Ziua în care aș fi Ryde...

Știu sigur că în aceste zile, suedezul Tomas Ryde este unul dintre cei mai urâți oameni din România. Toată lumea crede că Naționala României s-a dus în Japonia după medalie, însă nepriceperea lui Ryde și alte cele fac ca jocul nostru să nu fie cel dorit. Nu-s mare fan Ryde, ba chiar nu-s fan deloc și cred că omul își va de demisia imediat ce va părăsi Campionatul Mondial. Însă, dacă aș fi Ryde în locului lui Ryde, aș face o conferință de presă, în care, eu ca mare suedez liber (sper) aș spune exact ceea ce este de spus.

1. Echipa României este mai slabă ca în trecut. Nu e de unde alege. Avem al doilea campionat ca valoare după cel al Ungariei (așa se spune), însă dintre cele 14 echipe de Liga Florilor, dacă scoatem străinele, am rămâne cu vreo 8 echipe. Din alea, două sunt slabe, cum e peste tot, iar una “dopată”. Deci, mi-ar rămâne maximum cinci de unde să aleg jucătoarele pentru lot. Să nu-mi spuneți nimic de Divizia A, nu trebuie, chiar dacă sunt jucătoare foarte tinere și valoroase. Numărul jucătorilor legitimați în România este ridicol față de cel al legitimaților din țări ca Franța, Norvegia, Danemarca, Spania, Rusia, Olanda - cele care ne cam bat acum.
2. Aș spune de ce nu o suport pe Chiper Moisă. Aș preciza cu subiect și predicat de ce am refuzat categoric să o duc în Japonia. Aș spune că nu a respectat programul, că și-a luat-o în cap, că are ochii cei mai frumoși din Liga Națională și că se bai dacă o duci în Japonia. Nu știu ce, adevărul.
3. Aș mai spune de ce nu m-a interesat să o duc pe Sorina Tîrcă și a câta variantă pe postul de inter stânga ar fi fost. Aș fi precizat că Sorina arată fizic mai puțin bine decât în primăvară, iar de acest lucru m-am convins și eu la meciul pe care l-a jucat Corona în Baia Mare.
4. Aș povesti foarte mult despre ceea ce am făcut în ultimii 10 ani în handbal, antrenând cel mult România. Acum patru ani a avut echipă la Mondialele din Danemarca, unde s-a clasat pe locul al treilea, ultima medalia cucerită de România la nivel de turneu final.
5. Aș spune că-mi dau demisia. Atât.
6. Dacă aș fi și roman, aș da vina pe altcineva.

Ceva se leagă cu ultima propoziție. Nu tare văd cum vom mai cuceri vreo medalie în viitorul apropiat, dacă nu se schimbă enorm de multe. Mai mult, după ce se retrage Cristina Neagu, nu știu dacă vom mai obține calificări la turneele finale. Cu Ryde, cu Plynge sau cine doriți dvs. Probabil și lui Doamne Doamne i-ar fi imposibil ca antrenor.

De dragul tău mi-am pus medalia de bronz

Sincer, n-am ce să scriu de la meciul dintre România și Kazahstan. Aș avea, dar nu merită. Prefer altceva. Probabil prima scriere din viitoarea mea carte de sport.

Adriana Nechita înscrie golul victoriei în ultima secundă de joc, evitand astfel loviturile de departajare. O țin minte și acum cum a alergat înspre banca noastră, oarecum aiurea și a sărit s-o îmbrățișeze medicul. Abia mai apoi au apărut coechipierele sale. Meciul cu Danemarca s-a desfășurat în sferturile de finală. A fost un meci în care Cristina Neagu a jucat senzațional, reușind să înscrie de 15 ori. Tot ea a ratat însă un 7m în ultimul minut și am fost aproape de a intra la aruncările de departajare de la 7m, dar a venit reușită Adei Nechia și calificarea în semifinale.

Atunci, au jucat pentru echipa noastră: Paula Ungureanu (11 intervenții, a apărat și un 7m), Ionica Munteanu - Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita 4, Cristina Neagu 15, Aurelia Brădeanu 5, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Valentina Ardean Elisei 1, Oana Manea 3, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger, Eliza Buceschi 3, Patricia Vizitiu, Laura Chiper.

În semifinale am pierdut în fața Norvegiei, cu 35-33, după prelungiri, dar am făcut și atunci un meci bun. După 60 de minute, scorul a 27-27 și interesant este că în ultimele aproape trei minute nu s-a marcat deloc. Ultimul gol a fost marcat de Melinda Geiger (57). Din păcate n-am rezistat în prelungiri, iar în ultimul minut din cele 10 s-a marcat de trei ori: Alstad pentru nordice, apoi Ada Nechita și, în final, golul care a dus Norvegia în finala mare, înscris de Camilla Herrem.
Atunci, au jucat pentru echipa noastră: Paula Ungureanu (11 intervenții, a apărat și 3 de 7m), Ionica Munteanu - Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita 6, Cristina Neagu 8, Aurelia Brădeanu 1, Luciana Marin, Gabriela Perianu 2, Valentina Ardean Elisei 3, Oana Manea 6, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger 3, Eliza Buceschi 4, Patricia Vizitiu, Laura Chiper.

În meciul pentru medalia de bronz, România a reușit un meci perfect și a câștigat fără probleme cu Polonia, scor 31-22. Echipa noastră a condus de la început la sfârșit și s-a impus oarecum relaxată. Este ultima medalie câștigată de națională de handbal feminin a țării noastre la un turneu final. Am mai jucat de atunci de două ori la Europene și la Jocurile Olimpice de la Rio.
În finala mică: Paula Ungureanu (8 intervenții, a apărat și un de 7m), Ionica Munteanu (3 intervenții, a apărat și un 7m - Gabriella Szucs 1, Crina Pintea, Adriana Nechita 2, Cristina Neagu 10, Aurelia Brădeanu, Gabriela Perianu 1, Luciana Marin 1, Valentina Ardean Elisei 3, Oana Manea 4, Ana Maria Tănasie 1, Melinda Geiger 3, Eliza Buceschi 2, Patricia Vizitiu 3, Laura Chiper.

Mai multe jucătoare din echipa națională activau atunci la HCM Baia Mare (10 din cele 16): Gabriella Szucs, Adriana Nechita, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Ionica Munteanu, Valentina Ardean Elisei, Paula Ungureanu, Ana Maria Tănasie, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu. Antrenori au fost tot cei care sunt și acum la națională: Tomas Ryde și Costică Buceschi.

În luna decembrie a anului 2015, lucram intens cu proprii mei dracușori (am învins la puncte), cu drăcușorii unei domnișoare (aici am pierdut Knock-Out, după mai multe Knock-Down), cu ritmul și rimele din prima mea carte de poezii, “Aburi groși” (nu grozave). Mi-a fost teamă, însă am avut suportul moral și financiar al unor prieteni. Am trecut peste toate și am întâmpinat sărbătorile cu bucurie.

În acele vremuri discutam destul de mult cu unele fete de la HCM Baia Mare, lucru care acum nu se mai întâmplă sau se întâmplă foarte rar. Și vorbeam cu fete care s-au calificat la Jocurile Olimpice, care au cucerit medalia de bronz mondială. HCM a revenit rapid la treabă, pentru că urmau jocurile din campionat și din Liga Campionilor. Eu îmi fixasem data lansării volumului Aburi groși pe 28 ianuarie. Luând în calcul doar prevăzutul, programările, cam tot. Evident, că fix pe 28 s-a nimerit un meci devansat, ba chiar unul cu Rapid București, în deplasare. Chemasem unele fete la lansarea mea și pariez că ar fi fost plină sală “Millenium”. Și mai știu că n-ar fi venit lumea pentru mine (și așa au fost cca 70 - sigur pentru mine) neapărat, dar era un eveniment care nu merita să-l ratezi.

M-am înțeles mai mereu binișor cu Melinda Geiger, chiar dacă nu țin minte să fii stat vreodată la taclale, așa cum am făcut-o cu alte fete. I-am purtat mereu un respect deosebit, lucru care este valabil și acum, chiar dacă nu mai joacă handbal. Vorbesc pe “mess” cu ea înainte de un meci de campionat și îi spun că vreau să cumpăr un tricou de la ea (niciodată nu am cerut “gratis” vreun tricou de la jucători, mereu am vrut și am dat ceva la schimb). Vine meciul, eu stau în primul rând, la masa presei. Melinda îmi aduce un tricou împachetat, eu înlemnesc de bucurie. Este cel cu care a jucat Melinda în meciul cu Danemarca, este tricoul original al unei medaliate cu bronz mondial. Pe tricou scrie cu marker-ul: “Îți mulțumesc pentru tot” și este semnat.
Îi întind și eu timid cartea, la care ea îmi dă niște bani. Refuz banii, spunând că e cadou la cadou. Melinda insistă și spune că-mi dă înapoi cartea și îmi ia tricoul. “Ai muncit pentru cartea aia, meriți. Noi am muncit pentru locul trei și am primit răsplata noastră. Și tu trebuie s-o primești pe a ta”. Rămân mască și accept “trocul”.

Am acel tricou de aproape patru ani. Și acum îl am la loc de cinste. L-am îmbrăcat de fix trei ori de când l-am primit și, recunosc, nu l-am spălat niciodată. Nici nu îl spăl (se duce scrisul cu marker-ul), dar nici nu îl voi mai purta. Va rămâne în acel loc de cinste pentru mine, cu întreaga lui poveste.

Sport pentru copilasi - o idee

Se tot spune ca nu fac pruncii sport. Nu fac. Sau nu fac atat cat faceam noi pe vremuri, cand nu existau miracolele tehnice care ne-au mancat si noua urechile, nu numai lor. Partea buna e ca noi mai mergem la miscare.
Ministerele si CL-urile sau CJ-urile n-au grija pruncilor. Desi iti vor demonstra pe hartie ca au. Ne vor spune ca s-au organizat garla competitii de masa, pentru prunci. Se poate si asta, desi tot de la privati (sunt in fiecare oras niste oameni iubitori de sport si de taxe de inscriere - majoritatea o folosesc cum trebuie, care organizeaza cate ceva). Statul face Crosul pacii la vechi egipteni cu sternocleidomastoidianul mai sus (muschi de la grumaz, sa nu avem discutii). Asa ca se tiparesc niste pliante, se cumpara niste ciocolata, se fac 200 de tricouri imprimate cu evenimentul. Se spune pe hartie ca au fost 500, de fapt au fost 50, se organizeaza si un chef mai apoi, cu altii si cu altele, ca tot au ramas niste tricouri.
Personal, as obliga orice primarie din orase peste 30.000 locuitori sa organizeaza minim sase activitati pentru sportul de masa / an (una la doua luni).
In general, oamenii isi duc copiii la sport. Fotbal, handbal, volei, nu conteaza... Peste tot li se cer bani. Pentru deplasari, pentru echipament, pentru cantonament, plata antrenorilor, pentru orice. Mi s-ar parea fericit ca statul asta roman, asa de minune cum este el, sa puna la punct si treaba asta. Adica: sa-i restituie fiecarui parinte jumatate din banii pe care ii da la clubul sportiv / an. Cum se face asta? Mai intai, parintele si clubul semneaza un contract. E treaba clubului sa stie cam de ce banuti e nevoie in fiecare luna / an, si sa-si calculeze. Contracte pe un an, pentru ca pruncul poate nu mai are chef. Asa s-ar impusca niste iepurasi: am sti sigur si cate cluburi avem, si cati copii legitimati, si ce sume de bani e nevoie. Pentru ca si clubul, dupa ce a luat banii, elibereaza o chitanta (aici sa fie un impozit minim). Antrenorii ar intra intr-o evidenta, ar plati si ei niste impozite. Parintii sa-si poate recupera macar jumate de bani, pe baza acelui contract. Sa li se deduca din impozite. Nu mai dezvolt, cred ca s-a inteles.

Asta e o idee. Eu cred ca ar accepta multi dintre parinti. Ar trebui gandita bine. N-o sa auziti asa ceva in campania electorala. O sa vina minciuni deosebite, cu tuneluri pe sub Gutai, cu kakaturi pe care le auzit de 25-26 de ani. O sa-mi spuna ca o sa mareasca pensii si alocatii pentru copii. Si o sa ma pupe in cursul saptamanii viitoare. Sa o luati ca pe o facilitate.

Mai iubeste Baia Mare fotbalul?

Eu nu pot povesti prea multe, pot spune doar ce am trait eu. Ca nu l-am prinz pe Zavoda, nu am cum sa-l tin minte nici pe Mircea Sasu, nici pe fratii Gergely. Insa tin minte echipa inca de pe vremea lui Mateianu. A iubit lumea fotbalul pe vremea lui Mateianu si Paul Popescu. L-a iubit lumea pe vremea lui Miki Szabo. Eu locuiam in Somcuta Mare pe vremea promovarii si a primelor meciuri de atunci in Divizia A. Am venit o data cu tata pe jos, in alergare, pana la Doua Veverite (de acolo ne-a luat un prieten de-al lui cu masina, desi, daca il intrebati pe tata, am fugit pe jos din Somcuta pana in Baia Mare).
Veneam la meci si tata avea abonament in tribuna oficiala. Veneam sa-l vedem pe Ariciu, Frank, “Eu” Gadja, Imre Szepi, Nelu Condruc, Molnar, Sany Koller, Marin Sabau, Gogu Dragomirescu, Buzgau, Bela Rozsnyai, Lucica Balan, Miron Borz, Anti Weissenbacher, Radu Pamfil, Nelu Muresan, Sandu Terhes, Gigi Deac, “Tati” Tataran, “Cugli” Feher, Gyuri Tulba, Caciureac si altii pe care ii tin minte, dar nu-mi vin acum.
Tin minte un meci cu Avantul Reghin, cand am batut cu 9-0. A dat un gol din foarfeca pe spate Radu Pamfil, aproape de jumatatea terenului, lateral dreapta. Mai stiu, tot la meciul ala, ca ma intrebam daca merge si 10 pe tabela veche, dar s-a terminat cu 9-0.
Mateianu isi ducea echipa prin localitatile judetului. Si stiu ca a venit o data si la Somcuta Mare, in pauza de iarna. N-au putut curata terenul de pe arena din Somcuta (care nici acum nu e functionala, ca s-au gasit unii sa vrea sa faca teren fara bani), asa ca au chemat o masina de aia de asfaltat drumurile sa batatoreasca. Intr-un meci, in care Baia Mare a castigat cu 2-1, a jucat si tata. Evident, la Somcuta. Pe final, la 1-1, un baimarean a sutat spre poarta, tata a sarit in disperare sa scoata balonul, dar mai mult l-a impins in poarta. Culmea, fix in poarta in spatele careia eram eu. Nu avea ce face, terenul era inghetat, s-a dus ca sania. Unii au comentat din zona ca si-a dat Grumaz autogol, dar lumea spunea, in general, ca nu a avut nicio vina, dimpotriva, a incercat sa evite golul.
La Somcuta juca atunci un baiat foarte talentan, Mircea Velisca, imi aduc aminte si acum numele lui. Stiu si ca a fost in probe la FC Baia Mare, dar nu l-a retinut Mateianu, ca ar fi avut ceva probleme de sanatate. Intre timp, am auzit si ca s-a dus dintre noi. Dar il tin minte, ca era foarte tehnic.

Tata ma ducea de fiecare data la meci. Avea abonament in tribuna oficiala. Mama imi dadea 5 lei sa-mi cumpar seminte si sa-i aduc si ei. Asta si faceam. Era moneda aia marioaca de aluminiu (sau ceva de gen). Am stat ce am stat in tribuna oficiala, dar acolo veneau si grangurii, ori al meu se manifesta zgomotos si il ocarau aia, ca nu suportau. S-a enervat omul meu si s-a dus in potcoava. Si de atunci in potcoava a stat. Atat cat a meritat sa mearga la fotbal.
Am fost la un meci in care Baia Mare juca impotriva lui Dinamo. Cu Andone, cu Rednic, cu Klein, Mateut, trupa aia supertare. Ne-a batut Dinamo, dar nu asta vreau sa spun. Unul dintre colegii tatalui meu i-a cam suduit pe dinamovisti, pana l-au luat niste militieni si dus a fost. L-am mai vazut pe om abia a doua zi, la sala, unde am mers la un meci de volei. Se misca omul extrem de rau si avea un fanion cu Dinamo in mana. Dupa ce l-au umflat militienii, i-au mai dat si ceva de cumparat.
N-am fost la meciul cu Real Madrid din 15 septembrie 1982. N-am fost pentru ca nu am avut bilet. Desi puteam sa am. Insa, jucam si eu ceva fotbal la FC la prunci, iar nenea antrenorul ne-a spus ca o sa fim copii de mingi. Nttt... i-a pus pana la urma pe cei mai mari ca noi. Si eu am luat-o in brate.
Sunt foarte multe pe care le-as putea povesti. Sa-mi mai aduc aminte doar. Si de ce tot spun eu din astea? Pai, uite de ce: astazi am vazut cu stupoare ca in Baia Mare NU MAI EXISTA niste o echipa de fotbal de seniori. Niciuna! Glorie tie partid iubit!

Nu-ti faci echipa de Liga Campionilor daca n-ai unde alerga

Da, mai, nu-ti faci echipa de Liga Campionilor daca n-ai unde alerga. Eu tot scriu de o gramada de ani despre grajdul de atletism din Baia Mare. Insa mai toata infrastructura este lamentabila.
Stadionul de fotbal arata ca dupa razboi si sansa de a mai face ceva acolo este aproape nula. Intr-o zi, va aparea cineva care va sapa o groapa la centrul terenului si se va termina cu jocul de fotbal si acolo. La fel s-a intamplat cu terenul de zgura dintre cele doua terenuri. Apoi, am citit cu satisfactie acum ceva ani ca terenul doi va fi modernizat, ca se va pune suprafata sintetica, ca bla, bla. Chiar bla, bla s-a si facut acolo. Iar complexul din zona este administrat de autoritatea locala, de peste 10 ani. Stiu o vreme in care s-a alocat suma de 10 miliarde (tot sportul din oras lua atunci atat) si vreo noua s-au bagat in deal (de acolo vine apa, nu?).
Sala Polivalenta are 42 de ani. Inca merge. S-a pus parchet nou, s-au schimbat scaunele, s-a schimbat cat de cat fata salii. Insa vara behai de cald in sala. Nu exista inca un sistem cu turnicheti, astfel ca intra si prietenul meu, si sotia prietenului meu si Alexandru Jula. Moca, ca e clasic.
In stadionul de rugby si tot ce tine de el s-a bagat o suma faina de bani, dar macar se si vede ceva. Conditiile sunt mult mai bune ca la orice sport.
S-a facut o pista de alergare in parc ca asa si-a dorit Cristian Balaj. Foarte bine ca s-a facut. Sunt destule persoane care merg sa alerge in parc. Eu imi doresc de sase ani un stadion de alergare civilizat, plus alte sute de persoane. Si tot grajd a ramas. E vorba de suprafara de alergare, ca bancile si cosurile de gunoi nu ma intereseaza. Cismele, ambele sunt foarte bune. Spun de doi ani ca e nevoie de o toaleta acolo. BUDA, WC - nu exista! Este incredibil ca intr-un spatiu in care intra sute de oameni intr-o zi nu este nici cel mai elementar element de igiena.
Punct pozitiv este si amenajarea spatiilor dintre blocuri, unde se poate juca baschet, fotbal sau handbal. Au fost facute, nu stiu cu cati bani, nu stiu daca multi sau putini si nici nu ma intereseaza foarte tare.
Pe terenul de atletism vin si se pregatesc atletii, aproape zilnic sunt si baschetbalistii acolo. Am alergat alaturi de handbaliste, de handbalisti, de rugbysti. Toata lumea are nevoee de pregatire fizica, dar nu poti veni zilnic pe acea suprafata jenanta. Daca ploua e jale, daca nu ploua trei zile e praf de mori. Noroc ca acel teren a fost facut cu tot creierul acum un milion de ani, pentru ca apa nu sta foarte mult pe teren.
Ma stiu ca in Baia Mare nu exista niciun strand si niciun bazin de ani buni deja. Si asta e jenant. Pentru ca mai fiecare oras care se respecta are asa ceva.

Romania este o tara in care s-a furat si se fura incredibil. Unii inchid ochii si deschid punga. Patru medalii la Jocurile Olimpice? O multime de grasi si de oameni cu probleme de sanatate? Nu trebuie sa-ti faci echipa de Champions League pana ce nu rezolvi locul de alergare sau de orice altceva pentru sport al copiilor. Al tuturor tinerilor, al celor care muncesc, al celor care doresc sa se miste. Vei plati, stat roman cretin mai putini bani pentru serviciile medicale, vei avea imbecilule din nu stiu ce minister mai multi sportivi romani de valoare. Da, da... insa oamenii vor fi mai limpezi la cap si vor da de pamant cu tine hot de conducator (nu ma refer la cineva anume). Asta nu-ti place.

One touch

Nu stiu daca il cunoasteti pe mustaciosul din imagine... Eu am avut fericita ocazie sa-l cunosc acum ceva anisori. Era acasa la fostul diriginte al Anei Maria Branza Popescu, Ionut Carstea, si cu alti distinsi antrenori de scrima. Mi-a povestit omul atunci o gramada despre “Branzica de argint”, pentru ca Ana Maria cucerise medalia de argint la individual la Jocurile Olimpice de la Beijing. Tot atunci mi s-a povestit si despre o celebra sticla de horinca, ce ar urma sa fie deschisa la un aur olimpic. La editia trecuta, de la Londra, Branzica n-a mai castigat nimic, nici la echipa n-a mers treaba asa cum si-au dorit-o sportivele.
Mustaciosul din imagine a strigat astazi si “one touch”, ca a avut Romania prioritate. Omul o stie pe Ana de o caruta de ani, a crescut langa el. Ori asta inseamna si maxima incredere in potentialul Anei. Dna Popescu, eu nu-s decat un simplu sustinator de canapea, dupa cum ai spus chiar matale, facandu-ma sa ma simt aiurea. Si pe canapea am stat si la sfertul cu Statele Unite... Ba chiar m-am ridicat in picioare ca aveam pulsul precum pasarea Colibri si-mi puscau venele in marmida. Da, da, dna Popescu, asa a fost. Mi-am amintit de mustacios si de povestile cu el, l-am vazut cand a spus ce vrea de la dvs. Cel mai frumos este ca dvs v-ati facut treaba pe care miza mustaciosul.
Dle mustacios, fetele mai au inca treaba. Mai au doua meciuri de castigat. Altfel nu desface Ionut nici de data asta sticla aia de palinca. Pentru ca stiu, dle Dan Podeanu, ca puneti “pusca jos” dupa Jocurile Olimpice, ca e destul pentru dvs. Dar parca altfel e cand te duci acasa de tot cu aur. Asa ca, hai Romania, o sa urlu asta. De pe canapea.

„Specialistii de pe canapea”

Nimeni nu te obliga sa te faci sportiv. Este alegerea fiecaruia dintre noi (voi). Nu conteaza. Pentru a ajunge sus, la Jocurile Olimpice spre exemplu, este enorm de mult de munca. Ca sa câstigi si o medalie poate ca munca pâna la epuizare nici nu este suficienta. Pentru ca, la JO merg sun 12.000 de sportivi, in conditiile in care sunt peste 7 miliarde de oameni pe planeta asta.
Lumea critica echipa de handbal pentru ca a pierdut lamentabil doua meciuri, cu Angola si cu Brazilia. O critica suporterii, o critica specialistii si nespecialistii, „specialistii de pe canapea” cum le spune dna Ana Maria Brânza Popescu. Medaliata olimpica. Insa, dna Popescu, cu toata stima, sa stiti ca specialistii de pe canapea sustin finciar activitatea dvs, deplasarea dvs la toate competitiile interne si internationale, masa si cazarea dvs, echipamentul pe care il folositi, salariul dvs de la Steaua (ca e tot de stat), ba chiar si renta viagera pe care o sa o primiti conform legii. Deci, fara specialistii de pe canapea...
Unii spun ca nu trebuie „sa tragem” in handbaliste, pentru ca ele au castigat bronzul la Mondiale. Care-i problema? Au luat bronz, si-au incasat sumele de banuti, si-au primit portia de glorie, unele poate au prins contracte mai bune din acest sezon. Acum opt luni a fost bine, acum nu este la fel de bine. Si tot cu banutii de la aia de pe canapea.
Vrei sa faci sport, asumati tot. Si binele si raul. Si aplauzele si huiduielile. Unii oameni sunt moderati, altii mai putin, asa cum si voi sunteti. Azi e o zi buna, mâine e una proasta. Sau poate sunt doua proaste la rând.
Un strungar valoros face la fel de mult ca si un sportiv valoros, doar ca primul nu beneficiaza de imagine si, poate, nici de un salariu decent. Nu mai vorbim ca pentru el nu exista nici renta viagera sau alte cele. Nu incercati sa spuneti ca sportivii sunt altfel decât ceilalti oameni. Sunt mai buni acolo, insa ei nu ar insemna nimic si n-ar putea face nimic fara specialistii de pe canapea (nici eu nu-i aplaud pe toti). Si nu in ultimul rând, mult succes dna Popescu si sa aduceti un aur cu echipa de la Rio!

Nu aplaud infrângeri

Nu-s mare fan de aplaudat infrângeri. Dimpotriva. Nu spun ca sunt ca americanii pentru care conteaza doar primul loc, uitându-ma ca Michael Phelps are mai multe medalii de aur la JO decât trei sferturi din tarile participante in intreaga lor istorie. Nu sunt nici ca japonezii care-si taie ceapa cu pleoapele daca pierd.
M-a uitat sambata la prima zi a JO. Interesant. Am tremurat la scrima, pentru ca stiam ca avem sanse. Pana la urma, fetele alea sunt campioane europene, sunt multiplu medaliate la Mondiale si Europene, ba Ana Maria are si medalia olimpica. Si-au iesit toate trei inainte de a tremura pentru medalii. Nu le aplaud, ci doar ma rog sa nu prindem vreo Coreea in semifinale. Daca trecem de SUA in sferturi.
Apoi, m-am uitat la gimnastica artistica. Am vazut cum kidul Muntean si veteranul Dragulescu s-au incurajat unul pe altul si cum fiecare a prins o finala. Marian a fost morcovit maxim la sarituri, ca era ultima sansa. Din fericire, la el nu am aplaudat infrangerea.
M-am uitat si la handbal, desi nu-mi propun prea des sa ma trezesc la 1.50. De data asta nici nu m-am culcat. Rau am facut. Mi-a fost foarte greu sa suport meciul. Ne-a batut Angola, iar noi n-am condus niciodata. Aici au fost o multime de probleme, iar Ryde nu a fost deloc reactiv (pentru dl Gabriel Duca - nu a reactionat la ceea ce se intampla). Eu sunt convins ca in caietelul lui scria inainte de JO: victorii cu Angola si Muntenegru; in rest, ce se poate. Ori faptul ca am pierdut cu Angola aduce niste baiuri.
Eu vad mare problema a României in doua locuri: centru si inter dreapta. Eliza este departe de forma buna, iar Bradeanu nu mai poate tot meciul (o jucatoare, de altfel, minunata). Merita sa va uitati si la aparare, unde am luat o goluri la rand pe apararea centrala si in zona unde s-a aparat Cristina Neagu. Ryde a ales sa joace cu Bradeanu in dreapta, desi a dus doi interi de meserie acolo, la un lot de doar 14 fete. Nu e normal. Apoi, daca nici Geiger nu s-a descurcat bine, de ce n-ai folosit-o pe Vizitiu? Ai dus-o sa vada Brazilia? Mai bine o duci pe Laslo sau pe Zamfirescu.
Echipa României a jucat prost. A ratat de nenumarate ori de pe 6m (pana acolo te duce antrenorul). A ratat 3 aruncari de la 7m (toate Neagu - si aici sunt semne de intrebare dle Ryde). Cristina Neagu este o jucatoare foarte buna. Nu-s fan Neagu si am motivele mele, dar pot recunoaste ca e o jucatoare valoroasa. Si ca fara ea suntem si mai jos. Insa nu uit nici ca a ratat 3 de 7m, ca are, in general, procentaj de sub 50% in fiecare meci si ca se apara slab. Ryde a spus ca Neagu a facut doar trei antrenamente in nu stiu cate saptamani. Asa, si? Nu e ok, nu o bagi in joc. Nu uit ca a fost in Norvegia si n-a jucat pentru ca avea baiuri la picior. Iar la doua zile castiga un concurs de karturi cu colege sale. Nici macar nu ma intereseaza. Insa, mi-ar placea ca Neagu sa fie pentru România ceea ce a fost si, iata, mai este, Bojana Popovici pentru Serbia sau pentru Muntenegru. Ca de aia e cea mai buna jucatoare din lume.
Personal, nu cred in succesul României la JO. Nu cred ca vom scoate mai mult de cinci medalii. Sigur ca m-as bucura sa fie mai multe, insa nu cred ca sportul românesc este mai tare decât insasi România. Si nici infrangeri n-o sa aplaud.

De la Cluj-Napoca, fara lacrimi

Cluj-Napoca, asa-i zice... Nu Cluj. Sigur, cantecul nu-i “ma sui in dealul Clujului Napoca”. Pana la urma, nu le port eu grija, stiu sa si-o poarte si singuri. Sunt cam franjuri cu psihicul in zilele astea, dar stiu ca viata merge inainte. Nu-s intr-o mare plina de rechini sarati, nu-mi cad nuci de cocos albastre in cap si nici nu-s trist daca filetul e pe dreapta. Avem zile bune si zile proaste. La alea proaste le-am zis ca-s proaste.
Vineri dimineata, cu inima cat un paduche, imi plictisesc trupul cu un gram de gel de dus si sunt in bloc-start pentru drumul de Cluj-Napoca. Ma duc la ultimele doua meciuri din istoria echipei de fete HCM Baia Mare. Stiu asta, dar nu-s amarat. Momentele grele vin abia dupa ce iti dai seama cu adevarat ca nu mai ai lucruri...

In masina discutii despre motoare. Nu ma pricep, dar ii zic prietenului mei felicitari pentru ca si-a luat carnetul. Nu are sens sa povestesc drumul, nici faptul ca n-am reusit sa-mi tin respiratia in timp ce traversam Bizusa, acolo unde capatul e si centrul... Si de unde am multe amintiri, de la buni... Suntem usurel pe graba, pentru ca Digi, sau FRH, sau tragerea la sorti, a decis ca primul meci e Baia Mare cu CSM. Si-i musai de vazut, nu se discuta.
Imbratisare la Ema, urecheala la Airi, mic ghid de folosire a locuintei de la Felix, bagaj depozitat, masina si drum spre sala. Sunt zilele orasului si traversarea Clujului este miraculoasa. Cu masinile din 1981 se circula fluent. Ma tem ca n-o sa ajung la timp, dar nu ma umflu de panica si nu-i consum din neuroni nici lui Felix. Omul are de condus, de raspuns la claxoane, de convins omul de langa el sa suduiasca daca e cazul.

Caut zona info, sa-mi iau acreditarea. Intreb la poarta, fatuca de acolo e sincera: nu stie. Un nene ce statea la coada la bilete stie... Culmea, imi si spune. Merg, evident, in celalalt capat de sala. Nu-i bai. Am timp, ma incadrez, pot sa-mi scriu si echipele. Ajung in zona si ii spun unui domn de la securitate ca vreau acreditarea mea. Imi arata unde sunt. Puse pe o masa si nimeni in zona. Zeci de acreditari... Puteam sa le iau pentru colectie, dar m-am multumit cu a mea. Pe care, fabulosoooooo: scrie Mircea Frumaz. Instantanez stiu ca Frumas vine de la Frumi. Nimeni nu-mi cere vreun act, vreo chitanta. Ma intreaba un nene de la securitate daca am bricheta si i-am spus ca nu fumez. N-avem nici sticle de apa, suc sau din astea. In holul salii e un loc de unde poti lua apa, suc si din astea. Cer un pahar cu apa plata si mi se solicita 6 lei. Ii spun la om: cum sa-ti dau 6 lei pe un pahar cu apa plata de jumate cand tu dai 2 lei pe sticla? Mai bine ma duc la buda si beau apa de acolo. La care omul imi zice: sa va dau si un pahar gol? Mno, fainosag... Imi iau o cola, ca mi se pare mai mic furtul: 7 lei paharul din doza de 2 litri jumate. Si asa n-am mai baut cola de la o serata din clasa a patra.

Intru in sala si ma comut instant pe meci. Mai e putin si incepe. CSM e campioana campioanelor, HCM e echipa care a batut de doua ori in aceste sezon CSM. Sigur, ele sunt favorite. Putina lume intelege ce stoarse de puteri erau bucurestencele, inclusiv mental. Sigur, fetele mele erau si mai stoarse, ca ele nici n-au vazut vreun fluturas de salariu.
Incepe meciul, mergem bine, suntem clar peste Bucuresti. Insa peste noi este dna Stoia Anamaria. In primele 15 minute ne-a luat aiurea cel putin 5 mingi. Dna Stoia, credeti-ma, stiu ce zic. Baia Mare nu va va uita niciodata... (iar daca va uita, le voi aduce eu aminte). Ati reusit sa va bateti joc de o echipa care nu stia nici daca mai apuca pauza meciului sau se desfiinteaza.
Vine un minut senzational: Baia Mare conduce cu 18-17, dam gol si se face, da, ati ghicit, 20-17. Imediat da CSMB gol si e 20-18. Golul 19 nu exista. Si nici n-a mai fost luat de pe tabela pana la finalul meciului. Va puteti uita si pe inregistrarea meciului. I-au pus golul lui Abbingh. Acest lucru mi-a fost confirmat si de Daniel Kotecz, care, la fel ca mine, noteaza faza cu faza.

Pierdem meciul la un gol si sunt suparat. Imi iar “frumazul” si cobor pe teren, ca-mi permite regulamentele vietii. Sincer, m-as fi dus sa-i ofer in dar un sut in fund cuiva. Evident ca m-am abtinut. Ale mele plang, CSMB se bucura. Meci bun, dragilor, meci bun pana la urma. Ies in hol, si caut zona de unde se poate cumpara ceva, o esarfa, un biseptol, ceva. Gasesc stand CSMB. I-am spus dinainte lui Bogdan Vasiliu ca vreau un tricou cu Oana Manea. Nu moca, nu cerseala, pe bani. Nu este, dar imi zice doamna ca poate inscriptiona unul. Imi place mie Oana Manea, care-i treaba? Imi poate purta tricourile si eu pe ale ei. Plus ca are umor. Nu astept saptamana pentru tricoul inscriptionat si imi cumpar unul fara scris. Eu tot n-o sa mai am echipa in Baia Mare, macar sa tin cu cineva. Imi fac si poza imbracat in tricoul lor si cu trofeul Ligii Campionilor.

Merg iar in tribuna si tin cu Braila. Care joaca cu Roman. De acolo stiu mai multe fete, plus ca e si Costica. Insa nu m-am sfiit sa aplaud golurile faine indiferent cine le-a marcat. Am fost peste tot, in anii ce-au trecut / am facut ce-am vrut, in anii ce-au trecut / am ramas la fel / in anii ce-au trecut. Mergem acasa de la sala si ne intristam. Vizita la Lidl, ca-i musai de luat niste beroase si alte cele (eu n-am fost cu mancarea). Stau lejer in fata vitrinei cu pituca... o doamna deschide si isi ia painici. Eu ma uit insistent la dansa. Femeia se ridica, zambeste si ma saluta...
- De ce ma saluti?
- Hahaha, semeni cu un prieten, dar nu la fizic (sigur ala era gras) ci la fizionomie.
Ii intind mana si spun: Mircea. Imi spune si doamna cum o cheama (iertati ingnoranta si lipsa unei memorii decente - daca ar fi corect as zice ca Stoia e de vina si pentru asta)
- Mno, acum ca ne cunoastem, eu zic ca merge si o imbratisare. Ca e gratis.
Doamna se distreaza si ma imbratiseaza. Mai sunt pana la final niste amabilitati, dar e musai sa fiu atent sa nu scape berea din cos prietenul meu :)

Ma duc acasa si scriu nervos. Ma enervez si mai bine si postez si pe legendarul facebook. Ne trezim, povestim, ne plimbam si viram din nou la sala din Cluj-Napoca (nu prind eu ziua in viata cand vom avea si noi asa ceva - nu-i musai asa mare). La noi nici un cacat de teren de atletism nu se poate face.
Nu mai trebuie sa-mi iau acreditare (cu Frumax - suna mai bine). Intru in sala sa vad finala mica. Mai comentam, mai urlam, mai radem si batem. Asta este. Urmeaza un festival de lacrimi, la care am participat si eu. Si multa multa tristete. Aia am scris-o deja. Ma vad cu amici din tara. Suporterii baimareni fac spectacol si in afara salii. De departe (AUZI, BA, BUCURESTI), de departe galeria din Baia Mare a facut tot spectacolul in Sala Polivalenta. Fara Baia Mare aveati o cupa de doi bani, in care facea galerie Ciuriburi si Sughibughi. Cred ca nici nu ajungeau banii sa se plateasca sala (chiria).
Castiga Bucuresti cupa, nicio surpriza. Felicitari, ca n-am eu treaba cu fetele. Dimpotriva. Baimarenii se “impaca” si cu Mayssa Pessoa, iar brazilianca raspunde. Foarte bine. O sa ne lipseasca si Mayssa. Si celelalte fete care pleaca de la CSMB. Vin altele insa. La noi, nu. La noi doar pleaca.

CSMB castiga, HCM moare!

Oricat imi iubesc eu echipa proprie, nu pot sa nu felicit din toata inima CSM Bucuresti si sa recunosc ca au avut un sezon fabulos. Unul inceput poticnit, cu un turneu amical de maxima anvergura foarte bun si o Supercupa Romaniei pierduta in dauna echipei mele. Apoi, cu un parcurs de regularitate in campionat (plus o schisma la nivelul bancii tehnice - pleaca Mette, vine Kim - felicitari amandurora) si cu un singur meci pierdut, dar in momentele in care nu mai conta, cu un titlu meritat si, acum, cu o Liga a Campionilor in vitrina. Fabulos. Maxime felicitari.

Eu cred ca acolo au avut loc schimbari exact atunci cand trebuia. Pe dl. Vasiliu il aplaud, pe dl. Caliman, nu tare. Mai ales acum, pe final, cand el sustinea ca trebuie dat afara Kim, ca nu e de nivelul echipei. Nu e, dl Caliman, asa cum zici. Habar n-are de meserie. Macar daca taceai in zilele astea. Ca filosof nu cred ca ati ramas. Pentru ca trebuia sa fiti intai. Si ca sa vedeti ca nu-s neghiob, va felicit si pe dvs, dle Caliman. Se castiga in echipa si se pierde la fel. Ori si matale ai pus un umar acolo.

Din pacate, Baia Mare dispare din peisaj. In mod normal, la doua sferturi de finala de Liga Campionilor consecutive, la 10 fete in lotul national medaliate cu bronz la Mondiale, cu 75% din echipa la Jocurile Olimpice, trebuie sa vedem sponsori, sa vedem animatie. Acum vedem doar o groapa mare in care sa ne aruncam sentimentele si bucuria din trecut.
Nu. Aici am vazut oameni care stiau handbal dupa ce au vazut 10 meciuri (chiar, si Rasmussen a spus ca Romania e plina de experti in handbal), care stiau totul si carora nu le ajungea ca stiau tot. Nu, ii invatau si pe ceilalti. Si vad ce management grozav au avut. Sute de mii de euro datorie, nenumarate vizite la DNA ale sportivilor, antrenorilor si conducatorilor, controale judiciare, si o mare gaura la final de sezon. In plus, nicio explicatie. Si nici nu vom primi o explicatie la explicatie.

Unde alearga baimareanul?

Poate alerga pe strazi, prin parcuri, pe terenul de atletism, pe pista amenajata in Parcul Municipal. Aceasta din urma, are undeva la 700 m (1.400 dus-intors). E acea “alee verde” din Parcul Regina Maria, una destul de buna. Ar fi fost excelenta daca avea doua sensuri de alergare, dar nu vreau sa fiu carcotas. Ceva mai enervant este ca o gramada de oameni se plimba pe acolo, desi sunt o gramada de alte alei. In parc mai e o problema: o gramada de caini (cu stapani) - desi stiu ca nu e voie - plus o gramada de biciclete. Din fericire, bicicletele nu se dau la oameni.

Apoi, mai este terenul de atletism, recent vizitat de autoritati. S-a scos gardul si asta mi se pare cea mai mare gafa. Da, gardul ala era de doi bani si putea fi chiar periculos. Nu cred ca exista prea multe baze sportive care sa nu fie ingradite. Exact asa vom vedea cum unii vor urca cu masinile acolo, exact asa vom vedea (de zeci de ori s-a intamplat asta) cum tot felul de inteligenti distrug pista urcand cu masini sau motociclete.
Astazi am fost la alergare. Pe teren. S-a scos sectorul de alergari, prin distrugere. Probabil se va face altul (nu cred). S-au pus 12 banci pe marginea exterioara a terenului (nu cred ca am mai vazut vreun stadion de atletism cu banci pana acum). Pariez ca in sub 3 luni jumatate vor fi distruse. Un lucru pe care l-am pomenit acum cateva luni, dupa ce terenul a intrat in posesia CL... este o tasnitoare de apa, care functioneaza si apa e ok (foarte bine). Apoi, terenul a fost curatat pe margine, am auzit ca va fi discuit si apoi tasat (ceea ce este, din nou, foarte bine). Ma este nevoie de una doua toalete ecologice, dar am auzit ca si asta se va rezolva. Lumina exista si se poate alerga oricand. Stiu ca nu sunt bani pentru suprafata sintetica (nu sunt acum). Un teren cu suprafata sintetica, facut cum se cuvine, costa cat doi-trei ani de Eurovision.

Sunt multi care prefera sa alerge pe teren accidentat, prin paduri, prin alte parti, iar asta este treaba lor. Eu nu mai vreau sa vad copii de 1-2 ani in cele doua gropi de nisip, care se ridica fix cand te astepti mai putin si poti da peste ei (apoi sa vezi ce injuraturi iti iei de la mame si tati, desi copii aia n-au ce cauta acolo), nu mai vreau sa vad persoane care sa faca plaja acolo, nu mai vreau sa vad caini cu sau fara stapani pe teren, nu mai vreau sa vad sportivi alergand acolo cu crampoane. Multe as mai vrea... Am si rabdare. M-as bucura sa avem si noi un stadion civilizat, pentru ca au nevoie de asta si handbalistii, si voleibalistii... Nu mai zic de atleti (pentru ca avem si o multime de campioni sau medaliati)... toti sportivii de performanta au nevoie de o pista decenta de alergare.

Domnu’ Mircea, ce-ati facut cu echipa asta?

Zeci de oameni m-am intrebat pana acum ce se intampla cu handbalul din Baia Mare. Si cu fotbalul. Nu se intampla nimic, dar asta e de rau. Am calculat de o mie de ori si mi-a dat cu minus. HCM Baia Mare are in acest moment 10 jucatoare care ar mai avea contracte si pe anul ce vine.
Ionica Munteanu, Iulia Dumanska, Paula Ungureanu (aceasta are un contract fabulos, oamenii de la club spunand ca poate pleca exact in ce moment doreste dansa) - Tanasie si Ardean Elisei - extreme stanga; Gabi Szucs, Gabi Preda si Tiron - interi stanga; Geiger - inter dreapta; Zamfirescu - centru. Atat. Restul fetelor imprumutate isi termina intelegerile cu HCM in vara (Ciunt, Tomescu, Pirvut, Maior Pasca - probabil mai sunt si altele). O parte din fete am inteles ca si-au depus memorii, iar altele, probabil, o vor face si ele.
Daca se va trece pe alt club, e noapte, nimeni nu mai vrea sa stea aici (asta inseamna liga 2 sau deloc). Daca se ramane pe clubul acesta, trebuie dati bani multi, trebuie renuntat la transferuri, sunt multe de facut.

La Minaur este mult mai greu de aflat vreo informatie, pentru ca acolo chiar e noapte masiva. E si pauza competitionala si pregatirea de play-out, unde, se spera sa nu se retrogradeze. Am auzit de un jucator caruia ii expira contractul ca se duce la Calarasi, portarul Razvan Pop nu a vrut sa stea nici in meciurile precedente, Sadoveac nu are motive sa-si piarda vremea pe aici. Cine stie, poate se vor aduce tinerii de la Academia Minaur si cei care vor mai ramane aici, astfel ca ne vom bate cu drag si spor pentru salvarea de la retrogradare.

La fotbal n-am absolut nicio idee. Stiu insa ca nu ai cum sa promovezi in Liga 1. N-ai nimic infrastructura (stadionul e la CL de mai bine de 15 ani). Tin minte de alocarea unei sume de 10 miliarde, acum cativa ani, pentru sistematizare, pentru drenaj. Cred ca 9 miliarde s-au folosit sus pe deal si intelegeti de ce. Doar de acolo vine apa in jos...

Astazi m-am bucurat pentru CSM Bucuresti ca s-a calificat in Final Four, iar maine n-o sa ma enervez, indiferent cat va pierde HCM (si nu cred ca va pierde extrem de urat, chiar daca s-au dus in 11).
Noi ne plangem ca suntem in 11, dar celelalte echipe de tot nu se plang ca joaca in 7-9 oameni meciurile importante. Asta cu exceptia echipelor CSMB si Vardar Skopje, care au un vapor de jucatoare. Noi am avut 17 si am citit pe un nene care a spus ca nu avem banca: cum kkat sa nu ai banca in momentul in care 10 din fetele echipei tale castiga medalia de bronz la Mondiale (opt dintre ele obtin calificarea la Olimpiada - mergeam si celelalte doua dar erau accidentate). Apoi, au mai fost Pineau, Do Nascimento, Jezic si Abbingh, care nu jucatoare de doi bani nu sunt. Si pana la 17, mai sunt Preda si Tatar (care au jucat in nationala), plus Dumanska (mare speranta).
Maine se joaca cu Buducnost si nu cred in minuni. Adica nu vad cum poate bate HCM la 6 goluri in Moraca. Asta insa nu-i da dreptul lui Costi Pruna sa le treaca in Final Four pe Buducnost inainte de acest meci. Dar nu-i grija mea. Grija mea e ca nu stiu nici acum ce sa le spun oamenilor cand ma intreaba: Domnu’ Mircea, da’ ce-ati facut cu echipa asta?

Nu cred in oameni, nu cred nici in sfinti - dna Paula poate alege ce doreste

Oamenii, cand pleaca la drum, au aceleasi avantaje si dezavantaje, se spune. Evident ca e o prostie. Unii sunt mai talentati, altii mai putin, unii se nasc intr-o tara saraca, altii intr-o familie bogata, unii in plin desert, altii pe varf de munte. Nu sunt egali si nici n-au cum. Unii cresc, muncesc mai mult ca altii si ajung sa fie apreciati. Altii, nu se dezvolta suficient si raman departe.

Astazi, am fost la meciul dintre HCM Baia Mare si HCM Roman si am auzit zeci de oameni huiduind-o pe Paula Ungureanu. Cat se poate de vartos. Cu toate sinceritatea, nu am auzit in sala polivalenta de foarte multi ani o asemenea atitudine in defavoarea unei jucatoare care inca evolueaza pentru echipa ta. Ba, sa fiu sincer, nici nu cred ca am auzit vreodata in sala asa ceva.
Cat o priveste pe Paula Ungureanu, eu nu-i caut nici scuze, nici in coarne. Nu am facut-o niciodata. Cred ca, daca o intrebati, nici macar nu ma cunoaste dupa nume. Si nici nu are asta importanta.
Anul trecut, pe final, cineva a avut grija sa bage pe piata salariul pe care-l are Paula (nu ma intereseaza cat e), ba si o parte (sau toate) avantajele care decurg din contract. Unul confidential, pentru ca asa sunt toate. Cuantumul, indiferent cat de adevarat este, plus clauzele respective, au enervat la momentul respectiv.
Apoi, a venit meciul de la Brasov, unde evolutia Paulei (nu numai a ei) nu a fost deloc grozava. Si chestia asta a enervat, dar nici de aici n-a venit nicio scanteia. La doar doua zile dupa acest esec, Paula si Jezic au fost anuntate pe site-ul celor de la Digi ca ar fi semnat cu CSM Bucuresti. Ori nici Jezic nu jucase nimic in meciul de la Brasov. Dar cu ea nu are nimeni nimic. Mare greseala a fost acel anunt. Am scormonit putin si se pare ca informatia a fost data la Digi de un impresar. Ori asta a fost o gafa monumentala. Sau poate asa s-a dorit, nu stiu. Cert este ca Jezic putea semna lejer, fiind in ultimele sase luni de contract, in timp ce Paula nu, ea fiind inca un an sub contract. Chiar daca si-l va rezilia. Si mai cred ca o va face, pentru ca publicul va reactiona la fel, la fiecare meci.
Eu n-am nici doua cu dna Paula, pentru ca asa ii spun, desi mi-a spus sa-i zic Paula. Nu ma intereseaza nici daca merge la CSMB sau in alta parte. Este viata sa si optiunea sa. Nu stiu daca a primit bani in ultimele trei luni sau nu, si nici nu ma intereseaza. Cine ma cunoaste stie ca imi plac portarii de handbal si coordonatorii de joc. Am si multe haine de portar. Iar daca voi primi acel tricou proimis de dna Paula in vara, il voi purta cu placere (daca-mi va fi bun). Nu judec un om pentru ca a ales prost o data sau de doua ori. Poate nici n-a ales. Din pacate, in sportul asta din MM, acum, nu mai cred in oameni, nu mai cred nici in sfinti. Daca sunt!

Aruncam zvonuri - are HCM viitor?

Interesant. Intr-o zi, cineva mi-a spus salariul unei jucatoare de la HCM. Apoi, al alteia si al unei a treia. Fara sa intreb (niciodata n-am intrebat, nu ma intereseaza). M-am gandit ca sunt vreun privilegiat. A urmat primul meci la sala, unde alti trei oameni au venit sa-mi spuna ca nu e normal ca jucatoarea cu pricina sa aiba salariul ala. Eu le-am spus ca nu e asa si ei mi-au raspuns ceva de genul: “cum, ca doar ala mi-a zis”. Culmea, acelasi om (n-a fost vorba de o discutie in grup). N-am stiut de ce, dar mie mi s-a parut o comanda.
Dupa meciul de la Brasov, au umblat o sute de mii de povesti in oras. Ca a fost blat, ca 80% din fete nu si-am mai aparat sansele corect, ca sotul uneia dintre jucatoare a pariat sume importante pe victoria Coronei, ca si asa nu mai crede nimeni in nimic. Iar mi s-a parut o comanda de aruncat zvonuri pe piata. Nu stiu daca este asa.
La doar doua zile dupa meciul cu Brasov, a aparut la Digi informatia ca Paula si Jezic se vor duce la CSM Bucuresti. Cluburile n-au anuntat nimic (nici pana acum), iar faptul ca informatia a fost data la doar doua zile dupa un joc in care HCM a pierdut titlul de campioana, iar mi se pare o poveste aruncata voit pe piata, care a fost preluata de mai toata lumea.
Astazi, m-a intalnit cu un domn, care mi-a spus lucruri interesante si ca este convins ca zvonurile astea exista pentru ca se vrea ca acestea sa existe.

Ce spune azi Dolcesport
Handbalistele vicecampioanei sunt neplatite in 2016, fiind inregistrate 4-5 salarii restante, astfel ca majoritatea va parasi echipa la finalul actualei stagiuni, la fel urmând a proceda si directorul sportiv Daniel Kotecz. Surse oficiale au precizat pentru News.ro ca jucatoarele au de primit 4-5 salarii restante, “in functie de contractul fiecareia”, iar pe 2016 nu au fost inca platite. Restantele totale ar fi de circa 500.000 de euro pâna in prezent, darmite cât se mai aduna pâna la finalul sezonului.
Allison Pineau a anuntat deja oficial despre plecarea sa la Brest, cu care a semnat pe doua sezoane, olandeza Lois Abbingh a semnat cu Issy Paris tot pe doi ani, in timp ce portarul Paula Ungureanu, titulara si la nationala, a cerut rezilierea contractului valabil inca un sezon, incepând cu 1 iulie 2016, când cel mai probabil se va alatura campioanei CSM Bucuresti.

Aflata cu nationala la Cluj-Napoca, Paula Ungureanu a refuzat sa raspunda privind noua intelegere cu CSM Bucuresti, motivând ca se afla la o actiune a reprezentativei.

Cât de trist e ca Paula si Katarina se duc la CSMB?

Eu nu sunt trist. Asta este viata de sportiv, azi esti aici, maine in alta parte. Pe Jezic nici macar nu am putut-o asimila inca. Paula, era una dintre jucatoarele care “incasa” cele mai multe aplauze la HCM inainte si in timpul meciurilor. Faptul ca a fost anuntata plecarea ei la CSMB va reduce mult din numarul aplauzelor. In mod cert vor mai pleca si alte jucatoare. Indiferent unde vor merge, putine dintre ele vor fi aplaudate in picioare cand se vor intoarce in Baia Mare la vreun meci. Asa cum a fost aplaudata Eliza Buceschi sau Steffen Stegavik. Sau cum va fi aplaudat Maricel Voinea ori de câte ori va veni in Baia Mare.

Personal, le doresc succes celor doua la CSMB. Stiu ca noi nu vom mai avea echipa care sa conteze cu adevarat. Nu cred, de fapt, nu e vorba de nu stiu. Acum vreo 7-8 luni Paula a promis un tricou al ei, bleu, fara sa o rog eu. S-a oferit. Am spus ca accept, dar numai daca ii fac si eu cadou un tricou. In octombrie am facut rost de un tricou de la CM din Danemarca (treaba mea cum) si i l-am oferit. Cu doua luni inainte de a incepe competitia. Acum este rândul ei. Insa nu voi suferi si nici nu voi proteste daca nu il voi primi si eu pe cel promis.

Nu stiu daca Baia Mare ofera cele mai bune conditii pentru performanta. Nu stiu daca sunt tabere la HCM, nu stiu cine cu cine e si de ce, nu stiu cat bea una sau daca este o alta cu probleme. Nici nu ma intereseaza. M-am saturat sa ma tot intrebe lumea pe strada ce am facut cu HCM-ul, sa ma sune sa verifice orice zvon, de parca eu le-as sti pe toate. Nu stiu nimic si nici nu ma mai intereseaza. Daca pleaca Paula si Katarina? Probabil ca da... De ce? Stiu ele mai bine de ce... Le voi huidui sau voi spune vorbe urâte? Nu... este problema lor. Insa am o pretentie pâna la finalul sezonului. Sa dea totul pentru HCM. N-am fost multumit la meciul cu Corona.

Contracte la HCM Baia Mare - ce-am avut si ce vom avea

Sincer, nu stiu ce se va intampla cu HCM Baia Mare in viitorul apropiat. Nu prevad niciun dezastru, asa cum o fac altii, nu prevad nici vreo mare smecherie sau vreo continuare la nivel foarte inalt a treburilor. O parte din jucatoare vor pleca, altele vor ramane, asa cum se intampla mereu in curtea unor cluburi. Ca am fost sus si nu vom mai fi acolo, asta este o alta problema.In general, orice club cu pretentii isi cunoaste lotul cu care va aborda campionatul ce vine cam din lunile martie - aprilie. Nu insemna ca HCM doar va pierde jucatoare, e sigur ca va mai si aduce cateva. Sa vedem si ce bani vor fi.
Sa vedem ce am avut, ce avem, ce nu vom avea, nu stiu. Dar e multa liniste. Ca asa se face. In ordine alfabetica (cu ajutorul FR de Handbal):

1. Lois Abbingh (contract pana in 30.06.2017 - banuiesc ca e vorba insa de 1+1)... din sursele mele, Lois e ca si plecata la Issy Paris
2. Valentina Ardean Elisei - contract pana in 30 iunie 2018
3. Alexandra Ciunt - joaca la Zalau, contract pana in 30 iunie 2016 - implicit va fi libera
4. Alexandra Do Nascimento - contract pana in 30 iunie 12016 - va pleca. a declarat ca vrea sa se lase dupa JO de la Rio, pentru ca vrea un copil
5. Iulia Dumanska - contract pana in 30 iunie 2019
6. Melinda Geiger - contract pana in 30 iunie 2018
7. Elena Georgievska - contract pana in 30 iunie 2016, deja joaca in Ungaria
8. Katarina Jezic - contract pana in 30 iunie 2016 - se spune ca merge la CSM Bucuresti
9. Andrada Maior Pasca - joaca la Bistrita, contract pana in 30 iunie 2016, poate pleca unde vrea
10. Luciana Marin - contract pana in 30 iunie 2016
11. Ionica Munteanu - contract pana in 30 iunie 2018
12. Adriana Nechita - contract pana in 30 iunie 2016
13. Gabriela Perianu - contract pana in 30 iunie 2016 - poate merge inapoi la Braila
14. Allison Pineau - contract pana in 30 iunie 2016, se pare ca merge la Brest (Franta)
15. Aneta Pirvut Udristoiu - joaca la Braila, contract pana in 30 iunie 2016, poate semna cu cine vrea - eu am auzit Craiova
16. Gabriela Preda - contract pana in 30 iunie 2017
17. Gabriella Szucs - contract pana in 30 iunie 2017
18. Ana Maria Tanasie - contract pana in 30 iunie 2018
19. Timea Tatar - contract pana in 30 iunie 2016
20. Bianca Tiron - joaca la Braila, contract pana in 30 iunie 2018
21. Cynthia Tomescu - joaca la Roman, contract pana in 30 iunie 2016, poate pleca oriunde
22. Paula Ungureanu - contract pana in 30 iunie 2017 (pariez ori ca are 1+1, ori ca are o clauza in contract care sa-i permita sa plece)
23. Patricia Vizitiu - contract pana in 30 iunie 2016
24. Madalina Zamfirescu - joaca la Braila, contract pana in 30 iunie 2018

Melinda Geiger, prefer sa fiu alaturi de tine!

Domnul Alexandru Dedu s-a enervat astazi pe mine ca am scris despre amendarea Melindei Geiger de catre comisiile FRH, intr-o postare pe fb. Asta dupa ce am auzit glumele salajenilor cu: HC Zalau vrea sa dea in judecata clubul din Baia Mare; Melinda Geiger amendata cu o suma derizorie... Mi-a spus ca nu se astepta de la mine sa nu fac diferenta, mai ales ca am publicat carti si “am trei neuroni legati”.
Am ascultat cu atentie ce a dorit sa-mi comunice si pot spune foarte clar ca dl Dedu are cuvintele la dansul. Am inteles ce a dorit sa-mi comunice si in mare parte ii dau dreptate. Am fost ca si elevul care il asculta pe profesor, desi profesorul nu l-a invatat nimic si nici nu aratat ca ar dori sa ma invete ceva. Doar o mini-urecheala, incheiata brusc, probabil in momentul cand cineva i-a spus ca nu mai merita sa-si bata capul cu mine. Nu conteaza ce am discutat, a fost o discutie privata.

Melinda Geiger a incasat 1.000 lei amenda de la Comisia de Disciplina, pentru ca a postat un text pe facebook, dur ce-i drept. Aceeasi comisie a amendat clubul din Zalau si a dat o sanctiune severa (trei etape fara spectatori)... A venit insa Comisia de Apel, care a anulat sanctiunile, motivand ca nu s-a intamplat nimic. Pentru ca observatorul n-a auzit nimic si pentru ca arbitrii (Harabagiu si Stanescu din Moreni) nu au auzit nimic. Nici nu ai cum sa auzi cand meciul e intrerupt, cand Pineau se duce la tine sa-ti spuna despre maimutarelile celor din tribune, cand toti aud, mai putin cei care sunt implicati si pot face rapoarte.
Presedintele Comisiei de Apel, Florin Ichim, a fost propus la sefia acestei “instante” de HC Zalau, de un antrenor de la acest club, pe care, neintamplator, il cheama Gheorghe Tadici.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a constatat miercuri discriminarea si a dat urmatoarele sanctiuni: “HC Zalau 5.000 lei, Federatia Româna de Handbal 5.000 lei, observatorul meciului 3.000 lei si cei doi arbitri câte 2.000 lei”, a afirmat Cristian Jura, secretarul general al CNCD, pentru Agerpres.
Asta ce inseamna? Membrii Comisiei de Apel sunt singurii care nu au auzit nimic.

Domnul Viorel Maier mi-a scris pe fb: “Este ca si cum cei de la C.N.D.N. au amendat clubul din Zalau si F.R.H. doar asa ca se afle ei in treaba, este ca si cum Comisia de Apel nu este o parte componenta a federatiei de handbal, este ca si cum domnul Dedu este presedintele federatiei de handbal din Noua Guinee. Poate va mai amintiti ca nu demult am spus sa nu ne grabim sa-i facem statuie d-lui Dedu. Pai daca esti presedinte si esti convins ca la Zalau au existat manifestari discriminatorii, amendate de comisia de disciplina a FRH si de CNDN, nu ar trebui sa vezi din cine este formata aceasta comisie de apel care isi permite sa calce in picioare onoarea federatiei si a Romaniei, comisie care practic incurajeaza discriminarea?

Eroii povestilor mele

Peste mai putin de 48 de ore va avea loc lansarea volumului meu, Aburi Grosi, la Millenium Bussines Centre din zona veche a orasului. Am discutat cu foarte multi oameni, am facut tot felul de planuri, am incercat sa fac tot ce stiu pentru ca lucrurile sa mearga bine. Imi place cum arata cartea si pentru asta laud Eurotip din Baia Mare, tipografia de pe strada Dacia. Au facut treaba asa cum am platit-o ori asta inseamna ca sunt de incredere.

Am si eu cativa eroi ai mei, fara de care nu ar fi aparut cartea. Ba poate ca nici nu ar fi existat. Mai intai a fost o Iulia, cea careia ii este dedicat volumul. Intre timp, am fost intrebat de multe persoane cine este Iulia, dar e treaba mea. Unii stiu. Alte persoane mi-au spus ca le-ar fi placut sa fie ele Iulia. Singura persoana care n-a dorit sa fie Iulia a fost chiar Iulia.
Apoi, au fost trei prieteni care aproape ca mi-au dat suturi in cur sa fac treaba asta: Felix si Ema, respectiv Alec. Oamenii stiau de intentia mea, dar de la intentie pana la fapta mai este ceva spatiu. Felix si Ema au avut mereu incredere in mine, dar am incercat sa apelez cat mai putin la ei. Pentru ca oamenii astia m-ar fi ajutat si sa car piane pe scari daca trebuie... Alec, din Germania, m-a incurajat mereu, am purtat sistematic discutii, mi-a spus ce-i place si ce nu si simt ca-i pusca o vena de bucurie ca am dus treaba la bun sfarsit, mai ales ca m-a ajutat si financiar.
Din punct de vedere tehnic, Dorin m-a ajutat cel mai mult. In plus, a avut grija sa ma tina cu picioarele pe pamant. Mai mult la socoteala si o gramada de sfaturi. Multe am bagat in seama, multe nu, pentru ca nici noi doi nu suntem croiti din acelasi aluat. Insa, am apreciat sinceritatea, chiar daca uneori nu mi-a picat bine. Dar am tacut, am schimbat si m-am dus mai departe.
Apoi, in ultima linie, a fost Sorela, care si-a bagat nasul intre virgule (c-am facut scurta la mana). S-a implicat si peste, mi-a adus si cititori si, mi-a ascultat si povestile si n-am cum uita implicarea ei.
A fost incredibil s-a cunosc pe Adina (tot din Germania), care m-a sprijinit financiar absolut dezinteresat. Nici nu stiu cum sa-i multumesc, dar stiu ca si ea e fericita ca a reusit sa ma ajute in proiectul meu.
Robert e maestru in deja-vu... m-am distrat cu el. Tot in Germania traieste si domnia sa. Si sper s-o faca bine. Omului ii trebuie o carte, asa, sa se mai distreze si el. O va avea...
Varul are functie mare si stie cu banii si cu altele. Cu altele mai bine :) M-a sprijinit si-i multumesc din suflet. Si chiar dupa ce am plecat de la el am citit in alta parte ca a donat o suma frumoasa pentru un copil caruia i-a ars casa. Ce sa-i mai zici?
Adi locuieste in United States si, fara macar sa-l apelez eu, a decis sa sprijine un demers. Fara sa stie exact despre ce este vorba. Si datorita lui am reusit sa scot volumul asta si abia astept sa ii ofer exemplarul dorit.
Pe Lica nu l-am cunoscut pana acum, dar mi-a facut placere sa-l cunosc. Era contrariat, asa cum sunt si eu contrariat de nenumarate ori de ce se intampla in societatea noastra.
Dan a pus caramida unde trebuie si mai trebuie sa o puna.
Familia m-a sprijinit si o va face atat cat va putea, desi, mai degraba, eu ar trebui sa-i sprijin pe ei. Pana la urma, si vorba buna face bine.
Nu-l uit nici pe Cata, de departe cel mai implicat dintre colegii mei. Fara niciun castig pentru el. Probabil crede in proiectul meu.
Evident, am uitat pe Misha si pe Nori... dar am completat... asa ca ii pup si mai abitir.
O sa fiu foarte fericit sa vad joi, la lansare, mai multi prieteni. De fapt, toti cei care vor fi acolo sunt prietenii mei. Inseamna ca au dorit sa participe la bucuria mea, la una dintre realizarile mele (atata cata valoarea are - daca are). Mai sunt si cei care mi-au comandat deja cartea prin posta. Si sunt mandru si bucuros ca am multi prieteni dragi. Iar pentru asta, MAXIME MULTUMIRI tuturor. Va pup!

O lacrima pentru Minaur

Ba, eu nu pot dormi ca am lacrimat azi la meci. La ce meci? La Minaur cu Odorhei.
Imi aduc aminte de primele meciuri, cand ma cara tata dupa el, pe terenul de bitum de langa sala veche. L-am vazut si pe Gatu aruncat peste gard, tin minte ca ma fascina si un cronometru de pe masa arbitrilor, l-am vazut si pe Maricel Voinea (de care m-am indragostit iremediabil). Am crescut si am ajuns sa merg la sala. Am stat pe scari o gramada de meciuri. Primise mama o pereche de blugi si ii erau mici, asa ca i-am luat eu. Unde puteai sa te dai mare daca nu la meci? Cu o gramada de oameni. Asa am mers, cu ei pe mine, m-am pus pe scari, alea s-au umplut si m-au durut genunchii de traznea. Am fost nevoit sa ma ridic si sa urc cateva trepte. Am mai prins locul meu, pe care l-am tinut doua ceasuri? Din parti.
Apoi, am vazut un meci de dupa un stalp de sustinere. Nu puteam intra mai inauntru sub nicio forma. Era finala de acasa cu Zaporoje. Am vazut doar un o poarta. In rest ma bucuram sau ma intristam dupa ce zicea lumea de langa mine.
Am fost in armata si am auzit meciul cu Granitas Kaunas la radio. Am mancat radioul ala si mi-am muscat unghiile. Pana la urma a iesit bine.
Am mai crescut si am ajuns sa-mi folosesc pixul. Am lucrat la clubul Minaur niste anisori. Am plecat de acolo si ma doare-n fund ca n-o sa-mi recuperez niciodata banutii. Am cunoscut jucatori de mare valoare, am stat cu ei, am baut o bere impreuna. Am cunoscut mai multi antrenori si am incercat sa invat cate ceva de la ei.
Am prins doua titluri nationale, un event... le-am prins la club. Am fost la meciuri, am amintiri frumoase. Am fost la meciuri de cupa europeana apoi. Am primit delegatii din mai multe tari si am discutat cu oameni frumosi. Stiam ca, de fiecare data cand era o tara modesta, ca noi, sau cand se mergea cu autobusul, aveam loc sa mergem si noi. Mai nasol era cu tarile occidentale sau pe unde se mergea cu avionul. Acolo nu era loc nicicum.
Am asistat apoi si la inceata decadere a clubului baimarean. La imensele probleme financiare. Niciodata n-am dat cu parul. Chiar daca nu mi-au convenit multe lucruri. Am asistat si la desfiintarea gruparii, la retrogradarea echipei in liga secunda. Minaur nu mai exista de multa vreme, dar i se foloseste numele (asta este adevarul).
Am mai crescut putin si am asistat la renasterea unei grupari. Am vazut si auzit toate prostiile din lume. Deja oamenii ma apeleaza pe strada: ce-ati facut domnu’ Mircea cu echipa asta.. Altii vin si imi explica cum vad ei diverse module de aparare. Pe strada... asta inseamna ca le pasa.
Am vazut un nou titlu si m-am bucurat de la departare. Eu n-am avut loc acolo nicio clipa dar, spre deosebire de altii, nici nu mi-am cautat vreun loc. Nu m-am bagat in seama. Nici nu aveam de ce. Colaborarea mea cu clubul Minaur din sezonul trecut si din acest sezon a fost cea mai proasta dintre toate colaborarile cu toate echipele de care am avut parte in ultimii 23 de ani, adica fix numarul anilor de presa cu care ma laud.
Astazi, am fost la meci si de trei ori era sa-mi dau liber lacrimilor. M-am abtinut... Nu-s fericit ca echipa asta moare asa... nu-s fericit ca oamenii pe care nu-i cunosc joaca fara bani... nu-s fericit sa aud ce-mi povestesc ei, desi nu-i intreb aproape niciodata; n-am fost fericit sa-l aud pe unul dintre ei vorbindu-mi la telefon si nici macar nu stiu de unde a avut numarul meu.
Baia Mare are nevoie de Minaur si Minaur are nevoie de Baia Mare. Sunt doua nume proprii care nu pot convietui decat impreuna. N-am chef sa scap lacrimi nici mai incolo, daca ma intelegeti. Hai Minaur!

HCM Baia Mare la final de an...

Mai este un meci si anul se incheie la fete. Acolo unde treaba este mai bine organizata, unde exista mai multe decat in alte parti. Mde, e vorba de fete. 12 victorii in campionat si o infrangere este minimum posibil si era obiectivul minimal. Maximal, erau 13 victorii, sau 12 victorii si un egal. Meciul de la Bucuresti s-a pierdut la 3 goluri, ce tine inca in priza maxima ambele echipe pana la final. Sa nu uitam ca s-a castigat Supercupa, chiar daca a fost la inceputul sezonului.
In Liga Campionilor, din sase meciuri, s-au castigat cele doua obligatorii, s-a pierdut acasa cu Larvik (mare ratare), s-a pierdut acasa si in deplasare cu Rostov (foarte buna echipa si antrenor excelent). Nu cred, sincer, ca putem scoate un rezultat bun in Norvegia. Cel mult altii vor aplauda o infrangere, spunand ca ne-am calificat in faza a doua a grupelor. Obiectiv realizat, dar la al treilea sezon de LC, poate ca ne-am fi dorit mai mult. In opinia mea, mai mult insemna 2 puncte suplimentare (acestea pot fi obtinute la Larvik).

HCM Baia Mare are 19 jucatoare in lot, a avut 23, dar patru fete au fost imprumutate (Maior Pasca, Zamfirescu, Tiron, Pirvut - pe ultima n-o vom mai avea-o, deoarece ii expira contractul in vara si sincer m-as mira sa mai vrea sa semneze un altul). Exagerat de multe jucatoare si spun asta uitandu-ma la loturile lui Buducnost, Gyor sau Larvik. Orase infinit mai bogate decat Baia Mare, dar care-si permit 10-12 jucatoare de valoare si in rest fete tinere.

1. Ionica Munteanu - Ioni a inceput excelent sezonul, ne-a scos in Supercupa (declarata jucatoarea meciului), in meciurile de calificare in grupele Ligii Campionilor si in primele meciuri din campionat. Apoi, incet incet, Paula a reintrat in teren si a devenit titulara. Cred ca are mai mult decat o nota de trecere. Mult mai mult
2. Paula Ungureanu - jucatoare de baza si se simte asta. A lipsit destul de mult, speram sa fie in forma pentru Mondiale. Din pacate, nici ea nici Ioni nu ne-au ajutat in meciul cu Larvik, iar in meciul cu CSM Bucuresti au fost sub Pessoa. Dupa parerea mea, HCM are cea mai buna aparare din Liga Nationala, deci e un plus pentru portari.
3. Iulia Dumanska - cat a intrat in teren s-a straduit; si s-a vazut asta; are vreme sa creasca si, dupa cum o stiu, va munci mult in continuare sa-si atinga visele
4. Valentina Ardean Elisei - a inceput bine sezonul, dar acum este in scadere de forma, ceea ce nu-mi convine, mai ales ca urmeaza Campionatul Mondial. E greu sa joci pe toate fronturile si sa faci atat de multe deplasari
5. Ana Maria Tanasie - stiam ce poate face si a dat satisfactie cat a jucat; se apara bine, are explozie pe contraatac, e de viitor; faptul ca a fost convocata si la echipa nationala pentru Mondiale imi confirma spusele
6. Gabriela Perianu - se apara bine; in rest nu stiu cata rabdare trebuie sa am; personal nu prea am ce aplauda la evolutia ei din acest sezon, poate doar meciul cu fosta sa echipa, Dunarea Braila. Este puternica, foarte inalta, are tot ce-i trebuie unui inter adevarat. O sa ma convinsa atunci cand va arunca la poarta ca Line Jorgensen, Amorim, Bulatovic; joaca deja de multa vreme in Liga Nationala, de aceea nu ma intereseaza ca are doar 21 de ani (si Tiron are cam acolo)
7. Gabriela Szucs - nu are acelasi sezon ca si cel trecut; nici nu primeste la fel de multe minute; din pacate, nici macar in meciurile usoare nu este lasata sa joace in atac; pot demonstra statistic ca am luat mai putine goluri cu ea in teren decat in alte module de aparare
8. Lois Abbingh - olandeza mi se pare la maximul evolutiei sale; jucatoare utila, are un procentaj rezonabil la aruncarile la poarta, este destul de rapida si ma bucur ca a ramas la HCM si in sezonul acesta; nu este neaparat un star, dar este o jucatoare foarte buna
9. Gabriela Preda - nu sunt convins ca este fericita la HCM; sa stai in tribuna sau aproape tot meciul pe banca, nu este visul nimanui; cu venirea aici a pierdut si lotul national; n-am inteles de ce a fost folosita doua meciuri titulara in aparare, pentru a fi trimisa apoi in tribuna
10. Laura Oltean - jucatoare care la inceputul sezonului era clar cel mai in forma centru, a ajuns sa piarda cam tot in finalul de sezon; inclusiv echipa nationala si participarea la Mondiale; poate fi o explicatie si faptul ca ii expira contractul in iarna; nu m-ar mira sa doreasca sa plece undeva sa joace
11. Allison Pineau - frantuzoaica este o jucatoare exceptionala si asta se vede atunci cand pune totul in joc; a inceput sa se obisnuiasca si cu colegele, ceea ce e foarte important pentru un conducator de joc; nu stiu daca n-o afecteaza si nenumaratele schimbari din timpul meciurilor - cand te obosnuiesti cu o jucatoare, vine alta si aia prefera alt gen de pase, alte combinatii... mi se pare uneori lenta
12. Luciana Marin - multe accidentari i-au taiat elanul, cert este ca se pune baza pe ea si la echipa si la echipa nationale. asta si pentru ca poate juca oriunde poe linia de 9m
13. Melinda Geiger - sunt convins ca nu e sezonul “the best of” pentru Meli, dar nici de doi bani n-a fost; ma bucur ca revine la echipa nationala; mi se pare ca nu mai are aceeasi forta ca si inainte de accidentare; ne bazam pe ea
14. Elena Georgievska - aici prefer sa nu spun nimic.
15. Patricia Vizitiu - nu sunt ferm convins ca este fericita in Baia Mare, dar nici nu am vazut-o prea fericita la ultimele echipe la care a evoluat; habar n-am nici despre ce accidentari este vorba, cert este ca si aici “prinde banca fara probleme”
16. Adriana Nechita - o jucatoare pe care te poti baza, este golghetera in Liga Nationala, nu le fel insa si in Liga Campionilor; asta si pentru ca in LC joaca mai mult Do Nascimento
17. Alexandra Do Nascimento - consider ca este jucatoare buna, valoroasa, insa joaca extrem de putin; ba nu-i viza, ba e ambasadoarea UNICEF, ba e usor accidentata, ba...
18. Katarina Jezic - am fost extrem de incantat vazand-o in primele meciuri; m-am mai calmat intre timp, vazand ca are hibe serioase pe aparare; este tanara si poate invata, mai ales ca are “material bun”
19. Timea Tatar - nici la Timea nu sunt ferm convins ca-i place aici; joaca extrem de putin, nu citesc satisfactie si maxima implicare, dar asta nu inseamna ca e asa cum zic; nu toata lumea se manifesta exuberant pe teren
Antrenori: din punctul meu de vedere au nota de trecere, insa ar fi avut o nota foarte buna daca as fi vazut reactii in timpul meciurilor; adica idei... nu pot comenta prea mult, pentru ca am spus si mai inainte ca avem o aparare buna... idei pe pozitional...

Nu stiu insa si ce este in spate, nu stiu insa nici cum stau fetele cu salariile, nu stiu destul de multe lucruri care pot influenta evolutiile jucatoarelor.

Timp de doi ani am decis sa acord in luna decembrie un premiu sau mai multe uneia sau mai multor jucatoare. Care mi-au placut in decursul intregului an. Nu mai fac asta.

Minaur, care-i baiucul?

Foarte multa lume ma intreaba pe strada ce se intampla la Minaur. Tuturor le spun sa urmareasca site-ul oficial al clubului (care are acum contul suspendat) sau sa ceara o audienta. Sunt lucruri pe care nu le cunosc si despre care nu pot vorbi.
In primul rand, echipa nu se numeste Minaur, ci HCM Baia Mare. Asta chiar daca are sigla cu Minaur, chiar daca pe site-ul FRH scrie HCM Minaur (la inceputul sezonului scria HCM). Pe site-ul EHF scrie HCM si asa si este. Nu se poate numi aceeasi echipa intr-un fel in campionat si in alt fel in Liga Campionilor. Si tind sa dau crezare ca nu te poti inscrie sub un nume fals in Europa. Probabil, la fel cum o facem noi, se pune si Minaur pentru a face distinctie intre echipa de fete si cea de baieti.
Habar n-am cine este presedintele clubului, cine este vicepresedinte, cine este altceva. Stiu ca lucreaza acolo fostul jucator Daniel Muresan, pe care l-am sunat o singura data si avea telefonul inchis. Mai stiu si ca-l vad pe Liviu Bala pe la sala, deci e clar ca si acolo are un amestec. Habar n-am de la cine sa cer o informatie (am, dar oamenii nu vor sa dea declaratii).
Asa. Nu-i nici un secret pentru nimeni ca jucatorii au de incasat o caruta de bani. Au de luat bani si din sezonul trecut, pentru ca au castigat Cupa si campionatul, ceea ce numai bine n-a cazut. Nu stiu cine a facut calculele anul trecut, cert este ca trebuie sa pui la socoteala o participare in CL, care te usuca de bani. Sunt 10 meciuri, cu cinci deplasari destul de costisitoare si cinci meciuri de organizat pe teren propriu, care iar costa bani. De incasat, sohan, ca se intra moca la meciuri sau pe 10 lei, lasand la o parte cei care au platit abonamente.
In vara, cand s-au adus jucatori si jucatoare, sunt convins (desi nu am date) ca s-au platit o gramada de bani la semnatura... Asa e moda mai nou si nu cred ca Baia Mare nu este la moda... Adica, semnezi un contract pe doi ani, cu 1000 de euro / lunar (un exemplu). Ceri sa primesti 12.000 de Euro la semnatura si restul, de 500 sa fie dati lunar. Ori daca a fost asa, iar s-au dus o gramada de bani din cei alocati.
A plecat Lars Walther, usor satul (desi nu cred ca mai are de luat multi banuti). E foarte greu sa lucrezi cu oameni nemultimiti. Au plecat Ramba si Ghita. Oricum, nu si-au luat cine stie ce banuti. Eu cred ca in iarna vor mai pleca niste jucatori. Nu toti, ca nu au unde toti, dar cei mai buni si strainii, da. Pentru ca n-au de ce sta aici. Se termina Liga Campionilor, unde echipa joaca mult mai bine decat in campionat, vor fi vazuti unii dintre ei si isi vor putea gasi echipe.
Faza cu vizele de lucru ale lui Aflitulin si Ostrousko sunt de cascadorii rasului, indiferent cine este de vina. Aflitulin s-a cam saturat de faza asta si vrea sa se duca. Majoritatea jucatorilor vor sa plece. Sunt unii care m-au sunat sa-mi spuna ce nasol e si ca este inadmisibil (anul trecut nu m-au sunat sa-mi spuna ca e bine - dar m-am obisnuit sa te caute oamenii numai cand e nasol).
Sincer, eu nu vreau sa moara Minaur (HCM), dar nici vreo solutie nu vad. Marturisesc ca sunt foarte rezervat si cumpatat cu acest text. Am lucrat o gramada de ani la Minaur. Am plecat de acolo cand a plecat Lascar Pana la Dinamo, pentru ca asa trebuia sa se intample. Am plecat si nu eu am ramas dator cu bani... dar nu m-a mai interesat niciodata acest aspect si nu ma intereseaza nici acum. Inca rad si acum: am fost inspirat sa cer un treining cand am plecat de la club, sa nu raman cu minus prea mare. Am primit unul, cu marimea cea mai mica, si si ala mi-a fost mare. Pantalonii i-am dat unei colege de munca, ei i-au fost buni, are picioare nesfarsite. Bluza am purtat-o eu destui ani (nu era nimic inscriptionat).

Am mai spus-o si o mai zic. Daca Buducnost - campioana Europei, Larvik - si ea mereu prin Final 4; Gyor - dubla campioana - daca gruparile astea au loturi de 10-12 jucatoare de valoare si restul tinere, noi suntem chiar asa de bogati sa tinem 19 fete considerate valoroase? De unde isi permite orasul asta banutii pentru asta? Ca nu are nici Audi in spate, nu are nici suta de sponsori pe care o are Larvik si nici puterea lui Buducnost. Vardar are bani multi, dar aia vin de la privat. Si Rostov Don are banuti, dar nu nelimitati (pentru ca au 4 jucatoare straine de toate, Lunde si Griegel, respectiv doua ucrainence, dintre care Managarova a si aplicat pentru cetateania rusa).

HCM Baia Mare are o echipa cu care se poate bate la titlu

Saptamana viitoare incepe campionatul si simt ca e momentul sa spun cam cum vad eu echipa HCM Baia Mare in acest moment.
In primul rand trebuie sa spun ca am crezut mereu ca plecarea unor jucatoare este necesara, la fel de necesara cum este venirea altora. Din “lotul” care a plecat, recunosc ca regret foarte mult o singura jucatoare, Ksenia Makeeva. Mici lacramutze am mai varsat pentru Camilla, care a adus o voiosie adevarata la echipa, stopata de pumnii in cap dati de maretul Napoleon... Pe care nu l-am admirat nici macar o secunda. Dar am incercat sa-l respect.

Am vazut Baia Mare in mai multe jocuri pana acum. Cele doua de la turneul din Baia Mare, unde au castigat fara probleme si la scor. A fost Supercupa Romaniei, unde, chiar daca speram sa fie ceva interesant, acel interesant a fost mult peste cea am gandit eu. Si ma cam laud cu niscaiva imaginatie. Apoi am vazut meciul cu Rostov Don si puteam paria ca nu castigam: a venit prea repede dupa meciul in care am castigat un trofeu, plus ca Rostov pierduse deja un meci. Am mai vazut, in fine, astazi, meciul cu Buducnost. In care HCM s-a impus, dar meciul in sine mi s-a parut sub cel dintre HCM si CSMB din Supercupa. Mai ales ultimele secunde din meci. Nu cred niciodata ca intr-un meci oficial, cu oricine joaca, Buducnost poate pierde cand are un gol, doi oameni in plus pe teren, face pasiv la ultima faza si ia un gol in ultimele cinci secunde. Sigur, asta e meritul HCM-ului, pana la urma.

Vreau sa ma uit putin si la lot, la lotul care este acum batut in cuie. Stiam dinaintea turneului ca din 22 vor ramane 20, ca Tomescu va pleca la Roman si ca Andrada se va duce si ea undeva sa joace. In prima liga si la o echipa buna, pentru ca e jucatoare buna. Mai stiam ca avem patru centri si ca nu va pleca niciunul pana se va vedea ce e cu Pineau. Insa nu m-ar mira sa plece si Madalina, cel putin pana in iarna, deoarece si ea are nevoie sa joace (parerea mea).

1. Ionica Munteanu - castig maxim. om de maxima omenie, portar valoros, m-a lamurit in toate meciurile pe care le-am vazut pana acum. Se va completa de minune cu Paula
2. Paula Ungureanu - o astept din nou la treaba si nu va mai trece mult timp pana atunci. Stiu cine este si ce poate oferi
3. Yulia Dumanska - va creste frumos in spatele celor doua. Sunt convins ca va prinde destule meciuri, mai ales in campionatul intern
4. Valentina Ardean Elisei - a avut o problema in familie si s-a simtit. Ma bucur ca si colegele ei au fost alaturi de ea. In meciul cu Buducnost am inceput s-o recunosc. Problema e si ca nu prea ajung mingi in extrema. E bine insa ca exista interi acum si nu mai trebuie sa o “frecam” pe toate posturile
5. Ana Maria Tanasie - oricand de ajutor. Si ea va avea ocazia sa joace destul si sa demonstreze ca are valoare. Dupa mine, in doi ani, maxim trei, va fi extrema nationalei de senioare (titulara)
6. Lois Abbingh - jucatoare cerebrala, cu aruncari puternice, nu intotdeauna exacta. intra insa in ritm si asta este foarte important
7. Gabriela Perianu - eu am mari astepari de la Bebe. vreau sa o aruncand de la 9m, asa cum o face un inter adevarat, ca doar ea are 1.86 nu eu. Si, din punctul meu de vedere, are cel mai bun fizic de handbalista din LN. Mi-a placut ca aparatoare
8. Gabriella Szucs - acelasi om valoros si inimos, care da totul cand este in teren
9. Gabriela Preda - a jucat destul de putin, oricum mult mai putin decat o facea la Roman. si nu cred ca-i convine. bag de seama ca lipsesc si niste kilograme de pe ea... aparator bun
10. Laura Oltean - nu ma astepam sa ajunga atat de repede la un nivel bun. ba, sa fiu sincer, cred ca este cel mai in forma centru de la HCM
11. Luciana Marin - tehnica, valoroasa... astept mai mult de la ea. are caruta de procedee de aruncare. sunt aruncarile de pe picioare de exceptie
12. Madalina Zamfirescu - cred ca a venit cu prea multe emotii din vacanta. ca motricitate, peste celelalte colege de post. in rest, multa munca
13. Allison Pineau - eu stiu ca este valoroasa, nu mai trebuie sa-mi spuna nimeni. dar stiu si ca are picioare de sticla, ca prea se accidenteaza. si e nevoie de pregatire impreuna cu colegele, sa se inteleaga cu interii si pivotul
14. Melinda Geiger - ma bucur si de Meli ca a revenit la un ritm bun. mai trebuie sa-si cadreze putin aruncarile si va redeveni fata cu golul
15. Elena Georgievska - nu am ce zice, ca n-a jucat. Sa fie bine ca sa nu fie rau
16. Patricia Vizitiu - abia ultimele doua meciuri m-au lamurit ca Pati poate face treaba buna la HCM... poate are nevoie de mai mult curaj
17. Adriana Nechita - face pereche buna cu Alexandra si nu se simte cand joaca una sau cealalta, ceea ce este foarte bine pentru HCM
18. Alexandra do Nascimento - face pereche buna cu Ada si nu se simte cand joaca una sau cealalta, ceea ce este foarte bine pentru HCM
19. Timea Tatar - si Timi ne-a aratat ca te poti baza pe ea... Este mai vivace decat colega de post si suficient de puternica sa o vedem mereu pe foaia de joc
20. Katarina Jezic - alaturi de Ioni, este de departe cel mai reusit implant din aceasta vara. Venita pe ultima suta de metri, de ma si bucur ca s-a enervat cineva si a cerut urgent un pivot. Excelenta jucatoare si are doar 22 de ani.

Dragilor, eu zic ca HCM Baia Mare trebuie sa se bata la titlul de campioana cu lotul pe care il are si sa se califice in grupele Ligii Campionilor.
Sunt bucuros ca Aurelian Rosca si Ioan Baban se inteleg si fac treaca buna. Cel putin pana in acest moment, nu am ce comenta. Mi-a placut ce am vazut.

Nu-i lung drumul Clujului

Daca ora 8.00 este dimineata pentru unii, pentru mine este extrem de dimineata. M-am trezit, mi-am facut bagajele (gentuta cu pix si vocabular) si am luat-o incetuc spre Cluj-Napoca, inima Ardealului cum se lauda. Mi-era dor sa ies putin din oras, mi-era dor sa vad si alte fete decat cele pe care le vad in fiecare zi si, urma sa-mi fie dor, de ma’ kid.
Te duci incetuc, ca nu pui in pericol cetateanul din dreapta ta. Si omucul meu a condus usor, relaxat. Ajungem in Cluj-Napoca undeva pe la 10.30 si parcam langa spalatoria de la mall. Batem o tura prin Hervis, sa-mi vad eu Under Armour-ul preferat si gasesc doua perechi de doi lei si cincizeci de bani, care nici nu meritau incercate, darmite cumparate. Si am iesit fara sa ma intrebe nimeni ceva. Apoi, am mers si am mancat, ca trebuie intretinute si cele 96 de kile ale mele (da, stiu, am slabit, multumesc).
Ajungem in Intersport, de unde reusesc sa nu-mi cumpar nimic si mergem la Decathlon, de unde m-am gandit sa-mi cumpar ceva similar. In ultima locatie o vad pe Anca Amariei, jucatoarea de handbal care a evoluat si la HCM, si o intreb ce face acolo. Anca s-a lasat de handbal si lucreaza la Decathlon. Mno, i-am zis sanatate si mi-am vazut de treaba. M-am tot uitat dupa ceva mov si n-am gasit. Am gasit altele...
Am devenit expert in Ford Focus (sigur, unul jenant, dar noi mereu ne pricepem la toate lucrurile). Pot sa va spun cum arata, daca sistemul de navigatie are sau nu are panze si catarg, ca bendixul e ceva aflat in zona motorului, ca eleronul spate nu e ca la masinile de Formula 1, ca un cal putere nu alearga la fel de bine ca Usain Bolt si din astea.

Plecam din zona si ne ducem intr-un targ. Fain targ, oameni plictisiti, care nu spun nimic. Ne intoarcem in oras si mergem la Iulius Mall. Unde am dat peste alti oameni plictisiti. Merg al Adidas, merg la Nike, ma plictisesc la subway unde iti trebuie mii de ani pana ti se face un sandwich, nu merg la KFC ca e coada, nu merg in multe locuri, dar merg in altele. Ajungem si in Auchan, de unde imi iau doua Guiness si un Carlsberg reci, plus some food. La casa, doamna ne cearta ca nu am bus despartitorul intre produse, de unde sa stie ea care-s alte mele si care nu. Sigur, nu exista niciun despartitor din ala. Si nici nu-si cere scuze, apoi ii spune uneia care era cu spatele si pe care era sa o loveasca din plin cu scaunul sa fie mai atenta.
Plecam si de acolo si mergem spre parcul mare, la meciul de rugby. Ajungem in parcarea din fata salii “Horia Demian”, intram in parc si un om ne cere niste bani. L-am intrebat de ce nu le-a cerut si celor doi care au intrat in fata noastra. Mi-a spus ca aia merg doar pana mai incolo. N-am comentat prea mult, chiar daca si noi mergeam pana mai incolo. Sigur, ne-am intalnit cu aia doi la stadion. Am platit si am vazut ca merita sa dam banii aia. Cum descoperi asta? Te duci la o toaleta: curat, apa, sapun, hartie, tot ce este necesar.
Ajungem la teren si imi desfac o bere de un cos de gunoi. Foarte bun cosul si de ajutor. Beau din bere si, la un moment dat, simt ceva ciudat in gura... era o albina care intrase in sticla... O arunc si nu ma supar pe ea: nu m-a intepat si, in fond, cata bere putea sa bea din sticla aia?
Ma intalnesc cu Roxi Cirjan de la fete (fa-te bine, copil), de la handbal, il vad pe Ionut Dimofte, vorbesc cu ai mei de la rugby, apoi, mi se face cunostinta cu Gabi Magurean de la baschet (mno, mult de vazut pana la inaltimea ei) si stam pana la final la meci. Se termina 17-17 si noi mai avem putin de asteptat. Mergem la terasa de la sala. Cerem o apa plata si o bere si asteptam mii de ani. Vine la un moment dat si berea si apa si fata ne spune ca a schimbat butoiul... Vine replica: “si la apa ati schimbat butoiul?”
In fata noastra se joaca beach-volley, in spate baschetbalistul Cuic se distreaza cu niste prieteni, in sala e un mci de handbal si un baiat de la Oradea iese cu capul spart, iar noi ne grabim sa ajungem acasa.

Untoldul meu

Elmiplant cu aloe vera. Da, cand ma auziti ca vorbesc de unguentul acesta care calmeaza si hidrateaza instantaneu (celelalte calmeaza maine si hidrateaza peste doua saptamani, probabil), atunci sa stiti ca am fost cu bicicleta si vremea a fost frumoasa. Ne hotaram cu zile inainte sa mergem in Mara si sa revenim acasa prin Ocna Sugatag, Cavnic si Baia Sprie. Vine insa si capitolul surpriza: noi stim ca se inchide Gutinul din 1 august si renuntam la acest traseu.
Felix zice ca merge si alt traseu, mai lejer. Si eu zic acelasi lucru. Stim ca vremea va fi buna si ca indiferent cat ai pedala exista si posibilitatea de a te simti bine. Mai ales cand esti cu prietenii. Si uite asa, Ema, Felix, Sergiu si nea Mircica (pentru prieteni), nenea pentru ma’ kid, s-au gasit sa dispara din oras cu directia Mesteacan. Si retur, dragilor...
Sunt incarcat ca un marfar si abia astept sa pornesc. Trebuie umflate niste roti... Merida Juliet (nu stiu cum se spune in ungureste) este salvata de energia mea, apoi de cea a lui Felix. Si pornim la drum. “Hai sa luam niste apa”... Lasa, luam din Coas, ne oprim la izvor, ce conteaza ca deviem un pic...
Se pedaleaza cu placere, nu “stilul Mezok”, trecem de Satu Nou, trecem de Kolto, de Katalin, nu discutam cu nimeni in ungureste, apoi revenim din strainatate la Sacalaseni, trecem usurel pe langa Moara Veche si tragem in dreapta spre Coas, la izvor. Ne oprim, nu inainte de a lua eu punctele de la sprintul intermediar (stabilit tot de mine, la poarta maramureseana din zona), apoi bem niste apa si radem la primele poze. Nu putem posta nimic fara Untold, ca n-am fi in ton cu ce se pune acum pe facebook. Ma simt excelent si chiar ii zic la misto lui Felix sa-mi traga doua palme ca ma simt prea bine. Punem poza Coas Untold, umplem bidoanele si go spre Remetea Chioarului. Sergiu ajunge primul pe deal si stabilim ca el a luat punctul de pe catarare, singurul, ca nu era catarare nasoala. Sigur, Felix n-a prea participat la tampeniile astea ale noastre, preferand sa ruleze alaturi de sotia lui (haha, tu l-ai vazut pe Contador sau pe Froome cu sotia in vreun tur?). Nu primeste puncte, primeste pupici. Sa ne batem noi punctele de cur.
Vine dealul de la drumul spre Cetatea Chioarului, unde tot Sergiu ajunge primul, apoi ajungem la dealul de la Berchez, si campionul nu se schimba. Sergiu ajunge primul in Somcuta Mare, desi aici il bat de-l nenorocesc. Eu am fost primul acolo, pentru ca acolo m-am nascut. Si-s mai batran decat el.
Ne oprim in centru, stam pe o banca, Felix se simte generos si-i da unui prunc (mic brazilian) ceva baton energizant. Eu golesc o bere fara alcool, ceilalti servesc apa si batoane. Merge si o poza cu blocul unde am locuit niste anisori si drumul spre Mesteacan. Nu pierdem multa vreme. Nu ne mai intereseaza nici sprinturile intermediare si nici punctele de pe catarare. Ajungem sus la popas si stop. Asa cum era stabilit.
Locul acela este acoperit cu o prelata rosie penibila, nu poti face o poza ca lumea. Plus un sentiment straniu cu culoarea aia. Noroc ca am prins o masa mai aproape de iesire (a fost cam plin). Mai greu a fost sa prindem o ospatara libera. Femeia care ne-a servit cred ca era si bucatareasca, lucra si la bar si servea. Probabil a patra zi consecutiva. A venit, ne-a adus o ciorba de burta (subtire) - 12 lei, bere Ursus cooler - 6 lei, placinta creata - 7 lei (absolut ok), mici nefacuti bine (i-a “reparat” pana la urma), o salata de rosii si castraveti (fara aplauze), niste Cola zero (5 lei). Niste povesti, un telefon in Germanica la mult asteptatul Alec, si o chemam pe doamna sa-i platim. Ii cerem sa ne spuna fiecaruia, ea ne citeste de pe carnetelul de pe care si-a notat, motivand ca nu “joieste a duce cate comenzi are”.
Sincer, cam toate lumea se gandeste la o masina sau “something else” pentru restul de km. Nu-i stres insa pentru ca e mult de povestit. Traficul cam nasol, multe masini, inclusic din cele mari. Coboram sistematic si nu mai oprim nicaieri. Eu si Felix, la iesirea din Somcuta ne consumam un kilometru de energie si dam pedale la maximum. Imi zice ca a prins 47km/h, io ii zic ca am vazut si 48 la mine. Asta e. Cu mountain bike n-ai ce comenta.
N-am mai fost la Doua Veverite din clasa a doua si am propus sa tragem un ochi si acolo. Cu sau fara chef, tragem si acolo. Probabil urma ceva nunta. Nimic nu mai arata asa cum stiam ei acolo. Mi-au distrus toate amintirile din copilarie de acolo. Mno, asta e... Am stat putin (cam mult) pana a venit cineva sa ne serveasca, am consumat si, desi n-aveam nimeni chef de padalat, am bagat ca ursii, relaxat.
Vine dealul de la Recea si hotarasc sa-l urc cu foaia mare si pinionul 7 (8 e cel mai mic). Imi iese si sunt happy sus. Trece un Audi alb pe langa mine, exact cand termin dealul si habar n-am daca fetele m-am vazut: erau Ioni Munteanu si cu Iulia Dumanska. N-are multa importanta nici asta, ca n-aveam acelasi drum. Venim incet spre casa, iar langa Auchan, un nene atent din cale afara isi aduce aminte ca are masina in fata abia dupa ce se baga in ea. N-a fost mare lucru: o bara indoita bine de tot la cel din fata, un stop spart si niste indoituri la cel din spate. Sergiu se grabeste si nu-l mai vedem. Aproape de pod ma umfla rasul: grabeste-te, Sergiule, cheile tale sunt in rucsacul meu. Asa ca, 80,5 km si o zi faina.
Ajung la bloc, ii dau cheile omului, salut prietenii mei, urc in casa, ma bucur ca mi-am gasit baia libera, m-apuc de scris sport si apoi bucatica asta. Ma bucur ca am fost cu voi, dragii mei prieteni, ma bucur ma’ kid ca am povestit cu tine. Ma opresc. Trebuie sa ma dau cu Elmiplant, ca m-am ars ca dracul pe brate si pe picioare.

Luna iulie - reject

M-am saturat de luna iulie. Nu stiu daca mi-a placut vreodata. Nu sunt fan caldura si zac de placere cand vad 16-20 de grade in Helsinki. Sunt alb la piele, mi-as fi putut zice “kaula” (conform translatorului de la google), poate doar parul sa ma fi incurcat putin pentru ca-i negru ca cernoziomul, cel mai bun pamant. Ce, nu suna bine, Mircea Kaulaninen sau Kaulainen sau, hai, Kaulakaulainen.
Cum sa interzicem luna iulie? Ce-i de facut? Behai de cald si in fiecare an parca e mai cald si sunt zile mai multe cu caldura consecutiva. Sa dispara... Raman 11 luni. Vrei iulie? Iti iei concediu. Vrei sa mergi la mare in noiembrie, nici o problema, iti iei oi saptamana de iulie atunci. Nu-ti da seful liber sambata? Nici asta nu-i bai. Ai dreptul la o zi de iulie in sambata aia. Te simti prea bine, esti in al noulea cer, ti-ai luat trei zile de iulie de 35-40 de grade Celsius si vine in vizita si ambulanta la tine. Nu ai apa calda ca ti s-a stricat centrala, iti iei doua zile de iulie si mergi la strand. Pentru indragostitii de iulie, reali, am gasit solutia: la ei nu se sterge iulie si, in plus, pot sa-si ia in iulie mai multe zile de iulie.

Plimbarea de seara ca metoda de lucru la romani

La fel ca si aflarea in treaba. Doar ca asta din urma este motoda de lucru consacrata.
Imi place caldura ca fularul vara, ca marul lui Adam de pe gatul unei femei, ca si ciocolata alba, ca horinca fara alcool sau ca ventilatorul fara palete. Transpiri ca boul, te cari la spital daca nu-ti acoperi marmida cu o palarie, dormi de opt ori pe noapte cate 15 minute, ajungi la serviciu mai obosit decat ai plecat ziua precedenta si, in unele cazuri, chiar mori. Te sufoci, te lasa motorasul, se duc rinichii in excursie in Nordul Moldovei la manastiri, ficatul vrea la Felix, tu il duci la Ursus, iar bronzul fabulos de pe antebrat este in deplina discordanta (daca se poate) cu albitura de pe brat sau cu modelul de albitura in functie de maioul in care ti-ai etalat deltoidul.
Am iesit la plimbare la 30.9 grade in casa si undeva la 27 de grade afara. Avantaj “afara”. Am iesit cu domnul cu tableta, cu domnul cu trotineta si cu domnul cu mergatorii cu talpa subtire. La un suc, apa, bere, vin, ce-o fi... Vorbesc cu kidutzu si-mi spune ca merge o bere, eu ma dau destept si-i spun ca o sa beau un pahar de vin roze. Ajung la locul faptei si bineinteles ca bag ca un tractorist doua beri pe nerespirate. Asist cu placere si la un pumn in cap pe care si l-a luat domnul cu tableta de la domnul cu mergatorii cu talpa subtire, duel pasnic si dragutel terminat cu o sudalma pretioasa. Ma uit la meci, Steaua face egal, copii de la handbal Under 21 bat Angola (nu-i mare lucru) si domnul cu trotineta ne invita la o plimbare in parc sa vedem crapii japonezi (suna ca si camasa chinezeasca cu guler rusesc facuta la Botosani). Trecem pe langa fantanile din Parcul Mara si trag niste poze de control, chiar decente. O luam incet pe Victoriei si chiar ajungem in zona Parcului Regina Maria, ba chiar si la crapii japonezi, plecati si ei in vizita la neamurile din zona intunecata a lacului (cam multa mizerie in apa, din pacate).
Plecam din Parc prin Centrul Vechi si pe toate terasele e full, desi e trecut bine de ora 24.00. Am vazut si vreo doua mirese, cu legendarul par facut sub forma de sarmale, mai trece una pe langa noi lata in spate cat capota de Raba, apoi alte doua care au facut baie in parfum. As bea o bere, dar n-am cu cine. Trecem prin Piata Cetatii, care deja are un loc pe unde nu se poate circula (habar n-am daca se lucreaza), apoi coboram prin Piata Pacii spre Colegiul Gheorghe Sincai si i-ar imi aduc aminte de kidut. Si Colegiul se renoveaza. Sunt purtatorul de placere al trotinetei, una care merge foarte bine, care tine pana-n suta de kile si cu care m-am distrat pe drum in jos. Imi iau o sticla de apa si oamenii mei nu vor nici macar apa. Domnul cu trotineta se opreste la McDonalds sa manance sanatos, eu si cu ceilalti doi ne ducem spre casa. Ajung acasa la 1.30 si temperatura e incurajatoare: 29.6 grade. Adica mai bine de un grad minus. Pornesc ventilatorul (asta e adevaratul rege acum), m-apuc sa scriu si acum ma pregatesc sa-mi bag cornul in perna. Sa dorm de vreo opt ori cate 15 minute...
Tocmai citesc ca Maria Sarapova a pus capat relatiei sale cu bulgarul Dimitrov. Nu ma intereseaza, fata, vezi-ti de treaba!

Emotii...

Cand ai mereu o scuza la indemana, inseamna ca te pricepi. Scuzele nu deschid emotii, nu creaza adrenalina, nu creaza placere, nu sunt de bun augur. De cele mai multe ori. Este fascinant sa ai parte de emotii. Pretios simtamant. Emotia inseamna fluturii din stomac cand te indragostesti, inseamna rinocerii din ficat cand iti sai seama ca esti alcoolic, boii din creier cand nu-ti dai seama ca esti prost. Cu emotii pare mai palpitant, pare mai lasata pe pamant o viata.
Ai avut emotii la prima palma peste fund pe care ti-ai luat-o de la parinti, ai avut emotii la prima activitatea scolara unde erai pregatit de orice altceva, ai avut emotii la prima competitie la care ai participat, ai avut emotii cand te-ai casatorit, cand ti s-a nascut primul copil, la primul accident auto, ai avut emotii la primul sarut si la prima atingere din partea celei care-ti placea atunci, emotii sunt mereu.
Te duci acasa si intamplator treci pe langa niste blugi albi, care stau bine pe ea, in preajma unei intersectii. N-ai mai vazut-o de ceva vreme si nici mari emotii nu poate sa-ti aduca. Presupui macar. Schimbi doua vorbe, in trecere, remarci o schimbare in bine fata de ceea ce stiai si mergi mai departe. Iti face insa placere, chiar daca emotia nu e la rang de “colosala”.
Altadata, intamplator, de asemenea, te duci sa fugi, si iar dai peste mica emotie “fara rang de colosala”. Baaaaaa, iar iti place si usurel emotia creste. Oarecum te fastacesti, ca tu ai alta treaba, propui ceva, iese sau nu iese si iti vezi de treaba.
Mai trece vremea si iti place s-o inviti undeva. Aiurea? Din senin? Nu. Ai fost la un meci de handbal cu ea si, chiar daca n-am simtit gram de emotie din partea ei pentru competitia in sine, aveai de facut un cadou. A mai urmat o micuta poveste, nu extrem de importanta si nici emotia nu s-a amplificat enorm. A existat si poate ca a placut.
Incerci sa-i dai emotiei consistenta. Iti aduci aminte de niste indivizi care cantau de Happy New Year inainte de Anul Nou, iti aduci aminte de un Hollister adunat si oferit cu placere. Apoi, te enervezi ca-ti aduci aminte de atatea amanunte.
Si vine vineri si lucrurile se schimba si emotia creste si creste suspansul. Nu vrei sa intrebi nimic pentru ca nu vrei sa schimbi amploarea emotiei. Lasi lucrurile sa se desfasoare si astepti. Ce-i de facut? Nu mai vine vineri, dar vine duminica si ti se spune ca nu e corect. Reticenta, liniste, emotie redusa? Da. Emotia asta e ciudata. La un moment dat aduce si partea care da pumni in cap emotiei pozitive. Si iti aduci aminte de telefonul care nu raspunde, de ziua in care a spus ca vine si n-a venit. Emotia distorsioneaza si te bagi in altarul sacru al protectiei personale. Emotia incearca sa fie alungata cu data concrete. Musai de povestit cuiva. Si ziua trece, emotia ramane, estompata...
Vine iar vineri si emotia creste din nou. Emotie fabuloasa, care explodeaza fericit, care se manifesta “manifest”, care iti umple carca de bucurie. De care ai nevoie, care iti place, care sterge orice urma de protectie personala.
Si vine sambata si prima punga de tristete, si vine duminica si a doua punga de tristete si vine luni si iti iei chiar plasa. Zilele curg, emotia dispare, bucuria zace in debaraua cu nuci de cocos albastre. Si mai vine un marti sec, nici miercuri nu este mai roz, iar joi cazi in amabil. Disconfort emotional... Prunc, nu stiu cat intelegi tu din toate astea si nici macar daca te intereseaza. Eu am scris, desi am crezut ca 10 km de alergare sunt mai buni, ca 40 de km de bita pe munte sunt minunati. Nu, nu sunt mai buni si nu m-au eliberat de emotie. Inca sunt suficient de incarcat.