Pe 12 mai 1974 a prins a se scutura in acte gasitoare de origini HC Minaur Baia Mare. Primul club eminamente de handbal din tara, in minunea de epoca in care centrului si centralizarii li se parea ca stiu pe din afara arta dirijarii sau asa sustineau. Atunci s-a facut rost de scutece neaose, i s-au dat micutului vitamine de crestere si, dupa 25 de ani, s-a aratat dreptatea, precum veverita se bucura ca are coada in spate pentru ca in fata sta ea.
A fost odata si de doua ori niciodata de atunci, o chestiuta atat de mica, incat la petrecere n-a avut a lasa mostenire multimii de mostenitori decât niste sportivi si o baza in aer liber alaturea de o fosta viitoare mare sala de sport. Iar de-aici, venit mai aproape decât de peste cele noua mari si noua zari clasice, un cetatean onorabil s-a apucat sa construiasca o minune de echipa cu care ne putem mândri grozav pâna-n cele ere. Nu-i rau. Povestea inceputa nu se cadea sa ramâna neterminata si, chiar cu varianta acceptata de exil, vazut-a ca tot acasa-i mai neagra pâinea, dar mai buna, ca-i si de-a lui. Si iar a luat-o de la capat si iar a dus-o catre inaltimi.
Merita sa ne bucuram si noi alaturi de toti cei ai Minaurului, merita sa traim la intensitatea momentelor alaturi de ei. Pentru ca au reusit sa ne scoata cu forta din casa si sa ne ingramadeasca pe scarile salii "Dacia" pentru o ora de joc si trei de asteptare. Desi, in treacat fie spus, românii nu mai au chef de cuvinte, nu mai au chef de nostalgii. Poate si povestea fara nume trece lejer peste ochii dvs, dar nu vor putea trece niciodata clipele unice ale atât de multor victorii.
Si vazând toate acestea inainte de a vedea mijirea soarelui, satula de palavre si povesti cu sens invers, Seherezada tacu si se aseza linistita pe scaunul din sectorul B, pentru ca acolo avea abonament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu