sâmbătă, 21 decembrie 2013

„Ana, ma ignori?”

Pas incet, usurel... incercare, inca o incercare. „Ana, ma ignori?”. Apoi isi pune din nou cizmele pe scaunul din fata ei, se uita la geanta aia albasta care seamana cu un rucsac, o privire in stânga, aproape materna, apoi una pe spate, a lauda. Din stânga, iute, o mâna in par, smulge caciula si grimasa apare.
Doua povesti. Imi spune intr-una ca se aude si in cealalta ca nu se aude. Zumzet? Aiurea. Galagie in toata regula. Ce sa auzi? N-auzi, ai alte simturi. In cealalta, când nu sunt toate scaunele cu garderoba facuta, se aude tot. Apare selectia... Dupa voce. Aud ce vreau si asta este.
Mai, eu sunt usor fericit. Am vazut minim trei zâmbete, niste ochi usor incarcati la o micuta poveste justificativa. Pâna la urma, la un „de ce?”, poti raspunde si cu „asa am vrut eu”. Sigur ca ai vrut... Mda, fericit si usor atent... Nu, nu in fata mea, acolo este altcineva atent... Eu doar am auzit: „Ana, ma ignori?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu