duminică, 10 decembrie 2017

Telefonul

Acum un an. Suna telefonul... maxima surpriza. Incep sa rad. Niciodata nu mi-as fi imaginat asa vocea ei. E putin mai groasa si totusi foarte calda. Nu stiu ce sa zic si rad. Stie ca rad de vocea ei, insa nu e nimic nelalocul ei. Un telefon normal. Ne stiam deja de doua saptamani si tot ezita sa ma sune, "sa ma cunoasca si mai bine".
Am ras impreuna. Deja apucasem sa-i spun ca reprezinta mult mai mult pentru mine decat o simpla bucurie, prietenie. Femeile, se pare, spun mult mai repede "te iubesc". Nu ne place sa vorbim la telefon, nici mie, nici ei. Urmatoarele patru ore si 28 de minute le-am petrecut impreuna. Am povestit de Nanga Parbat (Muntele ucigas) - eu povestind de greutatea unui simplu telefon :); am povestit de cum se poate face o cafea cu un fierbator si tot ea s-a descurcat; am povestit de explozia noastra de energie si ne-am distrat de mirarile ei; i-am spus despre mine cate-n luna si-n stele, iar ea mi-a spus cate-n Univers. 10 decembrie, nu am cum uita data.
Vezi, nu pot uita. Nici nu vreau
. Si imi voi aduce aminte si peste cinci ani, chiar daca nu voi scrie nimic despre asta.

Decembrie, de frig te-ascund în pat,
La sărbători te scot să mă petreci,
Ți-oi vinde un Crăciun anticipat
Și-n vară, o excursie la greci.
Mi-oi face din zăpadă un castel,
Iar gheața pentru ceai am s-o topesc,
Mai storc din poezie un pastel
Și-apoi într-o poveste ațipesc.
Mă cert cu Moș Crăciun pentr-un cadou,
Nu mi-a adus nimic de când îl știu,
Bilete i-am luat de Anul Nou
Să stea înghesuit într-un pustiu.
Am șapcă și mănuși fără curaj,
Bretele îmblănite am să port,
Decembrie mă ia în anturaj
Și împreună mergem la export.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu