joi, 11 august 2016

One touch

Nu stiu daca il cunoasteti pe mustaciosul din imagine... Eu am avut fericita ocazie sa-l cunosc acum ceva anisori. Era acasa la fostul diriginte al Anei Maria Branza Popescu, Ionut Carstea, si cu alti distinsi antrenori de scrima. Mi-a povestit omul atunci o gramada despre “Branzica de argint”, pentru ca Ana Maria cucerise medalia de argint la individual la Jocurile Olimpice de la Beijing. Tot atunci mi s-a povestit si despre o celebra sticla de horinca, ce ar urma sa fie deschisa la un aur olimpic. La editia trecuta, de la Londra, Branzica n-a mai castigat nimic, nici la echipa n-a mers treaba asa cum si-au dorit-o sportivele.
Mustaciosul din imagine a strigat astazi si “one touch”, ca a avut Romania prioritate. Omul o stie pe Ana de o caruta de ani, a crescut langa el. Ori asta inseamna si maxima incredere in potentialul Anei. Dna Popescu, eu nu-s decat un simplu sustinator de canapea, dupa cum ai spus chiar matale, facandu-ma sa ma simt aiurea. Si pe canapea am stat si la sfertul cu Statele Unite... Ba chiar m-am ridicat in picioare ca aveam pulsul precum pasarea Colibri si-mi puscau venele in marmida. Da, da, dna Popescu, asa a fost. Mi-am amintit de mustacios si de povestile cu el, l-am vazut cand a spus ce vrea de la dvs. Cel mai frumos este ca dvs v-ati facut treaba pe care miza mustaciosul.
Dle mustacios, fetele mai au inca treaba. Mai au doua meciuri de castigat. Altfel nu desface Ionut nici de data asta sticla aia de palinca. Pentru ca stiu, dle Dan Podeanu, ca puneti “pusca jos” dupa Jocurile Olimpice, ca e destul pentru dvs. Dar parca altfel e cand te duci acasa de tot cu aur. Asa ca, hai Romania, o sa urlu asta. De pe canapea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu