesc la cele mai placute lucruri posibile... eu cred ca este esential sa-ti educi mentalul in situatii dificile... urcam din ce in ce mai greu (mai ales eu) si la un moment dat ii spun lui Felix ca pun pusca jos si ca ma odihnesc... El imi transmite ca mai e doar un hop si gata, dar cine-l crede? Ma dau jos de pe bitza si merg pe lânga ea 30 de metri. Avea dreptate Felix si-mi vine sa-mi trag un picior in fund, dar nu-mi permit sa-mi rup piciorul mai intâi. Asta este si nici nu ma intereseaza. Mai sunt 1.700 m pâna in Poiana Soarelui si chiar bagam materiale, mergem repede. Ajungem acolo si prima poza este cea mai importanta... sunt leoarca si ma schimb...
Merge o ciorba, merge si o apa minerala, dupa care apar Alexandra si Atti, care ne imbunatatesc ziua... si bine fac (multam amândurora). La Izvoare sunt maxim 15 grade... Am ajuns dupa 2 ore si 50 de minute, adica mai repede decât ne-am propus si asta este foarte bine.
Ii spun lui Felix ca in maxim o ora si un sfert suntem acasa. Vine coborârea. Plecam destul de repede pentru ca ne este frig. Din pacate, nu mai pot sa-mi folosesc manusile care sunt ude. Mare greseala... Luati-va haine groase si doua perechi de manusi daca faceti drumul asta cu bitza. Este esential... Pâna la izvorul din Firiza ma astup de frig. Imi ingheata mainile, mucii, creierul mic, diftongul din glas... Cum dam de soare zici ca suntem la bai termale.
Nu mai sunt probleme pana acasa si facem fix o ora si un sfert. Casul de pe bitza zice 4h05 pentru toata treaba si noi suntem multumiti. Pe lânga asta eu sunt si praf... Ma duc sa-mi odihnesc anatomia

Al farstulea botez din existenta mea existentiala

Sunt profund de nici laptele praf nu-mi mai place. Astazi am fost la primul botez din viata mea, constient, fara a fi fost carat in brate, fara cine mai stie ce... am fost la un botez cinstit si neimpozabil la Limpedea, imediat dupa Baia Sprie, un loc civilizat, racoros, unde se tine cel mai tare concurs de sah din Romania... nu e chiar locul unde a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru ca m-am interesat la receptie si nu locuiau acolo Filimon si Baucis, cei doi batrani despre care am citit eu in copilarie... pune, ba, mana pe o carte daca nu-i cunosti pe batraneii astia doi; chiar e o poveste frumoasa si merita sa o cititi, sa aveti ce povesti kinderilor vostri (oricum nu-i intereseaza)
ce fac? botez? cum e? sa-mi duc un tricou in plus? sa o ascult pe mama care spune sa-mi iau pantaloni si sa nu merg in pantaloni scurti? cu ce merg? intrebari destule, dar, din fericire, nu caut raspunsuri, nu ma intereseaza... pantaloni scurti, doua tricouri, aparat foto, telefon
- un domn, tata unei fetite dragute de vreo 10 luni, este amabil si ne duce sus la Limpedea. Se multumeste... ajungea acolo si in prag e Alec, tatal fatucei cu botezul (Mara), ba chiar si tatal lui Alec, care la randul lui e tata. e trecut de ora 14.00 sunt lihnit de foame... n-am tinut post negru pentru botezul asta, dar sunt obisnuit cu mancare la ora 12.00... bem un pahar de tuica, cica de la nunta lui Alec si Camelia (ii cred); Alex stie ca horinca aia este pentru Alex si pentru el, aici Alex fiind nasul de casatorie al celor doi (probabil o promisiune de la nunta). bagam la matz una alta, apoi ies afara si fac fotografii; cu copii, cu oameni mari, cu oameni pe care nu-i cunosc. Apar niste tipi amabili, cu o domnisoara (presupun) draguta si care au avut amabilitatea maxima sa ne aduca in oras dupa ce ne-am simtit bine sus. Doua poze de control, sa stie Alec toate lumea care a fost la botez si din noua afara... povesti garla...
La un moment dat, tata lui Alec si chiar Alec gasesc maxima oportunitate... mergem si jucam tenis cu piciorul; familia Bregariu se descurca bine si ramane la teren; eu n-am mai jucat din clasa a patra, dar ne descurcam... adica eu si Alex... pana la urma pierdem, Bregarienii se descurca ceas si se sparge fotbalul la un moment dat dupa un telefon...
megrem din nou sa bagam ceva la interioare, apoi cautam loc de mers acasa intr-o masina. si gasim doua, perfect pentru Alex si pentru mine; mergem in masina cu un domn amabil, cu o doamna amabila si cu o domnisoara (presupun) amabila... propun o oprire in Centrul Vechi si bag doua bucati de Guiness si eu si Alex, spre marea satisfactie a amandurora... plus ca ne-a placut si domnisoara ce ducea prajiturele acasa; dar despre care n-am discutat nimic (ce era de discutat?)
am fost la al farstulea botez din existenta mea episodica; pentru episodul al doilea cautati pe goagle... sigur, nu sunt fan botezuri, deci nu ma chemati, pentru ca nu-mi place sa pierd la fotbal tenis; ca doar nu ma puteti convinge ca nu se joaca fotbal tenis de la fiecare botez

Bine asezata in teren

In ultimii 2-3 ani, de pe vremea lui Petrescu la Urziceni, umbla o vorba: echipa bine asezata in teren. Acum auzim aceasta vorba sistematic. Asa a fost si Astra Ploiesti duminica seara cu Steaua: o echipa bine organizata, asezata bine in teren de legendarul antrenor Sumudica, care si-a dorit mai mult victoria, o echipa artagoasa si ambitioasa, fara vedete in echipa dar cu jucatori care pun osul si alearga, care face presing sus si implicit este o echipa scurta, care a preferat sa cedeze deliberat terenul pentru ca Steaua nu se descurca bine pe pozitional, iar Astra are jucatori rapizi si buni pe contraatac. Un mare kk... Povesti...
Apoi, vad ca Prepelita nu poate juca pentru ca nu este pregatit. Incredibil. Omul acesta n-a fost accidentat, a avut doar niste probleme cu transferul. Cum sa nu fie pregatit? Cine nu l-a lasat sa se pregateasca fizic? Sta de trei etape pe bara si-l baga Levy ultimele minute. Messi avea 7 zile de antrenament cu Barcelona si a jucat titular cu Real Madrid. Si el si Dani Alves... Ei erau superpregatiti? La fel si Florin Costea... nici el nu e pregatit (macar a fost accidentat). Astea-s povestile de adormit copiii din campionatul romanesc. Cu jucatori care nu sunt in stare sa joace bine din 3 in 3 zile (de fapt din 3 in 4 zile)... si care nici nu vor fi in stare.
Am fost si la FCMU la meci... am jucat frumos. Mult mai frumos decat in Liga a III-a. Cel putin am avut ocazii. Baiul este ca in afara lui Gego e cam noapte in atac. Nici mijlocasii n-au fost tare generosi. E prima etapa, sa mai vedem.